O nouă provocare: la ce ai putea renunța?

Zilele trecute, am fost nominalizat de Cristina pentru a duce mai departe o leapșă de nerefuzat, constând în șapte întrebări, din care una mi-a dat mari bătăi de cap. Nu-mi place să refuz o astfel de invitație, mai ales că astăzi e sâmbătă, iar buna dispoziție se poate transmite și prin acest exercițiu, indiferent ce vârstă am avea. Îi mulțumesc prietenei și colegei de blog pentru ocazia oferită, deși, după cum am avertizat-o, unele răspunsuri or să fie similare celor date de ea, ceea ce demonstrează că avem câteva preferințe comune. Dar să nu lungesc vorba, ci să trec la proba cu pricina.

La ce aș renunța dacă ar trebui să aleg între:

Laptop sau telefon? 

Laptop am de doisprezece ani, iar telefon doar de șapte. Șase ore le petrec zilnic în fața tastaturii și a monitorului, dar la telefon sunt zile când nu apelez deloc. Așadar, n-aș putea renunța la calculator, prin care pot comunica în multe moduri.

Cărți sau TV?

E întrebarea cea mai grea, pentru că la TV văd aproape toate filmele, iar acestea din urmă au fost pentru mine o pasiune la fel de mare ca și cărțile, de când eram copil. Dacă aș fi, totuși, nevoit să renunț la unul dintre ele, m-aș despărți cu regret de televizor și aș vedea filme doar pe telefon. De cărți nu m-aș putea lipsi niciodată, prin ele m-am format și tot pentru ele trăiesc.

Pizza sau hamburger?

Nu sunt atras de niciunul dintre ele, dar uneori mai gust câte o pizza. Astfel că renunț cu plăcere la hamburger, din care oricum n-am mâncat decât o dată.

Ciocolată sau fursecuri?

Prefer mereu ciocolata, fără niciun dubiu. Din cea cu lapte, dulce și fără alte adaosuri. Cu măsură, totuși.

Imagini pentru imagini cu ciocolata"

Chipsuri sau pufuleți?

Renunț la chipsuri, știind că nici nu-s sănătoși. Îmi iau câteodată pufuleți simpli, doar cu sare, pe rol de gustarea dintre mese.

Filme sau seriale?

Nu sunt sigur niciodată că voi putea urmări un serial până la capăt, iar acesta e motivul principal pentru care prefer filmele.

Vacanță la munte sau la mare?

Nu mai rezist la soare ca pe vremuri, dar când e vorba de marea cea mare, cu valuri și briză marină, nu mă pot abține. Păcat că e atât de departe, altfel aș vizita-o în fiecare an.

Astea au fost, pe scurt, preferințele mele. Acum ar trebui să nominalizez și eu trei colegi care să preia leapșa, dar nu-mi stă în fire și nici nu vreau să se simtă cineva obligat. De aceea las la alegerea celor care sunt dispuși să ducă mai departe această provocare frumoasă.

Vremea bilanțurilor

Imagine similară

Anul e pe sfârșite, când fiecare om chibzuit – așa cum mă străduiesc să fiu și eu – îi face retrospectiva pentru a trage învățăminte și a-și înfiripa noi speranțe pentru noul an, care începe curând. Bilanțul meu se poate împărți pe două planuri, din viața reală și din cea virtuală, ultima ocupând o mare parte din timpul meu și contribuind intens la starea mea spirituală. În general, pot zice că sunt mulțumit de ceea ce am trăit și realizat la ambele capitole, deși au fost câteva necazuri la primul dintre ele.

Pe scurt, am avut parte de un an bun, în care m-am bucurat de sărbătorile Paștelui și a Crăciunului alături de nepoțica mea cea mai scumpă, Emilia, și familia ei iubitoare. La capitolul realizări pot să trec și ieșirea de sub tipar a ultimelor cărți trimise pentru publicare: „Versuri pentru suflet și cuget” și „Metamorfoza”. De asemenea, un alt moment plăcut și emoționant a fost întâlnirea cu unul dintre cei mai buni prieteni și colegi de blog, Mugur Călin, cu care am petrecut câteva ore minunate în fața unei cești de cafea și al unui suc, pe o terasă din Seini. Vacanța la Geoagiu-Băi, împreună cu soră-mea, Doina, au fost alte două săptămâni benefice pe care le trec la capitolul împliniri. Din păcate, accidentul de la sfârșitul lunii noiembrie, în care Doina și-a fracturat glezna, e unul care mi-a umbrit sfârșitul de an. În prezent e internată la o clinică particulară pentru recuperare, până la începutul lui februarie. Astfel s-a dus fondul pentru vacanța de anul viitor, pe care am eliminat-o din planificări.

