Am avut parte de un supliment de vacanță, constând într-un sejur de patru zile (sâmbătă – miercuri) la prietena și colega noastră de blog, Crina. Credeam că, în acest timp, voi putea să-mi mențin neîntreruptă activitatea și pe aici, dar povestea care se derula în fața ochilor nu putea fi întreruptă de cele din imaginația mea. De aceea nu am anunțat nimic și nici n-am intervenit cu vreo motivare, până azi. Această invitație de casă nouă a fost planificată de mult, dar de fiecare dată intervenea câte ceva și trebuia să-i amânăm punerea în practică. E drept că am mai trecut o dată pe la Crinuța (în primăvara anului trecut), dar numai pentru câteva ore. De data asta, însă, aveam ocazia să verific pe viu facilitățile pe care le oferă noua casă pentru persoanele cu dizabilități fizice și să discutăm pe îndelete despre compoziții literare și planuri de viitor.
Am fost întâmpinat, la intrarea în municipiul Satu Mare, de gazda care-mi făcea cu mâna de pe scuterul electric, pentru a-mi aminti strada pe care trebuia să intru. O străduță lungă, cu case de vacanță sau de reședință, pe care s-a construit mult în ultimii ani. Am înaintat încet cu Loganul, urmărind autovehiculul silențios până la capătul străzii, unde ne aștepta poarta deschisă și simpaticul Erus, câinele prietenos și dornic de a fi mângâiat. Dar el nu sare pe noi, cu toată dragostea, decât după ce ne vede așezați în scaunele rulante, cum a făcut și de data asta.
Așa a început mica mea vacanță, în care Crinuța a trebăluit ca o albină pentru ca să mă simt mai bine decât într-un hotel de lux. Iar când ai o prietenă bună alături, care e și o bucătăreasă pricepută, plus o scriitoare care promite mult, e clar că nicăieri nu poate fi mai plăcut. Asta s-a văzut de la cină, compusă din grătare cu cartofi aurii (un adevărat deliciu) și salată de ardei copți (unii dintre ei fiind foarte iuți, deci exact pe gustul meu). Iar când pofta este amplificată cu o pălincă bună de prune și setea domolită cu un vin bine ales, e firesc ca și subiectele de discuție să fie savuroase.
Crina își scrie al treilea roman, din care am citit ulterior aproape jumătate. O face în intimitate, fără să publice din el, cel puțin până îl termină. Mi-a plăcut foarte mult și vă promit că merită cu prisosință să-l lecturați, atunci când o să apară. Sper să fie cât mai curând, însă asta depinde de mai mulți factori.
Crina gătește în fiecare zi, și o face foarte bine, de parcă s-ar fi născut cu polonicul în mână. Mai ales că mie îmi plac ciorbele, iar la ea am mâncat de două feluri, amândouă cu miresme foarte îmbietoare, printre care cele de tarhon și leuștean (mai puțin cunoscute de mine). În bucătăria gazdei mele s-a mai preparat în acele zile pește cu sos pescăresc (picant, evident) și pui la cuptor, fraged de ți se topea pe limbă.
Crina își găsește mereu de lucru și în afara bucătăriei, cu mătura și mopul, prin casă sau prin curte, iar Erus se bucură să-i fie alături de câte ori iese pe terasă sau prin iarbă. Și eu m-am bucurat să ies cu scuterul la cumpărături, după ce mi s-a făcut instructajul și am primit sfaturile necesare. Drumul până la Kaufland nu a fost lung, dar găsirea produselor mi-a luat ceva vreme. Noroc cu oamenii de acolo, care m-au ghidat spre raioanele potrivite și apoi… spre ieșire.
Nici nu știu cum a trecut timpul în casa prietenei mele, dar mi-au lăsat o senzație de concediu împlinit, de care nu am avut parte de doi ani. Mai mult, la plecare, gazda generoasă mi-a făcut un cadou dulce, constând în mai multe borcane cu dulcețuri de tot felul, făcute cu mânuțele ei. Printre care se găsesc cele de cireșe, caise și… trandafiri. Dar și castraveți în oțet, că și ei au ”dulceața” lor. Îi mulțumesc și pe această cale Crinuței, pentru invitație, tratație și căldura cu care m-a tratat! A fost un sejur de neuitat, iar aceste rânduri le voi parcurge adesea pentru a mi-l aminti și a retrăi acele momente frumoase.
