Crăciunul cu Emilia

Ea e nepoțica divină, pentru care dedic cea mai mare parte din timpul meu. Până joi, când o să mă lase din nou singur.

Advertisements

A apărut volumul II la ”Povestirile unui maramureșean”

Precuvântare

”Au apărut, mai nou, comentatori ai literaturii românești contemporane, care tind să aducă sentimentul normal după care autorii să fie înregistrați nu în istorii, ci în geografii literare. Mi se pare corectă această descentralizare, întrucât, oricât se vrea oferirea unui tablou unificator al peisajului artistic, românii există sub forma unei colectivități, unită în cuget și simțiri, dar diferențiată nu numai temperamental, dar și ca o consecință a influențelor dimprejurul fruntariilor oficiale, cu afinități elective ce le îmbogățesc spiritual nu numai portul și obiceiurile, dar și felul în care se raportează la actualitatea vieții lor. Un demers academic a și fost făcut prin apariția Enciclopediei Banatului, secțiunea literatură, volumul incluzând și scriitori din acea parte a fostei provincii imperiale, cedată statului vecin balcanic.

Am făcut această digresiune pentru că scriitorul de valoare care este autorul acestei cărți se consideră maramureșean și bine face. Cooperativa neaoșistă de la Centru a dorit să se impună prin scriitori din răsăritul sudic, aducând în prima linie stereotipul modelului de scriitor român, ambiționând să declare, după modelul Ille de France, modelul autorlâcului tipic spațiului spiritual centralizat. La germani e de mult cunoscută ideea provinciei pedagogice. Goethe nu a plecat la Berlin pentru a deveni cunoscut. De ce nu ar deveni și Seini un Weimar? Domnul Racolța scrie bine și versuri și proză. Ceea ce aduce el maramureșean în această carte nu este o valoare etnografică, o colecție de obiceiuri și regionalisme. Este aici vorba de însuși spiritul unui spațiu spiritual, de ambianța unui mod de a colora un univers. Întâmplările sunt fie reale, fie de science fiction, ele însă nu trădează un anumit fel de a gândi, aducând o evidentă notă de originalitate în peisajul prozei românești. Un binevenit conservatorism îl determină să ocolească tentațiile modelor postmoderniste sau tonalitățile bulevardiere frecventate de bucureșteni și imitate prin unele insule culturale din țară. Consecvent cu sine însuși, ca scriitor și blogger pasionat, Racolța rămâne în zona aerului curat al regiunii sale, care numai provincială nu este și ar trebui să o spunem uneori, regiunile foste imperiale aparțin Europei Centrale, mai aproape decât spațiul extracarpatic al literaturii moldave și valahice, unde se află adevărata periferie geografică a lumii noastre. Ardelenii de Nord au în ADNul lor o alcătuire comună cu populațiile apropiate de Occident, fapt demonstrat recent. Autorul acestei cărți impune prozei sale nu numai backgroundul locurilor natale, dar și o personalitate aparte, dotată cu un umor fin și un ton persiflant în tonalitate majoră, pozitivă. Îi urăm succesul pe care îl merită.”

ERWIN LUCIAN BURERIU, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Din cuprins fac parte și trei nuvele: ”Spirit călător”, ”Eunucul” și ”Banii”. Fotografia e făcută de mine, direct pe laptop, iar asta e explicația pentru calitatea slabă a imaginii. 🙂

Mulțumesc și pe această cale celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți: domnii Lucian Bureriu, Zsolt Novak, Liviu Curtuzan, precum și prietena din Bistrița, Zaraza Catarig. Și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, dragi colegi și prieteni, pentru susținerea continuă și încurajările atât de eficiente.

 

 

Evadarea din virtual

Rareori mi se întâmplă să închid laptopul de dimineață și să-mi petrec restul zile printre oameni reali, cărora le pot strânge mâna și îi pot privi în ochi. Ieri a fost una din acele zile, datorită Sărbătorii Naționale a României și a invitației lansate de primăria Seini pentru o nouă întrecere între șahiștii din localitate. Concursul s-a desfășurat și de această dată în incinta restaurantului Chili, redeschis de luni, după o renovare amplă care a adăugat noblețe și modernism localului din centrul orașului.

Dar nu numai straiele noi ale restaurantului ne-au surprins, ci și o nouă și tânără șahistă, de numai opt ani, care a venit alături de tatăl și unchiul ei și a jucat de la egal la egal cu veteranii Seiniului. Am aflat că se numește Alexia și este campioană județeana la categoria ei de vârstă. Chiar dacă nu s-a clasat printre finaliști, totuși și-a învins tatăl și unchiul, iar pe unul dintre „dinozaurii” localității l-a năucit cu o remiză spectaculoasă. Sunt sigur că la anul, dacă va persevera, ne va pune mari probleme și celor mai buni dintre noi, ceea ce e îmbucurător.

