Pandemie de iubire

Fratele mai mare e tare bolnav,
Nu-ncetează să mă-ngrijoreze,
Dar oricât arată tânărul de grav,
Tot știe Ileana să-l trateze.

Prietenul apropiat se simte rău,
Plânge și vorbește în surdină,
Are un comportament de nătărău,
Doar când vede-o fată se alină.

Am un vecin care de-un timp mă miră,
Inima îi bate nebunește
Și e vizibil cât de mult transpiră
Când cu Maricica se-ntâlnește.

Cred că-i o pandemie de iubire,
Și-am auzit c-ar fi o boală grea,
Simptomul principal e de orbire,
Iar inima te poartă precum vrea.

Poți să-ți pui mască, să păstrezi distanță,
Ori să te vaccinezi cu tot ce vrei,
Nicicând nu vei ajunge-n siguranță,
Decât dacă te lași în voia ei.

Bulgărașul de zăpadă (6)

Erau timpuri când toate gospodăriile respectabile aveau câine în curte, ziua legat pe lanț, iar noaptea lăsat liber pentru pază. Vecinii puteau intra liniștiți, fiindcă patrupedele cunoșteau cine era bine primit de stăpâni, dar străinii băteau temători în poartă și așteptau să le iasă gazda în întâmpinare. Să ai un câine ascultător și deștept era una din calitățile cele mai apreciate de cei care-ți intrau pe proprietate, iar lui Lăbuș i-a mers vestea în această privință. Băiețelul lui nea Ștefan, Aurel, a fost cel care l-a ales de mic, dintre mai mulți cățeluși ai unui vecin, și a făcut-o atunci când puiuțul i-a întins laba ca un salut. De aici i-a venit și ideea pentru numele prietenului de nedespărțit, așa cum a dovedit viitorul

Aurel își petrecea aproape tot timpul liber jucându-se cu Lăbuș și învățându-l cu răbdare ce credea că-i va impresiona pe colegi, pe vecini și pe părinții lui. Iar câinele îl urma în toate locurile, uimindu-i pe mulți cum îi ducea ghiozdanul la școală, cum venea la oră fixă să-l întâmpine după terminarea orelor sau felul inteligent în care îi privea în ochi pe fiecare. Micul lui stăpân le povestea întâmplări incredibile în care s-a remarcat prietenul lui patruped, printre care salvarea a doi puiuți de pisică, aruncați la gunoi într-o pungă în care era cât pe ce să se sufoce. I-a adus în curte și i-a depus în fața băiatului, fiind sigur că acesta se va bucura să-i elibereze și apoi să-i îngrijească. Așa a și făcut, la început pe ascuns, până a convins-o pe maică-sa să-i adopte oficial. Pisicuțele s-au făcut mari și frumoase, iar recunoștința lor față de câinele salvator se vedea prin felul în care îl întâmpinau de fiecare dată.

Dar nu toată lumea iubea câinii, și cu atât ai puțin pe Lăbuș. Unii nu vedeau cu ochi buni relația atât de strânsă dintre un copil și un animal periculos și imprevizibil, menit a fi ținut legat, în curte. Cei mai cârcotași erau frații ”tâmbiți”, pe care patrupedul nu-i putea suferi și îi lătra de câte ori se apropiau de casa lui Ștefan sau de Aurel. Copilul simțea acum că are acel ”frate mai mare”, ocrotitor și afectuos, așa cum și-a dorit de când se știa.

Probabil că aceste invidii mocnite au dus la tragedia din acea zi, în care Aurel și-a găsit bunul prieten fără suflare. Era duminică dimineață și plănuise să meargă cu el la pescuit, dar trupul neînsuflețit îi zăcea întins în curte, cu burta umflată și botul larg deschis a suferință. Copilul a plâns și l-a implorat să se trezească la viață, până a ieșit și nea Ștefan. Cât era omul de dur, a înțeles durerea băiatului și a încercat să-l mai liniștească prin promisiunea că-i va găsi un alt prieten necuvântător. În schimb, i-a spus că trebuie să scape de leșul animalului, oriunde crede de cuviință, numai să nu fie pe pământul lor. Ba i-a sugerat să-l ducă pe valea Someșului sau la groapa de gunoi, că acum e doar un trup fără suflet, un burduf de carne moartă și oase. Copilul a plâns și mai tare când a auzit propunerea tatălui.

Tot cu lacrimi în ochi și cu inima strânsă, a strecurat corpul câinelui într-un sac de hârtie, a adăugat un hârleț, le-a așezat pe căruciorul cel mic și a pornit așa spre lunca din capătul comunei. Pe când trecea prin fața casei lui Olga, colega de clasă și confidentă de încredere, a auzit că e strigat și s-a întors spre poarta tocmai deschisă.

– Dar unde te duci la ora asta cu căruțu’, Aurel?, l-a întrebat fetița blondă cu părul lung și bine îngrijit.

Băiatul a avut nevoie de câteva minute să-i explice necazul, iar vecina s-a oferit imediat să-l ajute.

