„Dumnezeu a fost UCIS de Occident, VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ACASĂ!” – 11 ianuarie 2016
O scrisoare emoționantă a unei tinere studente plecată la studii în Marea Britanie circulă de câteva zile pe Internet. Viziunea româncei noastre despre Occident: un loc fără identitate, cu tradiții care se pierd încet-încet din cauza globalizării, în care cetățenii se tem permanent de extremismul islamic, în care nimănui nu-i pasă ce gândești sau ce dorești. Este inutil să vă spunem că scrisoarea tinerei se bucură de o audiență incredibilă pe rețelele de socializare.
”Sunt studentă în Londra la una dintre cele mai bune universități europene. Sunt mândră că am reușit să ajung aici și le voi fi recunoscătoare părinților mei pentru educație și efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a mă trimite la studii de calitate mereu. Dar mă deranjează teribil întrebarea tuturor „Te mai întorci?” Și uimirea clară la auzul răspunsului ferm „da”. Acest DA nu era atât de ferm înainte de a mă muta în Londra. Înainte era un „mi-aș dori, dacă voi avea unde să mă întorc, mă voi întoarce”. Suntem o generație crescută într-o scârbă pentru patrie, am crescut cu Mircea Badea care înjura țara mereu, am crescut fiind educați să admirăm valorile occidentale „superioare” și „ideale”. Credem că politica, cultura și educația cât mai internațională este foarte benefică, credem în globalizare, suntem de acord câteodată că România e frumoasă, dar păcat că e locuită și parcă tot mai bine e la Londra… Români scumpi, cât putem să ne înșelăm… Ce este Occidentul? Un loc care nu mai are identitate, globalizarea îi distruge încet, încet toate tradițiile, cenzura comunismului bolșevic s-a transformat în a fi <politic corect>, trăiești cu riscul că un islamist poate să bombardeze pentru Allahul lui locuitorii unei țări în care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusă pentru că poate jigni anumite popoare, copiii pot fi uciși în pântece de către propria lor mamă – avortul fiind văzut ca o metodă contraceptivă, în loc să i se spună crimă, Crăciunul a ajuns un prilej de marketing, aici nu mai există niciun pic de profunzime; relațiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate afaceri, tot ce facem e pentru CV și când vrem să ne căsătorim găsim noi pe net ceva, nu? Lumea discută oamenii, nimănui nu-i pasă ce gândești, ce simți, ce îți dorești. Puțini mai știu să iubească, feminismul distruge relațiile bărbat-femeie tot mai mult, gender role este considerat învățat, așa că nu mai învățăm copiii de mici să se comporte ca băieței sau fetițe, ci îi lăsăm pe ei să își aleagă ce sex vor să aibă, ajungându-se la un număr imens de homosexuali creați de societate. Dumnezeu a fost ucis de Occident!!!
De ce oare admirăm atât de mult haosul Europei Vestice? Noi avem oameni, noi știm să trăim, noi râdem pentru că fugim cu nașul de acasă (cu trenul) o săptămână în munți cu corturile. Noi ne salutăm cu „Doamne ajută!” Noi avem un pământ binecuvântat de oasele și sângele atâtor martiri… De ce s-au sacrificat români pentru viitorul nostru și noi să fugim ca orbii în Occident?
De ce acceptăm ca Securiștii comuniști să ne conducă în continuare prin politică și educație? De ce acceptăm ideile occidentale cu brațele deschise? De ce acceptăm ca bărbații noștri să fie carne de tun pentru NATO, dar nu suntem în stare să ne recuperăm Moldova de peste Prut după atâția ani de la căderea comunismului? De ce acceptăm ca în continuare memoria luptătorilor anticomuniști să fie călcată în picioare și la 26 de ani de la aparenta schimbare a regimului încă nu le sunt recunoscute meritele? De ce ești drogată, scumpă Românie, cu iluzii occidentale? În Occident unde pleacă bieții români să facă o pâine, germanii, francezii, englezii îi tratează ca pe niște sclavi, fiind român ești privit ca o sub-rasă, în Anglia un non-european are mai multe drepturi și privilegii doar datorită faptului că a trăit sub dominația imperiului pentru decenii… Și noi, românii, care avem o țară superbă, un pământ fertil, plin de zăcăminte, Roșia montană, delta, Carpații, Dunărea, Marea Neagră… stăm să cerșim și să ne umilim pentru o pâine prin Anglia, Italia și Spania… Îmi plânge inima când văd cum sunt tratați românii pe pământ străin, când acasă la ei puteau mânca din belșug, dacă nu ar fi fost lăcomia hoților de la putere… care au vândut țara pe nimic. VREAU SĂ MĂ ÎNTORC ÎN ROMÂNIA cu toate că nu voi avea niciodată banii pe care i-aș avea lucrând aici. Dar cum spunea tatăl lui Nicolae Steinhardt: vei avea zile frumoase, dar nopțile îți vor fi îngrozitoare. Omul nu are numai trup de hrănit, mai e și sufletul. Și mai distrugătoare este setea și foamea sufletului îndepărtat de pământ și de neam, decât foamea trupească… Așa că români, plecați, plecați la studii, plecați ca să vedeți în ce hal a ajuns Occidentul liberal, plecați și învățați să vă iubiți țara și realizați ce frumusețe ați lăsat în urmă. Și apoi ne vom întoarce cu toții, valuri, valuri, cu și mai multă forță și dorință de schimbare, și după 68 de ani de asuprire, România va fi a românilor din nou, așa să ne ajute Dumnezeu!”
INCENDIAR – Fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea: “nu limba română este o limbă latină, ci limba latină este o limbă românească!!!”
Secretele Vaticanului încep să iasă la lumină. Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, fost decan al Sf. Petru Diocesian College din Wexford, fost preşedinte al Conferinţei şefilor de universităţi irlandeze şi fost membru al Biroului de conducere al Conferinţei Rectorilor Universităţilor Europene (CRE), face o declaraţie şocantă:
“Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină).”
Oare această declaraţie făcută acum câteva luni de o personalitate occidentală, care nu are interese personale în România, să aibă legătură şi cu faptul că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”? Ce ştiu cei de la Vatican iar noi nu ştim? Ce documente secrete se ascund în buncărele Vaticanului? S-ar putea răsturna multe dintre lucrurile pe care le ştim noi despre istoria umanităţii, dacă acestea ar fi făcute publice? Cu siguranţă că da! Din ce în ce mai multe dovezi ne arată că spaţiul carpato-danubiano-pontic este Vatra Vechii Europe… Despre faptul că istoria este falsificată sau prost înţeleasă au vorbit multe personalităţi în decursul timpului. Haideţi să vedem ce ne spun şi alţii despre limba română şi limba latină, despre pământurile Vechii Dacii.
