Scurt interviu cu mine însumi

Intrebare – De ce ”racoltapetru6”?

Răspuns – Am crezut că numărul 6 îmi poartă noroc. Uneori a făcut-o, alteori mi-a adus ghinion. Dar a fost mereu reprezentativ.

I – Cine este de fapt Racolța Petru?

R – E un om obișnuit, așa cum te aștepți să-ți spun și cum sunt marea majoritatea a oamenilor. Singura deosebire e că sunt singur și am timp să gândesc mult. Nu știu dacă-i de bine, dar am încredere în prietenii virtuali care-mi spun că nu sunt încă senil.

I – Ce ai realizat în viață?

R – Aproape nimic. Nu am copii, familie, dar cele patru cărți pe care le-am scris le consider ca niște urmași, chiar dacă sunt în ediție limitată și nu am avut intenția să-mi scot banii investiți. Dacă aceste cărți, și cele pe care am intenția să le mai scriu, vor însemna ceva pentru cultura românilor, aș fi deosebit de onorat. Mă gândesc și la primele mele versuri pe care aș vrea să le public în acest an.

I – Toată lumea publică versuri și toți se cred poeți. De ce crezi că versurile tale ar avea un impact mai mare?

R – Nu vreau să mă laud și nici să-mi fac publicitate, așa cum se întâmplă în cazul multor poeți celebri, doar pentru că au avut șansa unor prieteni sau cunoscuți care i-au promovat. Am citit multe poezii deosebite pe bloguri, care erau mult mai bune decât ale unor autori celebri, cu vânzări de milioane, cum ar fi Mircea Cărtărescu. Poezia bună poate fi oriunde, depinde doar de mintea care o descoperă.

I – Să lăsăm poezia, din moment ce încă nu ai publicat nimic în acest domeniu. Am văzut ceva proză fantezistă, cu titlul ”Tangențial”. Pare ceva fără nicio noimă și nici măcar nu e la modă. Lumea vrea dramă, dragoste, jurnale, destăinuiri din viața de zi cu zi. Cine-și pierde timpul să-ți asculte aberațiile fantastice?

R – Mulțumesc pentru compliment! Eu sunt un om lipsit de satisfacțiile unor călătorii, excursii sau evenimente deosebite. Dar, totodată, îmi place să mă exprim prin scris, iar imaginația e cea care mă ajută să-mi îndeplinesc, în mare parte, scopul. Știu că multor prieteni le e greu să parcurgă fiecare episod din fanteziile mele, dar – pentru că întotdeauna există un „dar” -, dacă nu o fac mulți, cel puțin o să iasă o nouă carte pe care o să o dăruiesc celor mai buni cititori. Nu am recuperat niciodată nici măcar un sfert din banii investiți pe cărți, dar nici nu-mi pare rău.

I – Nimeni nu investește bani și timp doar din generozitate, mai ales în zilele noastre. Spune-mi ce scop ai cu adevărat?

R – Dacă am vreun scop?… Da… desigur, ca orice om. Să am copii cât mai mulți. Iar dacă nu s-a putut să fie din cei care respiră prin plămâni, să fie măcar din aceia care respiră printre file, cu fiecare pagină întoarsă și cu fiecare rând perceput. Nu am posibilitatea să călătorească peste mări și țări, dar mi-ar plăcea ca acești copii să fie apreciați de prietenii cu care i-am conceput și cititorii câștigați pe parcurs. Deocamdată, sunt patru născuți din gânduri ce s-au revărsat. Mă voi strădui să-l aduc pe lume și pe al cincilea, iar apoi voi spera mereu la alții, ca orice părinte ce se crede fecund. Prietenii mă ajută, wordpress la fel, sănătate să mai fie.

