Redirecționate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Lupul se hotărăște să se ducă să se spovedească.
– Părinte, am păcătuit!
– Ce păcate ai, fiul meu?
– Păi, am intrat într-o turmă de oi și am mâncat vreo câteva, dar promit că nu mai fac așa ceva niciodată!
– Nu-i frumos, lupule, ce-ai făcut, dar stai să mă gândesc dacă îți dau dezlegare.
– Hai, părinte, mai repede, că tocmai trece turma pe lângă biserică…

* – Cine e mai tare? Batman, Spider-Man sau Superman?
– Teleorman!

* La examen, profesorul zice:
– Băiete, din păcate pentru tine, nota pe care o ai începe cu P. Bănuiesc că știi ce notă e, nu?
Studentul: – … Pinci?

* Bulă nu era o persoană foarte romantică și pe deasupra era și cam tâmp. Dar cum voia să-și impresioneze soția, Bulă a invitat-o la cină în oraș cu ocazia aniversării căsătoriei. Ajuns acolo, a început să urmărească cu atenție cuplurile din jur în căutarea de ”indicii romantice”. A observat cuplul de la masa vecină: bărbatul de lângă el i-a oferit femeii un trandafir: ”O floare, floricica mea?”. Lui Bulă i-a plăcut ideea. La o altă masă, bărbatul a luat o linguriță de miere dintr-o cupă și îndreptând-o spre soție i-a spus: ”Dulceață, dulceața mea?”. Din nou, Bulă a fost impresionat. În cele din urmă, s-a hotărât ce să spună, așa că a tăiat o bucățică din carne și, privind cu drag în ochii soției, zice ușor și apăsat:
– Șuncă, purcelușa mea?

* Un student intră într-o librărie și cere o carte de anatomie. I se oferă zece manuale diferite.
– Dar astea sunt vechi de 20 de ani. Nu aveți altele mai noi?
– Credeți că în ultimii 20 de ani s-au adăugat și alte organe corpului omenesc?, i-a replicat librăreasa.

* Un preot ortodox e repartizat din greșeală într-un sat de secui. În prima duminică, vine un om la spovedit.
– Perinte, pechetuit la mine. Ce se face?
– Bate mătănii.
– Chite?
– Douăzeci și cinci, fiule.
După o săptămână, omul se întoarce.
– Perinte, n-am găsit 25 de motane. Pot bate și pisiche…?

* Bulă vine la ceasornicar cu un ceas de pe vremea lui Pazvante. Ceasornicarul îl examinează și îi spune:
– Domnule, lipsesc două pietre.
– Care?
– Una, mare, pe care să pui ceasul și alta, și mai mare, cu care să dai în el.

* Bulă se întoarce acasă de la vânătoare, obosit mort și fără nimic în tolbă. Vecinul său, Strulă, care era medic, îl întreabă:
– N-ai împușcat nimic, vecine? Chiar nimic?
– N-am ce să fac, vecine. Iepurii mei nu stau așa cuminți ca bolnavii dumitale.

* Steve era burlac, trăia acasă cu tatăl lui și lucra în „bussiness”-ul familiei.
Când a aflat că urma să moștenească o avere de la tatăl lui, care era bolnav și urma să moară curând.
Steve s-a gândit că are nevoie de o soție cu care să se bucure de avere.
Într-o seară, la o întâlnire de afaceri, a văzut o femeie frumoasă cum nu mai văzuse până atunci.
Se apropie de ea, se prezintă politicos și-i spune:
– Știu că arăt ca un om obișnuit, dar în scurt timp tatăl meu va muri și eu voi moșteni 20 de milioane de dolari.
Impresionată, femeia îi cere adresa și telefonul, pe care Steve i le dă cu mare plăcere și speranță.
Peste o săptămână, femeia visurilor lui Steve devine mama lui vitregă.
Concluzia: Femeile sunt mai bune în planificarea financiară decât bărbații.

 

* – Mamăăă, ce vânătaie ai!
– Da, e de la pisică.
– O așa vânătaie imensă?
– Da, m-a lovit soția cu pisica în cap.
– Judecând după vânătaie, pisica e făcută praf!
– Da’ de unde! N-a avut nici pe naiba. Era din bronz!