* ,,Colhii şi dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă latină” (Horaţiu, marele poet roman (65 î. Chr. – 08 î. Chr.) – Odele I, 20 (afirmaţie făcută cu aproape un secol şi jumătate înaintea cuceririi unei părţi din Dacia).
* ,,Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc” (W. Schiller, arheolog american)
* ,,Limba lor [românilor] n-a putut fi extirpată deşi sunt aşezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât parcă nu s-ar fi luptat atâta pentru viaţă cât pentru o limbă.” (Antonio Bonfini)
* ,,Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc azi s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste aş zice că ea e cea mai nouă dintre toate, sau cel puţin a aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. Limba latinească în adevăr se trage din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales moldoveneasca, sunt însuşi acest grai.” (D’Hauterive, Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei, Ed. Acad., p 255-257, 1902)
* ,,Locul acesta unde este acum Moldova şi Ţara Muntenească este drept Dacia, cum şi tot Ardealul şi Maramureşul şi cu Ţara Oltului. Aste nume mai vechi decât aceasta, Dacia nu se află, în toţi câţi sunt istorici.” (M. Costin: 1632-1691, De neamul Moldovenilor)
* ,,De aceia, măcar că ne-am deprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adecă acei corecte, TOTUŞI DACĂ VOM AVEA A GRĂI OBLU, LIMBA ROMÂNEASCĂ E NUMAI LIMBII CEI LATINEŞTI.” (Petru Maior. Istoria pentru începutul românilor în Dacia, p 316. 1812)
* ,,Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wölsche, ci vlahi, urmaşi ai marii şi străvechi seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane.” (Schlözer, Russische Annalen – sec XVIII) – ,,DACHII PREA VECHE A LOR LIMBĂ OSEBITĂ AVÂND, CUM O LĂSARĂ, CUM O LEPĂDARĂ AŞA DE TOT ŞI LUARĂ A ROMANILOR, ACEASTA NICI SĂ POATE SOCOTI, NICI CREDE…” ( Constantin Cantacuzino, 1639 – 1716) – ,,Românii despre care am mai spus că sunt daci.”
(Bocignoli, 29.6.1524, la Răgusalată doar câteva citate ce ar trebui să-i pună pe gânduri chiar şi pe cei mai incompetenţi istorici români sau să le dea un pic de fiori celor care ne falsifică istoria sau se fac complici la falsul istoric. Adevărul va ieşi la lumină! Iar adevărul este că NU suntem urmaşii Romei şi că limba noastră este mai veche decât latina vorbită de invadatorii romani!
Incredibil! Vorbesc limba română, au auzit că sunt români, dar nu au idee ce e România
Gazeta de Maramureş a făcut o descoperire extraordinară. La doar 200 km de Sighet, există 1.600 de oameni care vorbesc o limbă asemănătoare limbii române din Evul Mediu. Li se spune “volohi”. Prin anii ’90, au aflat că nu, foarte departe de ei, existam şi noi, alţi oameni care vorbesc aceeaşi limbă. Aceasta datorită unui bărbat întors din armată, care le-a dat volohilor un radio cu tranzistori, fixat pe Radio Bucureşti.
S-au refugiat toţi în marginea pădurii, lângă satul ucrainean Poroscovo. Nu ştie nimeni cum au ajuns ei acolo, nici măcar bătrânii, aşa că nu ştiu nici cine sunt. Ucrainenii îi numesc “ţigani albi” şi profită de ignoranţa lor pentru a le pune în cârcă orice nelegiuire doresc. Dacă îi întrebi, volohii din Poroscovo răspund că sunt români, pentru că, pe când mergeau cu toţii la muncă în Kazahstan, până la destrămarea URSS, au aflat că există un popor întreg care vorbeşte ca ei. Dar până acum, nu a reuşit nici unul să treacă graniţa, măcar până în Maramureş şi înapoi, pentru a le spune celorlalţi dacă este adevărat ce se spune: că există o ţară întreagă a românilor. Mai mult, ei nu au ştiut nici măcar de celelalte comunităţi de români din dreapta Tisei sau din alte părţi ale Ucrainei.
Prizionierii altei lumi
Volohii nu numai că vorbesc o română de Ev Mediu, dar şi trăiesc ca în acele vremuri. Neştiutori de carte, într-o sărăcie cruntă, cu foarte mulţi copii şi cu o speranţă de viaţă foarte mică. După cum au descoperit şi jurnaliştii maramureşeni, în comunitatea volohilor există un singur bătrân, pentru că restul au murit din cauza condiţiilor extreme de trai şi a bolilor. În casele de pământ trăiesc chiar şi 30 de suflete, astfel că observaţia Gazetei de Maramureş este justă: cel mai probabil, comunitatea din Poroscovo deţine recordul absolut de natalitate.
Până la lăsarea serii, pe uliţele noroioase, nu vezi nici un bărbat. Toţi sunt la pădure. Mai-marele lor e “Laci Birăul”, care spune că din tată-n fiu familia lui s-a declarat ca fiind una de români. Dar până acum nu a văzut niciodată un român, o hartă a ţării noastre, nu a auzit de Bucureşti şi nici de Ceauşescu. În principiu, e la fel ca restul volohilor, care ştiu că sunt români şi asta le este de ajuns. “Nu ştim cum am ajuns în zonă. Nu ştiu nici bătrânii cum au ajuns aici. Ai noştri bătrâni ziceau doar că suntem români”, a spus Laci Birău. Cum nu au biserică şi şcoală în limba română, el spune că toţi copiii învaţă româna din familie. Laci Birău zice că fiica lui ar fi interesată să înveţe carte, eventual în România. Pentru moment, însă, aşteaptă să nască.
Nici măcar la recensământul din 2001, oamenii din Proscovo nu au fost înregistraţi drept români. Ei spun că le-au zis “domnilor cu recensământul” că sunt români, dar, cum nu ştiu carte, ei au scris ce-au vrut. O altă dovadă că cei din Poroscovo sunt români din instinct sunt obiceiurile lor. De Crăciun, cântă şi ei nişte colinde vechi, pe care nu-şi amintesc de unde le ştiu. La nunţi, cântă din acordeon. Numele sunt tot de-ale noastre: toţi sunt Ion, Vasile, Ileana, Iancu. Numele de familie e Volosin, de la valah.
