Legi Murphyce – de George Pruteanu

LEGILE MURPHYCE ALE LUI GEORGE PRUTEANU

* LEGEA FONDULUI FUNCIAR – Pământul e ca lumina: se distribuie, dar nu se împarte.

* LEGEA LEGILOR MULTE – O reţea deasă de legi e pentru escroci ca plasa pentru acrobaţi.

* ALTERNATIVA FATALISTĂ – Ori cu toţii să muriţi, ori cu toţii să scăpăm!

* IPOTEZA FUNAR – Maghiarul e un român stricat. Noi trebuie să-l reparăm…

* APORIA DISTRIBUIRII SPAŢIULUI – a) Este loc sub soare pentru toată lumea. b) Inutil, pentru că toată lumea vrea la umbră.

* LEGEA CIOCOIRII – Un cap ridicat la putere devine pătrat.

* DILEMA TOKES – Îi dai ungurului dreptul, el vrea şi stângul.

* AXIOMA LIBERALĂ – Tot ce e de stat – stă.

* REGULAMENTUL ASTRONOMIC AL LUI ION DINICĂ TELEAGĂ – Orice mişcare de revoluţie care nu ascultă de nişte legi trebuie băgată la zdup.

* CONSTANTA PRUTEANU – Toată lumea a tras: armata – în unii, securitatea – în alţii, justiţia – de timp, nomenclatura – foloase, poporul – nădejde.

* TEOREMA NOSTALGICĂ – O dreaptă nu poate să fie paralelă cu o stângă.

* LEGEA PESIMISTĂ A TRANZIŢIEI – Drumul spre Mai Bine trece prin Foarte Prost şi se înfundă acolo.

* LEGEA OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI – Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămân cicatricile.

* LEGEA CEA MAI OPTIMISTĂ A TRANZIŢIEI (SOLUŢIA FINALĂ) – Drumul spre Mai Bine trece prin noi. Rămân ei.

* LEGEA SIMPLĂ A CASELOR NAŢIONALIZATE – Cui are, nu i se va lua. Cui n-are, nu i se va da.

* LEGEA ELECTORALĂ – Urma scapă turma.

* STRĂVECHEA REGULĂ A INFORMATORULUI – Torna, torna, frate!

* LEGEA SUPRAPUNERII – PE vremuri, voi. SUB vremuri, noi.

* VECHEA LEGE PARLAMENTAR-GUVERNAMENTALĂ A LICHIDELOR, FLUIDELOR, VÂSCOASELOR ŞI LIPICIOASELOR – Dacă nu curge, pică. Cât curge, nu pică.

* VARIANTA FOCLORICĂ (PARDON!) – În legătură cu corupţia, multor factori de decizie li se corupe în 14.

* LEGEA CIRCULAŢIEI – Drumul cel mai scurt între două gropi trece întotdeauna printr-o groapă.

* LEGEA DE BAZĂ A LUI MURPHY, CU APLICAŢIE LA 1989 – Orice începe bine, sfârşeşte rău. Orice începe rău, sfârşeşte şi mai rău.

* AMENDAMENTUL PRUTEANU LA ENUNŢUL ANTERIOR – Nenorocirea e că până să ÎNCEAPĂ ceva, te ia naiba.

* CONSTANTA PUTERII sau PRINCIPIUL TITIREZULUI – Ca să rămâi în picioare, trebuie să fii învârtit.

* DECRETUL EMBLEMEI – Emblema vremurilor noi este secera şi ciocanul.

* LEGEA LENEI UNIVERSALE – Nimic nu merită să… (CĂSCAT).

* LEGEA PRIVATIZĂRII – Dacă din ceva scoţi ceva, te poate prinde; mai bine iei totul.

* REGULA PARTIDELOR – Unde nu e cap, sunt multe aripi.

* PROPORŢIONALITATEA NOSTALGICĂ – Înainte era bine. Înapoi era şi mai bine.

* POSTULATUL OPORTUNISTULUI – Izmenirea e indispensabilă.

* OBSERVAŢIA OPOZIŢIEI LA LEGEA GRAVITAŢIEI – ,,Toate lucrurile cad în jos” – dar, din păcate, nu se precizează CÂND.

* AXIOMA BEZNELOR – Viteza întunericului este riguros egală cu cea a luminii, când nu e chiar mai mare.

Acestea sunt noile legi ale lui Murphy. N-aveţi decât să nu le respectaţi. Puţin le pasă LOR.

AVE!

George PRUTEANU

Mama lu’ Ştefan cel bugetar

Mama lu’ Ştefan cel bugetar

.

Pe o stradă-ngustă, într-un bloc recent,

Unde bate vântul şi-i pe jos curent,

Tânăra nevastă plânge şi suspină

Că-i oprită apa şi nu e lumină.

Şi că la serviciu soţul ei iubit

A plecat la 6 şi n-a mai venit.

Orologiul sună noaptea jumătate,

Jos în bloc la poartă, oare cine bate?

– Eu sunt mamă soacră, sunt făcut covrig,

Vin de la serviciu şi sunt mort de frig!

Tânăra nevastă fuge să-i deschidă,

Însă din fereastră mama soacră strigă:

– Ora e târzie, eşti un derbedeu,

De n-aduci chenzina, nu-ţi sunt soacră eu!

