Va fi bine-n România

Va fi bine-n România, și nu o spun doar pentru că sunt optimist, ci fiindcă mă bazez pe cuvântul și profesionalismul unor oameni de mare calibru. Începând cu promisiunea tovarășului domnului președinte Liviu Dragnea, care ne-a asigurat că guvernul proaspăt instalat o să-și facă datoria și va duce la îndeplinire programul partidului. E drept că-i cel mai numeros guvern din Europa, dar să nu uităm zicala că unde-s mulți puterea crește. Celorlalte state le-o fi ciudă că ele nu-și pot permite atâția miniștri, dar, cum a zis un membru dolofan al PSD: facem ce vrem, ”pentru că noi putem”. Sâc!

Nu trebuie să ne îngrijorăm de efemeritatea guvernelor anterioare, ci să ne amintim că ”al treilea-i cu noroc!”, iar de data asta nu se poate spune că Liviu Dragnea a avut ”mână proastă” la alegerea premierului, fiindcă a ales cu capul, iar capul promite mai mult decât mâna. Doamna Vasilica Viorica Dăncilă are cea mai mare calitate, de a fi NONCONFLICTUALĂ! La naiba cu competitivitatea, cultura, experiența, că oricum nu trebuie să-și pună capul la contribuție! E bine că nu-i place să contrazică pe nimeni, dar în special pe șeful care a pus-o în funcție. Și nici pe ceilalți protejați ai șefului, decât dacă sunt mai puțini agreați decât dumneaei. Mai are șansa să lucreze alături de mai mulți penali, un avantaj pe care cei doi predecesori nu au știut să-l aprecieze. Cine știe mai bine decât penalii pe ce pedale trebuie să apese și de unde se scot mai mulți bani?! Pentru bugetul de stat, firește.

Și nu în ultimul rând, doamna prim-ministru are o echipă frumoasă și ambițioasă, gata să-și pună creierele la treabă. Să nu fim cârcotași după bâlbâielile, dezacordurile și greșelile de limbă, dar emoțiile sunt mari când ești propulsat în conducerea statului, cu jurnaliștii roind pe lângă tine. La urma urmei, nu mai e important să vorbești corect limba română, din moment ce ai ajuns deja ministru, mai ales dacă s-a întâmplat la o săptămână după intrarea în partid. Te poți face înțeles prin semne sau purtători de cuvânt. Esențial e să fii nonconflictual și obedient. Este cine să gândească pentru tine și pentru viitorul țării.

Tare ne-am bucurat când ne-a anunțat doamna Dăncilă obiectivul principal: ca în anul 2020 să nu mai fim la coada Europei în ceea ce privește puterea economică, ci pe la mijlocul clasamentului. Tot domnia sa ne-a promis 350 km de autostradă, la care se adaugă și cei 150 km de pârtie promiși de ministrul turismului. Vedeți că se poate? Doar opoziția nu crede, tot din ciudă și invidie. Dar ce nevoie mai avem de opoziție, când avem un partid atât de puternic și priceput cum e PSD? Mulți dintre concetățenii noștri emigranți s-or fi gândind acum să se întoarcă acasă, mai ales când au auzit că se vor mări pensiile, iar doctorii vor fi scutiți de impozitul pe venit. Trai pe vătrai, neică!

Va fi bine în România, pentru cei aleși.

Bine ticluite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Popa își invită sluga la biserică, de Paște. După slujbă, e curios să afle ce părerea a avut.
– A fost foarte frumos, părinte, zise Ion. Tare mult mi-a plăcut!
Anul următor, popa repetă invitația și apoi îl întreabă iarăși ce impresie i-a făcut.
– Să știți că, de data asta, tare m-am enervat! Mai bine nu veneam, răspunse Ion revoltat.
– Dar ce s-a întâmplat?, își exprimă popa uimirea.
– Păi, anul trecut am văzut ce a pătimit Iisus și am înțeles. Am crezut că o să învețe din asta, însă și anul ăsta a pățit exact la fel.

