Cum s-a reînnodat o prietenie

– Cum de nu m-ai căutat de vreo doi ani încoace, Pavele?

– Să-ți spun drept, nici azi nu-ți acceptam invitația dacă nu mă împingea din spate nevasta. Mi-a zis: „Du-te, omule, și vezi ce mai învârte fostul tău prieten, Petru!”

– Fostul prieten?! Dar cu ce te-am supărat? Nu am fost noi ca frații, de când ne știm? Nu suntem noi botezați cu numele Petru și Pavel, tocmai pentru că ne-am născut în aceeași zi de sărbătoare creștină, la doar un an diferență? Nu am făcut împreună aceleași școli, iar apoi ne-am angajat în aceeași instituție? Chiar și nevestele noastre sunt colege de muncă.

– Păi… tocmai asta e. Avem aceeași slujbă, femeile noastre la fel, dar tu ai început să trăiești pe picior mare de vreo trei ani încoace. Mai întâi ți-ai schimbat mașina cu una mult mai scumpă, apoi i-ai făcut o nuntă opulentă fetei, care sunt sigur că te-a costat foarte mult; iar acum ți-ai izolat termic apartamentul și ți-ai cumpărat o centrală foarte performantă. Învârtești tu ceva, că altfel nu se explică. Nu cumva te-ai dat bine pe lângă șefi și ți-au mărit salariul pe ascuns?

– Aaaa, deci asta era! Nu știam de ce nu mă mai saluți, de multe ori. Era mai simplu să mă întrebi de la început, iar eu îți răspundeam, doar n-am nimic de ascuns. Nu câștigăm mai mult ca voi și nici nu facem afaceri dubioase. Pur și simplu am luat niște credite foarte avantajoase și le-am folosit înțelept.

– Nu pot să cred. Doar ai văzut cât e de riscant să te împrumuți în ziua de azi. Nu ți-e teamă că nu vei putea restitui banii la timp? Poate intervine ghinionul…

– Chiar deloc, măi Pavele. Asta pentru că am apelat la brokeri de credite AVBS, care sunt ași în domeniul financiar-bancar. Ei mi-au sugerat gratuit cele mai bune soluții de finanțare și mi-au întocmit dosarul de fiecare dată pentru câte un credit rapid. Prima creditare a fost când mi-am luat mașina nouă. Astfel, nu a trebuit să mă grăbesc cu vânzarea celeilalte, ci am apucat să o recondiționez, s-o vopsesc, iar prețul obținut a fost mult mai bun. La fel și cu nunta: am făcut un împrumut, iar după nuntă am avut bani să-l restituim fără greutate. Trebuie doar să te gândești, cum zice și sloganul „Un credit bine gândit, / E oricând binevenit!” Fără să-ți fie teamă că O Pisică Neagră îți aduce ghinion dacă-ți taie calea. Dimpotrivă!

– Deci asta era! Pot să fac și eu la fel?

– Sigur că da! Compania AVBS Credit are peste 70 de francize în toată țara. Poți să-ți iei un credit gratuit sau un credit fără dobândă, dar mai sunt multe alternative, în funcție de ce dorești să faci. O să primești sfaturile potrivite, chiar de la brokeri. Mă mir cum nu ai auzit de ei, știind că te uiți mereu la TVR și asculți adesea RadioLynx în mașină.  Din publicitatea făcută acolo am aflat și eu, apoi am trecut la fapte.

– Uuuf! Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Te rog să mă ierți și să fim din nou cei mai buni prieteni. De acord?

– Cu mare bucurie, Pavele. Doar ți-am dus lipsa atâta vreme.

 

Am dat mâna și apoi ne-am îmbrățișat cu vigoare. Ce bine e când îți recâștigi un vechi prieten, după atâția ani în care l-ai considerat pierdut pentru totdeauna. Și totul dintr-o neînțelegere, o lipsă de comunicare și informare.

Articol scris pentru ultima probă a competiției SuperBlog 2016

Moșul știe ce-i bun

Vestea a căzut peste mine ca un troian imens de zăpadă. Nu era nicio glumă, mai ales că piticul din fața mea avea o mină cât se poate de serioasă și mai avea puteri ciudate, din moment ce intrase inexplicabil în camera închisă. Degeaba m-am ciupit și m-am frecat la ochi, omulețul nu dispărea.

– Cum adică să fiu Moș Crăciun în anul ăsta!? Dar unde e cel adevărat?, am exclamat în cele din urmă.

– Of, oamenii ăștia! Trebuie să le explic de fiecare dată. Măcar e bine că nu ai negat existența lui, cum se întâmplă tot mai des printre voi. Probabil că de aceea ai fost ales. Uite cum stă treaba: Moș Crăciun e altul în fiecare an, doar nu ți-ai închipuit că trăiește mii de ani. Anul ăsta, tu ești Alesul, prin votul spiridușilor și ceva noroc, că au fost mai mulți vizați.