– Nu sunt eu de vină, soarta fuse crudă,

Am muncit ca boul pe 50%…

Am venit acasă să mă încălzesc

Şi să fac o baie, să mă odihnesc.

– Ai venit degeaba, îi răspunse soacra,

Fiindcă nu-i lumină şi-i oprită apa!

Du-te la serviciu şi de-o fi să mori,

Vine sindicatul cu-n buchet de flori…

Sursa: e-mail public

Deşteaptă-te române!

Există în noi o tendinţă perpetuă pentru schimbare. Ea s-a descătuşat şi amplificat odată cu schimbarea dictaturii comuniste, când românii au văzut că se poate. Atunci s-a schimbat regimul, steagul, imnul, clica conducătoare şi mentalitatea poporului. Schimbările au fost impuse mereu şi unele din ele şi-au găsit ecoul în realitate, paşnic sau violent (cum au fost cele provocate de mineriade).

Se schimbau guverne, prim-miniştri, legi, dar nemulţumirile persistau. Tot ceea ce a fost vechi a fost aruncat la gunoi sub pretextul că a aparţinut comunismului, însă nu a fost înlocuit cu altceva care să fie cel puţin la fel de bun. Uneori se făceau schimbări doar de dragul de a o face sau ca autorii lor să se afle în treabă. Unul dintre cele mai reprezentative exemple este legea învăţământului care a suferit modificări majore  sub fiecare guvern. Toţi miniştrii au vrut să-şi lase amprenta în speranţa că vor adăuga numelui lor o speranţă de nemurile în analele istoriei. Şi a ieşit o debandadă de tot plânsul naţiunii.

Exemplele ar putea continua în toate domeniile fiindcă peste tot sunt legi care se bat cap în cap, nici juriştii neştiind cum să le pună în aplicare. Dar eu vreau să mă refer doar la o schimbare care s-a auzit cerută de unii români, mai mult sau mai puţin implicaţi în procesul decizional. E vorba de imnul de stat: ,,Deşteaptă-te române”. Unora li se pare vechi, perimat, cu o linie melodică prea banală şi un text nereprezentativ (ex. Horia Moculescu).

E adevărat că nu am veleităţi de muzician şi nu mă prea pricep la muzică, dar pot să-mi spun părerea de român simplu şi nu cred că sunt singurul cu această opinie. Anume, că textul a fost şi rămâne mereu actual şi imboldul ce-l conţine nu sunt doar vorbe în vânt. Vechimea nu e un motiv plauzibil, ci dimpotrivă. Să ne uităm puţin la francezi, englezi etc. – că tot ne place nouă să-i copiem când vine vorba de privilegiile unor aleşi – care au acelaşi text de secole. La noi nu au trecut decât două decenii şi ne-am plictisit de el.

De abia sau obişnuit celelalte ţări cu noul nostru imn şi noi ar trebui să-i învăţăm să ne cânte altul atunci când luăm o medalie de aur sau când avem parte de întâlniri diplomatice. Aceasta ar putea să arate cât suntem de nehotărâţi, de pierduţi în alegerile pe care le avem de făcut. Ar arăta slăbiciune şi rătăcire. Atunci când alegi un drum, te gândeşti bine şi apoi nu te mai abaţi de la el. Imnul de stat este un simbol în acest sens. El îţi intră în suflet şi când îl auzi intonat ar trebui să te emoţioneze şi să te întărească, fiindcă el este reprezentul sonor al ţării, al poporului. Nu se schimbă precum un scutec.

De ce nu ar mai fi actual textul imnului? Pentru că nu mai e nevoie să ne deşteptăm? Am ajunsă în stadiu în care noi trebuie să dormim liniştiţi, fiindcă politicienii lucrează pentru noi? Poate că aşa s-ar dori de către cei aleşi. Să ne vedem de serviciu – dacă avem – să plătim impozitele şi să mergem la vot atunci când ne cheamă. Imnul însă e prea mobilizator şi de aceea nici Ceauşescu nu l-a agreat, iar românii l-au îmbrăţişat imediat tocmai pentru asta.

Probabil că domnul Horia Moculescu vrea să compună un imn mai modern, care să-l facă şi mai celebru. Poate că are deja o idee în acest sens. Tot respectul pentru talentul domniei sale, dar sunt sigur că nu ar satisface pe toată lumea, aşa cum se întâmplă mereu. Peste câţiva ani ar veni noi propuneri, un alt imn şi o altă schimbare. Trăinicia şi ataşamentul de un imn este asigurată tocmai de vechimea lui. Omul se obişnuieşte cu el şi-l îndrăgeşte, la fel cum tinerii îndrăgesc unele hit-uri şi nu le mai uită până la bătrâneţe. Aşa cum şi noi am avut şlagărele tinereţii pe care le mai fredonăm încă sau păstrăm discurile cu ele.