* Doi soți își petrec vacanța în același hotel unde au petrecut și luna de miere. Când ajung acolo sunt tratați regește. Își petrec noaptea în hotel, iar a doua zi dimineață, femeia își suflă nasul în cearșaf.
Soțul, văzând-o, îi spune:
– Dar, dragă, de ce faci așa? Ei s-au purtat frumos cu noi!
– Acum 20 de ani, tu te-ai tăiat la deget ca să-mi păstrezi onoarea, acum a venit rândul meu!

* Soțul o întreabă pe soție:
– Draga mea, ia spune-mi tu mie, cum ai reacționa dacă m-ai vedea că mă sărut cu o tipă bună?
Soția:
– Cum să îți zic…, ca o soție grijulie ce sunt, te voi vizita în fiecare zi la spital…

* Miezul nopții. Un bețiv se leagănă din gard în gard, când e oprit de un polițist.
– Actele la control, vă rog, și spuneți-mi unde mergeți!
Bețivul se uită lung și răspunde:
– Mă duc la o conferință despre efectele nocive ale alcoolului și despre riscul bețivilor de a deveni ratați.
Polițistul se uită fix la el și-l întreabă:
– La ora asta? Cine ține o conferință despre așa ceva la miezul nopții?
– Nevastă-mea și, mai mult ca sigur, și soacră-mea.

* Mare bal mare la Poliție.
– Fă, Marie, io te iau. Dar să nu dea dracu’ să scoți vreo prostie , că știu eu, nu te dă inteligența afară din casă, îi zice agentul Ghiță, onorabilul ei soț.
Într-o pauză de dans, șeful, cu o mină importantă:
– Sper că l-ați sărbătorit azi pe Eminescu. E ziua lui.
– Eu i-am zis de ieri la mulți ani. L-am întâlnit ieri în tramvaiul 3, când mergeam la gară, sare Maria.
Ghiță îi aruncă priviri ucigătoare. Acasă, după ce-i dă o sfântă de bătaie, explică ochilor nedumeriți și de ce o altoiește:
– Proasta dracului, m-ai făcut de râs în fața șefului.
– Da’ ce-am zis, Ghiță, ce-am zis?
– Tâmpito, tramvaiul 3 nu duce la gară!

* Două doamne intră într-un compartiment de tren bine încălzit, a cărui fereastră era deschisă. Una dintre ele închide fereastra. Cealaltă spune:
– Vă rog să o deschideți la loc, altfel am să mor sufocată aici!
– Îmi pare rău, dar nu pot. O să mor de frig.
Cele două încep o discuție care devine atât de aprinsă încât ceilalți călători cheamă controlorul. Analizând situația, acesta decide:
– Pentru ca lucrurile să revină la normal, o să lăsăm fereastra închisă până când prima o să moară sufocată, iar apoi o să deschidem până când a doua moare de frig!

* Lucrez la Bursă. Mergeam ieri dimineață să intru în clădire, când deodată urlă unul în spatele meu:
”Oprește-te, hoțule!”
În viața mea n-am văzut atâția oameni oprindu-se în același timp!

* Mi-am dat seama că locuiesc într-un cartier rău famat abia când mi-am plătit chiria la timp, iar a doua zi mi-a bătut poliția la ușă să mă întrebe de unde am banii…

* Vine domnul Cohen la „Biroul de Avocați: Rabinovici, Brechar, Weinstein, Lindman, Katz și Ivanov”. El cere ca dosarul să fie preluat de Ivanov.
– Dar de ce nu vreți unul din ceilalți parteneri?, întreabă secretara.
– Știți, parcă am mai multă încredere într-unul care a reușit să se strecoare într-o așa companie…

* Petre Daea: ”Vaca e un miracol extraordinar, care transformă furajul în lapte”.
Oscar Manto: ”Votul e o magie extraordinară, care transformă boul în ministru”.

