O leapșă incitantă

 

Imagini pentru imagini cu leapsa

Am primit de la Issabela o leapșă interesantă, pentru care îi mulțumesc și pe această cale, mai ales că nu am mai răspuns la vreuna de câțiva ani buni. Zece întrebări care constituie un bun prilej de a ne investiga cugetul și de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine. Nu voi da răspunsuri elaborate și nici spectaculoase, ci cât se poate de spontane și normale, precum cred că sunt și eu. Tocmai pentru a fi sincere și a reflecta cât mai exact concepțiile și gândurile mele din copilărie și până acum, care oricum nu diferă prea mult. Pe scurt, iată care sunt înclinațiile mele, ca răspuns la cele zece puncte de sub titulatura Am întrebat 10 bloggeri români:

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru o lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?

Peștele e alimentul cel mai complet și mai benefic omului, din cele mai vechi timpuri. Îmi place să-l prind, să-l curăț, să-l prepar și să-l mănânc, deși ar fi mai greu fără pâine. Nu m-am săturat niciodată de el, indiferent din ce specie era.

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger sau un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?

Nu știu care actor sau blogger e mai bun la șah, dar m-aș interesa înainte și pe acela l-aș pricopsi cu alegerea mea, iar apoi cu partide fără număr jucate împreună. Șahul e și o artă, iar șahiștii pot fi considerați artiști în combinațiile făcute pe tabla cu 64 de pătrate, deci nu m-aș plictisi deloc.

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.

De mic am fost pasionat de filme și visam să le creez, în calitate de regizor. Firește că nu s-a împlinit, dar dorința de a publica o carte de versuri s-a realizat anul acesta. O altă pasiune, stimulată de frumoasa mea profesoară de limba română, pentru care scriam în ultimii ani de gimnaziu.

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai bună/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că îți place?

Dacă e cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă, înseamnă că mi-a oferit cadoul din inimă, iar eu n-aș putea să-l dezamăgesc cu sinceritatea mea. De altfel, prin gestul lui, acel cadou capătă o valoare sentimentală pentru mine, chiar dacă o să-l țin într-un loc mai ferit.

Este sfârșitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanității?

Potecuța mi-a luat-o înainte și aici, dar, de data asta, nu-mi trece nimic altceva mai semnificativ prin minte. Un atlas geografic contemporan ar fi cea mai bună carte pentru urmașii urmașilor noștri. Mai ales dacă mă gândesc la ce viitor ar putea să-i aștepte.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cel/cea de 18 ani, ce sfaturi ți-ai da? (maxim 3)

Nu regret nimic și cred că mai mult m-ar deruta sfaturile.

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta și de ce?

Preferințele mele în literatură s-au schimbat mereu, pe măsură ce lecturam sau scriam alte cărți. Acum, romanul pe care aș vrea să-l văd ecranizat este propria-mi creație, Planeta Paradis, iar eu să fiu în rolul lui Relu, eroul principal. Ca să întâlnesc și să joc alături de regina războinică. 😀

Ce te motivează să scrii pe blog?

La început a fost doar un spațiu în care să-mi exersez scrisul și să-mi potolesc dorința de a povesti. Apoi s-a adăugat plăcerea de a socializa cu oameni minunați. Acum, a devenit un mod de viață fără de care nu-mi închipui cum aș putea trăi.

Primești un premiu (în bani) pe care ești convins/ă că nu îl meriți. Cum reacționezi?

Eu nu îl merit, dar cunosc oameni care au mare nevoie de ajutor. Astfel că banii i-aș putea direcționa spre ei, cât se poate de discret, ca să mă bucur, în sinea mea, de bucuria lor.

Spune ceva despre tine, ce nu ai mai spus public până acum.

Eu sunt cam slobod de gură, dar mai ales în scris. Prin urmare, cred că am spus și prea multe despre mine, pe blog, începând din primii ani. Nu am șters nimic, iar cei care au răbdare pot afla totul.