Ţapul ispăşitor al ucrainenilor
Această comunitate neştiutoare şi neştiută de nimeni până acum este, la nevoie, ţapul ispăşitor al ucrainenilor. Refuzând să le spună români, ucrainenii spun că volohii sau ţiganii albi fură lemn, îi agresează pe pădurari sau sunt nişte oameni foarte corupţi. Românii, însă, spun că mulţi din ei au ajuns la închisoare, după ce au fost puşi să citească documente pe care nu ştiau să le citească, dar în care recunoşteau că au comis diverse nelegiuiri. Uneori, fac aceste mărturisiri în schimbul unei bucăţi de ciocolată, unui pachet de cafea sau al altor alimente de lux pentru ei.”Mi-i greu, că al meu sânge dă înapoi. Cade înapoi şi mă doare când alţii îşi bat joc de el”, se plânge Laci Birăul.
Cei care i-au descoperit pe aceşti români uitaţi de toţi invocă nişte documente istorice, conform cărora prin 1364, în zona Munkacevo, au fost aduşi mai mulţi militari volohi. Tot pe atunci, în zona Poroscovo, s-au înfiinţat şapte puncte de grăniceri, unde lucrau tot volohi. Conform unui alt scenariu, românii de la baza Carpaţilor Păduroşi ar fi urmaşi ai ciobanilor volohi veniţi în zonă. Ucrainenii, însă, au alte teorii. Recent, un ziar ucrainean a spus că volohii nu sunt români, pentru că aşa a decretat o delegaţie care a făcut o expediţie ştiinţifică în zonă. Aşa că, spun ei, comunitatea din Poroscovo este una bizară, vorbitoare a unui dialect românesc complicat, care trăiesc ca nişte ţigani.
Până una-alta, românii, ignoraţi de neamul din care se trag şi de neamul în care trăiesc, sunt folositori când e vorba de închiderea multor dosare de furt şi alte infracţiuni de acest gen.
Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului “Afront adus românilor pe bani europeni”, apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:
“Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sărbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul “Afront adus românilor pe bani europeni” apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
– fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
– un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos?
– un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)?
– un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje?
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat “Transilvania aparţine Ungariei”, iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat “românii = ţigani”. Acelaşi scenariu:
– ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Belgrad cu Partizan sau Steaua Roşie? Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele “sârbii = ţigani” sau “Vojvodina aparţine Ungariei”? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în “Traseul Legendelor Sătmărene”) că românii sunt “un popor paşnic, binevoitor şi primitiv” şi, completez eu, un popor “imbecil de tolerant”. Totodată ei ştiu că slavii (din Slovenia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţilor maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţqnţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă “valahi puturoşi”, maghiarii vă mai numesc şi “mămăligari”. Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, “paşnic, binevoitor şi primitiv” un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
– în anul 70 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
– în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
– Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba magiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
– Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
– După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683, Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
– În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
– În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar, având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
– În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997-1038) până în 1699, când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
– În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de atunci a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia, odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei, în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun din cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor dorinţă va fi casa voastră.”
,,Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul român!… răspândindu-se apoi atât spre răsărit cât şi spre apus! […]. Acum 13-15 mii de ani.” (William Schiller – arheolog american)
,,Carpaţii sunt într-o regiune a lumii unde este situat centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute la ora actuală.” (Daniel Ruzo)
Două citate a unor personalităţi străine din lumea cercetării istorice despre neamul românesc!
Încet, încet, cercetătorii istorici mondiali recunosc, mulţi chiar făţişi, că primele fiinţe umane au fost în Transilvania, sau mai exact în Ardeal, cum susţine un document din Biblioteca de la Viena, despre trecutul fabulos al acestui teritoriu din spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic! Hai să mai reamintesc câteva lucruri uimitoare despre România:
1. Cel mai vechi schelet, la ora actuală, de umanoid a fost găsit în Râmnicu Vâlcea, poreclit ,,pescarul de la lacul Getic”, fiind datat la 1 milion de ani.
2. Civilizaţia străveche, mai veche cu 1000 de ani decât cea sumeriană, este localizată în estul ţării, la Cucuteni.
3. Tăbliţele de la Tărtăriţa, sunt cu 1000 de ani mai vechi decât cele Sumeriene.
4. Tăbliţele din Munţii Neamţului, tot mai vechi decât tăbliţele sumeriene, cu 1000 de ani.
5. Descoperirea din Masivul Bucegi, din anul 2003 – 11 August; americanii şi românii pătrund sub Masivul Bucegi şi descoperă o sală a proiecţiilor cu holograme care au arătat istoria adevărată a Terrei, au descoperit amfora cu aur monoatomic, care duce la longevitate, adică o persoană poate trăi mii de ani în acelaşi corp fizic, dacă ar consuma aşa ceva în anumite perioade stabilite.
6. Descoperirea din Masivul Sureanu din 1990 – când au descoperit un munte ticsit cu filoane de aur pur, de un metru lungime, lucru inexistent pe planetă, căci aurul se găseşte numai în formă de minereu combinat cu alte nemetale, nu şi în formă pură desăvârşită; se pare că dacii cunoşteau taina spirituală a aurului, care este de fapt o lumină condensată.
7. Cel mai vechi cuptor de topit metale, de pe această planetă, s-a găsit la Câmpeni; a fost atestat la aproximativ 6000 de ani î.e.n.
8. Sarmizegetusa – alt loc special conform celor de la BBC; s-ar afla nişte artefacte fabuloase sub acest loc (arhiva atlanţilor).
9. Artefactul de sub Masivul Ceahlău. Conform lui Radu Cinamar, sub Ceahlău se află un artefact sinonim cu cel din Bucegi.
10. Pădurea Baciu din Cluj-Napoca, considerată ,,cea mai paranormală zonă de pe planetă”, conform celor de la Discovery, unii considerând-o o zonă atemporală, adică un fel de spărtură în continuumul spaţiu-timp.
Cam acesta este topul celor 10 lucruri fantastice despre România, unele reale fizic, altele nedemonstrate încă oficial! Mă rog, cine ar avea interes să le demonstreze?
Sunt vreo 60.000 în toată Elveţia şi îşi spun, cu mândrie, “romanşi”. Oamenii liberi ai munţilor, de alt neam decât vorbitorii de limbă germană şi italiană care îi înconjoară din toate părţile. Cândva, ţara lor, aşezată la apropape 4000 de metri înălţime, se numea Retia. Azi se numeşte Engadin şi se află în cantonul elveţian Grison.
Cu toate că limba lor a fost recunoscută abia în 1938, după lupte grele şi îndelungate, ca cea de-a patra limbă naţională, ea e de fapt singurul grai născut şi vorbit pe actualul teritoriu elveţian (germana, franceza şi italiana fiind limbi de împrumut, aduse de peste munţi).