În schimb, pot afirma că viața virtuală de pe blog mi-a adus bucurii pe aproape toate planurile. Numărul prietenilor cu care dialoghez constant s-a mărit, deși, cu părere de rău, recunosc că sunt și cunoștințe plăcute pe care le-am pierdut. Așa e în blogosferă, precum în Univers: apar stele noi, care pot străluci mult și bine sau se pot stinge subit, fără să știm motivul. Și numărul urmăritorilor mi s-a mărit considerabil, zic eu, ajungând la peste 1850. Pe data de 2 iunie, am putut număra opt ani de activitate, cu peste 2660 de postări la activ. Din aceste postări s-au născut șase cărți, la care nici nu speram atunci când am așternut primele rânduri pe blogul meu cel mai longeviv. Am început timid, cu câte un text pe săptămână, urmat de articole preluate de pe internet sau e-mail. Am prins curaj pe parcurs, îmboldit fiind de munca altor oameni talentați și dedicați scrisului, oameni care mi-au stârnit ambiția, imaginația și inspirația, și cărora le voi fi mereu recunoscător. Probabil că îi știți la fel de bine ca mine.

Pornind de la aceste împliniri, ce mi-aș putea dori în anul 2020? Firește că imaginația mi-ar putea stârni multe aspirații, dar trebuie să fiu realist pentru a nu avea păreri de rău peste 366 de zile. Un an mai lung cu o zi, deci o șansă în plus pentru un articol, un text sau câteva versuri. În primul rând aș vrea să fiu sănătos, condiția esențială pentru a-mi realiza planurile. Apoi, aș vrea să vă am mereu alături, cu sfaturi, încurajări și critici constructive. Având aceste atuuri, cred că sunt mari șanse să termin romanul „Fetița care visa pentru alții” și să trimit materialul pentru publicare. De asemenea, să-mi sporesc zestrea de povestiri și versuri ce ar putea face subiectul altor volume, pentru anii care vin. Dar cel mai important este să ne citim cu interes, cu plăcere și cu zâmbete ușor de intuit pe chipurile din fața monitorului.

Eu vă îmbrățișez pe toți cu drag și vă doresc mereu aproape! Sănătate, mult spor și multă inspirație!

Sugestie pentru un cadou fantastic de frumos: „Metamorfoza”

Fă-ți un cadou minunat de sărbători. Fă-le și prietenilor tăi o surpriză plăcută, dăruindu-le o carte cu patru povestiri fantastice care îi vor acapara de la început și îi vor ține în priză până la ultima pagină. Volumul „Metamorfoza” a apărut de curând la editura Pavcon, o editură care publică doar cărți de succes ale scriitorilor români. Prietenii și colegii de blog știu despre ce e vorba, iar pentru cei neavizați o să fac un scurt rezumat al celor patru nuvele.

1. „Tangențial” e o poveste care redă aventurile unui grup de turiști acaparați de un corp ceresc aflat în trecere tangențială pe lângă planeta noastră. Cu timpul, aceștia își dau seama că sunt prizonieri pe o planetă artificială în care trăiesc niște ființe foarte avansate tehnologic și care pretind că sunt creatorii vieții de pe Pământ. Vor reuși oare pământenii să se reîntoarcă pe Planeta Mamă și să o salveze de o iminentă Apocalipsă?

2. „Autobuzul” e o nuvelă care ne aduce în atenție povestea extraordinară a unui autobuz și felul diferit în care e redată de fiecare dintre oamenii unei localități. Explicația incredibilă o găsește la urmă personajul principal, un bătrân hâtru și scump la vorbă, pe nume de badea Grigor.

3.„Metamorfoza” vă aduce în prim-plan un cuplu de îndrăgostiți, care trece prin evenimente teribile după ce tânărul calcă pe o scoică și se rănește la picior. Corpul lui se transformă treptat într-o scoică uriașă, care-i oferă calități deosebite, dar îl transformă într-un paria al societății. Eroul poate rivaliza cu personaje din filme celebre, cum ar fi Spiderman, având puteri de super-erou, alimentate de însușirile benefice ale mării.

