Tot mai bine-i acasă

A fost bine și frumos la Geoagiu-Băi, dar eu cred că întoarcerea acasă e cea mai plăcută parte a unei vacanțe. Firește că ne bucurăm și la sosirea într-o stațiune, curioși să vedem locuri noi, condițiile în care vom fi cazați și oameni diferiți cu care vom socializa. În cea mai mare parte, așteptările nu mi-au fost contrazise, hotelul Ceres fiind plin cu turiști din toată țara (circa 200 de persoane), atrași de tratamentul renumit, de gazdele amabile, de peisajul deosebit, de mâncarea excelentă și foarte variată. Pot să spun că vreme de 13 zile – cât am luat masa acolo – nu s-a repetat niciodată meniul de la prânz și cină, iar deserturi erau în fiecare zi câte două. Cel mai mult mi-a plăcut bazinul, mare și cu apă termală, în care am avut privilegiul să mă bălăcesc singur, între două serii de pacienți.

Îmi amintesc cu plăcere și de persoanele cu care am avut contact, în primul rând personalul hotelului. Cameristele amabile, asistenții de la bazin (doamna Ana și domnul Aurelian), ce mi-au ușurat accesul, bucătarul șef, care mi-a dăruit la plecare un kilogram din renumiții cârnăciori virșli (din partea casei!) și, nu în ultimul rând, mulți dintre cei cazați în aceeași perioadă. Doar directorul Cornel s-a arătat a fi un om ursuz și greu de abordat. De altfel, dânsul mi-a promis, la telefon, o cameră cu cadă în baie, după care, la sosire, mi-a spus că e ocupată. În plus, la cumularea zilelor de sejur cu ale surorii mele, mi-a scăzut o zi. Nu i-am spus nimic, nefiind vorba de una cu tratament. Totuși, dacă vă hotărâți să mergeți la Geoagiu-Băi, vă sfătuiesc să alegeți unul din hotelurile Vacanța, despre care am auzit că au camere mai spațioase și un manager sufletist.

Am întâlnit fel de fel de oameni, în special cei cu care mâncam la masa nr. 8. Un cuplu de bucureșteni foarte drăguț, care a participat la multe excursii organizate în cele două săptămâni și cu care am făcut schimb de invitații. Altă persoană respectabilă a fost un domn din Deva, mereu amabil și cu povestiri interesante. Cel de-al șaselea coleg de masă a fost o doamnă în vârstă, expertă în stațiuni, după douăzeci de ani în care le-a vizitat. Zicea dumneaei că s-a simțit cel mai bine la Băile Herculane, chiar dacă hotelul unde a fost cazată avea mare nevoie de reabilitare. Îmi amintesc, cu zâmbetul pe buze, cum se plângea mereu că mâncarea nu-i suficient de sărată și se uita cu jind cum noi ne punem sare, dar ea trebuia să se abțină, din cauza diabetului și tensiunii. În schimb, recupera condimentând cu mult piper.

Am promis și am încercat să fac și câteva poze, dar nu mi-au reușit așa cum aș fi vrut. Îmi pare tare rău, mai ales că fotografiasem și un pui de căprioară care păștea la câțiva metri de terasa mea. Oricum, le-am pus la descărcat (sunt vreo 81 de imagini, adunate în câțiva ani), doar că procesul e prea lent și o să dureze până diseară. De aceea o să mă folosesc de o poză preluată de pe Google, în care se vede o cameră exact ca și cea în care am fost cazați noi. Spațiul era foarte mic, dar aveam televizor cu ecran plat și mare, precum și încălzire, noaptea.

Imagine similară

Drumul spre casă a fost mai lung cu câteva ore și circa o sută de kilometri, deoarece am ales traseul prin Oradea. La ieșirea din marele oraș, am avut plăcerea să admirăm un struț impunător, într-o crescătorie în care bănuiesc că erau și alții. Am ajuns în Seini duminică, pe la ora 19.30, obosiți, dar fericiți că suntem acasă, unde e cel mai bine. Cam aceasta a fost vacanța mea, după doi ani fără ieșiri. Vă doresc și vouă vacanțe cât mai plăcute și aștept să vă citesc impresiile!

Salutări din vacanță!

Vă scriu aceste câteva rânduri din holul hotelului Ceres, unde sunt găzduit împreună cu soră-mea. Desigur că e vorba de stațiunea Geoagiu-Băi, despre care am auzit multe lucruri bune, atât în ce privește tratamentul, cât și cazarea și mâncarea. Fiind o fire care-i obișnuită cu rutina, firește că tot orarul mi-a fost dat peste cap și intru pe internet doar jumătate din timpul obișnuit.