Nu de mult, romanşii şi-au sărbătorit, ca şi noi, 2000 de ani de continuitate istorică, chiar dacă sunt, tot ca şi noi, mult mai vechi. Urmaşi ai mândrilor reţi, Nicolae Iorga le spunea “fraţi mai mici” ai românilor. În studiul său “Paralelisme romano-helvetice”, marele istoric îi socotea înrudiţi cu traco-ilirii, dar şi cu celţii, de la care au moştenit un fond de cuvinte prezente şi în limba noastră.
Iorga afirma că e cel dintâi român care a ajuns pe înălţimile Alpilor, între romanşi. “Cei dintâi care s-au dus să-i vadă acasă la dânşii, să le vorbească limba aşa de asemenea cu a noastră şi să se uite în ochii aceia negrii, deştepţi, care luminează faţa rotundă sub părul des şi dârz”, mărturisindu-şi regretul că nu le poate înfăţişa românilor “şi vederi din satele lor şi nu le pot aduce înainte figurile aşa de asemănătoare cu ale oamenilor noştri.”
Într-o conferinţă rostită la Radio, Iorga vorbea chiar despre “o singură unitate, care pornea de la Oceanul Atlantic şi mergea până la Marea Neagră… Între noi (românii), care ne întindem peste amândouă malurile Tisei (…) şi între ceea ce au rămas ei (romanşii, n.n.) nu e nici 0discontinuitate. O singură pânză de rasă influenţată de români, o singură limbă, cuprinzând elemente sufleteşti dominante ale marelui popor ieşit din vechea rasă ilirico-tracă şi din Roma străbună…”
Ce nebunie mai frumoasă pentru un reporter, la începutul unui nou secol, decât să pornească într-acolo, încercând să vadă ce-a mai rămas astăzi din “fraţii” noştri îndepărtaţi? Să le privească chipurile, să le asculte limba, să se întrebe dacă povestea lui Iorga despre romanşi nu a fost doar vânare de vânt.
Dar, după o săptămână de peregrinări prin munţii helvetici, mi-am dat seama că n-a fost în zadar. Nu pot aduce neapărat dovezi, nu sunt specialist în istorie şi graiuri vechi. Ceea ce pot spune e că acolo, printre oamenii aceia din Alpi, printre ţăranii aceia crescători de vaci şi de oi , acolo m-am simţit cu adevărat Acasă.
Istorie şi fân
Pashun Craista (Creasta Păşunilor). Un sătuc de vreo opt case, căţărat undeva spre izvoarele Mustairului. Deasupra noastră, pereţi de stânci acoperiţi de zăpezi veşnice. În faţă, peste o vale colosală, alţi munţi drepţi, nemişcaţi, unul în spatele celuilalt, umplând cu semeţia lor bolta albastră. Engadin, ţara romanşilor şi a pădurilor nesfârşite.
Pe marginea drumului, doi oameni ne fac semne cu mâna a bineţe. Doi ţărani, doi oameni ai locului. Siluetele lor voinice se proiectează pe munţii din spate. Oprim maşina şi ne întoarcem miraţi. După atâtea zile de mers prin Elveţia, e prima oară când întâlnim oameni care ne salută cu bucurie. Un tată şi un fiu, singurii locuitori ai cătunului dintre stânci. Gospodari, stăpâni de munţi şi vaci multe.Băiatul e înalt, puternic, chipeş, un adevărat Făt-Frumos.
Îl cheamă Vreni, n-are mai mult de 20 de ani. Vorbeşte bine franţuzeşte – lucru cam rar întâlnit în ţinuturile astea – şi-mi spune că deşi familia lor se numeşte Lamprecht, ei sunt romanşi “vechi de cinci generaţii”, doar că numele le-a fost germanizat. Palmele fiului sunt negre, crăpate de muncă. Pe haine are urme de fân. E vremea cositului. Tot satul miroase a fân. Un sătuc arhaic, cu o istorie grea, pe care tânărul cel chipeş o spune cu gravitate, ca pe un mesaj ce trebuie transmis neapărat mai departe.
Pierderea limbii şi a obiceiurilor strămoşeşti a început încă din vremuri medievale. Răul a urcat spre romanşi dinspre văi. De acolo, de jos, a pornit nenorocirea. Romanşii au urcat tot mai sus, pe munţi, căutând să se ascundă. N-au reuşit. Italienii au venit din sud, francezii din vest, nemţii din nord. I-au prins ca într-o menghină. Vreni e mândru că e romanş. Când vorbeşte despre asta, îşi pune palma pe inimă.
A făcut o “şcoală de ţărani” în orăşelul Santa Maria, acolo a învăţat tot ce ştie. Pe urmă s-a întors în sătucul lui drag. Deşi e frumos ca un prinţ din poveşti, deşi a avut nenumărate propuneri să plece la oraş şi chiar în străinătate, el n-a vrut. A ales să trăiască mai departe în satul cu opt case, de pe culmile Alpilor, să pornească la fiecare revărsat al zorilor cu vitele pe creste, să-şi strice mâinile de atâta muncă, să privească seara, culcat în fân, cele mai strălucitoare stele de pe pământ. Asta a vrut. Şi zice că aici ar vrea să rămână până la moarte. În Pashun Craista. Creasta păşunilor.
Imagine reprezentativă
Vreni îi traduce tatălui tot ce vorbim. Sunt momente când cei doi râd între ei, hâtri,
cercetându-ne din creştet până-n tălpi, întrebându-se ce-or fi căutând nişte români
pe coclaurile astea. La început, cei doi nu-şi dau seama că eu pricep cam tot ce vorbesc.
Înţeleg o grămadă de cuvinte : “plug”, “moş”, “munt”, “mumă”, “frar”, “sour”, “scolar”, “corp”,
“alb”,, “eu sun””, “el fă”, dar înţeleg mai cu seamă intonaţia lor, o cadenţă, o anumită muzică
a graiului, atât de asemănătoare cu a noastră, încât parcă nici n-ai nevoie de cuvinte, parcă pricepi totul din vioiciunea spuselor, din gesturi, din înclinaţia trupului, din privirile ce însoţesc mereu fiecare exclamaţie. Aşa vor fi toţi oamenii pe care îi voi întâlni aici, în bătrânii munţi retici: parcă nu vorbesc cu cuvinte. Parcă vorbesc direct cu sufletul.