De data asta, am avut bucuria să reintru în posesia titlului de campion, câștigând toate partidele și făcând o remiză la înțelegere cu singurul care-mi putea face probleme și cu care am împărțit locul, Viorel Ivașcu. Surpriza care mi-a umbrit puțin succesul a fost absența veșnicului meu adversar, ing. Paul Andreescu, plecat din județ pentru o perioadă. Îl aștept cu plăcere la primăvară. Nu a lipsit de la această întrunire Dan Skorka, directorul Casei de Cultură, reporter la Graiul Maramureșului și fotograful care ne-a imortalizat cele mai interesante momente. În timpul mesei festive ne-a vizitat viceprimarul Bodea Octavian-Iosif, care ne-a felicitat călduros și ne-a promis tot sprijinul pentru viitoarele confruntări.

Eu aș fi vrut ca meniul să fie compus din mâncarea tradițională, ciolan cu fasole, sau măcar pește. Însă majoritatea a votat pentru mici și grătare cu cartofi pai și salată de varză albă. Un coleg generos a venit cu un litru de pălincă bună și doi litri de vin, licori care au făcut mâncarea și mai gustoasă, iar discuțiile mai spirituale. Astfel că ne-am întins cu vorba mai multă vreme, profitând de ultima întâlnire din acest an.

Azi am reintrat în lumea virtuală, dornic să vă reîntâlnesc și să vă urez și pe această cale un efervescent la mulți ani, dragi prieteni români! La mulți ani, România!

Matul lui Legal

Povestea unei victorii frumoase și rapide

1. e2-e4… Du-te două câmpuri în față, soldat al regelui, și poartă în tine credința că poți ajunge până la capătul terenului de bătaie, transformându-te într-o nouă regină pentru Majestatea Sa și, implicit, pentru tabăra pe care-o slujești cu credință.

1… e7-e5. Dar pionul adversarului răspunde cu același curaj, blocându-i intenția de a mai înainta și luând sub control două câmpuri centrale, foarte importante din punct de vedere strategic.

2. Cg1-f3… Cavaleria e cea mai eficientă în deschidere, iar calul regelui trebuie să iasă primul la atac, amenințând capturarea ostașului de culoare neagră.

2… d7-d6. E nevoie de un sprijin pentru a pionul din avangardă, iar ostașul din fața reginei pare cea mai bună soluție.

3. Nf1-c4… Ofițerul regelui alb țintește cel mai vulnerabil punct din preajma regelui advers, f7.

3… Nc8-g4. Nici ofițerul reginei negre nu se lasă mai prejos, țintuind pe loc calul alb, care devine o pavăză pentru propria regină.

4. Cb1-c3… E timpul ca și al doilea cal să intre în lupta pentru centru.

4… Cb8-c6. Cam așa s-a gândit și negrul, doar că e cu o mutare importantă în urmă.

5. h2-h3… O mișcare pregătitoare pentru spectacolul care urmează. Încă sunt șanse pentru negru să evite dezastrul.

5… Ng4-h5. Ofițerul negru se retrage un pas, considerând că-i mai bine să-și păstreze amenințarea indirectă asupra reginei. Nu a prevăzut surpriza.

6. Cf3:e5!… Uimitor! Calul capturează pionul central, lăsând propria damă la cheremul ofițerului. Cine poate rezista unei astfel de oferte?

6… Nh5:d1. Albul a rămas fără cea mai puternică piesă, și numai o minune poate întoarce soarta partidei.

7. Ncu:f7+… Câmpul cel mai asaltat al inamicului a căzut sub atacul nemilos al ofițerului, sprijinit de cal. Oare e grav?

7… Re8-e7. Singurul câmp de salvare a regelui negru. Dar…

8. Cc3-d5#… De data asta, șahul celui de-al doilea cal e decisiv, aducând matul și victoria albului.

Știu că unii dintre voi nu au jucat niciodată șah și nu o să înțeleagă mare lucru din aventura de mai sus. Să mă scuzați, dar nu m-am putut abține, amintindu-mi de multe alte bijuterii de acest gen, mai simple sau mai complicate. Legal a fost un campion din secolul XVIII, care a dat numele acestui mat, inițial în 7 mutări. Eu am avut șansa să parcurg această partidă de pe băncile școlii gimnaziale, fapt care mi-a oferit posibilitatea să o pun în practică de mai multe ori sau să evit această capcană, când era cazul. Desigur că mai sunt și alte maturi și combinații celebre, la fel de captivante și periculoase pentru cei neavizați. Fiecare poate avea câte un tâlc pentru viața reală. Morala care răzbate din Matul lui Legal ar fi să cugetăm bine înainte de a accepta daruri ce par atât de tentante.