De aceea e bine ca imnul să rămână neschimbat. E drept că unii nu-l cunosc nici acum prea bine, dar cu atât mai puţin ar învăţa unul nou. Noi ne-am obişnuit cu el şi orice schimbare în acest sens ni s-ar părea artificială, orice text doar un substitut ieftin. E bine să auzi mereu îndemnul: deşteaptă-te române! Deşteaptă-te române în fiecare zi, în fiecare clipă! Deşteaptă-te române căci altfel ţi se vinde ţara. Deşteaptă-te române că eşti furat şi exploatat de cei în care ai avut încredere. Deşteaptă-te române că ai fost minţit şi copiii tăi sunt nevoiţi şa plece în altă ţară pentru a muncii şi a studia. Deşteaptă-te române şi nu te mai culca pe o ureche.

Subiectele examenului de la Harvard

Testul de admitere la Harvard, din 1869, nu l-ar lua nimeni în ziua de azi…

Se mai dă examen de admitere în ziua de azi? Lipseşte un test de cunoştinţe muzicale… vreun solfegiu… în rest are de toate! Examenul ăsta nu-l ia nimeni, în ziua de azi, indiferent ce facultate sau facultăţi a terminat!

Iată testul de admitere la Harvard, din 1869!… SUCCES!!!

Admiterea la Harvard, ,,floare la ureche”? Pentru nivelul actual de pregătire al majorităţii tinerilor, cu siguranţă nu. Cu toate acestea, în 1869, renumita universitate americană a dat un anunţ în ziar pentru a atrage cât mai mulţi studenţi. Din 210 candidaţi, 185 au trecut testul de admitere.

Subiectele testului de admitere la universitatea Harvard, din 1869, date publicităţii de ,,The New York”, au fost preluate de întreaga presă internaţională. ,,Acest test este o fereastră incredibilă prin care descoperim ce însemna cândva educaţia de elită din America”, notează ,,Good Culture”. Totuşi, la vremea respectivă, examenul a fost considerat ,,floare la ureche”, dat fiind că din cei 210 candidaţi au intrat 185. Publicaţia ,,Good Culture” a publicat un material intitulat ,,Poţi să treci examenul de admitere la Harvard din 1869? (Punem pariu că nu)”, în timp ce ,,Business Insider” a expus subiectele.

Ce trebuia să ştie, în 1869, un candidat la Harvard?

Pe lângă latină, greacă, greacă veche şi geografie antică, candidaţii trebuiau să aibă cunoştinţe semnificative de aritmetică, algebră şi geometrie.

Iată câteva dintre subiectele examenului de admitere la Harvard, din 1869

– Reduceţi următoarea expresie la cea ma simplă formă:

(9a2b2 – 4b4) (a2-b2) – (3ab – 2b2) (3a [a2 + b2] – 2b [b2 + 3ab – a2])b

– Un om a cumpărat un ceas, un lanţ şi un medalion cu 216 dolari. Ceasul şi medalionul împreună au costat de trei ori mai mult decât lanţul, iar lanţul şi medalionul costă împreună jumătate din cât a costat ceasul. Care a fost preţul fiecăruia?

– Demonstraţi formula pentru cosinusul sumei a două unghiuri şi deduceţi formulele pentru cosinusul dublului unghiului şi cosinusul a jumătate dintr-un unghi.

– Cât reprezintă 50 de lire sterline şi 12 şilingi la o dobândă de 8% la sfârşitul a cinci ani, două luni şi trei zile?

– Descrieţi traseul urmat de ,,Cei zece mii” (un grup de mercenari, majoritatea greci, conduşi de Cyrus cel tânăr în încercarea de a prelua cu forţa tronul Imperiului Persan, de la fratele său Artaxerxes II – n.n.) sau desenaţi-l pe o hartă.

– Traduceţi în latină: Cine a fost mai ilustru în Grecia decât Temistocle, care atunci când a fost condus în exil nu a făcut rău ţării sale nerecunoscătoare, dar a făcut acelaşi lucru pe care Coriolanus l-a făcut cu douăzeci de ani înainte.

– Gramatica latină: Care sunt părţile principale ale termenilor: cado, cacdo, tono, reperio, curro, pasco, paciscor?

– Precizaţi toate infinitivele şi participiile de la abeo, ulciscor, indicativul prezent pentru fio, indicativ viitor activ şi prezentul subjonctiv pasiv pentru munio.

– Gramatica greacă: Daţi un exemplu de omitere a unuia sau a mai multor sunete într-un cuvânt sau o frază (pentru a face pronunţia mai uşoară). În ce cuvinte accentul vocalei omise dispare cu vocala?

– Arătaţi cum poate fi aflată aria unui poligon circumscris unui cerc, apoi modul în care aria unui cerc poate fi calculată. Apoi demonstraţi că cercurile sunt unul faţă de altul în aceeaşi relaţie precum pătratele razelor lor.

– Pericle: omul şi politica sa.

Prima băşină

Ne îmbrăcăm frumos, ne pregătim cu 5 ore înainte…

Ieşim din casă, dăm fuga la florărie, cumpărăm un buchet de flori, ne oprim la spălătorie să curăţăm maşina interior-exterior şi iată-ne pregătiţi de marea întâlnire. E fata pe care o dorim cel mai mult, ne-am îndrăgostit rapid, e frumoasă şi fluturii îţi rup stomacul! Parcăm maşina strategic, nu oricum, undeva mai departe de scara ei, astfel ca atunci când iese, să mai vedem odată ce fund frumos are!