Dimineața trebuie să efectuez procedurile prescrise de medic, din care doar bălăceala în bazin mă încântă, iar după-amiaza am circa trei ore la dispoziție pentru bloggerit, mai ales din cauza programului de masă, nepotrivit. Micul dejun e abia la ora 9.00 (când eu eram obișnuit să-l iau pe la 7.00), dejunul (prânzul) e la 14.00, iar cina pe la 19.00. Așadar, trei mese în decurs de zece ore!

Despre impresiile mele și ale altor pacienți, o să scriu după ce trec prin toate experiențele unui sejur complet. Poate voi reuși să integrez și câteva fotografii, peisajul de aici fiind încântător, iar de pe balconul meu pot vedea o bună parte din pădurea ce înverzește. Între timp, o să vă caut în fiecare după-amiază, chiar dacă bătrânii ce trec pe lângă mine spre recepție sau restaurant se uită la mine ca la un țăcănit ce se joacă cu tastatura. 😀

Imagini pentru imagini hotel ceres geoagiu bai

 

Jurnalul unei zile mai puțin reușite

Ieri m-am convins încă o dată că oricât te-ai pregăti pentru o zi, poate să iasă mai rău decât dacă ai aborda-o fără nicio planificare. Doar că eu am neglijat această regulă și mi-am făcut un plan prin care să iasă totul bine, fără prea mari eforturi în ziua de Sf. Petru. Așadar, mi-am făcut cumpărăturile joi – în ziua de piață a Seiniului – și mi-am vizitat mătușa tot în acea zi, ocazie cu care m-a tuns și mi-a oferit cadoul de ziua mea. Mica petrecere am ținut-o acasă, tot în avans, pentru ca vineri să răspund doar la telefoanele și mesajele de felicitare, iar între ele să citesc cartea „Pași”, a prietenei noastre Em Sava.

Bineînțeles că socoteala mea nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. Telefoanele au început să sune de la ora 7.00 (prima a fost soră-mea) și au continuat toată ziua. M-au bucurat cele scurte și la obiect, dar au fost și câteva care au depășit cu mult o jumătate de oră. Pas de mai citește Pașii, că n-apucam să termin un capitol, când iar suna mobilul. Probabil că de aceea s-a virusat, iar de azi-dimineață nu mai vrea să se deblocheze. Oricum am primit avertismente de mult că trebuie să-l înlocuiesc, însă acum chiar că e obligatoriu.

Imagine similară

Coincidența – sau Sfântul Petru mai nervos – a făcut ca nici televizorul să nu-mi mai meargă de ieri, când un trăsnet asurzitor a afectat transformatorul de la AKTA. Am aflat asta dimineață, odată cu promisiunea că pe la amiază vine piesa, iar pe diseară vom avea din nou semnal. Bine că mai merge Internetul și telefonul fix, altfel chiar că eram izolat de tot. Profit de această scăpare a ghinionului pentru a transmite celor care au de gând să mă sune pe mobil că nu o să le pot răspunde până joi, când merg să-mi achiziționez un telefon nou. De asemenea, le mulțumesc și pe această cale celor care mi-au făcut urări cu ocazia zile onomastice! Per ansambul, ziua de ieri a fost bună, dacă privim prin ochii optimistului, și așa trebuie să facem. 🙂

Scurt interviu cu mine însumi

Imagine similară

Intrebare – De ce ”racoltapetru6”?

Răspuns – Am crezut că numărul 6 îmi poartă noroc. Uneori a făcut-o, alteori mi-a adus ghinion. Dar a fost mereu reprezentativ.

I – Cine este de fapt Racolța Petru?

R – E un om obișnuit, așa cum te aștepți să-ți spun și cum sunt marea majoritatea a oamenilor. Singura deosebire e că sunt singur și am timp să gândesc mult. Nu știu dacă-i de bine, dar am încredere în prietenii virtuali care-mi spun că nu sunt încă senil.

I – Ce ai realizat în viață?

R – Aproape nimic. Nu am copii, familie, dar cele patru cărți pe care le-am scris le consider ca niște urmași, chiar dacă sunt în ediție limitată și nu am avut intenția să-mi scot banii investiți. Dacă aceste cărți, și cele pe care am intenția să le mai scriu, vor însemna ceva pentru cultura românilor, aș fi deosebit de onorat. Mă gândesc și la primele mele versuri pe care aș vrea să le public în acest an.

I – Toată lumea publică versuri și toți se cred poeți. De ce crezi că versurile tale ar avea un impact mai mare?