– Dar eu nu mă pricep la așa ceva, iar la cadouri sunt neinspirat, de cele mai multe ori. Nici să zbor într-o sanie n-aș fi în stare, că am rău de avion. Pune-ți pe altcineva…

– Nicio grijă. De la 1 decembrie vei primi toate scrisorile copiilor, vei face liste și te vei pregăti. În Ajunul Crăciunului să fie sacii plini cu daruri, că vine sania cu renii zburători. Atunci îți vor fi transmise puterile magice prin care vei putea să-ți îndeplinești misiunea. Ele nu te țin decât o noapte, iar dimineață vei deveni din nou un om obișnuit, uitând complet de această experiență.

– Ei, asta-i bună! Cum să uit așa ceva?, m-am grozăvit eu dintr-o dată, cu gândul la puterile extraordinare. Dacă e așa, mă învoiesc.

Spiridușul a dispărut tot așa de miraculos precum apăruse, iar eu am început să-mi fac planuri. Mai am vreo două zile până vin scrisorile tuturor copiilor, dar pentru familia mea trebuia să mă gândesc de pe acum. Pe lângă jocurile noi și dulciurile preferate, aveam ocazia să le ofer ceva nou, deosebit, pentru a fi cel mai frumos Crăciun de până acum. Doar urma să fiu Moșul cu darurile, chiar dacă n-aveam voie să spun nimănui. Era suficient că știu eu… deocamdată. Dar dacă într-adevăr voi uita toată această aventură? Ar fi foarte trist…

Deocamdată să revin la cadouri și la sprijinul de nădejde pe care mă bazez: casetele cadou de la Farmec. Știu că nevasta e topită după produsele create de specialiștii Gerovital, brandul nr.1 în preferințele româncelor, doar că de data asta ele vor veni la pachet, prin intermediul meu. Îmi place că are mereu o piele frumoasă, ba chiar și fetița noastră a început să dea târcoale pe lângă produsele ei, încercând să o imite.

De aceea consider că e timpul să aibă și micuța trusa ei pentru sănătate, iar caseta cadou Minitravel e potrivită pentru ea. Parcă văd ce mândră o să fie când o să-și folosească produsele eficiente de la Farmec, alături și sub îndrumarea mămicii.

Și pe băiatul nostru l-am observat cum își privește cu îngrijorare părul, sperând să nu se rărească sau să aibă mătreață. Pentru el e foarte potrivit un pachet cadou format din șampon anticădere.

Mi-am notat deja totul, dar tot mă gândesc la ce mi-a spus spiridușul în legătură cu amnezia care o să mă lovească. Soluția e acest articol, pe care nu cred că-l va putea șterge cineva, indiferent câtă putere ar avea el, din moment ce parola mea e beton! Plus că am să pun un bilețel sub bradul de Crăciun, cu scrisul meu. Știu că Moșul nu lasă nici măcar un fir din barbă în urma lui, dar eu nu mă pot abține de la un sfat pentru copiii mei: „Dragii Moșului, am mâncat cu plăcere fursecurile de sub pom, dar laptele degresat nu-mi place. Eu sunt sănătos și pot bea fără probleme lapte de la țâța vacii. Vă pup și vă sugerez să-l ascultați pe tati”. Poate că așa îmi voi aminti de noaptea în care am fost Moș Crăciun.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

 

Provocările modei

În copilărie, nu prea am avut prieteni de joacă. Îmi amintesc că, de cele mai multe ori, trebuia să mă joc cu sora mea mai mică. Dar ei îi plăceau păpușile, iar mie jocurile pentru băieți, astfel că a trebuit să ajungem la o înțelegere și să împărțim timpul. O parte a zilei ne jucam cu mașinuța, cuburile și mingea, iar cealaltă parte îmbrăcam împreună cele două păpuși ale ei. La început mi s-a părut ceva plictisitor, dar apoi am început să fiu interesat de hainele pe care le „fabricam” cu un ac și o forfecuță. Și aveam de unde alege, doar vecina noastră era croitoreasă și ne dădea o mulțime de resturi din materiale de diferite culori. Iar noi realizam pentru micile noastre vedete cele mai extravagante costumașe, rochii, bluzițe… imitând, pe cât posibil, îmbrăcămintea oamenilor mari. A fost primul meu contact cu moda.

Au urmat anii de școală, în care am admirat ținuta mai multor dascăli cu gust în ceea ce privește îmbrăcămintea. Doar veneau din Cluj-Napoca, erau tineri și frumoși. Nu am avut un idol constant, pentru că întotdeauna găseam ceva de adăugat, oricui, căutând perfecțiunea. Știu că e imposibil, dar e bine să tindem spre ea cu fiecare ocazie în care ne îmbrăcăm. Consider că moda e doar o sugestie menită să ne inspire în combinații care ni se potrivesc. Precum o partidă de șah în care dacă ai mai multe piese, trebuie să alegi o variantă câștigătoare.

Piesele îmi vin de ceva vreme de la answear.ro, iar provocarea este să le știu asorta cât mai inspirat. Înainte de a-mi etala combinația, o verific și o reverific în fața oglinzii. E primul meu examinator, și analizez fiecare detaliu, încercând să obțin idealul. Apoi urmează partida zilei, în care criticul poate fi nemilos dacă nu am fost la înălțime. În ochii lumii se poate citi cu ușurință dacă sunt un perdant, un om obișnuit sau un câștigător. Dar cu piesele și inspirația de care dispun, am fost mereu victorios. Una din piesele de bază, mai ales în această perioadă, e hanoracul de puf Levi’s, cu care am ținut în șah multe dame și am surclasat mulți „regi”.