În faţa porţii
Valchava (Vâlceaua), alt sat pe valea Mustairului, cuibărit într-o vale largă, din care pornesc pretutindeni nenumărate fire de drum. E sâmbătă după amiază şi romanşii ies în faţa căsoaielor vechi, cu faţade pictate şi flori roşii revărsate peste fereşti. Se odihnesc, îşi trag sufletul după o zi de muncă. O tihnă blândă, aurie, învăluie aşezarea. Oamenii şed pe nişte băncuţe vechi, înnegrite de vremi, cu spatele lipit de zidurile groase.
Aceleaşi băncuţe unde au şezut altădată părinţii, bunicii lor şi tot neamul. Sporovăiesc între ei, zâmbesc, trag din ţigară rar, gânditori, îmi dau seama că principalele lor discuţii sunt legate de turme, de stâni, de schimbarea vremii. E imposibil, privindu-i, să nu te ducă gândul la păstorii noştri. Aceeaşi saga, aceleaşi ocheade aruncate străinilor, aceleaşi salutări şugubeţe strigate vecinului de pe băncuţa de-alături, aceleaşi taifasuri în care pun “ţara la cale”, aceeaşi pace contemplativă care-i cuprinde uneori pe toţi, când se uită la munţi. Băncuţa din faţa casei e nelipsită din tot Engadinul.
Valchava
Multe din ele au o scobitură făcută în zid, dinadins pentru a băga acolo o bancă de lemn. Din străvechime, locului i se zice “vamporta” (în faţa porţii), locul unde romanşii stau să vorbească sau să privească lumea. Pentru romanşi, vecinătatea e mai presus de orice. Aşa s-au ridicat comunele, aşa s-au păstrat tradiţiile şi limba. Prin vecinătate. Prin sate trainice şi unite. Oamenii se înţeleg, se ajută, se vizitează des, fără a-şi anunţa sosirea dinainte, intră nestingherit unul în casa altuia, îşi împrumută unelte, bani, orice. “Un bun vashin vala pu co un paraint”, “un bun vecin valorează mai mult decât o rudă”, spune un vechi proverb romans, lăudând milenara vecinătate omenească, pierdută prin alte părţi.
Casa focului
Mă-ndrept spre o bătrână care şade pe bancă, la poartă, şi-i spun fără ocolişuri că-mi place casa ei inundată de flori. “Casa e bela”, îi zic. Bătrâna mă iscodeşte pe sub sprâncene. Apoi îmi zâmbeşte. Îmi mulţumeşte, puţin ruşinată, pentru vorbele mele. Şi, la fel de brusc… mă pofteşte în casă! Deschide larg uşa marii bolţi săpate în piatră – atât de asemănătoare cu cele ale caselor noastre din Ardeal.
Străbatem un culoar căruia-i zice “suler” – coridorul prin care intră în casă căruţele şi animalele – apoi cotim spre o odaie magică: casa focului (casa da fo), bucătăria, “vatra” gospodăriei, locul unde focul nu se stinge niciodată. Odaia tihnei şi a poveştilor bătrâneşti. Chiar deasupra ferestrei, sunt două “sgraffito”, două picturi străvechi: un Isus zugrăvit naiv, ca de un pictor ţăran, alături de un dragon, de un diavol: drăcesc şi sfânt, păgânism şi creştinism, cele două dimensiuni ale vieţii romanşilor.
Asemeni nouă, aceşti reţi romanizaţi au fost creştinaţi cu mare greutate şi foarte târziu, abia prin secolul al VII-lea. Bisericile sunt ridicate pe sanctuare păgâne. Chiar şi azi sunt bântuiţi de vechile credinţe populare precreştine, trăind – mai ales bătrânii – încă în plină magie. Ei cred şi acum în poveşti cu zâne, strigoi, vrăjitoare şi lupi ce vorbesc cu glas omenesc, în istorii păstoreşti despre vaci blestemate, despre locuri magice, ascunse în munţi, pe care trebuie să le priveşti cu teamă sau cu evlavie.
Apoi femeia mă duce în grajdul casei, un adevărat muzeu al clopotelor păstoreşti. Sute de talăngi mici şi uriaşe, pentru oi şi vite, sunt agăţate peste tot, pe pereţii din bârne. La romanşi, talăngile bătrâne nu se aruncă. Se transformă în piese de muzeu ale familiei. Aproape orice gospodărie romanşă are în grajd, pe pereţi, această mulţime de clopote. Aproape toate tradiţiile romanşe – nunţile, urcarea şi coborârea turmelor din munţi, Chalandamarz (calendarele lui Martie, când feciorii bat clopotele pentru a alunga iarna şi spiritele rele), Bauania (tragerea la sorţi a ursitului), Tscheiver (jocul cu măşti) – sunt însoţite de dangătul prelungit al talăngilor. Clopotele sunt istorie vie. Simbolul tradiţiei, “Fuienetta”, vatra în care focul nu se stinge niciodată.
Românca din Scuol
Scuol. Capitala Engadinului de Jos, cel mai reprezentativ ţinut romans, în ce priveşte limba şi tradiţiile. Iorga a fost aici. La fel Ovid Densusianu, marele lingvist, care a studiat ani la rând nume de munţi, de piscuri, de văi sau de ape, realizând un curs de “Toponomie retoromană”la Universitatea din Bucureşti. Îi înţeleg încântarea. E mai mare dragul să-i auzi pe oameni vorbind o limbă atât de asemănătoare cu a noastră: “ce faci?”, “dorm bain?” (ai dormit bine?), “bună saira”, “bun di”, “bună not”… Lumea e veselă, gata de vorbă, ţi se dă bună ziua, chiar dacă trecătorul habar nu are cine eşti.
Dacă mulţumeşti cuiva, ţi se răspunde “cun plachere” (“cu plăcere”), întocmai ca în română. Prin magazine, te poţi pomeni că nu-ţi sunt primiţi “euro-ii”, de parcă vânzătorul n-a văzut în viaţa lui astfel de bani. În general, oamenii au o antipatie făţişă faţă de mititelele bancnote ale vecinilor. Şi tot în general, oamenii nici nu vor să audă de Uniunea Europeană…
Aici, în Scuol, am norocul de a o întâlni pe Mihaela din … România. O adevărată celebritate locală. Aproape nu există om în Scuol care să n-o cunoască, care să n-aibă încredere deplină în ea. Toţi ştiu, măcar din auzite, de frumoasa româncă din oraşul lor. Mihaela Demonti e căsătorită cu un bărbat romans şi trăieşte de paisprezece ani în Elveţia.
Este – după ştirea ei – singura româncă din Engadin. A învăţat limba doar în două luni. Fără dicţionare, numai prin discuţii cu oamenii. Ne dă dreptate că-i foarte asemănătoare cu româna. De altfel, “şi oamenii de aici parcă sunt la fel”, spune ea. “La început am avut un şoc. Nu ştiam nimic despre Engadin, despre romanşi.