P. S. – Selecție din întrebările primite cu diferite ocazii.

Racolțisme

 

* Ferește-te de opriri, că pornirile sunt grele.
* Dacă vrei să zbori, deja ești un zburător.
* Niciodată nu poți să-ți golești mintea de gânduri, doar dacă gândurile nu-ți aparțin.
* Vei muri cu adevărat doar dacă tu crezi asta.
* E greu să ierți, dar și mai greu e să te convingi c-ai iertat.
* A ajuns om mare cățărându-se numai pe oameni mici.
* Oamenilor le place să fie vrăjiți, de aceea s-au inventat cuvintele.
* Toată lumea vrea schimbare, dar fiecare în alt fel. De aceea se face atât de greu.
* Iubirea e nemuritoare, doar iluziile pier.
* Fericirea se învață și apoi se clădește, nu se cucerește și nici nu se primește în dar.
* Nu săpa groapa altuia, convinge-l să și-o sape singur.
* Dacă banul e ochiul dracului, atunci băncile sunt lăcașurile Satanei.
* Când doi se ceartă, al treilea îi filmează.
* Ai parte, ce-ți mai trebuie carte?
* Orice meserie devine plăcută dacă o stăpânești bine.

Raport de avarie

De câteva zile – cred că de joi -, blogul îmi funcționează ciuntit de una dintre cele mai importante aplicații: primirea prin e-mail a articolelor apărute pe blogurile la care sunt abonat. E drept că nici înainte nu puteam să aflu noutățile de pe anumite adrese, fiind nevoit să găsesc linkurile prin diferite metode, dar, de data asta, parcă aș fi fost șters de la toate abonamentele. În primele zile, am crezut că e secetă de publicații, din cauza timpului nefavorabil și a sfârșitului de săptămână mai neprielnic. Doar ieri am sesizat că au apărut noutăți pe bloguri de la care primeam mereu semnalele necesare.

Astăzi am trecut la o vânătoare de linkuri mai amplă, încercând să citesc cât mai multe din articolele pierdute. Am făcut-o folosind linkurile de la comentariile primite de mine sau de cei pe care i-am vizitat. Desigur că nu am reușit să ajung la toți, de aceea îmi exprim pe această cale regretul. Dar și nedumerirea pentru această situație. Oare am greșit eu undeva sau e doar o perioadă nefastă? Ați avut și voi astfel de probleme, iar dacă da, cum le-ați rezolvat?

Fac acest anunț ca să nu se creadă că am plecat în vacanță sau am luat o pauză de la scris, tocmai în această perioadă, când oricum nu aș avea altceva de făcut. Și vă rog să mă înțelegeți dacă nu am reușit să ajung la unii dintre voi, pe care v-am citit mereu cu plăcere. La fel aș vrea să o fac și în continuare, de aceea sper să-mi dați un sfat sau o speranță că totul va reveni la normal. Dacă și WordPress va binevoi, desigur.

Crăciunul cu Emilia

Ea e nepoțica divină, pentru care dedic cea mai mare parte din timpul meu. Până joi, când o să mă lase din nou singur.

A apărut volumul II la ”Povestirile unui maramureșean”

Precuvântare

”Au apărut, mai nou, comentatori ai literaturii românești contemporane, care tind să aducă sentimentul normal după care autorii să fie înregistrați nu în istorii, ci în geografii literare. Mi se pare corectă această descentralizare, întrucât, oricât se vrea oferirea unui tablou unificator al peisajului artistic, românii există sub forma unei colectivități, unită în cuget și simțiri, dar diferențiată nu numai temperamental, dar și ca o consecință a influențelor dimprejurul fruntariilor oficiale, cu afinități elective ce le îmbogățesc spiritual nu numai portul și obiceiurile, dar și felul în care se raportează la actualitatea vieții lor. Un demers academic a și fost făcut prin apariția Enciclopediei Banatului, secțiunea literatură, volumul incluzând și scriitori din acea parte a fostei provincii imperiale, cedată statului vecin balcanic.