Tangențial (4)

„O fi cu nervii la pământ”, se gândea Maria în timp ce o urmărea pe domnișoara de alături cum fuma țigară de la țigară. Era tânără, frumoasă și siluetă ca un manechin pe care hainele cântăresc mai mult decât corpul. Pe chipul machiat cu dărnicie se putea citi tristețea și uneori o grimasă de nerăbdare, accentuată prin priviri dese aruncate ceasului prețios de pe mână. Amândouă fuseseră invitate într-un birou improvizat, în așteptarea colonelului Andreicuț. Trecuse o săptămână de la prima lor discuție, timp în care femeia a așteptat ca pe jar o cât de mică informație despre soțul ei. Acum, în sfârșit, se părea că cercetările au ajuns în stadiul de a genera câteva concluzii.

– Tot pe domnul Andreicuț îl așteptați?, întrerupse Maria tăcerea apăsătoare.

– Nu știu pe cine… mi s-a spus că aici voi primi informații, răspunse tânăra cu ochii pierduți.

– V-a dispărut și dumneavoastră cineva din familie?, riscă femeia o întrebare mai concretă.

– Da… da, da. Iubitul meu, Georgică… Ne-am certat, chiar înainte de ciocnirea asta cu planeta nenorocită. Mi-a spus că o să se sinucidă dacă nu ne împăcăm, dar eu nu l-am crezut. Acum îmi pare rău…, se pare că a făcut-o cu adevărat.

– Eeee, n-aveți de unde să știți, încercă Maria să o liniștească. Soțul meu iubea viața, își adora familia, dar tot a dispărut. A fost…

Colonelul intră cu sprinteneala-i caracteristică și le salută amabil.

– Dumneavoastră sunteți…

– Nedelcu Sânziana, completă tânăra strângând mâna bărbatului.

– Așaaaa…, pe dumneavoastră vă știu prea bine, îi zise apoi Mariei, întinzându-i și ei mâna. Am făcut tot posibilul, ținând cont de situația excepțională în care ne aflăm. Să nu vă așteptați, însă, la multe răspunsuri, și cu atât mai puțin la minuni. Suntem oameni, iar fenomenul acesta a fost gigantic față de puterile și cunoștințele noastre. Cum îl chema pe logodnicul dumneavoastră?

– Georgică, de fapt Gheorghe Zetea, se grăbi domnișoara să informeze. Nu suntem logodiți încă, dar ar fi urmat…

– Aveți o poză cu el?

Tânăra își deschise poșeta și scoase mobilul, căutând printre fotografii și oprindu-se la una, pe care o arătă colonelului.

– Avem o înregistrare cu toți cei care au urcat pe vasul condus de Pop Alexandru, soțul doamnei Maria. Se vede treaba că unul dintre ei era acest Georgică. Îmi pare rău pentru amândouă, dar nici măcar o parte din trupurile lor nu a fost găsită și nici nu mai cred că se va găsi. Condoleanțele mele, doamnelor.

Un oftat prelung și dureros se auzi din pieptul Mariei.

– Eu nu pot să accept această dispariție, răbufni tot ea. Trebuie să existe o explicație, doar nu s-au evaporat.

– Vă înțeleg, doamnă, și am căutat cu toții să lămurim misterul. Mai ales că am găsit fragmente din ambarcațiune, însă nici urmă de oameni. Părerea specialiștilor e că trupurile lor au fost aruncate în spațiu, odată cu apa din lac. Deci nici o șansă să supraviețuiască fără oxigen, chiar dacă n-ar fi murit la impact.

– Băiatul meu simte că tatăl lui trăiește, iar eu tind să-l cred. Poate că a fost prins de cealaltă planetă…

Andreicuț zâmbi cu indulgență la fabulația Mariei.

– Doamnă dragă, astronomii au constatat că planeta Major, cum a fost numită, nu are atmosferă, deci nu se poate trăi pe ea. Nu are rost să vă faceți speranțe deșarte, ci mai bine îi dedicați o piatră funerară în fața căreia să vă rugați pentru sufletul lui. Se fac formele necesare ca să primiți ajutor pentru ceremonie și o indemnizație pe viață.