– Numai Milu și Manu trebuie să fie criminalii care l-au otrăvit, a răbufnit ea. Ar fi vrut să fure găini de la voi, dar Lăbuș îi fugărea de fiecare dată. Ce păcat că tatăl tău nu te-a lăsat să-i faci un mormânt lângă casă, unde să-i putem pune flori și să ne rugăm pentru sufletul lui. Eu ți-aș propune ceva, dacă ai curaj.

Aurel era dispus să asculte orice, întârziind astfel treaba atât de ingrată pe care trebuia să o ducă la capăt. Olga și-a dat seama și a venit cu lămuriri.

– Haide să-l îngropăm în partea de grădină nefolosită a lui badea Petru. Oricum e plină de gropi și nu mai trebuie să sapi mult.

Băiatul o privi mai atent, să priceapă dacă vorbește serios sau îl ia peste picior. S-a dumirit când i-a văzut chipul hotărât, care rezona la durerea lui.

– Păi…, cum să facem asta?, se codi el. Dacă ne prinde, mă spune la tata și îți dai seama ce mă așteaptă.

– Nu ne prinde nimeni, că oamenii tocmai au intrat în biserică. Bagă căruțu’ în curtea mea, îl luăm în brațe pe Lăbuș și îl ducem peste grădini până la locul de îngropăciune.

În doar câteva cuvinte, părea o idee bună și ușor de pus în aplicare, așa că Aurel s-a lăsat convins. Era încă o aventură secretă pe care o făceau împreună, iar asta a contat mult la reușita ei. Terenul acela negru, brăzdat în fel și chip, parcă aștepta să primească trupul lipsit de viață a celui care a fost cel mai bun câine și prieten. Așa cum a spus și Olga, nu a fost nevoie decât să-l arunce într-o groapă pe care să o astupe cu pământ și să facă un semn pentru a ști unde ar putea veni ca să se reculeagă și să se roage, așa cum au făcut-o acum, înainte de a-l părăsi.

Aurel și Olga s-au întâlnit a doua zi, la școală, iar privirile lor s-au încrucișat cu înțeles de multe ori. Aveau încă un secret care-i unea și îi făcea să treacă mai ușor peste răutățile vieții. O taină despre care așteptau să vorbească imediat după ce se vor termina orele, în drumul spre casă. Dar așteptările lor au fost cu mult depășite când au ieșit din curtea unității de învățământ și au dat ochii cu… Lăbuș. Câinele îl privea pe băiat cu aceeași drăgălășenie, așteptând să preia ghiozdanul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

– Dumnezeule mare!, exclamă cu o nestăvilită uimire Olga. Pământul acela e cu adevărat miraculos.

Aurel, însă, nu o auzea, fiind prea bucuros și ocupat să-și îmbrățișeze prietenul înviat din morți.

 

 

Discrepanțe

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Bărbatul căsătorit e ușor de recunoscut… se șterge pe picioare la intrarea în Mall…

* Cică poliția s-a infiltrat atât de bine într-un clan interlop, încât, la un moment dat, clanul era format numai din polițiști…

* Caut dușmani noi! Ăia vechi au început să mă iubească.

* – Mamă, mă însor!
– Foarte frumos! Când?
– La toamnă!
– Să te îmbraci bine!

* Un doctor aude la telefon vocea familiară a unui coleg:
– Avem nevoie de al patrulea la poker.
– Vin imediat, zice doctorul.
Pe când se îmbrăca, soția îl întreabă:
– E ceva grav?
– Desigur. Deja sunt trei doctori acolo!

* – Tată, m-am săturat să-mi calc cămașa în fiecare dimineață, am să mă însor!
– Vezi, dacă te însori, să nu înveți să calci și rochii!

* Lumea spune că din greșeli înveți…
Din cauza asta fac cât de multe pot…
În curând o să fiu un geniu!

* Așa frumoase sunt reclamele pentru medicamente la TV, că nici nu știu ce boală să-mi aleg!

* La frizer, un țigan se tunde. Frizerița:
– Unde lucrezi?
– Nu vreau să muncesc!
După 2 minute, frizerița îl întreabă iar:
– Chiar nu vrei să muncești?
– NU!
Mai trec două minute și frizerița îl întreabă iar:
– Chiar nu vrei să muncești!?
– Da’ de când te interesează atâta?, întreabă țiganul enervat.
– Nu mă interesează, dar când te întreb ți se ridică părul în cap și mi-e mai ușor să te tund.

* – Femeie, privește, am slăbit, chiloții cad de pe mine!
– Nu ai slăbit, tăntălăule. Aveam nevoie de un elastic pentru mască…

* Când găsești o persoană mai zăpăcită decât tine, îți vine pofta de viață.

* Cafeaua e soluția tuturor problemelor.
Ți-e frig? Bea o cafea.
Ești obosit? Bea o cafea.
Te doare capul? Bea o cafea.
Cineva te calcă pe nervi?
Dă-i cu ceașca în cap!

* Sfaturi de supraviețuire
Cum te poți încălzi o iarnă întreagă cu o singură buturugă?
O rostogolești zilnic prin curte!

* De-asta n-am încredere în vaccinurile astea!
Toți cei care au fost vaccinați de variolă în 1876 sunt morți acum!

* – Bunicule, de ce vrăjitoarele nu au copii?
– Pentru că nu zboară pe bățul potrivit.