Am făcut această digresiune pentru că scriitorul de valoare care este autorul acestei cărți se consideră maramureșean și bine face. Cooperativa neaoșistă de la Centru a dorit să se impună prin scriitori din răsăritul sudic, aducând în prima linie stereotipul modelului de scriitor român, ambiționând să declare, după modelul Ille de France, modelul autorlâcului tipic spațiului spiritual centralizat. La germani e de mult cunoscută ideea provinciei pedagogice. Goethe nu a plecat la Berlin pentru a deveni cunoscut. De ce nu ar deveni și Seini un Weimar? Domnul Racolța scrie bine și versuri și proză. Ceea ce aduce el maramureșean în această carte nu este o valoare etnografică, o colecție de obiceiuri și regionalisme. Este aici vorba de însuși spiritul unui spațiu spiritual, de ambianța unui mod de a colora un univers. Întâmplările sunt fie reale, fie de science fiction, ele însă nu trădează un anumit fel de a gândi, aducând o evidentă notă de originalitate în peisajul prozei românești. Un binevenit conservatorism îl determină să ocolească tentațiile modelor postmoderniste sau tonalitățile bulevardiere frecventate de bucureșteni și imitate prin unele insule culturale din țară. Consecvent cu sine însuși, ca scriitor și blogger pasionat, Racolța rămâne în zona aerului curat al regiunii sale, care numai provincială nu este și ar trebui să o spunem uneori, regiunile foste imperiale aparțin Europei Centrale, mai aproape decât spațiul extracarpatic al literaturii moldave și valahice, unde se află adevărata periferie geografică a lumii noastre. Ardelenii de Nord au în ADNul lor o alcătuire comună cu populațiile apropiate de Occident, fapt demonstrat recent. Autorul acestei cărți impune prozei sale nu numai backgroundul locurilor natale, dar și o personalitate aparte, dotată cu un umor fin și un ton persiflant în tonalitate majoră, pozitivă. Îi urăm succesul pe care îl merită.”

ERWIN LUCIAN BURERIU, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Din cuprins fac parte și trei nuvele: ”Spirit călător”, ”Eunucul” și ”Banii”. Fotografia e făcută de mine, direct pe laptop, iar asta e explicația pentru calitatea slabă a imaginii. 🙂

Mulțumesc și pe această cale celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți: domnii Lucian Bureriu, Zsolt Novak, Liviu Curtuzan, precum și prietena din Bistrița, Zaraza Catarig. Și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, dragi colegi și prieteni, pentru susținerea continuă și încurajările atât de eficiente.

 

 

Evadarea din virtual

Rareori mi se întâmplă să închid laptopul de dimineață și să-mi petrec restul zile printre oameni reali, cărora le pot strânge mâna și îi pot privi în ochi. Ieri a fost una din acele zile, datorită Sărbătorii Naționale a României și a invitației lansate de primăria Seini pentru o nouă întrecere între șahiștii din localitate. Concursul s-a desfășurat și de această dată în incinta restaurantului Chili, redeschis de luni, după o renovare amplă care a adăugat noblețe și modernism localului din centrul orașului.

Dar nu numai straiele noi ale restaurantului ne-au surprins, ci și o nouă și tânără șahistă, de numai opt ani, care a venit alături de tatăl și unchiul ei și a jucat de la egal la egal cu veteranii Seiniului. Am aflat că se numește Alexia și este campioană județeana la categoria ei de vârstă. Chiar dacă nu s-a clasat printre finaliști, totuși și-a învins tatăl și unchiul, iar pe unul dintre „dinozaurii” localității l-a năucit cu o remiză spectaculoasă. Sunt sigur că la anul, dacă va persevera, ne va pune mari probleme și celor mai buni dintre noi, ceea ce e îmbucurător.

De data asta, am avut bucuria să reintru în posesia titlului de campion, câștigând toate partidele și făcând o remiză la înțelegere cu singurul care-mi putea face probleme și cu care am împărțit locul, Viorel Ivașcu. Surpriza care mi-a umbrit puțin succesul a fost absența veșnicului meu adversar, ing. Paul Andreescu, plecat din județ pentru o perioadă. Îl aștept cu plăcere la primăvară. Nu a lipsit de la această întrunire Dan Skorka, directorul Casei de Cultură, reporter la Graiul Maramureșului și fotograful care ne-a imortalizat cele mai interesante momente. În timpul mesei festive ne-a vizitat viceprimarul Bodea Octavian-Iosif, care ne-a felicitat călduros și ne-a promis tot sprijinul pentru viitoarele confruntări.