 

După zece zile

Bine v-am regăsit, dragi prieteni!

Pofta vine mâncând iar zilele de vacanţă cam la fel, trăindu-le una câte una. Aşa am constatat pe pielea mea, de parcă ar fi fost prima oară.

Totul a început cu o catastrofă personală: laptopul m-a lăsat complet, după ce primisem numeroase avertismente. Astfel, din cauza neglijenţei ce mă caracterizează, am pierdut absolut tot ce aveam în memorie, inclusiv diacriticile, aplicaţia power point, imprimanta, pozele. Doar două zile a durat instalarea noului windows, iar apoi au urmat pregătirile pentru Paşte şi vizita nepoatei şi nepoţelei mele din Graz.

S-au scurs zilele de sărbătoare pe nesimţite şi tare aş fi dorit să mai intru pe bloguri, însă n-am vrut să fac o vizită în fugă, iar una completă îmi era imposibilă. De câte ori vedea nepoţica Emilia că deschid laptopul, venea şi ea să apese pe tastaturi sau să atingă întruna ecranul, crezând că merge ca la telefonul mamei sau al tăticului. Se impunea, aşadar, o vacanţă cu singura familie de care am parte de două-trei ori pe an.

A fost frumos, fără picătură de alcool şi doar cu un singur ou roşu, în ziua de Paşte. Dovadă că mă pot adapta după cerinţele şi obiceiurile celor care mă vizitează. Ieri mi-au plecat nepoţii înapoi, spre casă, cu promisiunea că vor reveni în toamnă, iar apoi de Anul Nou. Până atunci sunt din nou singur în locuinţă, dar alături prietenii pe care-i regăsesc, cu mare bucurie, aici. Chiar dacă mă confrunt cu noua configuraţie a tastaturii în două variante (engleză şi română), pe care trebuie să le alternez, în funcţie literele sau semnele pe care le caut. Poate că mă voi obişnui cu asta, dar până atunci Z-ul îmi apare pe tasta Y, şi invers, minusul pe semnul întrebării, @ la dracu-n praznic, plus alte nepotriviri care mă irită. O fi rezultatul faptului că m-am grăbit şi am apelat la un tânăr mai puţin experimentat în IT. Dacă o să fie cazul, va trebui să merg la maestrul Seiniului în domeniu, dar atunci o să dureze cam o săptămână, fiind foarte solicitat.

Imagine similară

Optimistul din mine îmi spune că totul o să fie bine, şi, pas cu pas, o să-mi recuperez aplicaţiile şi programele esenţiale. Oricum, acum sunt singur şi nu vă văd cum mai scăpaţi de mine. Mai ales că în această vacanţă nu am clocit ouă, ci nişte subiecte care sper să fie interesante. 🙂

Discuție cu animalul de companie

– Cred că ar fi cazul să avem o discuție serioasă!

Aceste cuvinte mi-au întrerupt liniștea în care mă uitam la un film pe televizor. Ba chiar mi-au produs o intensă neliniște, știind că în cameră nu mă aflam decât eu și cu Pane, peștele meu de companie. Filmul era în altă limbă, deci expresia atât de clară nu putea să vină de pe ecran, așa că mă uit cu ochii căscați la animalul de pe fotoliu.

– Da, da, eu am vorbit, deci nu-s tăcut ca un pește, așa cum spuneți voi, oamenii. Am știut că-ți voi produce un șoc, dar nu mai puteam să fac pe mutul.

– Cum se poate așa ceva?! Nu am auzit de vreun animal care să vorbească, darămite un pește…

– Sper că ai spus „animal” ca un compliment, și nu ca o ființă inferioară. Pentru că „animalitatea” e superioară „umanității”, după cum se poate ușor vedea din statistici. Faptul că voi ați avut norocul să conversați mai complex, să faceți mai ușor schimb de idei între voi, iar apoi să vă dezvoltați tehnici superioare, nu vă face mai sensibili sau mai buni. Cele mai inteligente ființe tot în ape trăiesc, de unde ați ieșit și voi, cu multă vreme în urmă.

– Nu pot să cred! Ai tăcut ca mutu’ atâta vreme, dar începi dintr-o dată să-mi ții prelegeri și să-mi dai lecții. Nu crezi că e prea ciudat?