* Nu știu ce mi-a venit să mă spovedesc. Știe cineva cum se trezește un popă din leșin?

* Ardeleanul, după ce o găsât un Mig în livada lui de meri:
– Doamne-ț’ muțămesc că n-o picat păstă pruni!

* Eu încă n-am dat drumu’ la centrală.. Ies mai ieftin cu vișinata. 😉

* Știți blugii ăia franjurați și scumpi ca naiba?
No, bine! … Aseară, soacră-mea mi i-o cârpit!

* – Domnule doctor, soțul meu a înghițit un algocalmin din greșeală. Ce să fac?
– Dă-i o durere de cap, să nu se irosească degeaba medicamentul!

* Orice femeie de succes are în spatele său o altă femeie care crapă de invidie.

* – Cum să ieși mai bine în poze?
– Stai lângă persoane mai urâte ca tine.

* Începând de luni, poștașii vor lucra de-acasă. Vor citi scrisorile și, dacă este ceva important, vă sună la telefon!

* – Ce cauți aici, la maternitate, Ileana Cosânzeana?
– Am venit să făt frumos!

* Îmi țin relația atât de privată încât nici măcar persoana cu care sunt nu știe că suntem împreună.

* Consumul de morcovi, îmbunătățește vederea.
Consumul de vin, chiar o dublează!

* După ultimele cercetări, savanții ardeleni or stabilit că 9 din 10 bărbați au recunoscut că femeia are întătdeauna dreptate!
Pe al 10-lea, și amu îl caută scafandrii!

* În America rulează serialul ”Om bogat, om sărac; în Rusia rulează ”Om sărac, om sărac”, iar în România rulează zilnic ”Om trăi și om vedea”.

* Reporter:
– Mamaie, ai porc?
– N-am că-s văduvă!

* Cineva să le spună și celor care nu-s din Ardeal că ”mintenaș” înseamnă până-n 3 ore…

* Într-o zi, plimbându-se pe stradă, un important șef de partid politic a fost accidentat de un camion și a murit. Sufletul său s-a ridicat la cer și iată-l față în față cu Sf. Petru:
– Bine ai venit în Rai!, zice Sfântu’ Petru. Înainte de a intra, ar fi o problemă… Vezi tu, foarte rar un politician de talia ta ajunge aici și nu prea știm ce să facem cu tine… Dar vom proceda așa: vei petrece o zi în Iad, apoi una în Rai, și-ți vom permite să alegi locul unde să-ți petreci eternitatea.
Omul a fost condus la ascensor, care a tot coborât până în Iad. Ușile s-au deschis și omul s-a trezit drept în mijlocul unui teren de golf, elegant și verde. Ceva mai departe se vedea un club, iar în față, foștii colegi de partid și parteneri de afaceri deja decedați, îmbrăcați în haine elegante și foarte mulțumiți. Au alergat să-l salute, l-au îmbrățișat și au început să-și amintească de timpurile bune, când se îmbogățeau pe spinarea poporului… Au jucat cu mare plăcere o partidă de golf, apoi au cinat împreună la club, delectându-se cu manguste și caviar, iar noaptea – în compania unor tinere frumoase și libertine. S-a întâlnit chiar cu Diavolul cel mare, care s-a dovedit a fi un tip simpatic, distractiv, a spus glume și a dansat. A fost atât de bine, că nici nu și-a dat seama când s-a făcut ora de plecare. Toți l-au condus la ascensor… A tot urcat până la poarta Paradisului, unde Sf. Petru îl aștepta:
– Acum e momentul să intri în Paradis!
Omul politic (fără scrupule, bineînțeles) a petrecut următoarele ore de pe un norișor pe altul, atingând harpa și cântând. Cele 24 de ore au zburat, iar Sfântu’ Petru a revenit:
– Ai petrecut o zi în Iad și una în Rai, acum e momentul să alegi!
Omul s-a gândit un moment, apoi a spus:
– Raiul e chiar frumos, dar cred că mai bine m-aș simți în Iad.
Sfântu’ Petru l-a însoțit la ascensor și l-a coborât în infern. Când s-au deschis ușile, s-a trezit în mijlocul unui teren uscat, acoperit cu tot felul de mizerii. Și-a văzut prietenii îmbrăcați în zdrențe, scotocind prin gunoaie. Diavolul cel mare îl întâmpină și-l bătu pe umăr:
– Nu înțeleg, bâigui politicianul, ieri am fost aici și erau femei frumoase, teren de golf, am mâncat bunătăți și ne-am distrat de minune. Iar acum tot ce aveți este un teren uscat, plin de porcării, și prietenii mei par niște amărâți.
Diavolul cel mare zâmbi și zise:
– Ieri am fost în campanie electorală, azi ai votat.
(via Virgil Rădulescu, prin intermediul prietenului Alex Ando)

 

Vieți paralele

 

Trăiesc într-o dilemă presupus incognoscibilă,
Un balans între două vieți care se succed zilnic,
Cea diurnă și prea plină de luciditate
Și cea care se derulează în timpul somnului.
Oamenii ”normali” cred că m-am pierdut între două lumi,
Îmi prescriu un medic de specialitate și o cură de socializare,
Zic că numai așa am șanse să revin la realitate.
Eu mă întreb însă care viață-i mai recomandată,
Cea în care simt multe dureri și sunt mereu judecat
Sau cea onirică, în care pot să zbor când vreau,
Să iubesc în ce culoare îmi place
Și să-mi dau seama că viața de după trezire e absurdă,
La fel cum mi se pare cea din vis, în timpul zilei.