O altă piesă de artilerie grea sunt jeanșii de la G-star, potriviți în orice ocazie, dar nu în orice combinație. De aceea am mai multe perechi, de diferite culori, pe care-i aleg în funcție de locul și persoanele pe care presupun că le voi întâlni.

De obicei nu răspund la provocări. Dar moda e o altfel de provocare, care îți testează mereu imaginația și îți pune mintea la lucru. Idolul căruia să îi admir necondiționat stilul de îmbrăcăminte există pe undeva, în mine. Trebuie doar să-l caut mereu, încercând alte și alte combinații câștigătoare. Poate unii consideră că l-au găsit, atunci când mă privesc, iar asta ar fi cea mai mare victorie.

.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

O raită prin Europa

Ideea a pornit de la un reproș pe care mi l-a făcut Rică, în timp ce jucam canastă cu familia Arsene.

– Am auzit că ai fost în Grecia, luna trecută. Credeam că suntem prieteni și mergem împreună în excursii.

– Suntem prieteni, i-am răspuns eu mirat. Dar nu-ți amintești că erai plecat la mare, exact în acea perioadă?

– Puteai să aștepți până veneam, că oricum nu am prins vreme bună și nu am reușit să ne bronzăm.

– Dragul meu, mie și nevestei ne-a venit pofta de Grecia dintr-o dată. Știi tu că ofertele CND Turism sunt irezistibile și nu-ți vine să le amâni. Nu tot așa am fost împreună în Spania, la Pamplona?

– Uite că acum mi-a venit mie pofta să ajung în Grecia! Mai ales că n-am fost niciodată acolo.

– Eu n-am fost pe renumita Coasta de Azur. De ce m-aș duce iar în Grecia?

– Hai să mergem în amândouă locurile. Nu ziceai tu că CND Turism are oferte turistice în toată Europa, în orice sezon și pentru toate buzunarele?

Aici interveni doamna Arsene:

– Noi am vrea să vedem Capela Sixtină de la Vatican. Am auzit că te marchează pentru toată viața. Doar că nu ne-am permis încă…

– Dar nu-i vorba de cheltuială, vecină. Dacă tot vrei să facem o echipă, mi-am amintit că CND face circuite cu avionul și are adesea oferte speciale, am intervenit eu, la gândul unei noi aventuri, de data asta într-un grup mai mare. Chiar acum o să mă uit și am să aleg o călătorie pe gustul tuturor.

– Așa te vreau, frate!, exclamă Rică bucuros. Vezi că noi vrem să mergem pe insula Santorini, un loc ideal pentru îndrăgostiți ca noi, adăugă el uitându-se galeș la nevastă-sa.

Sursă foto: site CND Turism

Și uite-așa s-a pus de o nouă excursie, mie revenindu-mi plăcuta sarcină de a găsi cursa și ziua potrivită pentru ceea ce ne doream. Soția m-a convins să renunț, deocamdată, la Coasta de Azur și să vedem Praga, o capitală încărcată de istorie, pe care de mult voia să o vizităm. Am găsit o ofertă pentru zece zile, în care erau incluse toate cele trei destinații, și am început cu inepuizabila Grecie. Eram șase adulți și cei doi copii ai lui Rică, dar am fost plăcut surprinși de prețul mai mult decât convenabil în care ne-am încadrat.

E drept că trebuia să ne ținem de un program riguros, pentru a beneficia la maxim de cele 2-3 zile destinate unui obiectiv, dar asta nu a diminuat cu nimic frumusețile și plăcerile fiecărui sejur, a fiecărei locații. La Santorini am admirat o priveliște cum numai în Paradis credeam că găsești. Plajele erau multe și diverse, fără aglomerație, dar cu o apă limpede. Astfel că în două zile ne-am bronzat și am înotat nestingheriți, de parcă tot locul ne era destinat.

A urmat cursa către Roma, pentru a intra apoi în cea mai mică țară din lume (0, 44 km pătrați). Acolo ne-am bucurat ochii cu cea mai mare pictură de pe glob, vizitată de milioane de credincioși. Impresia pe care ne-a lăsat-o Capela Sixtină a fost covârșitoare, iar doamnei Arsene i-au lăcrimat ochii de bucurie. Ce bine-i când facem parte dintr-un grup atât de inspirat în alegerea obiectivelor!

Sursă foto: Google

Zborul către Praga a fost la fel de plăcut ca și celelalte, cu un personal tânăr și servicii impecabile. „Orașul de Aur” ne-a întâmpinat cu porțile deschise și cu un ghid plin de energie. Capitala Cehă are un romantism aparte, grădini impresionante, cărări înguste pe care istoria își dă mâna cu contemporaneitatea. Ne-am plimbat pe jos, cu barca și apoi ne-am împărtășit impresiile în restaurante cochete, cu mâncăruri din cele mai diverse bucătării ale lumii. Și găzduirea la hotel a fost la înălțime, iar noi ne-am simțit răsfățați.