4. „Copilul mării” sau „Întoarcerea Omului Scoică” este o continuare a aventurilor Omului Scoică, în care el este chemat să-și salveze fiul adoptiv și să ajute la zădărnicirea planurilor diabolice ale unui doctor malefic. Acțiunea și suspansul predomină și te cuceresc garantat.

Comandă această carte la un preț redus (25,60 lei în loc de 32.00 lei), de la editura Pavcon, număr de telefon: 0727.77.80.06. Are 272 de pagini care te vor cuceri cu siguranță, ca un film de succes de la Hollywod, doar că, de data asta, eroii sunt români de-ai noștri.

O leapșă incitantă

 

Imagini pentru imagini cu leapsa

Am primit de la Issabela o leapșă interesantă, pentru care îi mulțumesc și pe această cale, mai ales că nu am mai răspuns la vreuna de câțiva ani buni. Zece întrebări care constituie un bun prilej de a ne investiga cugetul și de a ne cunoaște mai bine pe noi înșine. Nu voi da răspunsuri elaborate și nici spectaculoase, ci cât se poate de spontane și normale, precum cred că sunt și eu. Tocmai pentru a fi sincere și a reflecta cât mai exact concepțiile și gândurile mele din copilărie și până acum, care oricum nu diferă prea mult. Pe scurt, iată care sunt înclinațiile mele, ca răspuns la cele zece puncte de sub titulatura Am întrebat 10 bloggeri români:

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru o lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?

Peștele e alimentul cel mai complet și mai benefic omului, din cele mai vechi timpuri. Îmi place să-l prind, să-l curăț, să-l prepar și să-l mănânc, deși ar fi mai greu fără pâine. Nu m-am săturat niciodată de el, indiferent din ce specie era.

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger sau un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?

Nu știu care actor sau blogger e mai bun la șah, dar m-aș interesa înainte și pe acela l-aș pricopsi cu alegerea mea, iar apoi cu partide fără număr jucate împreună. Șahul e și o artă, iar șahiștii pot fi considerați artiști în combinațiile făcute pe tabla cu 64 de pătrate, deci nu m-aș plictisi deloc.

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.

De mic am fost pasionat de filme și visam să le creez, în calitate de regizor. Firește că nu s-a împlinit, dar dorința de a publica o carte de versuri s-a realizat anul acesta. O altă pasiune, stimulată de frumoasa mea profesoară de limba română, pentru care scriam în ultimii ani de gimnaziu.

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai bună/prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că îți place?

Dacă e cel mai bun prieten/cea mai bună prietenă, înseamnă că mi-a oferit cadoul din inimă, iar eu n-aș putea să-l dezamăgesc cu sinceritatea mea. De altfel, prin gestul lui, acel cadou capătă o valoare sentimentală pentru mine, chiar dacă o să-l țin într-un loc mai ferit.

Este sfârșitul lumii. Ce carte ai pune în capsula cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanității?

Potecuța mi-a luat-o înainte și aici, dar, de data asta, nu-mi trece nimic altceva mai semnificativ prin minte. Un atlas geografic contemporan ar fi cea mai bună carte pentru urmașii urmașilor noștri. Mai ales dacă mă gândesc la ce viitor ar putea să-i aștepte.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cel/cea de 18 ani, ce sfaturi ți-ai da? (maxim 3)

Nu regret nimic și cred că mai mult m-ar deruta sfaturile.

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată. Pe cine ai interpreta și de ce?

Preferințele mele în literatură s-au schimbat mereu, pe măsură ce lecturam sau scriam alte cărți. Acum, romanul pe care aș vrea să-l văd ecranizat este propria-mi creație, Planeta Paradis, iar eu să fiu în rolul lui Relu, eroul principal. Ca să întâlnesc și să joc alături de regina războinică. 😀

Ce te motivează să scrii pe blog?

La început a fost doar un spațiu în care să-mi exersez scrisul și să-mi potolesc dorința de a povesti. Apoi s-a adăugat plăcerea de a socializa cu oameni minunați. Acum, a devenit un mod de viață fără de care nu-mi închipui cum aș putea trăi.

Primești un premiu (în bani) pe care ești convins/ă că nu îl meriți. Cum reacționezi?