Imagine similară

 

* O muscă zbura în căutare de mâncare. Când, deodată, se simte blocată de ceva. Se uită, niciun fir de păianjen împrejur, dar tot se simte blocată și nu mai putea mișca. Atunci își dă seama: „Nenorocitul de păianjen și-a băgat wireless!!!”

Advertisements

Tangențial (3)

A nins cu nisip alb peste Bicaz, de ziceai că a venit iarna în plină vară. Drumurile, casele și pădurea din jurul orașului erau cu toate albe, iar aerul era greu de respirat. Oamenii care se adăpostiseră pe unde au crezut că e mai bine, au început să iasă pe străzi, imediat după ce a trecut Întunecarea. Se salutau cu bucurie, se îmbrățișau, nevenindu-le să creadă că au scăpat teferi. Se uitau fascinați împrejur, luau câte o mână de nisip și îl analizau curioși, îi dădeau drumul să se scurgă ușor din pumn și făceau presupuneri despre proveniența lui.

Imagini pentru poze cu furtuna de nisip

Maria avea un motiv în plus de îngrijorare, pentru că bărbatul său nu se întorsese acasă, deși o asigurase că are tot timpul să revină înainte de momentul critic. Degeaba l-a rugat să amâne cursa pe lacul Bicaz, în zadar l-a strâns Vasile cu patos în brațe, câteva minute, de parcă presimțea ceva. Omul s-a desprins delicat, l-a mângâiat pe creștetul capului și i-a promis că totul va fi bine. Băiatul de cincisprezece ani îl iubea tare mult și, dat fiind autismul de care suferea, nu ar fi rezistat psihic unei despărțiri îndelungate. Dar Săndel s-a dus să-și respecte cuvântul, iar Vasile o întreba mereu când vine tăticul. Ce să-i spună, când și ea era îngrozită la gândul unei nenorociri?

Seara a venit repede, după care noaptea a trecut cu greu, fără pic de somn pentru femeie. Mobilul nu putea fi folosit, iar la televizor se derulau vești îngrijorătoare: în zona lor se instituise stare de urgență. Din când în când își liniștea băiatul cu cuvinte optimiste, până reușea să-l adoarmă la loc. Mult-așteptata dimineață a prins-o pregătită de plecare, împreună cu fiul, pe care n-avea cu cine să-l lase. Doar că, de la început, i s-a tăiat tot avântul când a văzut trupele de soldați care patrulau pe străzi, șoseaua înțesată de camioane și blindate, iar văzduhul brăzdat de avioane și elicoptere.

– Vă rog să mă lăsați să ajung la lac, se adresă ea unui militar care o invita să reintre în casă. Soțul meu lucrează acolo, nu a venit și nu mai am nicio veste de la el. Vă rog!

– Nu se poate, doamnă. E periculos să ieșiți, o să-l găsim noi pe soț.

– Domnule, băiatul mi-e bolnav psihic și vrea să-și vadă tatăl. Vă rog, măcar să-mi spuneți ce s-a întâmplat. Pentru numele lui Dumnezeu, dați-mi o veste!

Unui militar i se făcu milă de biata femeie și i se adresă celuilalt:

– Hai să o ducem la dom’ colonel, că oricum se caută persoanele dispărute. Poate îi va fi de ajutor.

Soldații căzură de acord, spre bucuria Mariei. Ea și Vasile au fost urcați într-un autovehicul militar, care i-a dus până la clădirea primăriei. Colonelul Andreicuț era asaltat de informațiile ce veneau încontinuu, dar, în pofida vârstei înaintate, trupul lui micuț și firav se mișca precum o albină pusă pe cules polen. A preluat-o rapid și pe Maria, cu întrebări și răspunsuri pragmatice și cât se putea de scurte.

– Zici că soțul dumitale conducea vasul de croazieră de pe lacul Bicaz?

– Da, domnule. Mi-a spus că are de adus niște prieteni, dar are timp să ajungă la timp acasă. Doar că nu s-a mai întors și nu am nicio veste. Vă rog să-mi spuneți că e teafăr!