– Vezi cât de limitați sunteți? Sunt sigur că n-ați auzit de SER? Vezi? E Sindromul Evoluției Rapide, de care a avut parte măcar unul dintre semenii tăi, Einstein. Ai crezut că eu nu asimilez informațiile de la TV, de pe Internet sau din cărțile pe care le lași peste tot? De fapt am fost destul de subtil, deci nu aveai cum să-ți dai seama. Nu voiam să ajung la circ, dar acum nu mai rezist și îmi asum riscul.

– Ce nu mai poți? Nu te-am tratat cum trebuie? Ești printre cele mai alintate animale de companie…

– Eu aș putea spune că tu ești printre cei mai norocoși oameni de companie, mai ales că aproape toate deciziile le iei tu, fără să mă consulți.

– Cum aș putea să te consult dacă tu ești, sau erai, necuvântător?!

– Hei! Lasă că se puteau găsi căi de comunicare, dacă voiai cu adevărat. Crezi că în vară mi-a plăcut să stau legat în curte, având ca adăpost doar o cușcă de câine?

– Am fost nevoit! Devenisei periculos și chiar ai vrut să muști câteva persoane.

– Păi vezi? „Limbajul” acesta nu a fost destul de clar? Nu-mi plac anumite persoane din anturajul tău, nu-mi place cum mă îmbraci, nu-mi plac anumite mâncăruri și, mai ales, nu-mi place că ai început iarăși dieta aia stupidă, CAFT!

– Vezi că întreci măsura! La urma urmei eu sunt stăpânul tău și eu hotărăsc.

– Specific omenesc! Trebuia să ajungem la mentalitatea asta de proprietate, că nu-i fi tu o excepție. Cu ce drept ești proprietarul meu? Pentru că ai plătit o sumă cuiva, care a plătit și el altcuiva, care m-a răpit din mijlocul naturii. Omule, să-ți intre bine în cap: nimeni nu poate fi proprietarul cuiva sau a ceva. Nici pământul pe care trăiești, nici casa în care locuiești nu e a ta. E doar o iluzie pe care vă place să o aveți. Totul e al tuturor și fiecare e stăpân doar pe viața lui, atât cât timp o mai are. Nu cu mult timp în urmă, ați crezut că și oamenii care nu vă semănau sunt făcuți ca să fie sclavi. Ar fi cazul să vă reconsiderați atitudinea și față de celelalte ființe.

– Ai devenit brusc un militant pentru drepturile lor? Aveți și un sindicat?

– Nu fi sarcastic! Vorbesc în numele meu și nu o să mă repet.

– Ok. Am să țin cont de doleanțele tale, dar ce ai împotriva dietei? E alegerea mea pentru sănătate.

– Eu n-am probleme cu sănătatea, sunt încă tânăr și vreau să mă bucur de viață. De ce să rabd o săptămână fără un strop de cafea, o gură de bere și o companie mai plăcută la masă? Pentru că, în această perioadă, mănânci în fugă, ești prea reținut în vorbă și nici nu mai zâmbești atât de des. Crezi că asta îți face bine?

Pentru câteva clipe, am închis ochii în căutarea unor argumente cât mai solide. Când i-am deschis, Pane sforăia liniștit, întors cu coada către mine. Era un gest nepoliticos, despre care o să-i vorbesc când vom relua discuția. Dacă va binevoi să-mi mai vorbească, cum a făcut-o de data asta. Sau mi s-a părut? Oricum îi voi spune că dieta o țin neapărat până în data de 2 februarie. În schimb, o să încerc să fiu un companion mai agreabil.

Emilia

14429648_1282883211746495_1353431065_nAceasta este nepoțica Emilia, cea care îmi captează atenția în aceste zile și care a învățat deja să-mi spună „unchiu”. Îi place cum sună și o repetă întruna, ori de câte ori mă vede. Iar mie îmi place să aud, că sună parcă mai bine decât „Pete”. Cu timpul, o să adune laolaltă ambele cuvinte și o să-mi zică „unchiu’ Pete”.

Pentru mărire, dați click pe imagine.

Micuța blondă

De aseară, timp de două săptămâni, nu mai sunt singur. Am ocazia să experimentez din nou viața de familie, datorită vizitei nepoatei, nepotului și nepoțelei, Emilia. De aseară, vedeta în jurul căreia gravităm toți trei este o micuță blondă de numai un an și patru luni. Programul fiecăruia dintre noi depinde de orele ei de somn, de orele mesei și de cheful ei joacă. Dar când îi vedem zâmbetul și îi auzim gângurelile, ni se pare că e un sacrificiu prea mic pentru un premiu atât de mare. Mai mult, când folosește cuvinte întregi, cum ar fi MAMI, TATI, PETE sau MIMI, simțim că ni se topește inima. Mimi le spune la toate păpușile pe care le are, inclusiv la cea pe care i-am dăruit-o ieri. „Pete” sunt eu.