Se urcă în maşină, noi mai timizi, încercăm să-i zâmbim cât mai şarmant şi demarăm. Urmează restaurantul, o cină romantică, discuţii pe diverse teme. Îi dai ei dreptate în mai toate cazurile, te prefaci că ţie-ţi plac pisicile, că sunt atât de drăguţe (ştiind că şi ea are una), şi că ai două prin faţa blocului şi le dai mereu de mâncare, deşi îţi aduci aminte în sinea ta, că ultima pisică pe care ai întâlnit-o n-a mai primit de la tine decât o brichetă în cap sau un fum de ţigară în ochi…

Îi explici că unii bărbaţi sunt chiar porci şi că tu nu eşti unul din misoginii aceia care consideră că femeia la volan e o catastrofă, îi mai spui că nu prea îţi place berea, deşi tu ştii că bei şi 20 de halbe dacă te enervezi. O averizezi că ţie îţi plac plimbările romantice pe malul mării, să înţeleagă că eşti un romantic incurabil, că iubeşti copiii, că asculţi numai şi numai muzică bună, deşi când te îmbeţi rupi pantofii pe Salam.

Vine mâncarea, ţi-ai comandat ceva sofisticat, un ficat de gâscă, ceapă caramelizată şi ruladă de piept de curcan cu şuncă de Parma şi sos de brânză cu garnitură de lasagna, că tu nu eşti un fraier, dar te-ai cam păcălit cu alegerea făcută, tot mai bună era o ceafă de porc. Te chinui să mănânci ca la carte, nu primitiv cum mănânci mici cu băieţii la târg la Vitan. Vine nota de plată, te miri la mişto că a costat atât de puţin, laşi bacşiş gras ospătarului, vă îndreptaţi către maşină, îi deschizi portiera şi te îndrepţi către blocul ei. O laşi la 2-3 metri de scară, ca să-i mai poţi admira fundul încă o dată, vă sărutaţi 4-5 minute fără oprire cu penisul atât de sculat încât îţi rupe chiloţii ăia buni!

Un moment de fericire maximă şi de împlinire, apare atunci când se dă jos din maşină şi i se văd bikinii ăia roz, de regulă! Sau de regulat. Urmează o relaţie frumoasă, plină de iubire, nopţi de dragoste nebună, vă băgaţi şi la 69 după un timp şi în paralel, de-a lungul timpului începe să iasă şi fiara din tine. Eşti în perioada de tranziţie în care îţi scapă expresiile ,,în puii mei”, ,,ce puşca mea”, sunt înlocuite cu p…a mea; la semafor scoţi capul pe geam şi te adresezi unei partenere de trafic cu: ,,ce morţii tăi faci proasto? Te bagi în faţa mea?”

Vine însă şi un moment mai delicat pentru noi toţi. Eşti cu ea acasă şi îţi vine să te beşi. Nu te mai poţi abţine, e deja a nu ştiu câta oară când te-ai oprit la fix, ba într-o zi chiar ai fost la un pas să rupi pantalonii, şi cu mă-sa de faţă. Acum eşti din nou în impas şi te gândeşti profund să te rişti şi să o dai? Ce dracu’să zică? Poate se supără! Fie ce-o fi!

Şi o dai, în speranţa că e mai puţin zgomotoasă, dar te-ai înşelat! A sunat ca la revoluţie, a fost un şir lung de împuşcături, artificii, petarde şi cred că a lăsat şi ceva nicotină pe chiloţi! Apoi te uiţi în ochii ei şi râzi forţat, te scuzi şi îi spui că n-ai mai putut. Ea îţi spune că eşti nesimţit şi tu o iei repede în braţe şi-o săruţi. Asta a fost prima băşină, dintr-o serie de alte sute. După un timp, ajungi să te beşi şi s-o bagi cu capul în plapumă şi să o ţii acolo până se înverzeşte la faţă. Doar te iubeşte, n-are ce să zică! Doar nu te-o părăsi ea pentru o băşină nevinovată!

Autor: Morarescu Valeriu

Zâmbete în weekend

* Ţiganca borţoasă în intersecţie, simte că i se rupe apa. Ce să facă, ce să facă? Vede un poliţist dirijând circulaţia:

– Hauleo, mânca-ţi-aş matale chipiu’, mi se rupse apa şi am gemeni! Ajută-mă să nasc, trăiască familia ta de haladit!

– Doamnă, dar eu nu am pregătire medicală. Nu cred că pot…

– Hai, bă prinţişorule că nu-i greu; aştepţi acolo să iasă plodu’, tai cordonul ăla cu briceagu’ şi gata.

Poliţistul îşi dă acordul. Dă să iasă primul băiat, scoate capul şi… intră înapoi. Înăuntru, ăsta de a ieşit îi spune celuilalt:

– Bă, pupa-ţi-aş ochii, hai să ieşim pe partea cealaltă, că în faţă sunt curcanii!

* Ţiganii se mută la bloc. Fata se plânge la mă-sa:

– Mamă, să cumperi perdele, că toţi vecinii se uită când mă dezbrac.

La care, ţiganul:

– Nu-i nimic, că-i spun la mă-ta să se dezbrace şi ea şi atunci o să ne cumpere ei perdele!