Mă pregătisem pentru o Elveţie rece, “ca ceasul”. Nu mi-a luat mult timp să-mi dau seama că ei sunt de fapt cu totul “altceva”: mai sentimentali, mai calzi, dar totodată şi aprigi, dintr-o bucată. Trebuie doar să le dai importanţa pe care o merită, să-i mângâi, să-i asculţi, să le vorbeşti pe limba lor. Şi să-i vedeţi ce cântăreţi sunt!… Ce dansatori!… Ei cântă tot timpul, chiar şi când muncesc. Iar dacă asculţi corurile lor, e imposibil să nu pleci cu ochii în lacrimi. Nu ştiu cum, dar încă de când am venit, am simţit ceva familiar, ceva ce mă ducea mereu cu gândul spre acasă. Am fost şi eu mirată cât de uşor am putut să mă adaptez. Ca să le cad la inimă n-a trebuit să fac nimic altceva decât să fiu eu însămi”.
“Noi şi voi suntem fraţi!”
Mihaela e nespus de încântată că s-a întâlnit cu români. Nici nu stă pe gânduri să ne poftească la ea acasă, unde soţul său, Plasch Demonti – anunţat prin telefon – ne aştepta cu masa. Mihaela locuieşte în Sent, un sat superb, aflat chiar deasupra Scuolului, o adevărată cetate de case albe, având în mijloc o piaţă şi o biserică.
Aici a trăit ca un pustnic, studiind folclorul şi limba neamului său, mai întâi într-o moară veche, apoi în turnul unei biserici părăsite, marele scriitor şi luptător romans pentru neatârnare, Peider Lansel, primul traducător al baladei noastre “Mioriţa”, autor al celebrului dicton “Nici italieni, nici germani, romanşi vrem să rămânem!”, lozinca devenind apoi adevărat imn, “torţa culturii retice”, cum s-a spus.
Mărturisesc că nicicând, nici în deplasările mele de reporter prin ţară, nu am fost primit cu atâta dragoste ca în casa Mihaelei din Sent. Plasch Demonti mă întâmpinase cu îmbrăţişări: la atâta depărtare de Carpaţi, un român şi un romans se ţin în braţe ca fraţii, privind munţii unul peste umărul celuilalt. Plasch (trad. “Plăcut”) are ceva din mândria gospodarului român care te “omeneşte” acasă la el. În aceste clipe, parcă nici nu mai trăieşte pentru sine, ci doar pentru oaspeţii săi.
Sent
Ne îndeamnă “să mai servim “, mereu ne întreabă dacă avem nevoie de ceva, e atent la orice detaliu. Şi vorbim, mereu vorbim. Cu cele câteva cuvinte româneşti pe care le ştie, aproape că nu mai am nevoie de traducător. A fost şi el în România, în munţii Făgăraşului, pe la Curtea de Argeş, şi apoi a împărtăşit deplin credinţă soţiei sale: “Noi şi voi suntem fraţi!”. Aşa zice, şi-mi strânge atât de tare palma în pumnul său ca barosul că-mi dau lacrimile.
Plasch e mândru că e romans. Doar îl cheamă Demonti (“al muntelui”), “om liber al munţilor”, cum îi place să-şi spună. Abia aşteaptă să treacă cele trei zile până când va urca în Alpi, unde va rămâne vreme de trei săptămâni. “Uite acolo!”, zice, şi-mi arată un punct îndepărtat, între creste albe – , singur într-o căbănuţă păstorească din pustietăţi neumblate. Aşa face mereu, când îl apucă dorul de ducă. Nu poate trăi fără munţi. Fără munţi, spune el, “ar muri pe picioare”.
Spre seară, Mihaela îmi aduce la ea acasă doi romanşi “foarte vechi”, al căror neam se pierde în negura vremurilor. Stupan Niculin şi Giacumina. Soţ şi soţie, căsătoriţi de 55 de ani. Abia când îi văd intrând şontâc, ţinându-se unul pe altul de braţ, în odaia cea mare, abia atunci îmi spun că, într-adevăr, acestea trebuie să fie chipurile mult lăudate de Iorga. Sunt duioşi bătrânii aceştia, când se aşează tacticos la masă, puţin nedumeriţi, nepricepând prea bine ce vrem de la dânşii.
El, Niculin, a fost cioban la oi. Apoi baciul unei mari stâne din ţinut. Apoi comerciant de oi, ajungând cu turmele tocmai până în Elveţia franceză. Deşi e unul dintre cei mai bogaţi oameni ai Sentului, el se poartă mai departe în sfeterul de lână şi pantalonii de costum niţel ponosiţi, tare modest cu vecinii, iar gândul îi stă tot la stânele din munţi şi la oile care acum, din păcate, sunt din ce în ce mai puţine. Ea, Giacumina, a fost mai mult casnică. S-a ocupat de cele patru fete ale lor. Le-a măritat cu romanşi, le-a învăţat să fie mândre că-s romanşe. Niculin şi Giacumina se iubesc şi acum. Se ţin mereu de mână pe sub masă, ca doi şcolari, în timp ce-mi vorbesc.
Iar eu ştiu ce să-i întreb.Le pun exact aceleaşi întrebări pe care le-aş fi pus oricărui cioban de-al nostru din Carpaţi. Da, încă mai există transhumanţă în Engadin, răspunde Niculin. Turmele pornesc primăvara prin mai şi se întorc în noiembrie. Conform unui vechi ritual, ciobanii urcă mai întâi singuri, până pe Piscul Minschun, la peste 3000 de metri, doar pentru a se închina în faţa unei pietre sfinte. O piatră despre care ei zic că e “a Maicii – Mama Dona, Fecioara Maria – şi-n faţa căreia stăruie îndelung în rugăciune, acoperind-o cu sărutări. Păstorii au credinţa că dacă nu sărută această stâncă, atunci nu vor avea noroc la păşunat şi le va merge rău întreg anul. Şi Niculin s-a închinat la piatra Mamei Dona.
A fost urcat pe braţe până acolo, în vârful muntelui, grav bolnav, paralizat din pricina unei congestii cerebrale. A atins şi el cu buzele piatra binecuvântată şi a plâns. S-a rugat la munţi, la păduri, la cerul “clar” al Alpilor, căci în toate acestea se află ascuns Dumnezeu. “Dumnezeu nu e o persoană. Dumnezeu e natura însăşi”, zice el. Şi până la urmă s-a vindecat. Prin rugăciune, zice. Numai prin rugăciune.