– Vă înțeleg, doamnă, dar nu pot să vă mint. Lacul Bicaz a fost secat la trecerea planetei, iar vasul nu poate fi găsit. Trebuie să ne înțelegeți că s-a produs un fenomen unic, la care e imposibil să găsim explicații în câteva ore. Reporteri și oameni de știință din întreaga lume se îndreaptă încoace să filmeze și să cerceteze, iar dacă nu administrăm cum se cuvine situația, s-ar putea ca răul cel mare să vină de acum încolo. Deja s-au prăbușit două aparate de zbor, din cauza golurilor de aer care au apărut după trecerea razantă a corpului ceresc. Cine știe cu ce ne-am mai pricopsit, pe lângă praful acesta! Lăsați-ne adresa și vă vom anunța dacă aflăm ceva despre soțul… cum îl cheamă?

– Pop Alexandru, dar mai sunt și prietenii lui. Poate și câțiva pasageri…

– Stați puțin să mă uit…, o temperă colonelul, invitând-o într-un birou alăturat.

Scoase câteva hârtii dintr-un dosar și le parcurse în fugă cu privirea. La ultima se opri și urmări cu degetul niște rânduri.

– E greu, că nu mai merge nici internetul, dar am primit prin stație câteva informații. Domnul Pop a luat patru pasageri de pe ponton, bănuiesc că și prietenii lui erau deja pe vas. Niciunul dintre ei nu a fost găsit deocamdată, viu sau mort. Dar încă se pot afla sub nisipul ăsta sau sub apa care a început să se adune. Cunoșteați vreun pasager?

– Nu, domnule colonel. Nu aveam cum. Doar pe Sabina și Titus, care ne-au vizitat acasă.

– Hmm…, bine. Veți fi condusă acasă și vă vom ține la curent.

Colonelul făcu semn celor care îi aduseră pe cei doi, iar, înainte de plecare, le mai adresă câteva cuvinte de liniștire. În timp ce Vasile își privea mama și repeta zâmbind:

– Tati trăiește… tati zboară.

Poftește, citește, zâmbește

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* El și ea, acasă:
– Draga mea, în trei ore trebuie să ieșim.
– Dar, dragul meu, abia mi-am spălat părul, nu se va usca până atunci!
– Draga mea, pentru cazuri din astea, există uscător, în cazuri excepționale, fier de călcat, iar în cazuri extreme, foarfecă. Deci, ce alegi?

* La ora de Geografie, profesorul îl întreabă pe Bulișor:
– Care este cel mai vechi stat din lume?
– Statul pe fund.
– Și care este cel mai nou stat?
– Statul la coadă, la cupoane…
– Dar cel mai mic stat?
– Statul de plată!

* Un turist ajunge la hanul ”Ion și Balaurul”. Bate la ușă, aceasta se întredeschide și o femeie îl întreabă:
– Ce vrei?
– Aș dori să înnoptez la han și, dacă ați avea, o farfurie cu mâncare…
– N-avem!
După ce i se trântește ușa în nas, omul bate din nou și, când ușa se întredeschide, aceeași femeie îi zice pe un ton răstit:
– Și-acum ce mai vrei?
– N-aș putea să vorbesc și cu Ion?, a întrebat turistul.

* La ieșirea dintr-un club de fițe, portarul a întrebat cui aparține Loganul din fața clădirii… Mi-a fost atât de rușine încât am mers acasă pe jos…

* Vine un individ la un cabinet de tatuare și spune:
– Vreau să-mi tatuați bestial, pe penis, o bancnotă de 100 de euro!
Artistul se miră și întreabă de ce tocmai asta și acolo?
– Simplu: unu la mână, îmi place să mă joc cu banii; doi, îmi place să văd cum îmi crește averea; și trei, când vine nevastă-mea la mine să-mi ceară bani, eu o să-i spun, ”ia de-aici!”

* După ce soția mea și-a recăpătat cunoștința după o comă de 6 luni, medicul mi-a spus:
– Acum s-a trezit, domnule, puteți vorbi cu ea.
– Ok, am zis, și mă întorc către nevastă-mea: Te mai întreb încă o dată, unde ai fost în seara aceea, de ai venit furișându-te în casă la 1 noaptea?

* La un meci de fotbal, un băiețel stă pe un loc din tribună, care costă o grămadă de bani. Un spectator îl întreabă curios:
– De unde ai avut bani pentru locul ăsta?
– Tata l-a cumpărat, nu eu.
– Și unde-i tata?
– Probabil acasă, caută biletul…

* O tânără apare pe plajă într-un bikini. Cum domnișoara e foarte, foarte tânără, un bărbat în etate o întreabă cu reproș:
– Ce-ar zice mama dumitale dacă te-ar vedea cu costumul ăsta?
– S-ar supăra groaznic, deoarece e al ei.