Trăiesc într-o dilemă continuă,
Nu știu care-i viața reală
Și cum aș putea s-o aleg pe cea perfectă.

Bulgărașul de zăpadă (5)

Pomenile de după înmormântare erau evenimentele cele mai așteptate, mai ales de femeile bătrâne, după cum îmi amintesc din vremea copilăriei mele. Bunica mea părea abonată la ele, fiind femeie văduvă și o companie avizată în ceea ce privește ultimele întâmplări și bârfe care circulau în localitate. Deoarece – după ce oamenii pătrunși de respect pentru amintirea defunctului își spuneau rugăciunea și se așezau la mesele întinse în curte – șușotelile începeau de la primul fel de mâncare. Meniul era același de fiecare dată, doar calitatea și felul în care era servit diferea. Se începea cu o ciorbă de zarzavat cu carne de oaie, căreia pe la noi i se spunea guiaș, urmat de sarmale și cozonaci. În perioadele de post, carnea din ambele feluri era înlocuită cu ciuperci. Invitații nu se puteau baza că vor putea discuta mai multe la desert, mai ales că uneori, când nu încăpeau toți deodată, urma și a doua serie.

Țin minte că uneori mă lua și pe mine bunica, iar eu mă simțeam tare fericit să stau lângă ea și alături de atâția oameni în vârstă. Mâncarea mi se părea mai bună ca oriunde și îmi părea rău că totul se termina prea repede.  Pentru că eu eram trimis acasă cu două felii de cozonac, înainte ca lumea să se ridice și să spună rugăciunea de mulțumire. Urmau discuții care îi priveau doar pe adulți, iar bătrânele erau cele care șușoteau mai cu seamă. Unul dintre subiecte, dezbătut la o pomană din acea toamnă, mi l-a povestit bunica în vacanța care a urmat.

– Mărie, am auzit că pe ginerele tău l-a căutat miliția…, a dat startul lelea Salvina, înainte de a gusta din ciorba fierbinte și cu miresme îmbietoare.

Bunica i-a aruncat o privire iscoditoare, să vadă dacă expresia îi e răutăcioasă sau doar ca urmare a curiozității. Mulțumită de constatare, a răspuns ca să audă și prietena Iuli, toate trei fiind nelipsite de la pomeni și la fel de contributive în dialoguri.

– E drept, dar s-au dus cum au venit. Ginerele îi de vină, că a vrut să astupe gropile făcute de alții în capătul grădinii. Eu i-am spus: ”măi omule, pe acolo nici să umbli nu-i bine, darămite să dai cu sapa!”

Femeile și-au făcut cruce, scuipând simbolic în sân și suflând în lingura cu ciorbă aburindă.

– Ai dreptate, tu Mărie!, continuă de data asta Iuli. Ați văzut ce-au pățit frații ”tâmbiți” dacă au căutat comori în pământul acela negru.

– Daaa, daaa, a dat din cap lelea Salvina. Dar măcar au găsit-o pe biata Tuți și au îngropat-o cum se cuvine.

Bunica le-a privit cu uimire și s-a burzuluit la așa vorbe.

– Ba nu au îngropat-o cum trebuia! E drept că a plătit primăria, dar tot se cădea să facă pomană, măcar cu femeile văduve. Iar apoi știți și voi că Tuți arăta ca și cum ar fi murit cu o zi înainte, deși era îngropată de câteva luni. Trebuiau chemați neapărat înalți prelați, care ar fi putut constata că e o sfântă, de aceea nu a putrezit și nici miros nu a prins. Pe de altă parte, mă gândesc că o fi de la pământul unde a fost îngropată, adică fundul grădinii mele, care are harul de a face minuni.

Grăsimea de pe trupul rotund al Salvinei se cutremură vizibil, iar chipul micuței Iuli afișa o mirare profundă.

– Parcă ziceai că-i periculos terenul acela, iar acum ne dai de înțeles că ar avea efecte miraculoase, se exterioriză cea din urmă.

Maria termină de sorbit ultima lingură de ciorbă, se șterse cu batista la gură și abia apoi catadicsi să le lămurească.

– Bănuiesc că-i un blestem pentru cei care-l sapă, cum au pățit-o frații Milu și Manu, dar și ginerele meu. Însă, folosit ca atare, pământul acela are proprietăți dobândite de la Dumnezeu. Țin minte că, pe vremea când eram tânără și acolo era o baltă adâncă, am văzut un glob de lumină cum se prăbușește exact în ea. Era o noapte cu stele, iar eu m-am grăbit să văd ce poate să fie. Când am ajuns, apa de la suprafață fierbea ca într-o oală și era caldă precum cea din covata de spălat rufe. Am stat acolo până l-am auzit pe tătuca strigându-mă. Toată noaptea m-a ținut trează acel fenomen și mi-am zis că-i un semn ceresc. A doua zi, când am revenit, suprafața bălții era neagră și fără pic de viață în ea. Degeaba le-am povestit părinților ce s-a întâmplat, le-au luat drept scorneli copilărești, iar asta m-a făcut să închid acest secret în mine, deși nimeni nu-și explica de ce a rămas balta fără viețuitoare.