R – Nu vreau să mă laud și nici să-mi fac publicitate, așa cum se întâmplă în cazul multor poeți celebri, doar pentru că au avut șansa unor prieteni sau cunoscuți care i-au promovat. Am citit multe poezii deosebite pe bloguri, care erau mult mai bune decât ale unor autori celebri, cu vânzări de milioane, cum ar fi Mircea Cărtărescu. Poezia bună poate fi oriunde, depinde doar de mintea care o descoperă.

I – Să lăsăm poezia, din moment ce încă nu ai publicat nimic în acest domeniu. Am văzut ceva proză fantezistă, cu titlul ”Tangențial”. Pare ceva fără nicio noimă și nici măcar nu e la modă. Lumea vrea dramă, dragoste, jurnale, destăinuiri din viața de zi cu zi. Cine-și pierde timpul să-ți asculte aberațiile fantastice?

R – Mulțumesc pentru compliment! Eu sunt un om lipsit de satisfacțiile unor călătorii, excursii sau evenimente deosebite. Dar, totodată, îmi place să mă exprim prin scris, iar imaginația e cea care mă ajută să-mi îndeplinesc, în mare parte, scopul. Știu că multor prieteni le e greu să parcurgă fiecare episod din fanteziile mele, dar – pentru că întotdeauna există un „dar” -, dacă nu o fac mulți, cel puțin o să iasă o nouă carte pe care o să o dăruiesc celor mai buni cititori. Nu am recuperat niciodată nici măcar un sfert din banii investiți pe cărți, dar nici nu-mi pare rău.

I – Nimeni nu investește bani și timp doar din generozitate, mai ales în zilele noastre. Spune-mi ce scop ai cu adevărat?

R – Dacă am vreun scop?… Da… desigur, ca orice om. Să am copii cât mai mulți. Iar dacă nu s-a putut să fie din cei care respiră prin plămâni, să fie măcar din aceia care respiră printre file, cu fiecare pagină întoarsă și cu fiecare rând perceput. Nu am posibilitatea să călătorească peste mări și țări, dar mi-ar plăcea ca acești copii să fie apreciați de prietenii cu care i-am conceput și cititorii câștigați pe parcurs. Deocamdată, sunt patru născuți din gânduri ce s-au revărsat. Mă voi strădui să-l aduc pe lume și pe al cincilea, iar apoi voi spera mereu la alții, ca orice părinte ce se crede fecund. Prietenii mă ajută, wordpress la fel, sănătate să mai fie.

P. S. – Selecție din întrebările primite cu diferite ocazii.

Raport de avarie

De câteva zile – cred că de joi -, blogul îmi funcționează ciuntit de una dintre cele mai importante aplicații: primirea prin e-mail a articolelor apărute pe blogurile la care sunt abonat. E drept că nici înainte nu puteam să aflu noutățile de pe anumite adrese, fiind nevoit să găsesc linkurile prin diferite metode, dar, de data asta, parcă aș fi fost șters de la toate abonamentele. În primele zile, am crezut că e secetă de publicații, din cauza timpului nefavorabil și a sfârșitului de săptămână mai neprielnic. Doar ieri am sesizat că au apărut noutăți pe bloguri de la care primeam mereu semnalele necesare.

Imagine similară

Astăzi am trecut la o vânătoare de linkuri mai amplă, încercând să citesc cât mai multe din articolele pierdute. Am făcut-o folosind linkurile de la comentariile primite de mine sau de cei pe care i-am vizitat. Desigur că nu am reușit să ajung la toți, de aceea îmi exprim pe această cale regretul. Dar și nedumerirea pentru această situație. Oare am greșit eu undeva sau e doar o perioadă nefastă? Ați avut și voi astfel de probleme, iar dacă da, cum le-ați rezolvat?

Fac acest anunț ca să nu se creadă că am plecat în vacanță sau am luat o pauză de la scris, tocmai în această perioadă, când oricum nu aș avea altceva de făcut. Și vă rog să mă înțelegeți dacă nu am reușit să ajung la unii dintre voi, pe care v-am citit mereu cu plăcere. La fel aș vrea să o fac și în continuare, de aceea sper să-mi dați un sfat sau o speranță că totul va reveni la normal. Dacă și WordPress va binevoi, desigur.