* O mulţime de pescari, cu scule de mii de dolari, momeală de tot felul, etc. Apare un ţigan cu un băţ de 1,5 metri, o sfoară şi un ac. Pune o boabă de mămăligă în ac şi aruncă. Scoate numai crapi de 4,5,7,10 kilograme. Se uită la ei şi-i… aruncă înapoi. Restul pescarilor -înmărmuriţi.

– Măi, ţigane, dar de când te-ai apucat de pescuit sportiv?

– Adică, cum sportiv, mânca-ţi-aş?

– Păi, prinzi, îl arunci, prinzi, îl arunci…

– Aaaa, nu pescuiesc sportiv, îi arunc doar pentru că n-am tigaie aşa mare acasă.

* La Sarmisegetuza, Decebal şi Deceneu, inspectează tributul plătit de către dacii din întreaga ţară:

– Ce mi-au dat dacii de la Danubiu?, întrebă el.

– Din rodul brazdei, nişte praz.

– Frumos, răspunde Decebal. Dar dacii de la câmpie?

– Cel mai frumos mânz!

– E frumos, aşa e, spune el. Îi vom spune Gerula. Dar dacii de la munte?

– Nişte brânză şi nişte piei de viezure.

– Excelent! Dar dacii mei de la Pontul Euxin?

– Dacii din Tomis, răspunde Deceneu, l-au trimis pe Mazăre cu nişte piţipoance…

* – Ieri am agăţat o negresă! Superbă! Picioare splendide, corpul – un miracol! Faţa – de vis!

– Şi?

– Păi… Am mers la mine acasă, am băut şampanie, am dansat, ne-am sărutat…

– Şi?

– Am dezbrăcat-o încet, apoi am stins lumina…

– Şi apoi?

– Apoi n-am mai găsit-o!

* Doi şoferi ucraineni sunt opriţi la vamă:

– Ce transportaţi?

– Calculatoare de buzunar.

Controlează vameşii camionul şi găsesc pistoale, mitraliere, grenade, etc.

– Astea sunt calculatoare?!

– Păi, noi, în Ucraina aşa ne facem socotelile.

* Din memoriile bulibaşei: ,,Când eram mic, mama îmi lua tot ce-mi doream, iar tata ţinea de şase…”

* De cămaşa unui pacient care a fost adus de urgenţă la spital cu ambulanţa, era prins un bileţel: ,,Domnilor doctori, aceasta este epilepsie, nu apendicită… De apendicită am fost operat deja de trei ori!”

* O bătrânică, la Pescărie:

– Domnu’, e proaspăt peştele?

– Păi, nu vedeţi că este viu, cum să nu fie proaspăt?

– Bine, bine, maică, răspunde bătrâna, vie sunt şi eu, dar nu proaspătă…

* Dumnezeu, după ce a făcut bărbatul şi femeia, îşi admiră opera. Întâi îi cade privirea asupra bărbatului:

– Ce minunăţie, ce operă reuşită, câtă frumuseţe!

Apoi se uită şi la femeie:

– Eh, tu va trebui să te machiezi puţin.

* Singurul martor la un accident de muncă este un copil. Un poliţist vine şi întreabă:

– Mă, copile, de ce a căzut omul ăla de pe schelă?

– Păi, la bătut Dumnezeu.

– De ce l-a bătut Dumnezeu?

– Că a înjurat…

– Şi cum a înjurat?

– Dumnezeul mă-tii de copil, nu mai scutura schela!!!

* O doamnă avea probleme cu sânii. Îi erau prea mici. Se duce la un medic naturist care o sfătuieşte ca în fiecare zi, la ora 5 fix, să-şi maseze încet sânii şi să zică: ,,Ala-bala-portocala”. Toate bune şi frumoase, însă odată o prinde ora 5 în tren, în compartiment cu un domn care aparent dormea. Începe să-şi maseze sânii zicând încetişor: ,,Ala-bala-portocala”, să nu-l trezească, însă domnul respectiv deschide ochii şi întreabă:

– E ora 5, doamnă?

– Da.

Atunci se întoarce cu spatele şi începe şi el:

– Melc-melc-codobelc…

* Un tip la spovedanie:

– Părinte, am păcătuit. Am păcălit un evreu.

– Fiule, ăsta nu e păcat! E un miracol!

* Vecinii familiei Bulă au un nou-născut. Din nefericire acesta s-a născut fără urechi. Când familia lui Bulă este invitată la vecini pentru a vedea copilul, tatăl lui Bulă îl ia de-o parte şi-i explică:

– Copilul ăsta este marea lor bucurie, îl doresc de mult! Dacă spui ceva despre urechile lui, te bat de te rup!

– Am înţeles, zice Bulă.

Când ajung în casa vecinilor şi dă cu ochii de copil, Bulă zice entuziasmat mamei acestuia:

– Vai ce copil frumos!

Mama răsuflă uşurată. Bulă continuă:

– Ce mânuţe drăgălaşe, ce picioruşe frumoase… şi ce ochi frumoşi! Ce-a zis doctoru’, vede bine?

Mama:

– Da, vede bine. Dar… de ce întrebi?

– Pentru că dacă va trebui să poarte ochelari, a belit-o!