Cele două prietene și-au făcut iarăși cruce, rămânând pe gânduri în timp ce-și puneau câteva sarmale cât pumnul de mari. Erau gustoase, dar și povestea bunicii mele le intriga enorm.

– Nici nouă nu ne-ai spus nimic despre această întâmplare, se miră lelea Salvina. Deși nu ascundem nimic una de alta.

– Chiar așa, îi ținu și Iuli isonul.

– Acum mi-am amintit și eu, se scuză Maria. Și m-am gândit că și miliția știe ceva, din moment ce i-a poruncit ginerelui să îngrădească bine proprietatea pentru ca nimeni să nu mai poată intra.

Cele trei bătrâne s-au privit cu înțeles, și-au făcut trei cruci consecutive și au continuat să mănânce în tăcere. Era ceva ciudat cu pământul acela negru, atât de răscolit în ultima vreme.

 

Așa batem noi șaua

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Profesorul:
– Se dă propoziția: ”într-o bună zi, corupția din România va fi stârpită”. Bulă, ia spune-mi, la ce timp este verbul din propoziție?
Bulă:
– La viitorul imposibil, dom’ profesor!

* – De ce cântă cocoșii așa devreme?
– Ca să se facă și ei auziți. Mai târziu se trezesc găinile!

* Profesoara: – Bulă, cum se numesc persoanele care continuă să vorbească altora, deși e clar că cele din urmă nu mai sunt interesate de discuție?
Bulă: – Se numesc profesori, doamnă.

* Nimeni și Prostu’ erau pe o barcă. Nimeni se îneacă, iar Prostu’ strigă la Salvamar și le zice:
– Bă, s-a înecat Nimeni!
– Tu ești prost?
– Da, eu sunt!

* Bărbatul vine beat acasă. Nevasta îl întâmpină:
– Cum ai venit, dragă?
– Ca fulgerul.
– Cum adică?
– În zig-zag!

* Dacă aveți 50 de ani și sunteți întrebată câți ani aveți, spuneți-i că 49,99! La supermarket funcționează!

* Femeie nu cumpără, ele găsesc!
”Iubi, nu-mi vine să cred, ia uite ce poșetuță frumoasă am găsit!”

* Am și eu o nelămurire. Papucii de casă pot fi purtați și la bloc?!

* Toți bărbații se plâng că nu găsesc o femeie ca lumea, dar niciunul nu înțelege că, după ce o găsește, trebuie să se oprească din căutat.

* Un tip, la un interviu de angajare:
– Firma dvs. asigură unele facilități în caz de deces?
– Da, dacă mori nu mai vii la muncă.

* – Copilului meu nu-i place peștele. Cu ce-l pot înlocui?
– Cu un pelican. Pelicanilor le place foarte mult peștele.

* – Tati, când erați voi copii, se furau telefoane?
– Nu, că le țineau legate de perete.

* Azi am răgușit în fața unei uși închise. Pe ușă scria ”rage tare”!
Căzuse prima literă…

* – Ioane, ai luat salariul? Ziceai că azi vi-l dă.
– Da, Mărie, desigur. Ne-au plătit în ”elefanți”, nu în ”lei”.
– Cum așa în elefanți?
Întoarce Ion buzunarele pe dos și zice:
– No, uite-i urechile. Vrei să-i vezi și trompa?

* Nora aduce doi pepeni acasă și zice către soacră:
– Mamă-soacră, te-am auzit ieri spunând că ți-ai da viața pentru un pepene. Ți-am adus doi!

* Întrebare la Radio Erevan:
– Pot să spun că, deși prețurile cresc, nimic nu se scumpește?
– Cîțule, tu ești?

* România, țară unde Uber te localizează instant, iar poliția te caută 3 zile…

* ”Nu toți oamenii sunt capabili să te dezamăgească din prima, cu unii trebuie să ai răbdare” (Confucius)

* Între noi era chimie, dar ție au început să-ți placă și alte materii.

* Doi polițiști patrulau prin cartier.
La un moment dat, pe la miezul nopții, văd un individ care trece cu un sac negru, plin, după care se întoarce fără el.
– Ghiță, uite un infractor! Ce-o fi ascuns?
– Nu, bă, o fi unul cu gunoiul!
– Și dacă e un hoț? Mă duc să-i cer actele.
Se duce și îl abordează pe individ:
– Actele dumneavoastră, vă rog!
– Nu le am la mine, am ieșit doar cu gunoiul.
– La ora asta? Nu te cred! Mergem la secție!
– Domnule, sunt inginerul Ionescu, stau în blocul ăsta, la apartamentul 8.
– Ghiță, trezește tu administratorul și verifică!
Se duce Ghiță și vine fuga înapoi:
– Nu locuiește niciun inginer Ionescu la ap. 8.
Merg ei la secție, individul tot face gălăgie că stă la apartamentul 8. Îl mai trimite șeful pe Ghiță la asociație să verifice, același rezultat: niciun inginer Ionescu la apartamentul 8.Îl bagă la arest.
A doua zi de dimineață apare șeful poliției, vecin de scară cu Ionescu. Aude povestea și îl eliberează pe inginer. Acesta merge supărat direct la asociație. Administratorul nici nu-l lasă să deschidă gura:
– Domnule Ionescu, vedeți că aveți probleme. V-a căutat poliția de două ori să vă salte, dar v-am salvat, le-am zis că nu stați aici.