A apărut volumul II la ”Povestirile unui maramureșean”

Precuvântare

”Au apărut, mai nou, comentatori ai literaturii românești contemporane, care tind să aducă sentimentul normal după care autorii să fie înregistrați nu în istorii, ci în geografii literare. Mi se pare corectă această descentralizare, întrucât, oricât se vrea oferirea unui tablou unificator al peisajului artistic, românii există sub forma unei colectivități, unită în cuget și simțiri, dar diferențiată nu numai temperamental, dar și ca o consecință a influențelor dimprejurul fruntariilor oficiale, cu afinități elective ce le îmbogățesc spiritual nu numai portul și obiceiurile, dar și felul în care se raportează la actualitatea vieții lor. Un demers academic a și fost făcut prin apariția Enciclopediei Banatului, secțiunea literatură, volumul incluzând și scriitori din acea parte a fostei provincii imperiale, cedată statului vecin balcanic.

Am făcut această digresiune pentru că scriitorul de valoare care este autorul acestei cărți se consideră maramureșean și bine face. Cooperativa neaoșistă de la Centru a dorit să se impună prin scriitori din răsăritul sudic, aducând în prima linie stereotipul modelului de scriitor român, ambiționând să declare, după modelul Ille de France, modelul autorlâcului tipic spațiului spiritual centralizat. La germani e de mult cunoscută ideea provinciei pedagogice. Goethe nu a plecat la Berlin pentru a deveni cunoscut. De ce nu ar deveni și Seini un Weimar? Domnul Racolța scrie bine și versuri și proză. Ceea ce aduce el maramureșean în această carte nu este o valoare etnografică, o colecție de obiceiuri și regionalisme. Este aici vorba de însuși spiritul unui spațiu spiritual, de ambianța unui mod de a colora un univers. Întâmplările sunt fie reale, fie de science fiction, ele însă nu trădează un anumit fel de a gândi, aducând o evidentă notă de originalitate în peisajul prozei românești. Un binevenit conservatorism îl determină să ocolească tentațiile modelor postmoderniste sau tonalitățile bulevardiere frecventate de bucureșteni și imitate prin unele insule culturale din țară. Consecvent cu sine însuși, ca scriitor și blogger pasionat, Racolța rămâne în zona aerului curat al regiunii sale, care numai provincială nu este și ar trebui să o spunem uneori, regiunile foste imperiale aparțin Europei Centrale, mai aproape decât spațiul extracarpatic al literaturii moldave și valahice, unde se află adevărata periferie geografică a lumii noastre. Ardelenii de Nord au în ADNul lor o alcătuire comună cu populațiile apropiate de Occident, fapt demonstrat recent. Autorul acestei cărți impune prozei sale nu numai backgroundul locurilor natale, dar și o personalitate aparte, dotată cu un umor fin și un ton persiflant în tonalitate majoră, pozitivă. Îi urăm succesul pe care îl merită.”

ERWIN LUCIAN BURERIU, membru al Uniunii Scriitorilor din România

Din cuprins fac parte și trei nuvele: ”Spirit călător”, ”Eunucul” și ”Banii”. Fotografia e făcută de mine, direct pe laptop, iar asta e explicația pentru calitatea slabă a imaginii. 🙂

Mulțumesc și pe această cale celor care au făcut posibilă apariția acestei cărți: domnii Lucian Bureriu, Zsolt Novak, Liviu Curtuzan, precum și prietena din Bistrița, Zaraza Catarig. Și nu în ultimul rând, vă mulțumesc vouă, dragi colegi și prieteni, pentru susținerea continuă și încurajările atât de eficiente.

 

 

Evadarea din virtual

Rareori mi se întâmplă să închid laptopul de dimineață și să-mi petrec restul zile printre oameni reali, cărora le pot strânge mâna și îi pot privi în ochi. Ieri a fost una din acele zile, datorită Sărbătorii Naționale a României și a invitației lansate de primăria Seini pentru o nouă întrecere între șahiștii din localitate. Concursul s-a desfășurat și de această dată în incinta restaurantului Chili, redeschis de luni, după o renovare amplă care a adăugat noblețe și modernism localului din centrul orașului.

Dar nu numai straiele noi ale restaurantului ne-au surprins, ci și o nouă și tânără șahistă, de numai opt ani, care a venit alături de tatăl și unchiul ei și a jucat de la egal la egal cu veteranii Seiniului. Am aflat că se numește Alexia și este campioană județeana la categoria ei de vârstă. Chiar dacă nu s-a clasat printre finaliști, totuși și-a învins tatăl și unchiul, iar pe unul dintre „dinozaurii” localității l-a năucit cu o remiză spectaculoasă. Sunt sigur că la anul, dacă va persevera, ne va pune mari probleme și celor mai buni dintre noi, ceea ce e îmbucurător.