Sursă foto: Google

Însă, tot ce-i frumos se termină repede, la fel și micul nostru raid prin Europa. Ne-am întors acasă cu multe amintiri și subiecte de dezbătut în viitoarele întâlniri, dar și cu alte idei pentru o viitoare călătorie. Mai sunt atâtea de văzut, iar CND Turism ne stă la dispoziție prin vacanțe speciale.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Urechile naturii

Micuța Lili descoperă lumea, iar părinții ei o redescoperă alături de ea. Totul pare nou în jurul ei și trebuie explorat, cunoscut, mirosit, pipăit, gustat… Întrebările vin ca o avalanță pentru mami și tati, care au nevoie de multă inspirație pentru a o mulțumi cu răspunsuri cât mai lămuritoare. Se spune că la cinci ani, copiii sunt cei mai receptivi și curioși la tot ce-i înconjoară.

Alimentația e un subiect vast, cu care intră în contact din primele zile de viață, un domeniu în continuă schimbare chiar și pentru adulți. Lili, ca orice copil preșcolar, dorește să-și urmeze părinții peste tot și în toate, să îi imite în comportament și să mănânce aceleași feluri, în același mod. Așa s-a întâmplat și atunci când tati a vrut să-și surprindă familia cu două feluri de mâncare chinezească la pachet, de la Wu Xing. Îi plăcea mâncarea picantă și auzise numai cuvinte de apreciere de la cei care au gustat-o. Era ocazia perfectă de a-și încerca îndemâna în mânuirea bețelor. De la acest eveniment nu putea să lipsească micuța Lili, mirată și curioasă de ce se găsea în cele două cutii.

– Tati, dar astea ce sunt? Parcă ar fi furnici…

 

– Ai ghicit! Chiar așa li se spune: Furnici în copac, dar nu sunt furnici de-adevăratelea, ci mici bucățele de carne tocată, amestecate cu spaghete de soia. Nu-s prea picante pentru tine?

– Sunt foarte bune, dar cam ustură la limbă… Iar astea de dincoace cum se cheamă?

– Le zice Urechi de lemn…

– Vai da’ ce urechi gustoase! Ce lemn e ăsta?

 

– De fapt sunt ciuperci foarte delicioase, mai ales pentru copiii care vor să crească mari și sănătoși.

Apoi se adresă soției, care încă nu gustase din bunătăți:

– Sunt recomandate și adulților, deoarece reduce nivelul de colesterol și are proprietăți anticoagulante. Ia încearcă, draga mea, să vezi ce textură elastică au, doar sunt de la #wuxingstie.

A fost, într-adevăr o experiență plăcută pentru toți trei, pe care au repetat-o de câte ori au avut prilejul. Lili a devenit mare fan al ”Urechilor de lemn”, care i-au stimulat imaginația, mai ales când au ieșit la pădure, să culeagă ciuperci și au văzut un arbore invadat de ciuperci.

– Tati, uite un copac cu multe urechi de lemn! Să nu le culegem, ca să nu rămână surd.

Au râs ambii părinți și s-au limitat doar la „urechile” găsite la sol. Cine știe, poate Lili are dreptate, iar ciupercile pot fi mai mult decât un ingredient sănătos pentru o masă benefică, e natură vie într-un castron sau cutie. WuXing știe!, nu degeaba mâncarea chinezească e apreciată în toată lumea.

Acest articol participă la #Superblog 2016

Locul unde oamenii devin mai buni

De când eram flăcău, mi-a plăcut să iau masa la restaurant, în măsura în care îmi permiteam din punct de vedere financiar. Aș fi făcut la fel și după ce m-am însurat, dar nevasta era prea atașată de maică-sa, iar cea din urmă avea prejudecăți în ceea ce privește servirea într-un local public. Iar dacă soacra nu voia să vină, soția avea un pretext să mă refuze : „doar n-o s-o las singură pe mama, că oricum ne vedem puțin peste săptămâna, cu programul meu…”. Nici socrul n-avea curajul să-și înfrunte consoarta. Poate cele vreo două experiențe neplăcute de la început au contribuit la hotărârea mamei-soacre de a nu mai lua masa în vreun local public. Într-unul ne-a servit un chelner, după un dialog de genul:
– Să vă aduc mâncarea?
– Ce am putea alege?
– Între DA și NU!
S-a dovedit că oricare răspuns era greșit, iar soacra mi-a reproșat tot mie. Au trecut ceva vreme de când n-am mai mâncat în vreun restaurant, timp în care am încercat tot ce știam ca să o îmbunez pe mama-soacră, însă orice făceam nu îi era pe plac. Dacă veneam cu flori pentru amândouă, auzeam prin intermediul nevestei că sunt zgârcit să iau ceva mai consistent. Dacă, de ziua lor, le luam bijuterii, soacra strâmba din nas și îmi reproșa că stric banii pe nimicuri de prost gust. Când am cerut ajutorul socrului, acesta mi-a spus să tac și să mă supun, ca și el.