– Și ceilalți?, se interesă Sânziana.

– Doar rudele au dreptul la ajutor, domnișoară. Vă înțeleg durerea și îmi exprim compasiunea, la fel și pentru celelalte victime. Apropo de asta, acum dispun de pozele tuturor și vă rog să le priviți, doamnă Maria.

Femeia recunoscu doar fotografiile prietenilor Titus și Sabina, la care se adăugă acum cea a lui Georgică. Despre ceilalți trei, le dădu colonelul câteva informații.

– Acesta e un cetățean român de origine siriană, pe nume Sibel. Regret că trebuie să vă spun, dar era sub supravegherea SRI, cu bănuiala că plănuiește un atentat.

– Aoleu!, exclamă Maria. Și de ce a fost lăsat să umble liber prin țară?

– Se voia prinderea șefilor, prin intermediul lui. Ăsta e cel de-al treilea și al patrulea pasager, zise colonelul în timp ce le arăta ultima poză.

– Păi, nu văd decât unul, se miră Sânziana, trăgând vârtos dintr-o nouă țigară.

– Nici nu e nevoie de mai mult. Sunt doi frați gemeni care seamănă perfect. Problema este că unul dintre ei și-a ucis părinții și vrea să scape și de fratele său. Totul de la nemulțumirea privind împărțirea averii.

– Extraordinar, ce oameni!, se cruci din nou Maria. Nici pe ăsta nu ați fost în stare să-l arestați?

– Au fost reținuți amândoi, dar fiecare își susținea nevinovăția, iar martorul principal nu era sigur care dintre ei e vinovat. A trebuit să fie eliberați și cercetați în libertate. Pentru acești trei indivizi nu a venit nimeni să ceară informații și nici ajutoare.

Diferențele dintre dragoste și obsesie

1. Vrea să fie în contact în mod constant cu tine. Dacă partenerul tău dă mesaje și te sună de o mie de ori pe zi și are nevoie să știe unde ești în fiecare secundă a vieții tale, nu este vorba despre dragoste. Este evident că nu are încredere în tine și că tot ceea ce vrea să facă este să te controleze.

2. Este gelos. Dacă trebuie să răspunzi la un milion de întrebări de fiecare dată când ieși împreună cu prietenii tăi și dacă orice ieșire fără partener aduce un motiv de ceartă între voi, atunci nu ai parte de un semn al iubirii, ci unul al posesivității.

3. Face mereu lucruri pentru tine. Dacă partenerul tău face multe lucruri pentru tine, chiar dacă nu i-ai cerut niciodată, ar putea fi vorba despre o tactică de manipulare. S-ar putea să își dorească să te simți îndatorată și să folosească acest lucru împotriva ta atunci când simte că e momentul potrivit.

4. Nu îți respectă limitele. Dacă simți că ești neputincioasă în fața insistențelor partenerului, dacă acesta nu ține cont de solicitările tale în mod constant și își dorește să se impună constant în fiecare aspect al vieții voastre împreună, probabil că ar trebui să îți reconsideri implicarea în relație.

5. Găsește motive de ceartă din nimic. Dacă partenerul tău face scene în public pentru a te rușina, dacă își folosește toate mijloacele aflate la dispoziție pentru a te convinge să faci ce vrea, înseamnă că te afli într-o relație foarte disfuncțională.

6. Te urmărește. Poate că unul dintre cele mai clare semne ale obsesiei este că partenerul apare în mod neașteptat la tine la birou, atunci când ești în oraș cu prietenii sau chiar în casa ta. Aceasta este o cale periculoasă, așa că încearcă să nu tolerezi un astfel de comportament în momentul în care ți se pare că deja lucrurile sunt exagerate.

Sursa: Graiul Maramureșului

Viața în cinci zile

ALALTĂIERI de dimineață,
Când m-am născut avid de viață,
Sugeam din sânul mamei mele
Cu doruri de pământ și stele.