Cam asta e „spovedania” mea de astăzi, după care mă simt parcă mai ușurat. Mai bine aici decât sub sutana popii. Cine vrea să preia provocarea, este invitatul meu și aștept cu mare curiozitate să-i citesc răspunsurile.

Pe post de dădacă

Vecinii mei de palier au doi copii neastâmpărați, așa cum sunt toți copiii și cum îmi amintesc că eram mulți dintre noi. Problema e că au nevoie de supraveghere continuă, iar părinții sunt angajați cu normă întreagă, la care se adaugă problemele și obligațiile de care oamenii mari trebuie să se achite. Școala cu orarul ei e un factor ajutător, perioadă în care Raisa și Paul sunt pe mâini bune. Apoi mai intervine și bunica lor, dacă e anunțată la timp și nu are planificat altceva. Doar că, inevitabil, se poate întâmpla ca părinții să rămână fără acoperire în unele momente, fiind nevoiți să improvizeze ceva cât de cât acceptabil. Mai ales că, în orășelul nostru, nu poți comanda din scurt o bonă ocazională pentru astfel de cazuri.

Așa s-a întâmplat într-o seară, când erau invitați la o nuntă, iar bunica nu putea veni la copii, fiind țintită la pat de gripă. Nu pot spune că ne vizitam des, dar îi simpatizam vizibil, iar ei probabil că s-au simțit încurajați de această atitudine. Cred că de aceea au bătut la ușa mea, rugându-mă să stau cu copiii lor câteva ore. Am fost surprins de această solicitare, neavând experiența unui părinte, dar, pe de altă parte, eram mândru de încrederea pe care o aveau în mine și capacitatea mea de a ține în frâu doi copii năzdrăvani, de șapte și nouă ani.

Mămica lor a înșirat indicațiile pe care le așteptam: fără telefoane în dormitor, iar televizorul se stinge după ora opt. În schimb, mi-a arătat câteva cărți din care să le citesc până adorm. Oare să fie atât de simplu?, m-am întrebat eu dând din cap în semn că am înțeles. Totuși, pentru a fi acoperit și a face un experiment în același timp, mi-am dus cartea scrisă de mine. Părinții au plecat cu strângere de inimă și scuze repetate jenant de des, iar eu am rămas cu rolul de dădacă. Totul părea să decurgă bine, până în momentul când am stins televizorul și am aprins veioza de lângă mine. Firește că erau nemulțumiți, mai ales băiatul, dar eu voiam să respect întocmai programul trasat de părinți.

– Nu are rost să vă supărați, că am ceva mai bun pentru voi, am ridicat puțin tonul, ca să mă fac auzit.

– Iară povești de adormit copiii?, o trânti Paul cu năduf. Oricum, le-am citit pe toate de pe raft.

– Și eu le-am ascultat, îi ținu isonul Raisa. Mai bine ne uităm la desene animate.

– V-ați uitat până acum, iar desenele animate tot după cărți sunt făcute. Uite, am aici o carte pe care nu cred că ați mai văzut-o, i-am incitat eu, felicitându-mă în gând pentru ideea de a o lua cu mine.

– Ce carte?, întrebă fetița.

– Despre ce-i vorba?, se interesă și băiatul.

– Se numește „Revolta din ogradă” și spune povestea a patru animale de curte care fug de un stăpân rău și au parte de multe aventuri prin păduri, pe dealuri, pe ocean și prin deșert.

Imagini pentru imagini cu racolța petru

– Să vedem cum începe, dar dacă nu ne place ne dai telecomanda, hotărî pentru amândoi Paul.

Astfel a început prima seară de lectură cu cei doi copii din vecini. Niciunul din ei nu m-a întrerupt, decât să mă întrebe câte ceva despre subiect, rămânând treji până am terminat toate cele nouă capitole, deci mai bine de o oră. Abia atunci s-au culcat somnoroși, trăgându-și singuri pilota până la bărbie și căscând de zor. Iar eu am zâmbit mulțumit, cuibărindu-mă mai adânc în fotoliu și strângând cartea la piept.