A durat doar câteva minute până m-a recunoscut, după vizita de la Paște. Fața i s-a destins din ce în ce mai mult și a început să cerceteze fiecare ungher al apartamentului. A trebuit să ascundem tot ceea ce putea fi periculos: cuțite, scobitori, obiecte mici. Mă uitam la ea cum încerca să danseze după muzica de la TV și nu-mi venea să cred. Era blondă și frumoasă ca o păpușă nemțească. Mă miram, pentru că n-am avut niciun caz de păr blond în familia noastră. Probabil că îl moștenește de la bunica din Austria, ea fiind cu păr de această culoare aurie. Tot de la ea învață și germana, mama Veronica având misiunea s-o învețe românește, așa cum a făcut-o și cu Tati.

La ora aceasta, sunt plecați toți trei în vizită la rude, iar eu profit de ocazie pentru a așterne aceste câteva rânduri. Trebuie să mă adaptez și să renunț la planificări, atâta timp cât sunt unchi în exercițiul funcției. Dacă stau să mă gândesc, e o nimica toată pe lângă calitatea de a fi tătic cu normă întreagă. E nevoie de timp și răbdare, dar și satisfacțiile sunt pe măsură. Știu deja din experiență că atunci când or să mă lase iarăși singur, o să le simt puternic lipsa, până mă voi reacomoda. Dar, deocamdată, sunt și eu familist.

Încă o leapșă frumoasă

Nu-mi stă în obicei să accept orice leapșă, dar provocarea venită de la Cristi mi se pare interesantă și foarte concisă. E vorba despre o singură întrebare ramificată, cu  răspunsuri scurte și la obiect. Așadar:

Dacă aș fi fost:

  • o lună: aș fi fost aprilie
  • o zi a săptămânii: aș fi fost luni
  • o parte a zilei: aș fi fost dimineața devreme
  • o direcție: go west
  • o planetă: aș fi fost Terra
  • un film: aș fi fost Războiul Stelelor
  • un lichid: aș fi fost un lichior de ouă
  • o piatră: aș fi fost granit
  • un tip de vreme: aș fi fost furtună
  • un instrument muzical: aș fi fost frunză
  • o emoție: aș fi fost curiozitate
  • un sunet: aș fi fost ropot de ploaie
  •  un element: aș fi fost apă
  • un cântec: aș fi fost „Aleluia”
  • o carte: aș fi fost „Shogun”
  • un scriitor: aș fi fost Jules Verne
  • un personaj de ficțiune: aș fi fost unul pe care numai eu mi-l imaginez
  • un oraș: aș fi fost Veneția
  • o aromă: aș fi fost sare
  • o culoare: aș fi fost albastru închis
  • un material: aș fi fost mătase
  • un cuvânt: aș fi fost răbdare
  • o parte a corpului: aș fi fost mâna dreaptă
  • un număr: aș fi fost 6
  • un mijloc de transport: aș fi fost vapor
  • o haină: aș fi fost pijama

Nu vreau să însărcinez pe nimeni cu o eventuală preluare, dar, oricine ar face-o, e binevenit!

 

Bun venit, SuperBlog 2016!

Deși a început școala, toamna șovăiește încă, ba dă semne că o să întârzie anul ăsta. Dar ne-am obișnuit cu astfel de păcăleli și nu o să ne supărăm dacă îi lasă verii câteva zile din zestrea ei. Poate că le va recupera de la iarnă, căci nici ea nu-și prea respectă programul în ultima vreme. Însă, un lucru e cert în fiecare an și începe mereu la aceeași dată: competiția SuperBlog. Înscrierile au început exact la 1 septembrie, iar startul ediției din 2016 se va da fix la 1 octombrie.

Imagini pentru poze cu superblogNici de data asta nu pot rezista tentației de a mă înscrie la concurs, pentru că mi s-a făcut dor de emoțiile dinaintea notelor și diversitatea unor subiecte provocatoare. Așadar, prin acest articol, îmi anunț intenția de a intra în vâltoare competiției, cu tot ceea ce implică asta: muncă de documentare, termene, reguli și decizii de respectat. La urma urmei, trebuie să fie o distracție și un prilej în care pot afla și învăța lucruri noi și utile. Bun venit, SuperBlog 2016, și mult succes participanților la competiție!