* – Gheorghe-al meu, zice o vecină, a plecat cu noaptea-n cap la pescuit și diseară îl aștept să-mi vină cu un kil-două de pește.
– Și al meu a plecat la pescuit, dar n-am nicio speranță să-mi vină cu ceva.
– De ce? Și-a uitat momeala?
– Nu, momeala și-a luat-o! Și-a uitat banii…

Imagini pentru imagini cu pescari

* – Astă-vară, văd pe unul cu loz în plic, povestea un pescar. Bag mâna în borcan și trag: 5.000 de lei. Mai trag: 10.000 de lei. Trag iarăși: 50.000 de lei. Trag din nou…
– Ce doriți să comandați, domnilor?, îl întrerupse ospătarul.
– Păi, câte cinci mici de căciulă și două butelii de Murfatlar.
Ospătarul pleacă să aducă ce i se comandase și pescarul reluă:
– Ei, și unde rămăseserăm?
– Ai tras din nou și…
– Da, am tras din nou… și ce credeți? Un ditamai balaur de crap de vreo 12 kg.
– Cum?! Din borcan?
– Care borcan?
– Cum care borcan?… De la loz în plic.
– Care loz în plic, măi fraților?
– Lozul cu noroc! De 5.000 lei, de 10.000 lei, de 50.000 lei.
– Care noroc, care lei? Ei uite, vezi? Asta vă strică pe voi. Sunteți invidioși și vă place să și exagerați…

* – Măgarule, nu ți-e rușine să îmi ciupești nevasta în halul ăsta?
– Domnule…
– Niciun „domnule”! Dacă ai astfel de apucături, mai întâi să-ți tai unghiile. Nu vezi că îi rupi rochia?

Tangențial (2)

”Ce s-a întâmplat cu mine? Am scăpat cu viață sau am ajuns pe lumea cealaltă? Bănuiesc că nu-s în Paradis, dată fiind căldura exagerată și durerea de cap care mă zăpăcește. Ia să văd ce alte traume mă așteaptă dacă mă mișc”. Cu aceste gânduri își revenea din leșin Titus, încercând să-și dea seama unde este și ce daune a suferit. Deși simțea dureri multiple, se bucură să constate că nu avea nimic rupt, cel puțin la brațe și picioare. Făcu un efort să-și deschidă ochii, cu teamă pentru ce ar putea să vadă.

Imagine similară

Soarele puternic îl obligă să-și întoarcă privirea spre plaja pe care era prăbușit, nu departe de lacul încă neliniștit. Se uită împrejur și nu-i venea să creadă ochilor. Toată pădurea dispăruse fără urmă, solul fiind pustiu ca un deșert complet arid, format din roci și nisip. Se ciupi insistent, crezând că visează sau chiar a murit și a ajuns în Infern, dar corpul răspundea prompt la toți stimulii externi. Făcu un efort și se ridică în picioare, pentru a privi mai bine priveliștea dezolantă. Hainele atârnau pe el ca niște cârpe pe jumătate ude și impregnate cu nisip. Cercetă malul apei și i se păru că vede ceva în la vreo două sute de metri, așa că se grăbi într-acolo. Se bucură să-l găsească pe Săndel, inconștient la început, dar care-și reveni după ce-l scutură bine. Și prietenul lui era la fel de uluit, deci nu puteau face decât presupuneri.

– A fost Armaghedonul și a ars toată pădurea?, sugeră Titus la nimereală.

– Fugi de-aici! Cum să ardă ditamai pădurea, iar noi să scăpăm cu viață?!, răspunse Săndel, după ce se ridică și privi dezolat în jur. Nu se vede pic de urmă, măcar din scrum. E tare ciudat!

– Parcă n-am mai fi pe lacul Bicaz, îl completă Titus. Nici nu seamănă cu el!

– Parcă n-am mai fi pe Pământ, omule! Poate că nici nu mai suntem.

– Ce vrei să spui? Unde să fim?

– Uită-te întâi la soare: nu ți se pare că e mai mare decât l-ai văzut vreodată?

– O fi o iluzie, după șocul prin care am trecut, încercă Titus să găsească o explicație.