* Un tip, mort de beat, iese din toaleta unui bar de noapte, comandă un whisky pe care-l bea în timp ce se uita tulbure la cei din jur, apoi se întoarce către barmanul care stătea de vorbă la bar cu o tipă sexi. Îi face semn acestuia să vină la el și îi șoptește la ureche:
– Îți dau 5000 de euro dacă îmi aranjezi ca tipa aia să vină la mine acasă, în noaptea asta!
Barmanul ia banii, se duce și discută cu tipa, iar aceasta se ridică, își ia haina și pleacă cu bărbatul beat.
După ce ies, barmanul le zice clienților:
– E prima oară când văd un om așa de beat! Mi-a dat 5000 de euro ca să plece acasă cu nevastă-sa!

* – Bună ziua! Sunt noua vecină.
– Stați deasupra sau dedesubt?
– Mai ușor! Întâi să ne cunoaștem…

* O femeie care nu gătește, trebuie să caute un bărbat care nu mănâncă!

* – Chelner! Ai adus nota de plată pentru 3 ciorbe, dar eu am comandat 2, pentru mine și pentru iubita mea?!
– Știu, dar soției dvs., care stă în spate, îi era foame…

* Trăim într-o lume în care alimentele sunt pline de chimicale, dar săpunul conține ulei, miere și vitamine!

* Aeroportul din Cluj. Pilotul:
– Alo, turnul de control? Am ieșit de pe pistă!
– No, bine, vedeți că-i radar la ieșirea din Someșeni spre Apahida!

* La ora de gramatică, învățătoarea îl întreabă pe Andrei:
– Care este viitorul verbului ”eu casc”?
– Eu dorm!

* Cred că o iau pe arătură!
Azi am ieșit de la duș și primul lucru a fost să mă spăl pe mâini.

* M-am decis ca astăzi să m-apuc de puțină muncă bărbătească.
M-am așezat pe canapea și mă uit la televizor. E greu, dar mă sacrific!

Ansamblul norilor

O nuntă-i ploaia,
Invitații-s picături
Care dansează.

Bulgărașul de zăpadă (4)

În acele vremuri, nu era deloc o cinste să fii chemat la miliție, cu atât mai puțin dacă erai vizitat de vreunul acasă. Tata s-a pomenit cu tânărul milițian, Adrian, intrându-i în casă, într-o dimineață de toamnă blândă. Era perfect de înțeles spaima prin care a trecut, alături de mama, când l-au văzut îmbrăcat în uniformă, cu totul altfel de cum arăta  în întâlnirile joviale dintre vecini. Eu eram plecat la internat, căci tocmai începuse școala, dar nu voi uita trăirile pe care mi le-a descris ulterior mama, printr-o scrisoare lungă.

– Bade Petre, hai până afară, că te caută căpitanul Apopei, au fost cuvintele plutonierului, care l-au lovit ca o măciucă în moalele capului.

Femeia și-a dus mâna la gură, a surprindere, iar bărbatul și-a tras repede cizmele în picioare, după care l-a urmat. Șeful de post nu avea mai mult de patruzeci de ani, dar arăta acrit de viață și de vremuri. Înalt de făptură, cu tâmplele în nuanțe argintii și cu o burtă moderată, se căznea să-și culeagă o pară din pomul crescut chiar în fața casei. A reușit să o ia pe cea dorită, iar chipul i s-a arătat mai destins la vederea gazdei. Însă expresia de lehamite tot nu putea să dispară complet.

– Bună dimineața, a salutat bătrânul, cu o voce gâtuită de emoție.

– Tovarășe, ai belit-o!, i s-a adresat șeful de post, în timp ce-și ștergea para cu o palmă.

– Nu înțeleg, domnu’ căpitan, a răspuns gazda nedumerită.

– Dumneata ai un capăt de grădină nelucrat, care este înconjurat de proprietățile mai multor vecini, continuă pe aceeași notă șeful de post.

– Păi, cam am… da-i pământ rău și nu știu la ce s-ar putea folosi, se justifică omul.

– Hmmm, mormăi ofițerul în timp ce mușca din para încă necoaptă pe de-a-ntregul.

Nu se știa dacă era un răspuns la afirmația gazdei sau o nemulțumire la gustul mai puțin dulce al fructului. Oricum, continuă să-i exploreze aromele, sperând să găsească măcar o parte din cele la care se aștepta.

– Zici că nu-i lucrat?, reveni el într-un târziu, după ce aruncă departe cotorul. Ia să ne conduci mata până acolo, să vedem cum arată.