Eu aș fi vrut ca meniul să fie compus din mâncarea tradițională, ciolan cu fasole, sau măcar pește. Însă majoritatea a votat pentru mici și grătare cu cartofi pai și salată de varză albă. Un coleg generos a venit cu un litru de pălincă bună și doi litri de vin, licori care au făcut mâncarea și mai gustoasă, iar discuțiile mai spirituale. Astfel că ne-am întins cu vorba mai multă vreme, profitând de ultima întâlnire din acest an.

Azi am reintrat în lumea virtuală, dornic să vă reîntâlnesc și să vă urez și pe această cale un efervescent la mulți ani, dragi prieteni români! La mulți ani, România!

Matul lui Legal

Povestea unei victorii frumoase și rapide

1. e2-e4… Du-te două câmpuri în față, soldat al regelui, și poartă în tine credința că poți ajunge până la capătul terenului de bătaie, transformându-te într-o nouă regină pentru Majestatea Sa și, implicit, pentru tabăra pe care-o slujești cu credință.

1… e7-e5. Dar pionul adversarului răspunde cu același curaj, blocându-i intenția de a mai înainta și luând sub control două câmpuri centrale, foarte importante din punct de vedere strategic.

2. Cg1-f3… Cavaleria e cea mai eficientă în deschidere, iar calul regelui trebuie să iasă primul la atac, amenințând capturarea ostașului de culoare neagră.

2… d7-d6. E nevoie de un sprijin pentru a pionul din avangardă, iar ostașul din fața reginei pare cea mai bună soluție.

3. Nf1-c4… Ofițerul regelui alb țintește cel mai vulnerabil punct din preajma regelui advers, f7.

3… Nc8-g4. Nici ofițerul reginei negre nu se lasă mai prejos, țintuind pe loc calul alb, care devine o pavăză pentru propria regină.

4. Cb1-c3… E timpul ca și al doilea cal să intre în lupta pentru centru.

4… Cb8-c6. Cam așa s-a gândit și negrul, doar că e cu o mutare importantă în urmă.

5. h2-h3… O mișcare pregătitoare pentru spectacolul care urmează. Încă sunt șanse pentru negru să evite dezastrul.

5… Ng4-h5. Ofițerul negru se retrage un pas, considerând că-i mai bine să-și păstreze amenințarea indirectă asupra reginei. Nu a prevăzut surpriza.

6. Cf3:e5!… Uimitor! Calul capturează pionul central, lăsând propria damă la cheremul ofițerului. Cine poate rezista unei astfel de oferte?

6… Nh5:d1. Albul a rămas fără cea mai puternică piesă, și numai o minune poate întoarce soarta partidei.

7. Ncu:f7+… Câmpul cel mai asaltat al inamicului a căzut sub atacul nemilos al ofițerului, sprijinit de cal. Oare e grav?

7… Re8-e7. Singurul câmp de salvare a regelui negru. Dar…

8. Cc3-d5#… De data asta, șahul celui de-al doilea cal e decisiv, aducând matul și victoria albului.

Știu că unii dintre voi nu au jucat niciodată șah și nu o să înțeleagă mare lucru din aventura de mai sus. Să mă scuzați, dar nu m-am putut abține, amintindu-mi de multe alte bijuterii de acest gen, mai simple sau mai complicate. Legal a fost un campion din secolul XVIII, care a dat numele acestui mat, inițial în 7 mutări. Eu am avut șansa să parcurg această partidă de pe băncile școlii gimnaziale, fapt care mi-a oferit posibilitatea să o pun în practică de mai multe ori sau să evit această capcană, când era cazul. Desigur că mai sunt și alte maturi și combinații celebre, la fel de captivante și periculoase pentru cei neavizați. Fiecare poate avea câte un tâlc pentru viața reală. Morala care răzbate din Matul lui Legal ar fi să cugetăm bine înainte de a accepta daruri ce par atât de tentante.

 

După zece zile

Bine v-am regăsit, dragi prieteni!