Mai IERI citeam abecedarul
Și îmi lărgeam în gând hotarul,
Descoperind o lume-ntreagă
Prin Eminescu și Ion Creangă.

Așa am adunat tărie,
Iar ASTĂZI sunt o carte vie
Ce încă se mai completează
Prin zilele care urmează.

Dar vine ziua cea de MÂINE,
Cu pagini ce-s tot mai puține,
În mâini ce tremură slăbite
Și-n gânduri ce se pierd în minte.

POIMÂINE, trupu-mi se usucă,
Iar sufletu-i poftit la ducă,
Și va pleca, n-are ce face,
Nutrind la altă carapace.

Redirecționate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Lupul se hotărăște să se ducă să se spovedească.
– Părinte, am păcătuit!
– Ce păcate ai, fiul meu?
– Păi, am intrat într-o turmă de oi și am mâncat vreo câteva, dar promit că nu mai fac așa ceva niciodată!
– Nu-i frumos, lupule, ce-ai făcut, dar stai să mă gândesc dacă îți dau dezlegare.
– Hai, părinte, mai repede, că tocmai trece turma pe lângă biserică…

* – Cine e mai tare? Batman, Spider-Man sau Superman?
– Teleorman!

* La examen, profesorul zice:
– Băiete, din păcate pentru tine, nota pe care o ai începe cu P. Bănuiesc că știi ce notă e, nu?
Studentul: – … Pinci?

* Bulă nu era o persoană foarte romantică și pe deasupra era și cam tâmp. Dar cum voia să-și impresioneze soția, Bulă a invitat-o la cină în oraș cu ocazia aniversării căsătoriei. Ajuns acolo, a început să urmărească cu atenție cuplurile din jur în căutarea de ”indicii romantice”. A observat cuplul de la masa vecină: bărbatul de lângă el i-a oferit femeii un trandafir: ”O floare, floricica mea?”. Lui Bulă i-a plăcut ideea. La o altă masă, bărbatul a luat o linguriță de miere dintr-o cupă și îndreptând-o spre soție i-a spus: ”Dulceață, dulceața mea?”. Din nou, Bulă a fost impresionat. În cele din urmă, s-a hotărât ce să spună, așa că a tăiat o bucățică din carne și, privind cu drag în ochii soției, zice ușor și apăsat:
– Șuncă, purcelușa mea?

* Un student intră într-o librărie și cere o carte de anatomie. I se oferă zece manuale diferite.
– Dar astea sunt vechi de 20 de ani. Nu aveți altele mai noi?
– Credeți că în ultimii 20 de ani s-au adăugat și alte organe corpului omenesc?, i-a replicat librăreasa.

* Un preot ortodox e repartizat din greșeală într-un sat de secui. În prima duminică, vine un om la spovedit.
– Perinte, pechetuit la mine. Ce se face?
– Bate mătănii.
– Chite?
– Douăzeci și cinci, fiule.
După o săptămână, omul se întoarce.
– Perinte, n-am găsit 25 de motane. Pot bate și pisiche…?

* Bulă vine la ceasornicar cu un ceas de pe vremea lui Pazvante. Ceasornicarul îl examinează și îi spune:
– Domnule, lipsesc două pietre.
– Care?
– Una, mare, pe care să pui ceasul și alta, și mai mare, cu care să dai în el.

* Bulă se întoarce acasă de la vânătoare, obosit mort și fără nimic în tolbă. Vecinul său, Strulă, care era medic, îl întreabă:
– N-ai împușcat nimic, vecine? Chiar nimic?
– N-am ce să fac, vecine. Iepurii mei nu stau așa cuminți ca bolnavii dumitale.