Succesul meu a avut ecou în fața vecinilor, care nu au pregetat să mă cheme și în alte seri. De fiecare dată mă prezentam cu câte o carte de-a mea și alegeam câte o poveste, după ce mă consultam cu micii ascultători. La povestea despre „Viața lui Lică”, le-am spus că-i vorba de un om cu multe năravuri: leneș, băutor, hoț, agresiv și necredincios. La nuvela „Spirit călător” le-a plăcut cum un tânăr imobilizat la pat călătorește cu sufletul pe tot Pământul, iar apoi prin nemărginitul Univers. Nuvela „Banii” i-a impresionat prin cele două personaje care se întâlnesc în condiții ciudate și apoi se îndrăgostesc, în timp ce se luptă pentru dreptate. Povestea „Eunucul” i-a ținut cu sufletul la gură până când eroul principal se răzbună și își găsește liniștea alături de noua lui familie. Pentru romanul „Planeta Paradis” am avut nevoie de trei seri pentru a-l citi până la capăt. Le-a plăcut foarte mult și cu greu puteam să întrerup lectura, numai atunci când ceasul arăta că depășisem ora lor de culcare. Micuții ardeau de nerăbdare să afle cum se va termina aventura grupului de români ajunși pe o planetă minunată, în care trebuie să înfrunte multe pericole și să îmblânzească o regină războinică.

Imagini pentru imagini pentru cartea planeta paradis

Uite așa, cu ajutorul cărților mele, mi-am făcut doi prieteni pe care altfel poate că-i salutam doar în treacăt. Iar ei cred că au prins drag de povestirile scrise pe file și ascultate înainte de culcare. Resursele tipărite sunt acum pe terminate și aștept să-mi apară volumul „Metamorfoza”, pentru a continua serile de lectură cu Raisa și Paul.

METAMORFOZA – cartea scrisă pentru tine

Un nou volum de povestiri va vedea lumina tiparului, luna viitoare, în Colecția Science-Fiction de la Pavcon, purtând nr. 124!

”Metamorfoza”, de scriitorul și poetul maramureșan Petru Racolța, conține 4 povestiri fantastice superbe, care demonstrează încă o dată că operele SF românești, scrise de oameni talentați, sunt la fel de bune ca cele ale scriitorilor străini.

Vă invităm să citiți povestirile și romanele scriitorilor români, publicați în Colecția Science-Fiction, exclusiv dedicată acestora!

Volumul ”Metamorfoza” poate fi precomandat de aici:

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=549

 

 

Ecouri

Au trecut două săptămâni de la Zilele Orașului Seini și, evident, de la lansarea cărții mele „Versuri pentru suflet și cuget”, însă ecourile nu s-au stins. Mă opresc concitadini pe stradă ori în piață și își exprimă bucuria că au participat la un eveniment atât de frumos sau, după caz, regretul că nu au reușit să fie și ei prezenți. Despre astfel de oameni vreau să scriu acum, să le mulțumesc încă o dată că au contribuit la „cea mai frumoasă lansare de carte pe care am avut-o până acum”, după cum afirmam într-un comentariu de la postarea „Amintiri de la Zilele Orașului Seini”.

Sala Centrului RO-UA a fost plină cu seineni iubitori de literatură dar și cu oaspeți veniți din Ungaria și prezenți la toate evenimentele celor două zile de sărbătoare. Le-am mulțumit cu mare recunoștință atunci și o fac încă o dată acum, chiar dacă au trecut paisprezece zile. În primul rând doamnei primar Gabriela Tulbure, sufletistă și neobosită prin prezența și cuvintele de încurajare, dar și pentru diploma de onoare pe care mi-a oferit-o din partea Primăriei Seini, alături de o orhidee minunată pe care o admir în fiecare zi.

Dar, în spatele fiecărui eveniment cultural există un seinean cu o muncă asiduă pentru ca totul să iasă cât mai bine, iar acesta este devotatul domn Dan Skorka, care face afișele, trimite invitațiile, moderează discursurile și le îmbogățește aducând tineri artiști și recitatori la fiecare lansare de carte. Drept pentru care merită toată aprecierea și recunoștința noastră!