Simțeam răceala relațiilor dintre noi, mai ales că nici acasă nu prea luam masa deodată. Soacra gătea de obicei, având mai mult timp, și n-o făcea rău. Doar că rețetele ei aveau o limită, iar eu visam la ceva nou, așa cum încercam nu cu mulți ani în urmă. Mâncam în tăcere, sub privirile aspre ale bucătăresei, ce aștepta mereu cuvinte de laudă la adresa preparatelor sale. Cam la atât se limita dialogul, chiar și în zilele de weekend.

Se apropia aniversarea zile de naștere a soacrei, iar eu nu știam ce aș mai putea să-i ofer, fără a fi criticat. Mi-am zis că era nevoie de ceva radical, ceva prin care să demonstrez că sunt un ginere inspirat și plin de inițiativă.

Nu uitasem zilele minunate petrecute cu Mitică la Residence Hotels, iar aceasta a fost revelația și cartea decisivă pe care trebuia să joc. O cină la renumitul său restaurant cu specific mediteranean București. Am folosit toate armele și aliații (socrul și soția) pentru a o convinge, dar am reușit. Doar era vorba de viitorul familiei noastre.

Știam că amândouă restaurantele hotelului sunt printre cele mai bune din București, iar eu testasem printr-o norocoasă ocazie atât Oliviers, cât și Citroniers, pentru cel din urmă făcând rezervări de această dată. Eram emoționat precum un mire la nuntă, doar că acum mireasa părea să fie soacra, pe chipul căreia căutam să citesc fiecare impresie. Era sobră și îmbrăcată elegant, la fel cum avea pretenția să fim și noi. Înainte de a fi conduși la masa noastră, a privit cu atenție toată sala. Am citit în ochii ei mulțumirea.

 

Chelnerul s-a prezentat imediat, cu un meniu bogat, un zâmbet firesc și o amabilitate naturală. Eu și socrul am comandat câte un gin, iar femeile, coctail de fructe. La antreu am ales tentacule de caracatiță, urmată de o ciorbă mediteraneană din fructe de mare, foarte apreciată de soacră și fiica ei. Era prima dată când lăuda o mâncare pe care nu o preparase ea. Noi, bărbații, am fost încântați de somonul delicios de la felul doi, stropit din belșug cu câteva pahare de vin alb, premiat peste hotare. Atmosfera s-a destins ca prin minune, iar noi am început o conversație plăcută, de parcă eram într-un loc vrăjit. Soacra ne zâmbea cum n-o mai făcuse de mult, iar socrul o admira în acordul delicat al muzicii. Apoi a invitat-o la dans, iar eu și cu nevasta ne-am bucurat de un dialog intim și plăcut, precum doi porumbei.

Au urmat alte coctailuri sofisticate pentru fete, alte pahare de vin pentru băieți, dar și un tiramisu cum n-am mai gustat vreodată. Încă o stea câștigată de bucătarii restaurantului și, implicit, de mine în fața soacrei. Târziu, când oboseala și-a spus cuvântul, am comandat un taxi și am plecat spre casă. A fost o seară în care s-a dovedit că nu numai dragostea trece prin burtă, ci și prețuirea.O seară în care minunile au venit pe platou și au înmuiat o inimă cătrănită.

 

De atunci, am grijă să repet periodic această experiență, fără a aștepta ocazii speciale, iar atmosfera de acasă s-a îmbunătățit substanțial. Soacra nu mă mai lasă să mănânc singur, iar de multe ori reușim să fim toți la masă. Cu poftă mare și bună dispoziție.

 

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

În centrul atenției

Poate vi-l mai amintiți pe Pane, animalul meu de companie. Ei bine, după ce toată vara a fost plecat la curte, ca o pedeapsă pentru gelozia cu care mă înconjura, m-am hotărât să-l readuc alături de mine, în apartament. Oricum nu-i pria deloc vremea rece și umedă din această toamnă, dar și eu îi simțeam de multe ori lipsa. De asemenea, am observat că măsura a avut efect, iar Pane e mai ascultător.

Îmi surâdea și faptul că aveam un motiv în plus să ies în oraș de două ori pe zi: dimineața și seara, ca să-mi plimb prietenul. Era foarte nerăbdător de fiecare dată când se apropia ora plecării și se gudura ca un câine la picioarele mele, așteptând să-mi aleg hainele și încălțămintea. De multe ori eram nehotărât în privința ținutei, dar Pane îmi arăta cu privirea ce ar fi mai potrivit să îmbrac. Întotdeauna era inspirat, de parcă știa ce e la modă, ce persoane o să întâlnesc și ce surprize ne rezervă vremea. Dar am observat că are și o pasiune pentru hainele și încălțămintea procurată de la answear.ro. Noroc că este din ce alege, iar eu sunt la fel de încântat de ele. Să vă dau un exemplu.

Acum, că suntem în prag de iarnă, Pane are grijă să aleg ca încălțăminte, pantofi mai înalți, călduroși și foarte comozi, totodată. Să nu mai vorbesc de faptul că arată foarte bine, iar picioarele mele n-ar mai vrea să iasă din ei.

