Melodii care nu se uită (3)

Fiind singur în marea sărbătoare a Învierii, muzica a fost cea care mi-a ținut companie, iar din dintre melodiile pe care nu le pot uita, m-am gândit să trec aici două, la care am rezonat mai mult. Între ele am strecurat prestația fetiței de opt ani, Dora din Seini, care a impresionat o țară întreagă. Poate nu ați văzut-o sau vreți să zâmbiți cu ea încă o dată.

 

O leapșă cu cântec

Am văzut-o și m-am delectat cu ea pe mai multe pagini de blog, însă de fiecare dată mă uitam cu inima strânsă la finalul articolului, când se dădea mai departe. Speram să scap, pentru că nu mă puteam ridica la înălțimea alegerilor muzicale făcute de cei care o preluaseră. Dar cum de ce ți-e frică…, iată că a venit și rândul meu să-mi dau examenul, iar asta grație Inei , care mi-a făcut o surpriză de An Nou. Dacă-i de bun sau rău augur, rămâne să vedem după ce ascultați piesa muzicală care constituie piatra de încercare a acestei lepșe. Dar să vedem și de data asta care sunt regulile:

”1. Postați o piesă muzicală care să nu facă parte din ceea ce numim în mod comun muzică și ascultăm de obicei la radio sau prin alte părți. Adică, să nu se încadreze nici la muzică ușoară românească, nici la muzică ușoară străină, nici la muzică populară românească, nici la muzică populară străină, nici la muzică clasică, nici la jazz, nici la rock, nici la house, nici la pop, nici manea să nu fie etc. O muzică non-standard, care v-a plăcut și pe care o recomandați și altora.

2. Dați leapșa mai departe la exact 3 blogări, pe care va trebui să-i menționați explicit, prin nume sau pseudonim. Deci fără „această leapșă poate fi preluată de X, Y, Z și de toți cei care mai doresc”, trebuie să alegeți în mod clar și explicit 3.”

Prima regulă e cea care dă personalitate acestei încercări, e musai să o respect întocmai și sper că mi-a reușit. După cum mă cunoașteți, sunt o fire glumeață, iar acest nărav m-a făcut să apelez la o melodie veselă, în care vedetele sunt animale surprinse în ipostaze amuzante și acompaniate de o muzică pe măsură. Asta am găsit și asta vă ofer din toată inima, cu riscul de a mă face de râs. 🙂

Cea de-a doua regulă o voi încălca în mod conștient, astfel că nu o să nominalizez pe nimeni. Vreau să văd cine are curajul să se implice voluntar, tocmai pentru că-i o încercare aparte și e nevoie de ceva inspirație. Aștept și de această dată să-i citesc pe cei care acceptă această provocare. Mult succes!

Imaginați-vă

Imaginați-vă că John Lennon n-a murit
Și nu s-a despărțit de Beatles,
Imaginați-vă că ei au rămas tot tineri
Și cântă mereu împreună.

Imaginați-vă că ei vin în România
Pentru un concert sublim,
Imaginați-vă că sunteți adolescenți
Și aveți bilete în primul rând.

Închideți ochii și ascultați muzica,
Totul e atât de simplu
Dacă vreți să ascultați
Și să vă imaginați.