Împreună cu iubita lui soţie, bătrânul îşi aminteşte cât de simplă era viaţa satului altădată, cât de curaţi şi credincioşi erau oamenii. Unele episoade le-au trăit ei înşişi, în copilărie, altele le-au fost povestite de părinţi, de bunici. Mihaela îmi traduce fascinată. Nu aflase despre toatea acestea până atunci. Bătrâna Giacumina reînvie vorbind de un sat izolat în munţi, care altădată n-avea nevoie de nimic din afară.
Vremuri în care pâinea şi pânza se făceau în casă, cu războaie de ţesut şi roţi de tors, de către femei strânse într-o “adunare” (şezătoare), unde se spuneau cele mai frumoase poveşti. În capul satului există şi azi un loc numit “El Rourn”, acolo se afla odinioară marele cuptor de pâine al satului. În timpul liber, în nopţile lungi de iarnă, Niculin scrie poezii. Poezii născute din tradiţiile satului, din marea dragoste ce i-o poartă Giacuminei. În copilărie a văzut-o cu ochii lui pe ultima vrăjitoare (“stria”) din Sent. Avea vreo opt ani pe atunci.
Îşi aminteşte cum au adus-o oamenii în piaţa satului, îmbrăcată în zdrenţele unui strai bărbătesc de păstor, cum au băgat-o cu mâinile în apa clocotită până când a recunoscut că ea a făcut toate blestemăţiile. Altădată, vrăjitoarele erau multe, maestre în ale descântecului. Un platou înalt, undeva spre Ardez, se numeşte şi azi “Cuptorul Vrăjitoarelor”. În acel loc, oamenii vedeau apărând urme de picior femeiesc intrând adânc în pământ, dar pe nimeni care să lase aceste urme. Vrăjitoarele aveau de-a face mai ales cu ciobanii singuratici din munţi. Îi momeau cu ispite femeieşti, preschimbându-se în fecioare frumoase, le secau ugerul vitelor, le stricau căpiţele de fân ori le răsturnau căruţele după o zi istovitoare de muncă.
Mihaela traduce, iar eu mă înfior: cum aş putea să nu mă gândesc la ciobanii aceia ai noştri, cu care făcusem atâtea reportaje prin Carpaţi? Chiar felul de a povesti e acelaşi. Bineînţeles, Niculin nu a văzut cu ochii lui vrăjile, a auzit povestea pe care mi-o spune de la un păstor din Plumeran, căruia i s-a întâmplat. Omul stătea cu vita pe pajişte şi deodată s-a desfăcut lanţul de la gâtul animalului, tras parcă de o putere nevăzută.
Ciobanul i-l legă la loc, strâns. Lanţul iarăşi cădea la pământ. De nenumărate ori. Pe urmă, când ducea vita la apă, lanţul se ridica de jos şi se prindea singur de gâtul ei. N-o lăsa să bea apă. Singur se ridica! Singur! O vrăjitoare îi făcea asta ciobanului. Niculin n-ar fi crezut, însă omul era gospodar serios, respectat. Nu putea să mintă. A văzut totul cu ochii lui…
Epilog cu Carpaţi
Iorga a vizitat Engadinul în anul 1937. Astăzi, după apropape şapte decenii, reporterul are şansa de-a cunoaşte, în acelaşi loc, un alt mare istoric, de data aceasta elveţian: pr. dr. Martin Bundi, fost preşedinte al Consiliului Naţional al Elveţiei din Chur. Specialistul în istorie antică îl confirmă pe savantul român: “Da, se poate vorbi de un paralelism între noi şi voi. Aici au fost colonizaţi reţii, la voi dacii.
Iar între reţi şi daci există multe asemănări. Limbile s-au conservat atât de bine, pentru că şi noi şi voi am trăit atâta amar de vreme izolaţi: noi, într-o mare germanică, voi, într-o mare slavă. Deşi avem puţine mărturii despre limba retică ca s-o putem reconstrui – doar câteva inscripţii pe piatră – cu siguranţă că aceasta nu a fost una indo-europeană, aşa cum nici limba dacă n-a fost… “Reţii au fost – s-a scris -, ca şi dacii, un popor mare şi mândru. La luptă nu se temeau de moarte: “furor raeticus”. Au fost, ca şi dacii, prin excelenţă “oameni ai munţilor”. Păstori şi războinici. Ei hărţuiau adesea, cu un curaj nemaivăzut, armatele romane din câmpie, cele din câmpia Padului mai ales. Au fost înfrânţi cu greu, în ascunzătorile lor din munţi. A fost nevoie de două armate romane, care-au urcat spre ei, pe o parte şi pe alta a Alpilor, prinzându-i ca-ntr-un cleşte.
Călătoria noastră se apropie de sfârşit. Falera e ultimul sat de romanşi al popasului nostru elveţian. O masă lungă, albă, cu noi, românii, la mijloc, înconjuraţi de localnici: doamna Silvia Casutt, primăriţa comunei, doamna Rita Cathomen şi soţul acesteia, Ignaz, alţi câţiva păstori băştinaşi. Mâncăm un fel de sarmale romanşe.
Fereastra casei e plină de soare, iar soarele luminează o vale verde şi o biserică veche. Alături, pornind chiar din altarul bisericii, o mulţime de pietre, megaliţi şi menhire din epoca bronzului, formează un gigantic calendar solar, de o precizie matematică uimitoare. Aflu că pe o piatră numită “Săgeata Lunii” e încrustată poziţia exactă a stelelor atunci când a avut loc eclipsa totală de soare din 25 decembrie, de “Crăciunul” anului 1089 înainte de Cristos.
O grupare de alte trei pietre formează un triunghi pythagoreic perfect (a2+b2+c2). Aşadar, aceşti reţi nu erau fiştecine… Falera e una din cele mai vechi aşezări ale romanşilor, atestată documentar şi locuită absolut fără nici o întrerupere din anul 3500 î.Hr. Într-un târziu, Ignaz Cathomen avea să-mi spună ceva care îmi va tăia respiraţia: “E la noi un cuvânt foarte vechi, poate chiar cel mai vechi, la fel de bătrân ca şi megaliţii ăştia din piatră pe care-i vedeţi.
E vorba de cuvântul “carp”, ceea ce în romanşă înseamnă “piatră”, “stâncă”. Nimeni n-a putut stabili vreodată originea acestui cuvânt, ea se pierde în adâncul istoriei. Noi însă îl avem în numeroase nume de locuri, de munţi şi de văi: Carp, Carpet, Carppa… Câteva piscuri de aici, din jurul satului, se numesc chiar aşa: Carp. Un altul se numeşte Carpats. Da, Carpats, de ce vă miraţi?…” Mănânc sarmale romanşe şi zâmbesc. Acum am, într-adevăr, toate motivele ca să mă simt aici ca acasă.