* Trei lucruri rele mi s-au întâmplat azi:

1. Am aflat că prietenul meu se culca cu iubita mea…

2. Prietenul meu a fost lovit de un autobuz…

3. Mi-a fost suspendat permisul de şofer de autobuz…

* Orice mamă trage nădejdea ca fiica ei să aibă noroc de un soţ mai bun decât a avut ea. Pe de altă parte, e absolut convinsă că fiul ei nu va avea noroc de o femeie cum a avut taică-su.

* M-am plimbat prin tot cimitirul, citind inscripţiile de pe panglicile coroanelor de flori: de la soacră, de la soţie, de la vecini, de la prieteni… De la bere n-a murit nimeni!

* Prezervativul nu oferă siguranţă în sex totdeauna. Un prieten de-al meu a fost înjunghiat de soţul unei femei…

* După ce soţia mea şi-a recăpătat cunoştinţa după o comă de 6 luni, medicul mi-a spus:

– Acum s-a trezit, domnule, puteţi vorbi cu ea.

– Ok, am zis, şi mă întorc către nevastă-mea: Te mai întreb încă o dată, şi de data asta vreau să-mi spui adevărul, unde ai fost în seara aceea, de ai venit furişându-te în casă la ora 1 noaptea?

* Studiu! În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută. Bine, presupun că urmează să apară şi un contrastudiu care va spune că restul de 29 de secunde femeia nu tace.

Cel mai modest preşedinte de stat

Greu de crezut…

… o excepţie care s-ar dori … ,,multiplicată”… dar…

Cel mai modest preşedinte din lume. Stă la ţară şi merge cu tractorul

Preşedintele statului sud-american Uruguay se poate lăuda că este unul dintre cei mai modeşti lideri politici din lume, deoarece are tractor şi trăieşte ca un fermier veritabil.

BBC scrie povestea lui Jose Mujica, singurul preşedinte care a ales să trăiască la ferma sa şi să practice agricultura, un stil de viaţă deloc obişnuit pentru un şef de stat.

Mujica a renunţat la reşedinţa prezidenţială luxoasă din Montevideo şi s-a mutat împreună cu Prima Doamnă la ţară. Cei doi cresc animale şi lucrează pământul, economisind 90% din îndemnizaţia sa, echivalentul a 12.000 de dolari americani, pe care îi donează lunar.

Astfel, Jose Mujica se descurcă cu 775 de dolari, echivalentul unui salariu mediu lunar al unui uruguyan obişnuit. În declaraţia sa de avere scrie că are un automobil Volkswagen Beetle din 1987, în valoare de 1.800 de dolari, la care se adaugă bunurile soţiei sale, constând în terenuri, tractoare şi o casă, evaluate la 215.000 de dolari americani.

Averea actualului preşedinte uruguyan reprezintă doar o treime din averea declarată a vicepreşedintelui Danilo Astori şi o treime din cea a fostului şef de stat, Tabare Vasquez.

Locuinţa lui Mujica nu este alimentată cu apă de la sistemul de canalizare, deoarece aceasta nu există în zonă. Apa pe care o consumă vine din pământ. Gospodăria sa este păzită de doar doi paznici şi de Manuela, o căţeluşă cu trei picioare.

,,Mi se spune că sunt cel mai sărac preşedinte, dar eu nu mă simt deloc sărac. Săraci sunt oamenii care muncesc din greu ca să poată duce un stil de viaţă luxos, ajungând să-şi dorească din ce în ce mai mult. Este un lucru care ţine de libertate. Dacă nu ai multe bunuri materiale, nu trebuie să munceşti ca să le poţi întreţine, aşa că ai mai mult timp pentru tine. Poate par un bătrân excentric… Dar este vorba doar despre o alegere personală”, a explicat liderul uruguyan.

La 77 de ani, Mujica se declară un om împlinit. Cu toate acestea, viaţa sa nu a fost mereu simplă. Acesta a petrecut 14 ani în închisoare şi susţine că această experienţă l-a ajutat să-şi dea seama ce contează cu adevărat în viaţă.

Negociere

Când a intrat pe uşă, telefonul ţârâia de mama focului şi nea Tudoran se grăbi să ajungă lângă măsuţa pe care era aşezat. Şchiopătând şi sprijinindu-se zdravăn de baston, a apucat să ridice receptorul înainte de a amuţi. Se aşeză pe patul de alături, transpirat şi răsuflând uşurat. Apoi îşi drese vocea şi rosti:

– Alo!

– Alo, familia Tudoran?, se auzi de la capătul celălalt al firului.

– Da, eu sunt Tudoran.

– Vă salut, domnu’ Tudoran şi mă scuzaţi pentru insistenţă, dar vă sun a treia oară…

– Da? Dar care-i baiul?

– E vorba de Sebi, feciorul dumneavoastră… Eu sunt Ivan, un prieten de-al lui şi mă tem că am o veste proastă…

– Ce veste?, întrebă mirat Tudoran.

– Acum vreo patru ore a suferit un accident de circulaţie…

– Nu mai spune! Şi ce a păţit?, se auzi vocea îngrijorată a omului.

– Nu vă speriaţi. Viaţa lui nu e în pericol, însă are ambele picioare fracturate, în mai multe locuri. L-au adus cu o ambulanţă la spitalul Pantelimon, dar doctorii spun că s-ar putea să fie nevoiţi a-i amputa membrele fracturate. Sebi e acum inconştient şi a pierdut mult sânge… mi-a dat din timp telefonul lui mobil ca să vă sun.