– Cam prea multe ”iluzii” ni se arată deodată. Dragul meu, cred că tocmai am schimbat planeta…, îi spuse grav Săndel, punându-i mâna pe umăr pentru a atenua efectul veștii.

Partenerul său rămase înmărmurit, căutând dovezi mai plauzibile.

– Asta e imposibil, Săndel! În primul rând, planetele nu hoinăresc hai-hui prin Univers. Ele sunt supuse gravitației și fac parte dintr-un sistem solar. Nu știu ce s-a spus prin mass-media, dar cred că era vorba de o cometă sau un asteroid, fără atmosferă și apă, deci fără viață, spuse Titus, mândru de logica sa.

– Universul ăsta poate fi adesea imprevizibil și nu ar fi pentru prima dată când dă peste cap legi sau reguli pe care le credeam de neîncălcat. Îți spun la ce concluzii au ajuns astronomii, în timp ce tu erai rupt de lume. Planeta care venea spre noi cu o viteză foarte mare, pare că a fost proiectată în spațiu de explozia unei Super-Nove. E cu puțin mai mare decât Terra și nu se știe cum de nu a putut fi detectată decât cu patru săptămâni înainte de presupusa coliziune. Se spera, totuși, că va trece tangențial pe lângă noi, fără să producă mari probleme. Părerea mea este că a trecut prin atmosfera Pământului, iar gravitațiile celor două planete s-au intersectat tocmai în locul unde ne aflam noi. În acest fel am fost atrași de planeta străină, odată cu apa din lac și alte viețuitoare, cum ar fi rațele sălbatice pe care le vezi acum în văzduh.

Titus privi curios spre cârdul de rațe, atât de obișnuite pe pământ. Dar tot nu-i venea să creadă:

– Cum poate o planetă să aibă condiții de viață, dacă străbate spații interstelare fără sori, deci fără căldură, atmosferă prielnică și apă?

– E o întrebare bună. Cred că nu numai apă și viețuitoare a luat de pe Pământ, ci și o parte din atmosferă. Nu știm câtă, dar mă tem că nu o să țină mult, nici apa și nici aerul. O să ne vină de hac soarele, de care ne apropiem, sau temperaturile scăzute, dacă ieșim din sistemul nostru solar.

Titus nu mai avea argumente și nici mari speranțe, iar celelalte întrebări pe care și le punea nu-i puteau aduce vreo mângâiere.

– E mare minune că am scăpat cu viață, ba chiar nevătămați, continuă Săndel. Oare numai noi doi suntem norocoșii? Dacă nu mă înșeală privirea, mi se pare că văd ceva acolo, departe, între valuri.

– Unde?, se precipită Titus. Acolo? Poate e Sabina…

– Poate fi oricare dintre pasageri. Chiar sunt mai mulți! Acum îi văd mai bine, sunt agățați de ceva și ne fac semn.

Zicând asta, Săndel își aruncă rapid hainele de pe el și sări în apă. Titus îl urmă în același fel, uitând complet de durerea de cap și perspectiva unui sfârșit iminent.

Parafate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Cum îl înveselesc colegii de partid pe Liviu Dragnea?
– Îi povestesc cum Nelson Mandela a fost ales președinte abia după ce a făcut 27 de ani de închisoare.

* Destăinuire:
Eu și soția mea avem șapte copii… Hmm, trebuie să recunosc că e un număr destul de mare, dar suntem foarte hotărâți să nu ne oprim până nu facem unul care să ne placă…

* Dumnezeu a făcut-o pe Eva din coasta lui Adam. Și apoi i-a poruncit acestuia:
– Acum alege-ți o femeie!

* – Bunicuțo, de ce ai urechile atât de mari?
– Ca să te aud mai… La naiba, am otităăă!

* S-ar putea să fii român, dacă intri în pușcărie infractor și ieși intelectual…

* Ca să o verifice pe nevastă-sa cât de mult ține la el, într-o bună zi, Vasile se preface că a murit.
Nevastă-sa: – Cu ce să-l îmbrac?! Să-i pun pantofii ăștia noi?… lasă că-s buni și tenișii! – Să-i pun costumul ăsta bun?!… lasă că-i bun și treningul…
Îl pune în sicriu și începe să jelească: – Unde te duci tu Vasileeeee??!! Unde te duci Vasileeee??!!
Din sicriu, Vasile: – La stadion, futu-ți gura mă-tii, că așa m-ai îmbrăcat!!!