Sunt mulți cei care mi-au bucurat sufletul în acea zi specială de 13 iulie. Știu că nu o să-i pot aminti aici pe toți și îi rog să mă ierte pe aceia omiși, din cauza memoriei care-mi mai joacă feste sau pentru că nu le știu numele complet. Nici fotografiile nu mă ajută prea mult, întotdeauna părându-mi-se că sunt prea puține și nu cuprind tot ce merita văzut. De aceea voi încerca să completez cu poze ale unor invitați fotografiați cu altă ocazie.

Au vorbit foarte sensibil și frumos: doamna primar Gabriela Tulbure, domnul preot paroh, Gheorghe Pop (poet și autor a monografiei Cetății Zynir -Seini, Cetățean de Onoare al Orașului)), doamna profesoară și membră a Uniunii Scriitorilor din România Betty Kirmaier (președintele cenaclului seinean „Mihai Eminescu” și Cetățean de Onoare al Orașului), doamna Kadar Ioana Gabriela (scriitoare și director adjunct al Liceului Tehnologic din Seini), prietena mea de suflet, profesoara Lucia Tămaș (care m-a impresionat recitând versuri pe care încă nu le-am publicat decât pe blog), precum și prietena care m-a încurajat de la începuturile scrierilor mele: Florica Rus.

Au mai luat cuvântul și alți invitați, printre care și oaspeții dragi din Ungaria, iar faptul că au vorbit în limba lor nu a fost un impediment. Dimpotrivă, am observat că suntem uniți în cuget și simțiri, iar darurile pe care mi le-au oferit sunt încă un gest cu ecou în memoria și inima mea. La fel cum a făcut și doamna Ioana Kadar, căreia îi aduc distinse omagii și alese mulțumiri. Un alt cadou, pe care l-am apreciat cu toții, a fost mini-recitalul de vioară oferit de tânăra și talentata elevă Dîrle Mirabela. Pe lângă plăcerea oferită de o fotografie împreună, am citit cu încântare cuvintele frumoase pe care le-a scris despre versurile mele. La fel de frumoasă a fost și compilația de versuri din carte, făcută de d-l Dan Skorka și recitată de un tânăr înzestrat în fața unei tinere minunate care purta o coroană de flori. Le mulțumesc și lor pentru reprezentație, iar ei și pentru coroana pe care mi-a lăsat-o la plecare!

Timpul a trecut repede în această companie, deci era imposibil să ia cuvântul toți cei prezenți, dar le mulțumesc că și-au rupt din timpul lor prețios și au venit alături de mine, alături de alți iubitori de carte. Printre ei s-a numărat și cea mai dragă mătușică, Veronica Moldovan, însoțită de vărul meu Adrian Moldovan și soția lui Daniela. Aleasă plecăciune și neștirbită recunoștință!

Ar fi multe de spus despre această întrunire ale sufletelor, dar nici cuvintele cele mai meșteșugite nu ar putea reda toate sentimentele trăite. Săptămâna trecută am încercat să redau câte ceva prin fotografii, pe considerentul că o poză face cât o mie de cuvinte. Mi-am dat seama că nu-i suficient și am revenit astăzi cu câteva completări. E drept că mi-a trebuit ceva timp până mi-am ales abordarea, dar invoc scuza că sunt ardelean sadea, care gândește încet și acționează la fel. Vă mulțumesc și vă doresc tot binele pe care-l puteți duce!

Cartea mea de versuri

  Acasa » Catalog » CARTI » Poezie »

Lei
24.00
 Lei
19.20

Versuri pentru suflet și cuget – Petru Racolța

Versuri pentru suflet și cuget - Petru Racolța

COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

PRODUS IN PRECOMANDA! COMANDA-L ACUM SI IL VEI PRIMI CU INTAIETATE, CU DOUA SAPTAMANI INAINTE DE APARITIA IN LIBRARII!