– Mulţumesc drăguţule! Dar ce e de făcut?

– Nu vă speriaţi. Medicii mi-au zis că la un spital privat se poate interveni cu succes. Acolo au aparatură şi profesionişti mai buni. Doar că…

– Doar că ce…

– Singura problemă e că acolo costă mult şi trebuie plătit în avans. Altfel nu te iau iar timpul e preţios…

– Nu contează banii, măi Ivane, doar sănătatea lui!

– Aşa m-am gândit şi eu. De aceea v-am sunat. Trebuie să plătim pe loc circa 10. 000 de euro, altfel nu-l bagă în operaţie. Dacă aveţi aceşti bani…

– Am, băiete, cum să n-am pentru unicul meu fiu. Dar cum să îi trimit aşa repede?

– Puteţi să-i trimiteţi telegrafic, printr-o bancă. Eu mă duc, îi scot şi mergem rapid pentru internare şi operaţie. Ce ziceţi?

– Zbor cât pot eu de repede până la bancă, deşi un picior nu mă prea ascultă…

– Ştiu, că mi-a povestit Sebi de accident. Atunci aşa rămâne…

– Dar, Ivane dragă, nu crezi că 10.000 de euro e prea puţin pentru o intervenţie aşa dificilă? Ştii tu cum sunt doctorii de la noi, dacă nu le dai mai mult, fac o treabă de mântuială, chiar şi la privat. Eu zic că mai bine să trimit 20.000 de euro, ca să fim siguri că-şi dau tot interesul. De acord cu mine?

– Păi dacă ziceţi dumneavoastră… Ar fi excelent!

– Bun, băiete! Mă duc acum, dar… dacă stau şi mă gândesc, ar fi mai bine să-l urcaţi într-un avion şi să-l duceţi la Viena. Acolo s-a operat şi Băsescu, fiindcă sunt cei mai mari specialişti.

– Vai, domnu’ Tudoran, dar acolo trebuie bani serioşi!

– Ştiu, dar am doar un fecior. M-am gândit la vreo 40.000 de euro, pe care să ţii trimit acum, iar tu să-l însoţeşti. Dacă faci asta pentru mine, te recompensez cu 5000 de euro. Ce zici?

La celălalt capăt al firului se făcu linişte. Apoi, vocea emoţionată a lui Ivan:

– E o idee bună! Aveţi atâţia bani disponibili?

– Cum să nu, tinere? Eu stau pe un munte de bani! Uneori mă urc în blocuri turn şi fac avioane din bancnote de 500 de lei pe care le arunc spre sol şi mă distrez când se bate lumea de la ele. Iar când îmi fac joint-uri de marijuană, folosesc în loc de hârtie obişnuită, hârtii de 100 sau 200 de lei. Au un efect mai halucinant. De asemenea, la toaletă…

– Du-te dracului de moş nebun!, se auzi în receptor şi după aia… nimic.

Ivan închisese. Chiar atunci intră Sebi cu geamantanele. Îl adusese de la aeroport pentru înmormântarea mamei sale. Băiatul trebuia să vină cu trenul, dar n-a mai avut răbdare şi a luat avionul din Capitală până-n Baia Mare. Puse genţile jos şi-l privi curios pe tatăl său.

– E vreun necaz?, întrebă el

Nea Tudoran dădu din cap şi apoi din mână:

– Nu mare lucru. Doar că am aflat unde ţi-e telefonul ce ziceai că l-ai pierdut. Cel puţin e bine că ai venit cu avionul. Că de soseai mâine, cu trenul, atunci era bai!

Pod pentru pietoni

.

Pietonii din Shanghai, China, sunt cu mult mai liniştiţi faţă de cei din alte oraşe aglomerate, aceştia beneficind de un pod pietonal care îi ajută să evite traficul aglomerat.

Podul face legătura între zona financiară a oraşului şi cea destinată timpului liber, unde există numeroase cafenele, maill-uri şi chiar o staţie de autobuz.

Podul este suspendat la o distanţă de 6 matri deasupra şoselei şi este dotat cu numeroase intrări şi scări de acces. În afară de faptul că este foarte util, acest pod oferă vizitatorilor o panoramă extraordinară asupra oraşului.

De asemenea, podul este luminat pe timp de noapte şi a devenit o adevărată atracţie pentru turişti.

Actualitatea în comentarii

Violenţa democraţiei

Aproape că nu trece o săptămână fără să auzim de un măcel provocat de vreun psihopat supărat pe cei din jur din tot felul de motive. Ba că a fost concediat, sau că partenerul de viaţă i-a pus coarne, că a luat o notă proastă la şcoală, că nu-i place o anumită etnie sau religie pe care o consideră vinovată de toate relele de pe Pământ ş.a.m.d.

SUA este statul care deţine recordul la aceste atacuri armate şi cred că motivul principal este facilitatea cu care poţi procura arme letale. Ţara care se vrea un simbol al democraţiei nu poate lua măsuri pentru a interzice, sau măcar a restricţiona comerţul cu armament, invocând tocmai dreptul cetăţeanului de a se apăra. Iar în acest fel sunt expuşi mai mult atacurilor infractorilor sau a unor dezechilibraţi mintal. S-ar părea că e un cerc vicios din care nu se poate ieşi, dar eu cred că interesele comerciale sunt primordiale.