Eu nu îl merit, dar cunosc oameni care au mare nevoie de ajutor. Astfel că banii i-aș putea direcționa spre ei, cât se poate de discret, ca să mă bucur, în sinea mea, de bucuria lor.

Spune ceva despre tine, ce nu ai mai spus public până acum.

Eu sunt cam slobod de gură, dar mai ales în scris. Prin urmare, cred că am spus și prea multe despre mine, pe blog, începând din primii ani. Nu am șters nimic, iar cei care au răbdare pot afla totul.

Cam asta e „spovedania” mea de astăzi, după care mă simt parcă mai ușurat. Mai bine aici decât sub sutana popii. Cine vrea să preia provocarea, este invitatul meu și aștept cu mare curiozitate să-i citesc răspunsurile.

Pe post de dădacă

Vecinii mei de palier au doi copii neastâmpărați, așa cum sunt toți copiii și cum îmi amintesc că eram mulți dintre noi. Problema e că au nevoie de supraveghere continuă, iar părinții sunt angajați cu normă întreagă, la care se adaugă problemele și obligațiile de care oamenii mari trebuie să se achite. Școala cu orarul ei e un factor ajutător, perioadă în care Raisa și Paul sunt pe mâini bune. Apoi mai intervine și bunica lor, dacă e anunțată la timp și nu are planificat altceva. Doar că, inevitabil, se poate întâmpla ca părinții să rămână fără acoperire în unele momente, fiind nevoiți să improvizeze ceva cât de cât acceptabil. Mai ales că, în orășelul nostru, nu poți comanda din scurt o bonă ocazională pentru astfel de cazuri.

Așa s-a întâmplat într-o seară, când erau invitați la o nuntă, iar bunica nu putea veni la copii, fiind țintită la pat de gripă. Nu pot spune că ne vizitam des, dar îi simpatizam vizibil, iar ei probabil că s-au simțit încurajați de această atitudine. Cred că de aceea au bătut la ușa mea, rugându-mă să stau cu copiii lor câteva ore. Am fost surprins de această solicitare, neavând experiența unui părinte, dar, pe de altă parte, eram mândru de încrederea pe care o aveau în mine și capacitatea mea de a ține în frâu doi copii năzdrăvani, de șapte și nouă ani.

Mămica lor a înșirat indicațiile pe care le așteptam: fără telefoane în dormitor, iar televizorul se stinge după ora opt. În schimb, mi-a arătat câteva cărți din care să le citesc până adorm. Oare să fie atât de simplu?, m-am întrebat eu dând din cap în semn că am înțeles. Totuși, pentru a fi acoperit și a face un experiment în același timp, mi-am dus cartea scrisă de mine. Părinții au plecat cu strângere de inimă și scuze repetate jenant de des, iar eu am rămas cu rolul de dădacă. Totul părea să decurgă bine, până în momentul când am stins televizorul și am aprins veioza de lângă mine. Firește că erau nemulțumiți, mai ales băiatul, dar eu voiam să respect întocmai programul trasat de părinți.

– Nu are rost să vă supărați, că am ceva mai bun pentru voi, am ridicat puțin tonul, ca să mă fac auzit.

– Iară povești de adormit copiii?, o trânti Paul cu năduf. Oricum, le-am citit pe toate de pe raft.

– Și eu le-am ascultat, îi ținu isonul Raisa. Mai bine ne uităm la desene animate.

– V-ați uitat până acum, iar desenele animate tot după cărți sunt făcute. Uite, am aici o carte pe care nu cred că ați mai văzut-o, i-am incitat eu, felicitându-mă în gând pentru ideea de a o lua cu mine.

– Ce carte?, întrebă fetița.

– Despre ce-i vorba?, se interesă și băiatul.

– Se numește „Revolta din ogradă” și spune povestea a patru animale de curte care fug de un stăpân rău și au parte de multe aventuri prin păduri, pe dealuri, pe ocean și prin deșert.

Imagini pentru imagini cu racolța petru

– Să vedem cum începe, dar dacă nu ne place ne dai telecomanda, hotărî pentru amândoi Paul.

Astfel a început prima seară de lectură cu cei doi copii din vecini. Niciunul din ei nu m-a întrerupt, decât să mă întrebe câte ceva despre subiect, rămânând treji până am terminat toate cele nouă capitole, deci mai bine de o oră. Abia atunci s-au culcat somnoroși, trăgându-și singuri pilota până la bărbie și căscând de zor. Iar eu am zâmbit mulțumit, cuibărindu-mă mai adânc în fotoliu și strângând cartea la piept.