* Steve era burlac, trăia acasă cu tatăl lui și lucra în „bussiness”-ul familiei.
Când a aflat că urma să moștenească o avere de la tatăl lui, care era bolnav și urma să moară curând.
Steve s-a gândit că are nevoie de o soție cu care să se bucure de avere.
Într-o seară, la o întâlnire de afaceri, a văzut o femeie frumoasă cum nu mai văzuse până atunci.
Se apropie de ea, se prezintă politicos și-i spune:
– Știu că arăt ca un om obișnuit, dar în scurt timp tatăl meu va muri și eu voi moșteni 20 de milioane de dolari.
Impresionată, femeia îi cere adresa și telefonul, pe care Steve i le dă cu mare plăcere și speranță.
Peste o săptămână, femeia visurilor lui Steve devine mama lui vitregă.
Concluzia: Femeile sunt mai bune în planificarea financiară decât bărbații.

 

* – Mamăăă, ce vânătaie ai!
– Da, e de la pisică.
– O așa vânătaie imensă?
– Da, m-a lovit soția cu pisica în cap.
– Judecând după vânătaie, pisica e făcută praf!
– Da’ de unde! N-a avut nici pe naiba. Era din bronz!

 

* O muscă zbura în căutare de mâncare. Când, deodată, se simte blocată de ceva. Se uită, niciun fir de păianjen împrejur, dar tot se simte blocată și nu mai putea mișca. Atunci își dă seama: „Nenorocitul de păianjen și-a băgat wireless!!!”

Tangențial (3)

A nins cu nisip alb peste Bicaz, de ziceai că a venit iarna în plină vară. Drumurile, casele și pădurea din jurul orașului erau cu toate albe, iar aerul era greu de respirat. Oamenii care se adăpostiseră pe unde au crezut că e mai bine, au început să iasă pe străzi, imediat după ce a trecut Întunecarea. Se salutau cu bucurie, se îmbrățișau, nevenindu-le să creadă că au scăpat teferi. Se uitau fascinați împrejur, luau câte o mână de nisip și îl analizau curioși, îi dădeau drumul să se scurgă ușor din pumn și făceau presupuneri despre proveniența lui.

Maria avea un motiv în plus de îngrijorare, pentru că bărbatul său nu se întorsese acasă, deși o asigurase că are tot timpul să revină înainte de momentul critic. Degeaba l-a rugat să amâne cursa pe lacul Bicaz, în zadar l-a strâns Vasile cu patos în brațe, câteva minute, de parcă presimțea ceva. Omul s-a desprins delicat, l-a mângâiat pe creștetul capului și i-a promis că totul va fi bine. Băiatul de cincisprezece ani îl iubea tare mult și, dat fiind autismul de care suferea, nu ar fi rezistat psihic unei despărțiri îndelungate. Dar Săndel s-a dus să-și respecte cuvântul, iar Vasile o întreba mereu când vine tăticul. Ce să-i spună, când și ea era îngrozită la gândul unei nenorociri?

Seara a venit repede, după care noaptea a trecut cu greu, fără pic de somn pentru femeie. Mobilul nu putea fi folosit, iar la televizor se derulau vești îngrijorătoare: în zona lor se instituise stare de urgență. Din când în când își liniștea băiatul cu cuvinte optimiste, până reușea să-l adoarmă la loc. Mult-așteptata dimineață a prins-o pregătită de plecare, împreună cu fiul, pe care n-avea cu cine să-l lase. Doar că, de la început, i s-a tăiat tot avântul când a văzut trupele de soldați care patrulau pe străzi, șoseaua înțesată de camioane și blindate, iar văzduhul brăzdat de avioane și elicoptere.

– Vă rog să mă lăsați să ajung la lac, se adresă ea unui militar care o invita să reintre în casă. Soțul meu lucrează acolo, nu a venit și nu mai am nicio veste de la el. Vă rog!

– Nu se poate, doamnă. E periculos să ieșiți, o să-l găsim noi pe soț.

– Domnule, băiatul mi-e bolnav psihic și vrea să-și vadă tatăl. Vă rog, măcar să-mi spuneți ce s-a întâmplat. Pentru numele lui Dumnezeu, dați-mi o veste!