Violenţa s-a extins peste tot în lume, fiindcă şi armele sunt prezente în multe ţări europene şi nu numai. Norvegia a avut parte de o tragedie de proporţii, soldată cu zeci de victime, la care autorul a fost un singur om înarmat până-n dinţi. Acte de acest gen s-au înregistrat şi în Franţa, Anglia, Italia şi chiar România. La noi nu e chiar simplu să-ţi procuri ilegal o armă de foc, dar nici imposibil nu e. Dar aproape toţi autorii crimelor cu arme de foc aveau permis pentru port-armă, doar că au cedat nervos. Ce e de făcut?

Unii zic că nu arma e de vină, ci omul care apasă pe trăgaci. De aceea nu ar fi nici o problemă ca armele să se vândă la liber şi fiecare cetăţean cu mintea întreagă să poată să-şi cumpere una, pentru autoapărare. Dar, pe de altă parte, de unde poţi să ştii că omul calm şi surâzător care se prezintă azi la magazin pentru a-şi achiziţiona un pistol, cu scopuri paşnice, mâine nu-şi va ieşi din fire când cineva îi buşeşte autoturismul luxos şi-l mai şi înjură? Sigur nu va apela el la armă? Asta nu poate să prevadă nici un psiholog, aşa cum n-au făcut-o nici în alte cazuri de militari şi poliţişti care s-au sinucis sau au atentat la viaţa semenilor.

Zicala ,,cine scoate sabia, de sabie va muri” este valabilă şi în cazul armelor de foc şi aş zice că e mai evidentă. Pistolul e o jucărie periculoasă care îi dă omului idei, prin uşurinţa cu care poţi să-i sperii pe cei din jur sau chiar prin simplitatea cu care poţi lua viaţa. Trebuie să armezi, să tragi piedica şi să apeşi pe trăgaci. Până şi un copil poate şi din păcate s-a văzut în mai multe cazuri. De aceea şi sinuciderile cu arma sunt cele mai frecvente printre bărbaţi. Dacă n-ar avea aşa o facilitate, mulţi dintre cei care au făcut-o poate că ar fi încă în viaţă. E mai greu să te spânzuri, să te arunci de pe blocuri sau să te otrăveşti. Cere şi mai mult curaj. Pe când cu pistolul, pac, şi gata!

Dar să trecem peste sinucideri şi să revenim la atacurile armate cauzate de diferite motive. Cea mai bună garanţie că vei scăpa cu viaţă atunci când eşti atacat în acest fel, este să nu fi înarmat. Altfel, de obicei, se lasă cu morţi cel puţin de o parte. Nu degeaba, după recentul masacru de la o şcoală din SUA, peste două mii de arme au fost predate poliţiei, lumea dându-şi seama că ele nu le oferă mare protecţie. Dimpotrivă. Nu poţi purta mereu pistolul la îndemână şi nu poţi anticipa de unde vine pericolul. Doar cel care atacă ştie când şi cum o va face, iar dacă băniueşte că eşti înarmat, vei fi prima victimă. Armele sunt făcute pentru a ucide şi cu cât sunt mai multe, cu atât e mai mare riscul.

Economia însă merge mai departe şi omul face din orice tragedie o sursă de câştig. Cei care au venit cu o idee au fost columbienii, care au trecut la producerea de veste anti-glonţ pentru elevi. Primii clienţi vizaţi au fost, bineînţeles americanii. Să nu credeţi că elevii vor merge la şcoală cu vesta pe ei şi vor sta astfel echipaţi până la sfârşitul orelor. Nicidecum! Doar dacă ar fi în ton cu moda şi produse de o firmă celebră, cum ar fi Versace sau Armani. Toate vestele anti-glonţ vor fi ţinute în magazie şi vor fi distribuite doar în caz de necesitate, atunci când se vor auzi împuşcături.

Vă daţi seama ce operativitate! Primii vor trebui echipaţi cei care sunt ameninţaţi direct, iar pentru asta ar trebui să-i propună atacatorului un armistiţiu pentru echipare. Doar după ce toţi vor fi luat vestele anti-glonţ şi vor reveni în bănci, masacrul va continua. Ar fi hilar dacă n-ar fi tragic. Chiar s-a gândit cineva că acele veste vor fi vreodată de folos sau şi aici e vorba de interese economice? Tind să cred că ultima variantă e mai logică.

Dar să revenim la ţărişoara noastră, că avem şi noi afaceriştii noştri şi armele autohtone. Care uneori dispar din vreun arsenal şi apar te miri unde. Cum a fost zilele trecute, când se căutau în Dunăre cadavrele a doi vânători înecaţi şi s-au găsit un portbagaj de puşti. De unde sunt şi cum au ajuns pe fundul apei, nu ni s-a spus, dar precis mai sunt şi altele, în diverse plasamente.

Spre final nu am alt sfat să vă dau decât să vă înarmaţi până în dinţi! Dar nu cu arme letale ci cu zâmbete, chiar şi forţate, cu multă răbdare şi speranţă. Sunt arme care nu pot face nici un rău, ci dimpotrivă: vă pot aduce multe beneficii.