* De la izgonirea din Rai încoace, haremul a fost singura născocire în folosul bărbatului căsătorit.

 

Imagine similară

* – De ce a rămas celebru Napoleon?
– Fiindcă avea o memorie formidabilă, răspunse elevul.
– Poți fi mai clar?
– Da. Pe statuia sa scrie: ”Pentru memoria lui Napoleon”.

* – Aveți păduchi?
– Da!
– Și cu ce-i tratați?
– Păi, nu sunt bolnavi!

* – S-a scris că în România a fost efectuată cu succes prima operație de schimbare a sexului…
– Da, și acum la clinica respectivă e o îmbulzeală foarte mare… Tot mai mulți bărbați vor să-și schimbe sexul…
– Oare de ce vor acest lucru?
– Ca să iasă mai repede la pensie!

* Ceaușescu se întorcea o dată cu avionul din străinătate. La intrarea în țară se aude subit un sunet de tonalitate joasă și intensitate mare, iar avionul se zguduie puternic.
– Ce s-a întâmplat?, întreabă Ceaușescu, afectat.
– Tovarășe Nicolae Ceaușescu, permiteți să raportez: ne-am lovit de nivelul de trai ridicat!

* Bulă și Trulă se întâlnesc la 20 de ani de la Revoluție.
– Ei, cum îți merge, prietene drag?, se interesă sincer Trulă.
– Relativ bine. Îi știi pe feciorii mei? Acum sunt la casa lor. Unul e profesor de română, altul lucrează la secția financiară, al treilea la un patron, iar cel mai deștept a ajuns în cercetare. Eu am un magazin de haine vechi din care îi întrețin pe ei și pe familiile lor.

* Clientul îi face semn chelnerului care se apropie prompt și amabil:
– Șă știi, șefule, că șnițelul care mi l-ai dat nu se poate mânca.
– Nu-i nimic, vi-l luăm și vă aducem în loc un cotlet excepțional.
– Păi, am mâncat o bucățică din el.
– Și din cotlet s-a mâncat foarte puțin.

* – Când mă gândesc că grecul acesta are miliarde de dolari! Te-ai gândit vreodată ce-ai face dacă ai avea averea lui?
– Nu. Dar când îl văd cum arată, nu mă pot abține să mă întreb ce s-ar face el dacă ar avea salariul meu.

* La teatru, unde se joacă o piesă polițistă, o spectatoare sare în sus, strigând:
– Unde este ucigașul?
La care, o voce din spatele ei îi dă replica:
– În spatele dumitale, dacă nu te așezi imediat!

* – De ce ai lipsit de la ședința în plen?, îl întreabă pe un deputat liderul grupului său parlamentar.
– Am fost bolnav.
– Ce-ai avut?
– Certificat medical…

* Un tip și o tipă, la bar.
Ea: – Oh, ce ceas mișto ai!
El: – Da, îmi arată foarte multe chestii. De exemplu, îmi arată că tu nu porți chiloți.
Ea: – Dar eu port chiloți!
El: – La naiba, iar merge înainte cu o oră!

Tangențial

Regretau această experiență, chiar dacă intențiile amândurora au fost lăudabile. O lună de evadare din cotidianul stresant, fără program rigid, fără prieteni sfătuitori, fără vecini bârfitori, fără rude agasante, fără ritmul sacadat al urbei, fără „beneficiile” telefoanelor, a internetului sau a televizorului sau a altor facilități de comunicare cu lumea. Au crezut că astfel vor avea timpul necesar să se redescopere unul pe altul, să discute despre ce-l doare pe fiecare, să reaprindă flacăra iubirii ce abia mai mocnea.

Titus a găsit locul perfect, printr-un prieten care conducea vasul de agrement de pe lacul Bicaz. Acesta avea o casă de vacanță îndesată între arborii de la capătul celălalt al lacului, fără electricitate și apă curentă, făcută tocmai pentru întoarcerea omului la natură. Sabina s-a codit la început, dar apoi a cucerit-o ideea unui astfel de trai. Ce-i drept, erau dependenți prea mult de gadgeturi, iar faptul de a renunța o lună la toate, ar fi dovedit că nu sunt chiar atât de obsedați pe cât se acuzau reciproc. Dar dezamăgirile au început din primele zile.