Unui militar i se făcu milă de biata femeie și i se adresă celuilalt:

– Hai să o ducem la dom’ colonel, că oricum se caută persoanele dispărute. Poate îi va fi de ajutor.

Soldații căzură de acord, spre bucuria Mariei. Ea și Vasile au fost urcați într-un autovehicul militar, care i-a dus până la clădirea primăriei. Colonelul Andreicuț era asaltat de informațiile ce veneau încontinuu, dar, în pofida vârstei înaintate, trupul lui micuț și firav se mișca precum o albină pusă pe cules polen. A preluat-o rapid și pe Maria, cu întrebări și răspunsuri pragmatice și cât se putea de scurte.

– Zici că soțul dumitale conducea vasul de croazieră de pe lacul Bicaz?

– Da, domnule. Mi-a spus că are de adus niște prieteni, dar are timp să ajungă la timp acasă. Doar că nu s-a mai întors și nu am nicio veste. Vă rog să-mi spuneți că e teafăr!

– Vă înțeleg, doamnă, dar nu pot să vă mint. Lacul Bicaz a fost secat la trecerea planetei, iar vasul nu poate fi găsit. Trebuie să ne înțelegeți că s-a produs un fenomen unic, la care e imposibil să găsim explicații în câteva ore. Reporteri și oameni de știință din întreaga lume se îndreaptă încoace să filmeze și să cerceteze, iar dacă nu administrăm cum se cuvine situația, s-ar putea ca răul cel mare să vină de acum încolo. Deja s-au prăbușit două aparate de zbor, din cauza golurilor de aer care au apărut după trecerea razantă a corpului ceresc. Cine știe cu ce ne-am mai pricopsit, pe lângă praful acesta! Lăsați-ne adresa și vă vom anunța dacă aflăm ceva despre soțul… cum îl cheamă?

– Pop Alexandru, dar mai sunt și prietenii lui. Poate și câțiva pasageri…

– Stați puțin să mă uit…, o temperă colonelul, invitând-o într-un birou alăturat.

Scoase câteva hârtii dintr-un dosar și le parcurse în fugă cu privirea. La ultima se opri și urmări cu degetul niște rânduri.

– E greu, că nu mai merge nici internetul, dar am primit prin stație câteva informații. Domnul Pop a luat patru pasageri de pe ponton, bănuiesc că și prietenii lui erau deja pe vas. Niciunul dintre ei nu a fost găsit deocamdată, viu sau mort. Dar încă se pot afla sub nisipul ăsta sau sub apa care a început să se adune. Cunoșteați vreun pasager?

– Nu, domnule colonel. Nu aveam cum. Doar pe Sabina și Titus, care ne-au vizitat acasă.

– Hmm…, bine. Veți fi condusă acasă și vă vom ține la curent.

Colonelul făcu semn celor care îi aduseră pe cei doi, iar, înainte de plecare, le mai adresă câteva cuvinte de liniștire. În timp ce Vasile își privea mama și repeta zâmbind:

– Tati trăiește… tati zboară.

Imagini de la Ziua Culturii Naționale – Seini, 2018

 

Foto Facebook – Tulbure Gabriela

Epigrama care mușcă (CCXLIV)

Secretarul general-adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat că „și-a băgat dracul coada în PSD”

NECURATUL DIN PARTID

Dacă-i coada dracului,

A problemelor sorginte,

E dovada faptului

Că Satana-i președinte.

Poftește, citește, zâmbește

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* El și ea, acasă:
– Draga mea, în trei ore trebuie să ieșim.
– Dar, dragul meu, abia mi-am spălat părul, nu se va usca până atunci!
– Draga mea, pentru cazuri din astea, există uscător, în cazuri excepționale, fier de călcat, iar în cazuri extreme, foarfecă. Deci, ce alegi?