De data asta, am avut bucuria să reintru în posesia titlului de campion, câștigând toate partidele și făcând o remiză la înțelegere cu singurul care-mi putea face probleme și cu care am împărțit locul, Viorel Ivașcu. Surpriza care mi-a umbrit puțin succesul a fost absența veșnicului meu adversar, ing. Paul Andreescu, plecat din județ pentru o perioadă. Îl aștept cu plăcere la primăvară. Nu a lipsit de la această întrunire Dan Skorka, directorul Casei de Cultură, reporter la Graiul Maramureșului și fotograful care ne-a imortalizat cele mai interesante momente. În timpul mesei festive ne-a vizitat viceprimarul Bodea Octavian-Iosif, care ne-a felicitat călduros și ne-a promis tot sprijinul pentru viitoarele confruntări.

Eu aș fi vrut ca meniul să fie compus din mâncarea tradițională, ciolan cu fasole, sau măcar pește. Însă majoritatea a votat pentru mici și grătare cu cartofi pai și salată de varză albă. Un coleg generos a venit cu un litru de pălincă bună și doi litri de vin, licori care au făcut mâncarea și mai gustoasă, iar discuțiile mai spirituale. Astfel că ne-am întins cu vorba mai multă vreme, profitând de ultima întâlnire din acest an.

Azi am reintrat în lumea virtuală, dornic să vă reîntâlnesc și să vă urez și pe această cale un efervescent la mulți ani, dragi prieteni români! La mulți ani, România!

Matul lui Legal

Povestea unei victorii frumoase și rapide

1. e2-e4… Du-te două câmpuri în față, soldat al regelui, și poartă în tine credința că poți ajunge până la capătul terenului de bătaie, transformându-te într-o nouă regină pentru Majestatea Sa și, implicit, pentru tabăra pe care-o slujești cu credință.

1… e7-e5. Dar pionul adversarului răspunde cu același curaj, blocându-i intenția de a mai înainta și luând sub control două câmpuri centrale, foarte importante din punct de vedere strategic.

2. Cg1-f3… Cavaleria e cea mai eficientă în deschidere, iar calul regelui trebuie să iasă primul la atac, amenințând capturarea ostașului de culoare neagră.

2… d7-d6. E nevoie de un sprijin pentru a pionul din avangardă, iar ostașul din fața reginei pare cea mai bună soluție.

3. Nf1-c4… Ofițerul regelui alb țintește cel mai vulnerabil punct din preajma regelui advers, f7.

3… Nc8-g4. Nici ofițerul reginei negre nu se lasă mai prejos, țintuind pe loc calul alb, care devine o pavăză pentru propria regină.

4. Cb1-c3… E timpul ca și al doilea cal să intre în lupta pentru centru.

4… Cb8-c6. Cam așa s-a gândit și negrul, doar că e cu o mutare importantă în urmă.

5. h2-h3… O mișcare pregătitoare pentru spectacolul care urmează. Încă sunt șanse pentru negru să evite dezastrul.

5… Ng4-h5. Ofițerul negru se retrage un pas, considerând că-i mai bine să-și păstreze amenințarea indirectă asupra reginei. Nu a prevăzut surpriza.

6. Cf3:e5!… Uimitor! Calul capturează pionul central, lăsând propria damă la cheremul ofițerului. Cine poate rezista unei astfel de oferte?

6… Nh5:d1. Albul a rămas fără cea mai puternică piesă, și numai o minune poate întoarce soarta partidei.

7. Ncu:f7+… Câmpul cel mai asaltat al inamicului a căzut sub atacul nemilos al ofițerului, sprijinit de cal. Oare e grav?

7… Re8-e7. Singurul câmp de salvare a regelui negru. Dar…

8. Cc3-d5#… De data asta, șahul celui de-al doilea cal e decisiv, aducând matul și victoria albului.

Știu că unii dintre voi nu au jucat niciodată șah și nu o să înțeleagă mare lucru din aventura de mai sus. Să mă scuzați, dar nu m-am putut abține, amintindu-mi de multe alte bijuterii de acest gen, mai simple sau mai complicate. Legal a fost un campion din secolul XVIII, care a dat numele acestui mat, inițial în 7 mutări. Eu am avut șansa să parcurg această partidă de pe băncile școlii gimnaziale, fapt care mi-a oferit posibilitatea să o pun în practică de mai multe ori sau să evit această capcană, când era cazul. Desigur că mai sunt și alte maturi și combinații celebre, la fel de captivante și periculoase pentru cei neavizați. Fiecare poate avea câte un tâlc pentru viața reală. Morala care răzbate din Matul lui Legal ar fi să cugetăm bine înainte de a accepta daruri ce par atât de tentante.