Pret librarie: 24 lei
TVA inclusa: 5%
Autor: Petru Racolța
Nr. pag.: 144

Avem în față un poet veritabil, cu multe de spus într-un mod artistic și cultivând diverse formule de comunicare versificată. Personal, n-am mai întâlnit un asemenea fenomen în lirica noastră. Cititorul va găsi multe prilejuri de satisfacție, pe lângă cea artistică și latura social-politică.
Desigur, Racolța e un moralist. Dar tonul său nu este dur și acru, ci are, în toate ipostazele lirice un umor nonșalant, bonom, ardelenesc, dacă vreți.
Lucian Bureriu

COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

Tot mai bine-i acasă

A fost bine și frumos la Geoagiu-Băi, dar eu cred că întoarcerea acasă e cea mai plăcută parte a unei vacanțe. Firește că ne bucurăm și la sosirea într-o stațiune, curioși să vedem locuri noi, condițiile în care vom fi cazați și oameni diferiți cu care vom socializa. În cea mai mare parte, așteptările nu mi-au fost contrazise, hotelul Ceres fiind plin cu turiști din toată țara (circa 200 de persoane), atrași de tratamentul renumit, de gazdele amabile, de peisajul deosebit, de mâncarea excelentă și foarte variată. Pot să spun că vreme de 13 zile – cât am luat masa acolo – nu s-a repetat niciodată meniul de la prânz și cină, iar deserturi erau în fiecare zi câte două. Cel mai mult mi-a plăcut bazinul, mare și cu apă termală, în care am avut privilegiul să mă bălăcesc singur, între două serii de pacienți.

Îmi amintesc cu plăcere și de persoanele cu care am avut contact, în primul rând personalul hotelului. Cameristele amabile, asistenții de la bazin (doamna Ana și domnul Aurelian), ce mi-au ușurat accesul, bucătarul șef, care mi-a dăruit la plecare un kilogram din renumiții cârnăciori virșli (din partea casei!) și, nu în ultimul rând, mulți dintre cei cazați în aceeași perioadă. Doar directorul Cornel s-a arătat a fi un om ursuz și greu de abordat. De altfel, dânsul mi-a promis, la telefon, o cameră cu cadă în baie, după care, la sosire, mi-a spus că e ocupată. În plus, la cumularea zilelor de sejur cu ale surorii mele, mi-a scăzut o zi. Nu i-am spus nimic, nefiind vorba de una cu tratament. Totuși, dacă vă hotărâți să mergeți la Geoagiu-Băi, vă sfătuiesc să alegeți unul din hotelurile Vacanța, despre care am auzit că au camere mai spațioase și un manager sufletist.

Am întâlnit fel de fel de oameni, în special cei cu care mâncam la masa nr. 8. Un cuplu de bucureșteni foarte drăguț, care a participat la multe excursii organizate în cele două săptămâni și cu care am făcut schimb de invitații. Altă persoană respectabilă a fost un domn din Deva, mereu amabil și cu povestiri interesante. Cel de-al șaselea coleg de masă a fost o doamnă în vârstă, expertă în stațiuni, după douăzeci de ani în care le-a vizitat. Zicea dumneaei că s-a simțit cel mai bine la Băile Herculane, chiar dacă hotelul unde a fost cazată avea mare nevoie de reabilitare. Îmi amintesc, cu zâmbetul pe buze, cum se plângea mereu că mâncarea nu-i suficient de sărată și se uita cu jind cum noi ne punem sare, dar ea trebuia să se abțină, din cauza diabetului și tensiunii. În schimb, recupera condimentând cu mult piper.

Am promis și am încercat să fac și câteva poze, dar nu mi-au reușit așa cum aș fi vrut. Îmi pare tare rău, mai ales că fotografiasem și un pui de căprioară care păștea la câțiva metri de terasa mea. Oricum, le-am pus la descărcat (sunt vreo 81 de imagini, adunate în câțiva ani), doar că procesul e prea lent și o să dureze până diseară. De aceea o să mă folosesc de o poză preluată de pe Google, în care se vede o cameră exact ca și cea în care am fost cazați noi. Spațiul era foarte mic, dar aveam televizor cu ecran plat și mare, precum și încălzire, noaptea.