Succesul meu a avut ecou în fața vecinilor, care nu au pregetat să mă cheme și în alte seri. De fiecare dată mă prezentam cu câte o carte de-a mea și alegeam câte o poveste, după ce mă consultam cu micii ascultători. La povestea despre „Viața lui Lică”, le-am spus că-i vorba de un om cu multe năravuri: leneș, băutor, hoț, agresiv și necredincios. La nuvela „Spirit călător” le-a plăcut cum un tânăr imobilizat la pat călătorește cu sufletul pe tot Pământul, iar apoi prin nemărginitul Univers. Nuvela „Banii” i-a impresionat prin cele două personaje care se întâlnesc în condiții ciudate și apoi se îndrăgostesc, în timp ce se luptă pentru dreptate. Povestea „Eunucul” i-a ținut cu sufletul la gură până când eroul principal se răzbună și își găsește liniștea alături de noua lui familie. Pentru romanul „Planeta Paradis” am avut nevoie de trei seri pentru a-l citi până la capăt. Le-a plăcut foarte mult și cu greu puteam să întrerup lectura, numai atunci când ceasul arăta că depășisem ora lor de culcare. Micuții ardeau de nerăbdare să afle cum se va termina aventura grupului de români ajunși pe o planetă minunată, în care trebuie să înfrunte multe pericole și să îmblânzească o regină războinică.

Imagini pentru imagini pentru cartea planeta paradis

Uite așa, cu ajutorul cărților mele, mi-am făcut doi prieteni pe care altfel poate că-i salutam doar în treacăt. Iar ei cred că au prins drag de povestirile scrise pe file și ascultate înainte de culcare. Resursele tipărite sunt acum pe terminate și aștept să-mi apară volumul „Metamorfoza”, pentru a continua serile de lectură cu Raisa și Paul.

METAMORFOZA – cartea scrisă pentru tine

Un nou volum de povestiri va vedea lumina tiparului, luna viitoare, în Colecția Science-Fiction de la Pavcon, purtând nr. 124!

”Metamorfoza”, de scriitorul și poetul maramureșan Petru Racolța, conține 4 povestiri fantastice superbe, care demonstrează încă o dată că operele SF românești, scrise de oameni talentați, sunt la fel de bune ca cele ale scriitorilor străini.

Vă invităm să citiți povestirile și romanele scriitorilor români, publicați în Colecția Science-Fiction, exclusiv dedicată acestora!

Volumul ”Metamorfoza” poate fi precomandat de aici:

http://pavcon.ro/product_info.php?products_id=549

 

 

Ecouri

Au trecut două săptămâni de la Zilele Orașului Seini și, evident, de la lansarea cărții mele „Versuri pentru suflet și cuget”, însă ecourile nu s-au stins. Mă opresc concitadini pe stradă ori în piață și își exprimă bucuria că au participat la un eveniment atât de frumos sau, după caz, regretul că nu au reușit să fie și ei prezenți. Despre astfel de oameni vreau să scriu acum, să le mulțumesc încă o dată că au contribuit la „cea mai frumoasă lansare de carte pe care am avut-o până acum”, după cum afirmam într-un comentariu de la postarea „Amintiri de la Zilele Orașului Seini”.

Sala Centrului RO-UA a fost plină cu seineni iubitori de literatură dar și cu oaspeți veniți din Ungaria și prezenți la toate evenimentele celor două zile de sărbătoare. Le-am mulțumit cu mare recunoștință atunci și o fac încă o dată acum, chiar dacă au trecut paisprezece zile. În primul rând doamnei primar Gabriela Tulbure, sufletistă și neobosită prin prezența și cuvintele de încurajare, dar și pentru diploma de onoare pe care mi-a oferit-o din partea Primăriei Seini, alături de o orhidee minunată pe care o admir în fiecare zi.

Dar, în spatele fiecărui eveniment cultural există un seinean cu o muncă asiduă pentru ca totul să iasă cât mai bine, iar acesta este devotatul domn Dan Skorka, care face afișele, trimite invitațiile, moderează discursurile și le îmbogățește aducând tineri artiști și recitatori la fiecare lansare de carte. Drept pentru care merită toată aprecierea și recunoștința noastră!