* La ora de Geografie, profesorul îl întreabă pe Bulișor:
– Care este cel mai vechi stat din lume?
– Statul pe fund.
– Și care este cel mai nou stat?
– Statul la coadă, la cupoane…
– Dar cel mai mic stat?
– Statul de plată!

* Un turist ajunge la hanul ”Ion și Balaurul”. Bate la ușă, aceasta se întredeschide și o femeie îl întreabă:
– Ce vrei?
– Aș dori să înnoptez la han și, dacă ați avea, o farfurie cu mâncare…
– N-avem!
După ce i se trântește ușa în nas, omul bate din nou și, când ușa se întredeschide, aceeași femeie îi zice pe un ton răstit:
– Și-acum ce mai vrei?
– N-aș putea să vorbesc și cu Ion?, a întrebat turistul.

* La ieșirea dintr-un club de fițe, portarul a întrebat cui aparține Loganul din fața clădirii… Mi-a fost atât de rușine încât am mers acasă pe jos…

* Vine un individ la un cabinet de tatuare și spune:
– Vreau să-mi tatuați bestial, pe penis, o bancnotă de 100 de euro!
Artistul se miră și întreabă de ce tocmai asta și acolo?
– Simplu: unu la mână, îmi place să mă joc cu banii; doi, îmi place să văd cum îmi crește averea; și trei, când vine nevastă-mea la mine să-mi ceară bani, eu o să-i spun, ”ia de-aici!”

* După ce soția mea și-a recăpătat cunoștința după o comă de 6 luni, medicul mi-a spus:
– Acum s-a trezit, domnule, puteți vorbi cu ea.
– Ok, am zis, și mă întorc către nevastă-mea: Te mai întreb încă o dată, unde ai fost în seara aceea, de ai venit furișându-te în casă la 1 noaptea?

* La un meci de fotbal, un băiețel stă pe un loc din tribună, care costă o grămadă de bani. Un spectator îl întreabă curios:
– De unde ai avut bani pentru locul ăsta?
– Tata l-a cumpărat, nu eu.
– Și unde-i tata?
– Probabil acasă, caută biletul…

* O tânără apare pe plajă într-un bikini. Cum domnișoara e foarte, foarte tânără, un bărbat în etate o întreabă cu reproș:
– Ce-ar zice mama dumitale dacă te-ar vedea cu costumul ăsta?
– S-ar supăra groaznic, deoarece e al ei.

* – Gheorghe-al meu, zice o vecină, a plecat cu noaptea-n cap la pescuit și diseară îl aștept să-mi vină cu un kil-două de pește.
– Și al meu a plecat la pescuit, dar n-am nicio speranță să-mi vină cu ceva.
– De ce? Și-a uitat momeala?
– Nu, momeala și-a luat-o! Și-a uitat banii…

* – Astă-vară, văd pe unul cu loz în plic, povestea un pescar. Bag mâna în borcan și trag: 5.000 de lei. Mai trag: 10.000 de lei. Trag iarăși: 50.000 de lei. Trag din nou…
– Ce doriți să comandați, domnilor?, îl întrerupse ospătarul.
– Păi, câte cinci mici de căciulă și două butelii de Murfatlar.
Ospătarul pleacă să aducă ce i se comandase și pescarul reluă:
– Ei, și unde rămăseserăm?
– Ai tras din nou și…
– Da, am tras din nou… și ce credeți? Un ditamai balaur de crap de vreo 12 kg.
– Cum?! Din borcan?
– Care borcan?
– Cum care borcan?… De la loz în plic.
– Care loz în plic, măi fraților?
– Lozul cu noroc! De 5.000 lei, de 10.000 lei, de 50.000 lei.
– Care noroc, care lei? Ei uite, vezi? Asta vă strică pe voi. Sunteți invidioși și vă place să și exagerați…

* – Măgarule, nu ți-e rușine să îmi ciupești nevasta în halul ăsta?
– Domnule…
– Niciun „domnule”! Dacă ai astfel de apucături, mai întâi să-ți tai unghiile. Nu vezi că îi rupi rochia?