Presimțiri sumbre l-au încercat pe tata, mai ales când și-a amintit de groapa aceea misterioasă. A astupat-o el cât a reușit, dar poate că s-a jucat vreun copil pe-acolo și s-a accidentat. Sau cine știe ce altceva, din moment ce miliția vrea s-o vadă. A pornit înainte cu pași șovăitori, urmat îndeaproape de oamenii în uniformă albastră, atenți la fiecare detaliu. Roua dimineții persista încă pe frunzele stafidite, iar pomii își trădau intenția de a se debarasa de verdeață. Mare parte din legume erau și ele strânse, lăsând în urma lor goliciuni care contrastau cu porțiunile nerecoltate. Fundul grădinii a apărut în față, în toată nebulozitatea lui, iar uimirea proprietarului se citea pe chipul îngrozit. Terenul plin de vegetație sălbatică odinioară, părea acum un câmp de luptă plin de tranșee, cu un pământ negru și frământat în fel și chip. Un adevărat coșmar, neîntâlnit încă de vreun agricultor.

– Pe-al meu Dumnezeu!, exclamă proprietarul din străfundul sufletului.

– Ai belit-o rău de tot, tovarășe, îl asigură și căpitanul Apopei. Parcă ziceai că nu merită lucrat terenul, dar văd că aici s-a săpat din greu.

Gazda s-a întors spre milițieni cu aceeași figură răvășită și o voce gâtuită de uimire:

– Dar nu eu am săpat aici, că doar nu-s nebun!, îi asigură el. Era doar o groapă, pe care aproape am acoperit-o.

– Doar o groapă zici? Și cine a făcut-o?, îl întrebă șeful de post.

– Habar n-am! M-am enervat și i-am spus nevestii despre ea, după care am făcut ce am putut în ziua aia ca să refac pământul. N-am apucat să termin, dar văd că ar fi fost în zadar: e ceva diabolic aici.

– Nu-i vorba de nimic supranatural, îl asigură căpitanul. Nu știu când ai fost ultima dată pe aici, dar ar trebui să cunoști ce se întâmplă în ograda dumitale. Nici măcar nu ai un gard ca lumea, așa că poate intra oricine poftește. Azi-noapte, au săpat aici vecinii tăi, Milu și Manu, doi pierde-vară bețivi și certați cu legea, care au scos la lumină un sac de plastic cu un cadavru în el.

– Un mort pe terenul meu?!, se îngrozi bătrânul.

– Da, mai degrabă o bătrână decedată. E vorba de vecina din capăt, pe care fiica sa nebună a îngropat-o pe ascuns, ca să primească în continuare pensia. Nimeni nu știa că a decedat, iar poștașul îi dădea banii pe semnătura ei. Frații ăștia au crezut că vor găsi o altă pleașcă, după ce au văzut pe altcineva săpând în toiul nopții. Așadar, înțelegi câte probleme ne-a făcut terenul ăsta blestemat? Trebuie să vii la secție și să dai o declarație scrisă cu tot ce știi despre el și ce ai făcut în această  privință. Apoi o să îngrădești bine proprietatea și o vei păzi ca pe ochii din cap.

– Dar eu nu-mi permit atâta material acum, se plânse omul cu amărăciune în glas.

– O să te ajutăm noi cu plasă și stâlpi, ba o să-ți trimitem doi oameni buni de lucru. Dar nu vreau să mai aud de locul ăsta, ai înțeles?

Tata a dat din cap a încuviințare, deși nu prea avea încredere în promisiunile unui milițian. Era clar că-l așteptau zile grele, pe lângă atâtea altele de care era sătul până peste cap.

 

 

Însorite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Știți ce face un curcan care se desparte de curca lui?
– Se des-curcă!

* – Ai reparat vreodată un televizor?, întreabă ea, uitându-se pe fereastră.
– Nu!, răspunde el, tolănit pe pat.
– Ar fi bine s-o poți face, pentru că vine soțul meu!

* Îmi pare rău pentru oamenii care nu beau…
Ei nu vor putea aprecia niciodată răcoarea și confortul gresiei din baie…

* Peștișorul de aur
– Dacă îmi dai drumul, am să-ți îndeplinesc o dorință!
– Vreau un Audi Q7 roșu!
– Vrei în rate sau în leasing?
– Tu vrei în ulei sau în untură?

* Alcoolul este cel mai bun dizolvant!
El dizolvă familia, prietenia, căsătoria, ficatul și creierul. Dar nu și problemele!

* – Tati, am nevoie de pantofi noi pentru la școală…
– Nu avem bani.
– Da, dar mama și-a luat pantofi noi.
– De aceea nu avem bani…

* Am scris pe frigider:
– De mâine nu mai mănânc dulciuri!!! În fiecare dimineață citesc și mă bucur: ”Ce bine că trebuie să încep de mâine, și nu de azi!”

* Dacă un bărbat se uită îndelung la buzele tale, ori vrea să te sărute, ori ți-a observat mustața.

* Ieri mi-am cumpărat o umbrelă și azi toată ziua a plouat…, mâine îmi cumpăr o cutie de prezervative. Așa, numa’ de curiozitate.