Imagine similară

Drumul spre casă a fost mai lung cu câteva ore și circa o sută de kilometri, deoarece am ales traseul prin Oradea. La ieșirea din marele oraș, am avut plăcerea să admirăm un struț impunător, într-o crescătorie în care bănuiesc că erau și alții. Am ajuns în Seini duminică, pe la ora 19.30, obosiți, dar fericiți că suntem acasă, unde e cel mai bine. Cam aceasta a fost vacanța mea, după doi ani fără ieșiri. Vă doresc și vouă vacanțe cât mai plăcute și aștept să vă citesc impresiile!

Salutări din vacanță!

Vă scriu aceste câteva rânduri din holul hotelului Ceres, unde sunt găzduit împreună cu soră-mea. Desigur că e vorba de stațiunea Geoagiu-Băi, despre care am auzit multe lucruri bune, atât în ce privește tratamentul, cât și cazarea și mâncarea. Fiind o fire care-i obișnuită cu rutina, firește că tot orarul mi-a fost dat peste cap și intru pe internet doar jumătate din timpul obișnuit.

Dimineața trebuie să efectuez procedurile prescrise de medic, din care doar bălăceala în bazin mă încântă, iar după-amiaza am circa trei ore la dispoziție pentru bloggerit, mai ales din cauza programului de masă, nepotrivit. Micul dejun e abia la ora 9.00 (când eu eram obișnuit să-l iau pe la 7.00), dejunul (prânzul) e la 14.00, iar cina pe la 19.00. Așadar, trei mese în decurs de zece ore!

Despre impresiile mele și ale altor pacienți, o să scriu după ce trec prin toate experiențele unui sejur complet. Poate voi reuși să integrez și câteva fotografii, peisajul de aici fiind încântător, iar de pe balconul meu pot vedea o bună parte din pădurea ce înverzește. Între timp, o să vă caut în fiecare după-amiază, chiar dacă bătrânii ce trec pe lângă mine spre recepție sau restaurant se uită la mine ca la un țăcănit ce se joacă cu tastatura. 😀

Imagini pentru imagini hotel ceres geoagiu bai

 

Jurnalul unei zile mai puțin reușite

Ieri m-am convins încă o dată că oricât te-ai pregăti pentru o zi, poate să iasă mai rău decât dacă ai aborda-o fără nicio planificare. Doar că eu am neglijat această regulă și mi-am făcut un plan prin care să iasă totul bine, fără prea mari eforturi în ziua de Sf. Petru. Așadar, mi-am făcut cumpărăturile joi – în ziua de piață a Seiniului – și mi-am vizitat mătușa tot în acea zi, ocazie cu care m-a tuns și mi-a oferit cadoul de ziua mea. Mica petrecere am ținut-o acasă, tot în avans, pentru ca vineri să răspund doar la telefoanele și mesajele de felicitare, iar între ele să citesc cartea „Pași”, a prietenei noastre Em Sava.

Bineînțeles că socoteala mea nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. Telefoanele au început să sune de la ora 7.00 (prima a fost soră-mea) și au continuat toată ziua. M-au bucurat cele scurte și la obiect, dar au fost și câteva care au depășit cu mult o jumătate de oră. Pas de mai citește Pașii, că n-apucam să termin un capitol, când iar suna mobilul. Probabil că de aceea s-a virusat, iar de azi-dimineață nu mai vrea să se deblocheze. Oricum am primit avertismente de mult că trebuie să-l înlocuiesc, însă acum chiar că e obligatoriu.

Imagine similară

Coincidența – sau Sfântul Petru mai nervos – a făcut ca nici televizorul să nu-mi mai meargă de ieri, când un trăsnet asurzitor a afectat transformatorul de la AKTA. Am aflat asta dimineață, odată cu promisiunea că pe la amiază vine piesa, iar pe diseară vom avea din nou semnal. Bine că mai merge Internetul și telefonul fix, altfel chiar că eram izolat de tot. Profit de această scăpare a ghinionului pentru a transmite celor care au de gând să mă sune pe mobil că nu o să le pot răspunde până joi, când merg să-mi achiziționez un telefon nou. De asemenea, le mulțumesc și pe această cale celor care mi-au făcut urări cu ocazia zile onomastice! Per ansambul, ziua de ieri a fost bună, dacă privim prin ochii optimistului, și așa trebuie să facem. 🙂

Scurt interviu cu mine însumi

Imagine similară

Intrebare – De ce ”racoltapetru6”?