Sunt mulți cei care mi-au bucurat sufletul în acea zi specială de 13 iulie. Știu că nu o să-i pot aminti aici pe toți și îi rog să mă ierte pe aceia omiși, din cauza memoriei care-mi mai joacă feste sau pentru că nu le știu numele complet. Nici fotografiile nu mă ajută prea mult, întotdeauna părându-mi-se că sunt prea puține și nu cuprind tot ce merita văzut. De aceea voi încerca să completez cu poze ale unor invitați fotografiați cu altă ocazie.

Au vorbit foarte sensibil și frumos: doamna primar Gabriela Tulbure, domnul preot paroh, Gheorghe Pop (poet și autor a monografiei Cetății Zynir -Seini, Cetățean de Onoare al Orașului)), doamna profesoară și membră a Uniunii Scriitorilor din România Betty Kirmaier (președintele cenaclului seinean „Mihai Eminescu” și Cetățean de Onoare al Orașului), doamna Kadar Ioana Gabriela (scriitoare și director adjunct al Liceului Tehnologic din Seini), prietena mea de suflet, profesoara Lucia Tămaș (care m-a impresionat recitând versuri pe care încă nu le-am publicat decât pe blog), precum și prietena care m-a încurajat de la începuturile scrierilor mele: Florica Rus.

Au mai luat cuvântul și alți invitați, printre care și oaspeții dragi din Ungaria, iar faptul că au vorbit în limba lor nu a fost un impediment. Dimpotrivă, am observat că suntem uniți în cuget și simțiri, iar darurile pe care mi le-au oferit sunt încă un gest cu ecou în memoria și inima mea. La fel cum a făcut și doamna Ioana Kadar, căreia îi aduc distinse omagii și alese mulțumiri. Un alt cadou, pe care l-am apreciat cu toții, a fost mini-recitalul de vioară oferit de tânăra și talentata elevă Dîrle Mirabela. Pe lângă plăcerea oferită de o fotografie împreună, am citit cu încântare cuvintele frumoase pe care le-a scris despre versurile mele. La fel de frumoasă a fost și compilația de versuri din carte, făcută de d-l Dan Skorka și recitată de un tânăr înzestrat în fața unei tinere minunate care purta o coroană de flori. Le mulțumesc și lor pentru reprezentație, iar ei și pentru coroana pe care mi-a lăsat-o la plecare!

Timpul a trecut repede în această companie, deci era imposibil să ia cuvântul toți cei prezenți, dar le mulțumesc că și-au rupt din timpul lor prețios și au venit alături de mine, alături de alți iubitori de carte. Printre ei s-a numărat și cea mai dragă mătușică, Veronica Moldovan, însoțită de vărul meu Adrian Moldovan și soția lui Daniela. Aleasă plecăciune și neștirbită recunoștință!

Ar fi multe de spus despre această întrunire ale sufletelor, dar nici cuvintele cele mai meșteșugite nu ar putea reda toate sentimentele trăite. Săptămâna trecută am încercat să redau câte ceva prin fotografii, pe considerentul că o poză face cât o mie de cuvinte. Mi-am dat seama că nu-i suficient și am revenit astăzi cu câteva completări. E drept că mi-a trebuit ceva timp până mi-am ales abordarea, dar invoc scuza că sunt ardelean sadea, care gândește încet și acționează la fel. Vă mulțumesc și vă doresc tot binele pe care-l puteți duce!

Cartea mea de versuri

  Acasa » Catalog » CARTI » Poezie »

Lei
24.00
 Lei
19.20

Versuri pentru suflet și cuget – Petru Racolța

Versuri pentru suflet și cuget - Petru Racolța

COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

PRODUS IN PRECOMANDA! COMANDA-L ACUM SI IL VEI PRIMI CU INTAIETATE, CU DOUA SAPTAMANI INAINTE DE APARITIA IN LIBRARII!