Și la îmbrăcăminte avem aceleași gusturi, optând amândoi pentru pantaloni de blugi și o geacă ușoară, comodă, cu un aspect plăcut.

Completăm ținuta cu o borsetă Pepe Jeans, după care suntem gata de o mică escapadă în centrul orașului, dar și în centrul atenției celor care ne întâlnesc. Mai sunt multe alte combinații de produse vestimentare de pe același site, cu care sunt încurajat să mă echipez, în funcție de timpul de afară, ora la care ieșim și dispoziția în care suntem. Cu o asemenea înzestrare, nu putem da greș niciodată.

Și cum să nu atragă atenția o pereche atât de simpatică precum suntem noi? Eu îmbrăcat atât lejer și elegant, alături de peștișorul meu de uscat, echipat și el cu o geacă din denim, că e sensibil și el la frig. Cofetăria e locul în care ne simțim cel mai bine, cu o cafea pentru mine și o înghețată pentru Pane. Adoră să-și plimbe buzele peste desertul rece, plescăind mereu de plăcere. În scurtă vreme suntem înconjurați de prieteni, dar și de domnișoare dornice să se fotografieze cu noi. Facem senzație de fiecare dată, dar un lucru îi avertizez pe cei/cele care ne caută compania: să nu încerce să-mi mângâie animalul de companie, că nu suportă. Au fost cazuri când i-a stropit cu înghețata între ochi. Încă mai am de lucru cu educația lui, dar sunt semne că am progresat.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Limbaj universal

Pe data de 11 noiembrie 2016, a fost lansat la cinema thrillerul SF Arrival (în românește: „Primul Contact”). Nu l-am vizionat încă, dar aștept cu nerăbdare să văd cum e rezolvată problema comunicării dintre extratereștrii care au aterizat cu mai multe nave enigmatice, reperate pe 12 meridiane ale globului. Oare curiozitatea cu care i-am așteptat atâta vreme va fi răsplătită prin accesul la noi tehnologii sau cu un masacru prin care se dorește extincția omenirii și cucerirea planetei? Și cum ne putem da seama de intențiile vizitatorilor, înainte de a fi prea târziu?

Filmul, în care rolul principal este interpretat de Amy Adams ( ea este Dr. Louise Banks, experta în lingvistică, cea mai competentă să comunice cu extratereștrii), promite să ne țină cu sufletul la gură până la final. Bănuiesc că omenirea întreagă va depinde de inventivitatea, ingeniozitatea și rapiditatea cu care eroina va reuși să intre în dialog cu oaspeții misterioși. Poate că pentru mine e mai bine dacă n-am văzut încă modalitățile prin care se va încerca și reuși (sau nu) această grea misiune, tocmai pentru a-mi putea închipui un scenariu diferit, cât mai original posibil.

În viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, s-ar putea să ne confruntăm cu o astfel de situație. Oricât de evoluată va fi omenirea, nu ne putem imagina cu ce fel de creaturi vom avea de-a face, dacă nu cumva vor fi mașinării trimise în căutarea altor planete, propice vieții. Iar limbajul poate fi atât de diferit, obiceiurile și gesturile atât de importante, încât orice mișcare sau cuvânt ar putea stârni suspiciuni și chiar o ripostă nedorită. Cum ar trebui să-i abordăm pentru a le face cunoscut că suntem pașnici, ospitalieri și dornici de colaborare? Care este modalitatea cea mai răspândită prin care oamenii de pe tot globul se face înțeleasă, indiferent de limba pe care o vorbește? Oare nu muzica ne unește de cele mai multe ori?

Prin muzica potrivită, oamenii comunică până și cu plantele, ajutându-le să crească mai repede, mai sănătos. Prin muzica adecvată, chiar și animalele pot deveni mai blânde și cooperante. Muzica e peste tot, iar percepția ei depinde de urechile care o ascultă. Este de la sine înțeles că extratereștrii care vor ajunge pe planeta noastră vor dispune de o tehnologie avansată, dar și de un grad mare de percepție a sunetelor, pe cele mai diferite frecvențe. Muzica clasică pe care a compus-o omenirea poate reflecta o multitudine de stări sufletești, emoții și trăiri pentru orice ființă. Aș recomanda melodii blânde și plăcute, pe fondul unor imagini sugestive, cu oameni care-și oferă flori unul altuia, se înclină zîmbitori, precum fac japonezii, și arată fericiți. Apoi, după ce ar procesa aceste informații, m-aș înclina și lor, dăruindu-le un buchet. În direct sau pe un ecran mare, în funcție de situație.