Pofta vine mâncând iar zilele de vacanţă cam la fel, trăindu-le una câte una. Aşa am constatat pe pielea mea, de parcă ar fi fost prima oară.

Totul a început cu o catastrofă personală: laptopul m-a lăsat complet, după ce primisem numeroase avertismente. Astfel, din cauza neglijenţei ce mă caracterizează, am pierdut absolut tot ce aveam în memorie, inclusiv diacriticile, aplicaţia power point, imprimanta, pozele. Doar două zile a durat instalarea noului windows, iar apoi au urmat pregătirile pentru Paşte şi vizita nepoatei şi nepoţelei mele din Graz.

S-au scurs zilele de sărbătoare pe nesimţite şi tare aş fi dorit să mai intru pe bloguri, însă n-am vrut să fac o vizită în fugă, iar una completă îmi era imposibilă. De câte ori vedea nepoţica Emilia că deschid laptopul, venea şi ea să apese pe tastaturi sau să atingă întruna ecranul, crezând că merge ca la telefonul mamei sau al tăticului. Se impunea, aşadar, o vacanţă cu singura familie de care am parte de două-trei ori pe an.

A fost frumos, fără picătură de alcool şi doar cu un singur ou roşu, în ziua de Paşte. Dovadă că mă pot adapta după cerinţele şi obiceiurile celor care mă vizitează. Ieri mi-au plecat nepoţii înapoi, spre casă, cu promisiunea că vor reveni în toamnă, iar apoi de Anul Nou. Până atunci sunt din nou singur în locuinţă, dar alături prietenii pe care-i regăsesc, cu mare bucurie, aici. Chiar dacă mă confrunt cu noua configuraţie a tastaturii în două variante (engleză şi română), pe care trebuie să le alternez, în funcţie literele sau semnele pe care le caut. Poate că mă voi obişnui cu asta, dar până atunci Z-ul îmi apare pe tasta Y, şi invers, minusul pe semnul întrebării, @ la dracu-n praznic, plus alte nepotriviri care mă irită. O fi rezultatul faptului că m-am grăbit şi am apelat la un tânăr mai puţin experimentat în IT. Dacă o să fie cazul, va trebui să merg la maestrul Seiniului în domeniu, dar atunci o să dureze cam o săptămână, fiind foarte solicitat.

Optimistul din mine îmi spune că totul o să fie bine, şi, pas cu pas, o să-mi recuperez aplicaţiile şi programele esenţiale. Oricum, acum sunt singur şi nu vă văd cum mai scăpaţi de mine. Mai ales că în această vacanţă nu am clocit ouă, ci nişte subiecte care sper să fie interesante. 🙂

Discuție cu animalul de companie

– Cred că ar fi cazul să avem o discuție serioasă!

Aceste cuvinte mi-au întrerupt liniștea în care mă uitam la un film pe televizor. Ba chiar mi-au produs o intensă neliniște, știind că în cameră nu mă aflam decât eu și cu Pane, peștele meu de companie. Filmul era în altă limbă, deci expresia atât de clară nu putea să vină de pe ecran, așa că mă uit cu ochii căscați la animalul de pe fotoliu.

– Da, da, eu am vorbit, deci nu-s tăcut ca un pește, așa cum spuneți voi, oamenii. Am știut că-ți voi produce un șoc, dar nu mai puteam să fac pe mutul.

– Cum se poate așa ceva?! Nu am auzit de vreun animal care să vorbească, darămite un pește…

– Sper că ai spus „animal” ca un compliment, și nu ca o ființă inferioară. Pentru că „animalitatea” e superioară „umanității”, după cum se poate ușor vedea din statistici. Faptul că voi ați avut norocul să conversați mai complex, să faceți mai ușor schimb de idei între voi, iar apoi să vă dezvoltați tehnici superioare, nu vă face mai sensibili sau mai buni. Cele mai inteligente ființe tot în ape trăiesc, de unde ați ieșit și voi, cu multă vreme în urmă.

– Nu pot să cred! Ai tăcut ca mutu’ atâta vreme, dar începi dintr-o dată să-mi ții prelegeri și să-mi dai lecții. Nu crezi că e prea ciudat?