Pret librarie: 24 lei
TVA inclusa: 5%
Autor: Petru Racolța
Nr. pag.: 144

Avem în față un poet veritabil, cu multe de spus într-un mod artistic și cultivând diverse formule de comunicare versificată. Personal, n-am mai întâlnit un asemenea fenomen în lirica noastră. Cititorul va găsi multe prilejuri de satisfacție, pe lângă cea artistică și latura social-politică.
Desigur, Racolța e un moralist. Dar tonul său nu este dur și acru, ci are, în toate ipostazele lirice un umor nonșalant, bonom, ardelenesc, dacă vreți.
Lucian Bureriu

COMANDA ACUM LA: 0727.77.80.06

Tot mai bine-i acasă

A fost bine și frumos la Geoagiu-Băi, dar eu cred că întoarcerea acasă e cea mai plăcută parte a unei vacanțe. Firește că ne bucurăm și la sosirea într-o stațiune, curioși să vedem locuri noi, condițiile în care vom fi cazați și oameni diferiți cu care vom socializa. În cea mai mare parte, așteptările nu mi-au fost contrazise, hotelul Ceres fiind plin cu turiști din toată țara (circa 200 de persoane), atrași de tratamentul renumit, de gazdele amabile, de peisajul deosebit, de mâncarea excelentă și foarte variată. Pot să spun că vreme de 13 zile – cât am luat masa acolo – nu s-a repetat niciodată meniul de la prânz și cină, iar deserturi erau în fiecare zi câte două. Cel mai mult mi-a plăcut bazinul, mare și cu apă termală, în care am avut privilegiul să mă bălăcesc singur, între două serii de pacienți.

Îmi amintesc cu plăcere și de persoanele cu care am avut contact, în primul rând personalul hotelului. Cameristele amabile, asistenții de la bazin (doamna Ana și domnul Aurelian), ce mi-au ușurat accesul, bucătarul șef, care mi-a dăruit la plecare un kilogram din renumiții cârnăciori virșli (din partea casei!) și, nu în ultimul rând, mulți dintre cei cazați în aceeași perioadă. Doar directorul Cornel s-a arătat a fi un om ursuz și greu de abordat. De altfel, dânsul mi-a promis, la telefon, o cameră cu cadă în baie, după care, la sosire, mi-a spus că e ocupată. În plus, la cumularea zilelor de sejur cu ale surorii mele, mi-a scăzut o zi. Nu i-am spus nimic, nefiind vorba de una cu tratament. Totuși, dacă vă hotărâți să mergeți la Geoagiu-Băi, vă sfătuiesc să alegeți unul din hotelurile Vacanța, despre care am auzit că au camere mai spațioase și un manager sufletist.

Am întâlnit fel de fel de oameni, în special cei cu care mâncam la masa nr. 8. Un cuplu de bucureșteni foarte drăguț, care a participat la multe excursii organizate în cele două săptămâni și cu care am făcut schimb de invitații. Altă persoană respectabilă a fost un domn din Deva, mereu amabil și cu povestiri interesante. Cel de-al șaselea coleg de masă a fost o doamnă în vârstă, expertă în stațiuni, după douăzeci de ani în care le-a vizitat. Zicea dumneaei că s-a simțit cel mai bine la Băile Herculane, chiar dacă hotelul unde a fost cazată avea mare nevoie de reabilitare. Îmi amintesc, cu zâmbetul pe buze, cum se plângea mereu că mâncarea nu-i suficient de sărată și se uita cu jind cum noi ne punem sare, dar ea trebuia să se abțină, din cauza diabetului și tensiunii. În schimb, recupera condimentând cu mult piper.

Am promis și am încercat să fac și câteva poze, dar nu mi-au reușit așa cum aș fi vrut. Îmi pare tare rău, mai ales că fotografiasem și un pui de căprioară care păștea la câțiva metri de terasa mea. Oricum, le-am pus la descărcat (sunt vreo 81 de imagini, adunate în câțiva ani), doar că procesul e prea lent și o să dureze până diseară. De aceea o să mă folosesc de o poză preluată de pe Google, în care se vede o cameră exact ca și cea în care am fost cazați noi. Spațiul era foarte mic, dar aveam televizor cu ecran plat și mare, precum și încălzire, noaptea.

Imagine similară

Drumul spre casă a fost mai lung cu câteva ore și circa o sută de kilometri, deoarece am ales traseul prin Oradea. La ieșirea din marele oraș, am avut plăcerea să admirăm un struț impunător, într-o crescătorie în care bănuiesc că erau și alții. Am ajuns în Seini duminică, pe la ora 19.30, obosiți, dar fericiți că suntem acasă, unde e cel mai bine. Cam aceasta a fost vacanța mea, după doi ani fără ieșiri. Vă doresc și vouă vacanțe cât mai plăcute și aștept să vă citesc impresiile!