Inițierea unor discuții sincere și calme s-a dovedit un lucru prea dificil pentru amândoi. Ajungeau la reproșuri de la început, iar de acolo până la ceartă nu era decât un pas. Vorbele dure încetau doar când unul dintre ei abandona dialogul și se retrăgea într-o activitate menită să-i readucă liniștea. Sabina deschidea o carte, iar Titus își lua bețele și se ducea la pescuit. Ar fi întrerupt cu mult înainte acest calvar, doar că proprietarul nu venea cu vaporașul după ei, decât la sfârșitul sejurului, condiție cu care căzuseră de acord. Nici să se aventureze prin pădure nu era o soluție, necunoscând zona și fiind o pradă ușoară pentru urșii despre care auziseră că sălășluiesc pe acolo. Astfel că au strâns din dinți și au răbdat cu stoicism, numărând zilele și orele când vor fi eliberați din această închisoare autoimpusă.

Acum, răsuflau ușurați pe podețul unde trebuia să acosteze vasul lui Săndel, pentru a-i duce înapoi, în lumea după care tânjeau de 30 de zile. Din când în când, mai schimbau câte o vorbă scurtă, cu ochii pe ceas și pe direcția de unde trebuia să le vină salvarea. Într-un târziu, zăriră un punct negru ce se concretiza în ceea ce sperau, fapt ce le aduse zâmbetul pe buze și un freamăt în repartizarea bagajelor. Lumea se întrevedea tot mai aproape, pe măsură ce ambarcațiunea se apropia de ei.

Săndel le făcu cu mâna să se grăbească, imediat când ajunse la locul de îmbarcare, de parcă mai era nevoie. Încărcați ca doi hamali, au urcat în pas vioi, cu puțin ajutor din partea unui pasager mai amabil și a prietenului lor.

– Cam puțini clienți ai pentru astăzi, remarcă Titus, după ce îi strânse mâna energic și îl îmbrățișă cu patos.

– Nici nu aș fi pornit în cursă, dacă nu trebuia să vă iau, îi răspunse Săndel cu o voce gravă. De altfel, nu am decât patru, probabil sinucigași ca mine.

– S-a întâmplat ceva?, se interesă Sabina. Văd că e vreme frumoasă…

– Se vede că ați fost rupți de lume. Ia uitați-vă pe cer, nu vi se pare nimic deosebit?, le arătă omul o direcție spre orizont.

Abia atunci au observat cei doi un astru pe care îl confundaseră cu Luna. De fapt, Luna era într-o altă direcție, iar cercul strălucitor pe care-l admirau părea mai degrabă un mic soare ce-și mărea vizibil diametrul.

– Ce naiba mai e și asta?, exclamă Titus, contrariat.

– E o planetă care se apropie cu mare viteză de Pământ. Unii astronomi spun că sunt mari șanse să ne lovească, alții susțin că o să treacă foarte aproape de noi. Oricum ar fi, seamănă a Apocalipsă. Oamenii s-au închis în case, s-au baricadat în buncăre sau au intrat în panică și prădează tot ce pot. E nebunie mare, Titus. Haide s-o ștergem cât mai repede, până nu ne prinde potopul pe lac.

Imagini pentru imagini cu apocalipsa

Nici nu termină bine de vorbit Săndel, că apa începu să se agite în jurul lor, iscând valuri bezmetice. Mergeau cu toată viteza, în timp ce ochii le erau fixați spre globul luminos ce se apropia, parcă la întrecere cu vaporașul. Valurile deveneau tot mai mari și mai greu de învins, iar vântul începu și el să-i legene. Frica s-a transformat în panică atunci când diametrul tot mai mare a noului corp ceresc a început să eclipseze soarele. Întunericul tot mai profund de pe lac, ajutat de furia crescătoare a vântului și valurile care se ridicau ca niște fusuri imense, nu mai făceau posibilă navigarea. Fiecare căuta să-și salveze viața, țipând și căutând să se prindă de ceva solid. Iar când noaptea ca de smoală s-a așternut, iar gravitația nu mai avea aceleași reguli, au simțit că se desprind și sunt purtați de o forță nevăzută, în sus, într-o parte, apoi în jos. Apa și vântul îi loveau din toate direcțiile, dar senzațiile se schimbau atât de des încât nu aveau timp să le analizeze. Se întrebau doar cât mai au până la moarte. Apoi, totul s-a stins în mintea lor.