– Vezi cât de limitați sunteți? Sunt sigur că n-ați auzit de SER? Vezi? E Sindromul Evoluției Rapide, de care a avut parte măcar unul dintre semenii tăi, Einstein. Ai crezut că eu nu asimilez informațiile de la TV, de pe Internet sau din cărțile pe care le lași peste tot? De fapt am fost destul de subtil, deci nu aveai cum să-ți dai seama. Nu voiam să ajung la circ, dar acum nu mai rezist și îmi asum riscul.

– Ce nu mai poți? Nu te-am tratat cum trebuie? Ești printre cele mai alintate animale de companie…

– Eu aș putea spune că tu ești printre cei mai norocoși oameni de companie, mai ales că aproape toate deciziile le iei tu, fără să mă consulți.

– Cum aș putea să te consult dacă tu ești, sau erai, necuvântător?!

– Hei! Lasă că se puteau găsi căi de comunicare, dacă voiai cu adevărat. Crezi că în vară mi-a plăcut să stau legat în curte, având ca adăpost doar o cușcă de câine?

– Am fost nevoit! Devenisei periculos și chiar ai vrut să muști câteva persoane.

– Păi vezi? „Limbajul” acesta nu a fost destul de clar? Nu-mi plac anumite persoane din anturajul tău, nu-mi place cum mă îmbraci, nu-mi plac anumite mâncăruri și, mai ales, nu-mi place că ai început iarăși dieta aia stupidă, CAFT!

– Vezi că întreci măsura! La urma urmei eu sunt stăpânul tău și eu hotărăsc.

– Specific omenesc! Trebuia să ajungem la mentalitatea asta de proprietate, că nu-i fi tu o excepție. Cu ce drept ești proprietarul meu? Pentru că ai plătit o sumă cuiva, care a plătit și el altcuiva, care m-a răpit din mijlocul naturii. Omule, să-ți intre bine în cap: nimeni nu poate fi proprietarul cuiva sau a ceva. Nici pământul pe care trăiești, nici casa în care locuiești nu e a ta. E doar o iluzie pe care vă place să o aveți. Totul e al tuturor și fiecare e stăpân doar pe viața lui, atât cât timp o mai are. Nu cu mult timp în urmă, ați crezut că și oamenii care nu vă semănau sunt făcuți ca să fie sclavi. Ar fi cazul să vă reconsiderați atitudinea și față de celelalte ființe.

– Ai devenit brusc un militant pentru drepturile lor? Aveți și un sindicat?

– Nu fi sarcastic! Vorbesc în numele meu și nu o să mă repet.

– Ok. Am să țin cont de doleanțele tale, dar ce ai împotriva dietei? E alegerea mea pentru sănătate.

– Eu n-am probleme cu sănătatea, sunt încă tânăr și vreau să mă bucur de viață. De ce să rabd o săptămână fără un strop de cafea, o gură de bere și o companie mai plăcută la masă? Pentru că, în această perioadă, mănânci în fugă, ești prea reținut în vorbă și nici nu mai zâmbești atât de des. Crezi că asta îți face bine?

Pentru câteva clipe, am închis ochii în căutarea unor argumente cât mai solide. Când i-am deschis, Pane sforăia liniștit, întors cu coada către mine. Era un gest nepoliticos, despre care o să-i vorbesc când vom relua discuția. Dacă va binevoi să-mi mai vorbească, cum a făcut-o de data asta. Sau mi s-a părut? Oricum îi voi spune că dieta o țin neapărat până în data de 2 februarie. În schimb, o să încerc să fiu un companion mai agreabil.

Emilia

Aceasta este nepoțica Emilia, cea care îmi captează atenția în aceste zile și care a învățat deja să-mi spună „unchiu”. Îi place cum sună și o repetă întruna, ori de câte ori mă vede. Iar mie îmi place să aud, că sună parcă mai bine decât „Pete”. Cu timpul, o să adune laolaltă ambele cuvinte și o să-mi zică „unchiu’ Pete”.

Pentru mărire, dați click pe imagine.