* Un țigan, pe drum, pedalând de zor pe bicicletă, cu un sac mare și greu pe umăr…
Puradelul, fugind pe lângă bicicletă, îi zice:
– Tată, ai zis că azi mă înveți ceva!
– Las’ că vezi tu, acuma taci și fugi…
După un timp…
– Tată, tată, ce mă înveți azi?
– Taci, mă, că vezi tu…
Nu după mult timp, se întâlnesc cu un polițist cu o mutră hotărâtă, care îi oprește.
– Ce-ai în sac, țigane? Ce-ai furat?
– N-am furat nimic, păcatele mele, ia am și io în sac niște pietre, să-mi repar cocioaba…
– Pietre, băi țigane? Îți bați joc de mine? Ia desfă sacul!
Desface țiganul gura sacului și, într-adevăr, erau pietre. Polițistul îi cere să golească tot conținutul, omul se conformează și demonstrează că-s numai pietre. Dezamăgit, polițistul îi cere să le adune, țiganul le bagă în sac, pe care-l pune în spate, se urcă pe bicicletă și pleacă. Puradelul, care în continuare alerga pe lângă bicicletă, întreabă:
– Tată, tată, ce mă înveți azi?
– Băăă! Azi ai învățat cum se fură o bicicletă…

* Doi prieteni încercau din greu să găsească de lucru în Anglia. În fine, unul dintre ei citește în ziar un anunț: ”Se caută de urgență un valet, la o casă aristocratică”. Se duce acolo pentru interviu și e respins. Seara, îi povestește amicului său cum a decurs întâlnirea:
– Începutul a fost promițător! m-a primit contesa în persoană, foarte distinsă și foarte sexi! M-a pus să-i arăt mâinile și a spus că sunt destul de fine, iar cu mănușile albe voi arăta perfect! Apoi, m-a pus să-i arăt gambele. Mi-am dat jos pantalonii, a zis că sunt ok. și că voi putea purta pantaloni trei-sferturi. După aceea, mi-a zis să-i arăt referințele. Ei, aici cred că am înțeles greșit ce trebuia să-i arăt!

* Un schior începător își rupe piciorul la prima coborâre pe pârtia de schi. Sosește salvamontul cu targa și îl ridică.
– Merge, merge treaba, ai progresat binișor!, îi zice brancardierul. Dacă îmi aduc aminte bine, anul trecut ți l-ai rupt când ai coborât din tren.

* – Când nu lucram, nu aveam bani…
– Păi și acum?
– Acum sunt și obosit.

* Un polițist stă de vorbă cu soția unei persoane decedate:
– Și chiar nu v-ați dat seama că soțul dumneavoastră face un infarct?
– Nu…, am rămas doar surprinsă că, după 25 de ani de căsnicie, îmi spune ”Doina, inima mea!”

* La mecanic:
– Șefu, cât mă costă schimbul plăcuțelor de frână?
– În jur de 250 de euro.
– Atunci, fă claxonul mai tare!

* Un tip se duce la doctor și îi spune:
– Aș dori să fac o schimbare de sex.
– Și cum ați dori să fie?
– Mai frecvent…

* Mi-a venit factura la curent. Cred că mi-au pus iluminatul public din localitate…

* Vasile și Lenuța s-au căsătorit.
După căsătorie, au plecat la Poiana Brașov în luna de miere. Pe Valea Prahovei, Vasile a pus o mână pe genunchiul Lenuței, iar aceasta i-a spus, chicotind:
– Vasilică, poți să mergi mai departe dacă vrei ceva…
Așa că Vasile a condus până la Cluj.

* Vine toamna, unii pun murături… alții se întâlnesc cu ele!

* Fericirea e atunci când treci la hainele de toamnă.
Și găsești 50 de lei într-un hanorac.

* Omul cât trăiește… învață!
(Ion, 33 de ani, clasa a V-a)

* În timpul pandemiilor, incașii aduceau drept jertfă zeilor pe conducătorii lor. Frumoase obiceiuri!

* Soțul către proaspătul ginerică: – Ia-o și să ai grijă mare de ea, ca de ochii din cap, că așa femeie vrednică nu mai găsești. Într-o seară a venit acasă cu 3 bărbați și toți au plecat dimineață mulțumiți.

* Un chelner ardelean trecea pe nota de plată cam așa: pâine – 2 lei, ciorbă – 10 lei, grătar – 14 lei, salată – 5 lei, mere – 25 de lei. Unii clienți, neatenți, plăteau totalul fără să consulte nota de plată. Alții, ceva mai atenți, spuneau că nu au mâncat mere. Chelnerul lua un pix și cu mișcări supărate tăia merele de pe nota de plată și își spunea: ”dacă nu mere, nu mere…”

Trac

Mă înfior de emoție la fiecare căutătură,
Mâinile îmi tremură ca iarba sub vântul neîndurător,
Inima-mi bate ca o tobă în surdină,
Sufletul meu se perpelește sub ochii ascuțiți ai auditorului,
Cuvintele mi se rostogolesc sub formă de gheme inegale,
Iar trupu-mi simte răceala unui aisberg polar.
Sunt o frunză care se zbate pe ram,
Cu frica desprinderii sub greutatea privirilor.