Răspuns – Am crezut că numărul 6 îmi poartă noroc. Uneori a făcut-o, alteori mi-a adus ghinion. Dar a fost mereu reprezentativ.

I – Cine este de fapt Racolța Petru?

R – E un om obișnuit, așa cum te aștepți să-ți spun și cum sunt marea majoritatea a oamenilor. Singura deosebire e că sunt singur și am timp să gândesc mult. Nu știu dacă-i de bine, dar am încredere în prietenii virtuali care-mi spun că nu sunt încă senil.

I – Ce ai realizat în viață?

R – Aproape nimic. Nu am copii, familie, dar cele patru cărți pe care le-am scris le consider ca niște urmași, chiar dacă sunt în ediție limitată și nu am avut intenția să-mi scot banii investiți. Dacă aceste cărți, și cele pe care am intenția să le mai scriu, vor însemna ceva pentru cultura românilor, aș fi deosebit de onorat. Mă gândesc și la primele mele versuri pe care aș vrea să le public în acest an.

I – Toată lumea publică versuri și toți se cred poeți. De ce crezi că versurile tale ar avea un impact mai mare?

R – Nu vreau să mă laud și nici să-mi fac publicitate, așa cum se întâmplă în cazul multor poeți celebri, doar pentru că au avut șansa unor prieteni sau cunoscuți care i-au promovat. Am citit multe poezii deosebite pe bloguri, care erau mult mai bune decât ale unor autori celebri, cu vânzări de milioane, cum ar fi Mircea Cărtărescu. Poezia bună poate fi oriunde, depinde doar de mintea care o descoperă.

I – Să lăsăm poezia, din moment ce încă nu ai publicat nimic în acest domeniu. Am văzut ceva proză fantezistă, cu titlul ”Tangențial”. Pare ceva fără nicio noimă și nici măcar nu e la modă. Lumea vrea dramă, dragoste, jurnale, destăinuiri din viața de zi cu zi. Cine-și pierde timpul să-ți asculte aberațiile fantastice?

R – Mulțumesc pentru compliment! Eu sunt un om lipsit de satisfacțiile unor călătorii, excursii sau evenimente deosebite. Dar, totodată, îmi place să mă exprim prin scris, iar imaginația e cea care mă ajută să-mi îndeplinesc, în mare parte, scopul. Știu că multor prieteni le e greu să parcurgă fiecare episod din fanteziile mele, dar – pentru că întotdeauna există un „dar” -, dacă nu o fac mulți, cel puțin o să iasă o nouă carte pe care o să o dăruiesc celor mai buni cititori. Nu am recuperat niciodată nici măcar un sfert din banii investiți pe cărți, dar nici nu-mi pare rău.

I – Nimeni nu investește bani și timp doar din generozitate, mai ales în zilele noastre. Spune-mi ce scop ai cu adevărat?

R – Dacă am vreun scop?… Da… desigur, ca orice om. Să am copii cât mai mulți. Iar dacă nu s-a putut să fie din cei care respiră prin plămâni, să fie măcar din aceia care respiră printre file, cu fiecare pagină întoarsă și cu fiecare rând perceput. Nu am posibilitatea să călătorească peste mări și țări, dar mi-ar plăcea ca acești copii să fie apreciați de prietenii cu care i-am conceput și cititorii câștigați pe parcurs. Deocamdată, sunt patru născuți din gânduri ce s-au revărsat. Mă voi strădui să-l aduc pe lume și pe al cincilea, iar apoi voi spera mereu la alții, ca orice părinte ce se crede fecund. Prietenii mă ajută, wordpress la fel, sănătate să mai fie.

P. S. – Selecție din întrebările primite cu diferite ocazii.