Oaspeții veniți dintr-un alt sistem solar, vor avea sigur calculatoare inteligente, ce pot descifra cu ușurință coduri și limbaje din cele mai diferite. Apelând la ele, precum și la inventivitatea de care trebuie să dea dovadă o civilizație atât de înaintată, sunt convins că vor înțelege mesajul nostru. Iar dacă și ei au aceleași gânduri, bariera înțelegerii va fi ridicată, putând trece la o cunoaștere apropiată și la găsirea unui mod eficient de comunicare prin alte legi universale, cum ar fi cele ale matematicii, geometriei, fizicii, chimiei.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

Sănătatea e opțiunea ta

Am cunoscut oameni ușor iritabili, cu care trebuia să fii foarte atent când le vorbeai sau încercai să-i ajuți. Nu puteai știi niciodată când li se năzare că ai insinuat ceva sau că acțiunile tale nu sunt de bună credință. Pe aceștia am încercat mereu să-i ocolesc.

Am cunoscut oameni triști și pesimiști, care vedeau doar norii de pe cer, nu și soarele care răzbătea printre ei. Starea lor putea fi molipsitoare pentru cei din preajma lor, dacă nu aveau tăria să reziste. Pe aceștia am încercat să-i întăresc cu optimismul și veselia mea, iar uneori am reușit, măcar temporar.

Am cunoscut oameni bolnavi la trup și la suflet, care plângeau după vremurile când nu simțeau dureri, nu trebuiau să ia zilnic medicamente și nici să se abțină de la anumite mâncăruri. Pe aceștia i-am mângâiat și compătimit.

Am cunoscut oameni sănătoși, vioi, veseli și fericiți, chiar dacă erau pensionari bătrâni. Pe aceștia i-am admirat și am căutat să stau cât mai mult în compania lor, încercând să le înțeleg secretul. Poate că nici ei nu-l știau, dar eu cred că am observat ce îi deosebea de celelalte categorii de oameni mai puțin norocoși. Era modul de alimentație, foarte asemănător cu al meu. Așadar, am mari șanse să le calc pe urme și să am parte de o bătrânețe la fel de blândă și îndelungată ca a lor.

Am ales să fiu sănătos, hrănindu-mă sănătos

Spune-mi cum și ce mănânci, ca să-ți spun ce șanse ai să fii sănătos și mereu bine dispus. Cei iritabili, triști, bolnavi au de obicei o alimentație necorespunzătoare, cu mese peste care sar, cu mâncatul în fugă, cu excese sau lipsa unor categorii de alimente. Un om care ia mesele principale la aceleași ore, diversifică felurile, mănâncă liniștit și se ridică de la masă înainte de a se sătura, are toate șansele să fie sănătos și viguros. Unii ar spune că trebuie să se simtă sătul pentru a face față activităților de la serviciu și de acasă. Dar eu zic că pentru asta sunt gustările dintre mese.

E drept că ritmul vieții e tot mai trepidant, iar omul nu are timp să-și pregătească gustări rapide, bune la gust și sănătoase. Pe de altă parte, suntem asaltați de tot felul de reclame la produse care numai bine nu ne fac. De aceea există Sano Vita, cu produse prezente în foarte multe magazine alimentare din țară. Dacă alegi gustările oferite de Sano Vita, poți fi sigur că alegi sănătate și deliciu în același timp, ele fiind bogate în fibre, vitamine și minerale. Pentru că principiul sub care Sano Vita își desfășoară activitatea este: „Considerăm o onoare, dar și o datorie să punem pe piața românească produse care pot determina formarea unui stil de viață echilibrat (prin consolidarea obiceiurilor alimentare bune), contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a semenilor noștri”, iar eu m-am convins că nu sunt doar vorbe, folosind mai multe feluri de produse de la ei.

Am să pomenesc aici doar câteva din varietatea gustărilor pe care le savurez zilnic și care contribuie în mare măsură la sănătatea trupului și a mulțumirii că nu trebuie să-mi vizitez doctorul de familie decât pentru analizele de rutină. Dimineața sau seara, obișnuiesc să mănânc câte o porție de cereale, cu cele mai îmbietoare amestecuri de fructe.

Gustările dintre mese diferă de la zi la zi, dar una din preferatele mele rămân tot fructele, din care nucile ocupă un loc important.

Așa cum am specificat mai sus, e bine să profităm de o varietate cât mai mare de alimente și gustări, cum ar fi produsele din soia, băuturi vegetale, semințe sau musli. Toate au un rol în menținerea unui echilibru sănătos al organismului și o stare generală plină de vitalitate.

.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016

 

 

Bibliotecarul

Domnul Popescu este un om realizat din punct de vedere profesional și material. A pornit de jos și în câțiva ani a ajuns să dețină câteva firme, cu mulți angajați și un profit frumos. Dar se pare că totul se plătește în viață, deci nici el n-a fost iertat. Și-a pierdut nevasta în urmă cu patru ani, iar acum se străduia din greu să-și educe fata de 12 ani. Nu era deloc ușor, dat fiind faptul că cea mai mare parte a timpului îi era răpit de serviciu, iar Maia era o copilă tot mai rebelă. A angajat mai multe bone, unele cu școală și experiență, dar toate au dat bir cu fugiții, doar după câteva săptămâni.

Se apropia Crăciunul și domnul Popescu se gândea la cadoul pe care-l aștepta fata din partea lui, de genul celui de anul trecut și de acum doi ani. Adică, ultimul tip de tabletă și cel mai performant mobil. Pentru că Maia pierdea multe ore pe facebook, unde își făcuse sute și chiar mii de prieteni virtuali. Cu unii purta convorbiri nesfârșite la telefon, în timp ce temele rămâneau nefăcute, iar notele de la școală erau tot mai slabe. Firește că pierderea mamei a afectat-o pe copilă, iar lipsa ei se reflecta în educație, dar trebuia găsită o cale prin care să redevină fetița vioaie și veselă, cum era ea înainte de tragedie. Cam așa stăteau lucrurile când un angajat i-a recomandat să angajeze un om priceput în a trata o astfel de boală, tot mai frecventă printre oameni de diferite vârste.

– Alt psihiatru? Am fost la mai mulți, dar degeaba, a fost reacția domnului Popescu.

– Nu e vorba de psihiatru, ci mai mult de atât. Am auzit că e foarte bun, deci nu strică să încerci.

A doua zi, a sunat la ușa domnului Popescu un om la vreo cincizeci de ani, micuț, cu vorbă domoală și un veșnic surâs în colțul gurii. După câteva cuvinte de prezentare, gazda l-a dus în camera fiicei rebele, care nu s-a bucurat deloc de intrusul ce-i întrerupea rutina zilnică. Rămași singuri, omul a scos o carte din servieta veche ce o avea asupra lui. Maia îl privea cu coada ochiului.

– O carte?!, zise ea batjocoritor. Cu asta vrei să mă plictisești în următoarele ore? Sunt miliarde de cărți în lumea asta…

– Asta nu e orice carte. Trebuie să știi ce carte ți se potrivește, dacă vrei să-ți și placă.

– Și o să-mi citești ca unui copil mic? Ce are cartea asta atât de special?

– Titlul ei este Lacrima și e o ficțiune pentru tineri, scrisă de Lauren Kate. În ea e vorba de o fată care, la fel ca tine, și-a pierdut mama într-un accident. Eureka, pentru că ăsta-i numele ei, avea o carte veche despre o altă fată, care a plâns încontinuu, până a scufundat un continent.

– Chiar că-i ficțiune!, a pufnit Maia.

– Păi să vedem, totuși, cum s-a întâmplat. Vrei să citești tu sau citesc eu?

Maia nu răspunse, ci începu să tasteze ceva pe laptop, în timp ce omul deschise cartea și începu să citească cu o voce plăcută de povestitor. Degetele fetei apăsau tot mai rar clapetele, iar urechile îi erau tot mai acaparate de lectură. Până spre final, chiar și ochii ei s-au dezlipit de pe monitor, urmărind atentă fiecare cuvânt scos de cititor. Încheind, acesta și-a introdus cartea în servietă și s-a ridicat zicând doar atât:

– E timpul să plec. Ne vedem mâine.

A doua zi, omul cu cartea se prezentă punctual în camera Maiei, iar aceasta închise calculatorul atunci când el deschise cartea.

– Azi îți voi citi o carte din colecția Rao clasic, scrisă de Hermann Hesee. Ea se numește Basme.

– Basme?! La vârsta mea?

– Stai așa, că nu-i vorba de basmele cu care te-ai obișnuit tu, ci o modernizare a temei clasice, având ca subiect fericirea și nefericirea în dragoste, egoismul, viața de zi cu zi și dorința de protecție. Ai să vezi…

De data asta, fata a ascultat cu mare atenție de la început și până la capăt, iar la urmă a pus chiar unele întrebări. Povestitorul i-a răspuns cu aceeași răbdare și același zâmbet luminos. S-au despărțit într-un târziu, pentru că se făcuse seară.

Fata era deja nerăbdătoare să afle cu ce carte se va prezenta omul în cea de-a treia zi. Acesta a scos din enigmatica servietă romanul lui Steve Berry, Tezaurul Împăratului, din colecția Rao thriller. Maia a cerut să citească ea, de data aceasta. I-a plăcut și această lectură, iar la final a intrat tatăl său să asculte. Era foarte bucuros să vadă că fata lui a făcut o pasiune pentru lectură, iar fericirea a fost și mai mare când ea a spus:

– Tati, de Crăciun te rog să-mi faci cadou mai multe cărți de la editura Rao!

S-au îmbrățișat cum de mult n-au mai făcut-o, iar omul cu cărțile a dat mâna cu amândoi.

– Eu mi-am făcut treaba, așa că nu mai aveți nevoie de mine, a zis acesta.

– Spune-mi cât îți datorez, oricât!, exclamă entuziast domnul Popescu.

– Nu trebuie să-mi dați nimic. Deja mă simt răsplătit.

– Dar nici nu știu cum te cheamă…

– Mi se spune „Bibliotecarul”, răspunse omul în timp ce ieșea pe ușă.

De atunci, Maia a devenit o cititoare perseverentă, iar notele de la școală au crescut simțitor. Domnul Popescu a mai pasat și altor angajați din răspunderi, pentru a petrece mai mult timp cu fiica lui. Amândoi își amintesc cu nostalgie de Bibliotecarul pe care nu l-au mai văzut vreodată. Se spune că are mult de lucru cu tineri din toată țara.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2016