NU ŞTIU CINE ESTE AUTORUL, DAR MI-A MERS LA SUFLET…
Este bine să nu uiţi faptele istoriei!
În ultima vreme reprezentanţii a diverse naţiuni pretinse civilizate şi dezvoltate ne ţin lecţii de morală, ne trag de urechi sau chiar ne insultă. Să revenim însă la moraliştii din afara ţării şi să îi cunoaştem mai bine. Iată care este adevărul despre pionierii democraţiei, ai drepturilor omului, ai umanismului ş.a.m.d.
FRANŢA: putere colonială care a controlat, la un moment dat, aproape 13.000.000 kilometri pătraţi, aproximativ 9% din întreaga suprafaţă a uscatului mondial. Un număr impresionant de ţări au fost ocupate cu forţa de către francezi. Prosperitatea Franţei se bazează într-o bună măsură şi pe crimele şi jaful din fostele ţări coloniale. Iată câteva dintre acestea:
În plus, jumătate din Franţa a fost colaboratoare cu Germania în al 2-lea război mondial şi asta nu pare să deranjeze atât de mult cât alianţa României cu Germania. A făcut masacru în coloniile din Nordul Africii când acestea şi-au cerut independenţa şi chiar după dobândirea independenţei au intervenit direct sau indirect în evenimentele politice ale fostelor colonii.
ANGLIA: cel mai mare imperiu colonial şi sclavagist pentru o perioadă de timp (în America) – a cuprins peste 20% (!!!) din suprafaţa uscată a Terrei. Prosperitatea Marii Britanii se bazează într-o bună măsură şi pe crimele şi jaful din fostele ţări coloniale. Iată câteva dintre acestea – India, Australia, America de Nord, Africa de Sud, Birmania ş.a.
RUSIA: ţara în care s-a născut comunismul, o pacoste şi o nenorocire pentru România. Şi-a consolidat poziţia de putere mondială şi prin crimele şi jaful la care şi-a supus ţările vasale. Iată câteva dintre ţările exploatate de Uniunea Sovietică – România, Moldova, Polonia, Ucraina, Belarus, Georgia, Lituania, Letonia, Estonia, Armenia, Kazakstan, Uzbekistan ş.a.
SUA: Întemeiată pe genocidul îndurat de indienii americani cărora europenii le-au ocupat pământurile pe care le ocupau de mii de ani. Populaţii întregi exterminate, înfometate, alungate în rezervaţii ca nişte animale sălbatice, ca să facă loc foamei de înavuţire a coloniştilor europeni. Cea mai mare ţară cu orânduire sclavagistă după căderea Imperiului Roman, ce încă practica segregaţia rasială până prin anii 60.
Exemplu al democraţiei şi iubirii creştine? Poate o oră, Dumineca, la biserică. Aventurile militare germane din cele două războaie mondiale i-au accelerat industrializarea şi înarmarea şi l-au transformat în jandarmul planetar. Forţaţi şi de expansionismul Rusiei şi Chinei comuniste, SUA, după Al Doilea Război Mondial, a purtat mai mult de 10 războaie importante – Vietnam, Iugoslavia, Irak, Afganistan ş.a., alături de diverse alte intervenţii militare în toate colţurile planetei, mai mult sau mai puţin legitime.
A răsturnat regimuri instalate democratic şi, de frica comunismului, a susţinut dictatori corupţi şi sângeroşi, atât pe continentul american (Chile, Argentina etc.), cât şi Africa (Mobutu, în Congo) sau Asia. Au finanţat în America Centrală grupări armate teroriste vinovate de crimă pe bandă rulantă. Nu le-a păsat că poate oamenii săraci din acele ţări aspiră la acelaşi nivel de prosperitate şi democraţie ca în SUA.
Sub masca apărării drepturilor omului şi cu ajutorul instituţiilor financiar bancare multinaţionale au pus mâna pe resursele naturale ale mai multor ţări. Sete emblematică pentru politica SUA declaraţia publică făcută de un partizan al acestor războaie: “Să le luăm petrolul libienilor!”
În Afganistan, mai important decât Bin Laden, erau minereurile strategice de care complexul militaro-industrial american are nevoie ca de aer sau ca de petrol pentru a-şi menţine supremaţia. Desigur că se pune şi întrebarea ce se întâmplă cu planeta dacă nu contrabalansăm ameninţarea expansionismului altor mari puteri. Ar fi fost o lume mai bună?
Puţin probabil dacă ne uităm ce a însemnat gulagul Sovietic şi revoluţia culturală din China, unde se tăiau degetele pianiştilor.
GERMANIA: izvor al culturii şi tehnicii europene, a provocat două războaie mondiale cu consecinţe catastrofale – zeci de ţări ruinate, genocid planetar, zeci de milioane de morţi şi alte sute de milioane cu vieţile distruse!!!
Au înfăptuit holocaustul prin care milioane de oameni au fost făcuţi sclavi epuizaţi prin munca silnică, au fost gazaţi şi arşi în cuptoare precum gunoaiele. Este un fapt ce nu se va şterge din memoria colectivă a lumii până la sfârşitul istoriei universului. L-au ajutat pe Lenin să revină în Rusia ca să-l submineze pe ţar şi ştim ce a urmat. Au împărţit Polonia şi România cu Rusia şi Ungaria. Atacându-l, l-au forţat pe Stalin să transforme URSS în superputere, mai repede decât îşi imaginase el.
La încetarea ostilităţilor, tragedia din spatele cortinei de fier a continuat pentru ţările ocupate de armata roşie, în timp ce Germania, ajutată de fostul duşman, SUA, s-a reclădit şi a prosperat. Noi am plătit 10 ani datorii de război URSS-ului, ca ţară învinsă.
AUSTRIA şi UNGARIA: – Imperiul Austro-Ungar a avut sub stăpânire Cehoslovacia, partea nordică a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, Transilvania, Bucovina, părţi din Banat, Crişana şi Maramureş, Tirolul de Sud. Prosperitatea Austriei şi a Ungariei se bazează şi pe crimele şi jaful din teritoriile ocupate. Toţi cei care trudeau şi erau taxaţi astfel încât balurile vieneze să funcţioneze, nu prea o făceau de bunăvoie şi când se răsculau, ori erau împuşcaţi, ori evisceraţi (traşi pe roată) şi alte lucruri ce nu prea au încăput în partiturile muzicii clasice ale epocii. În rest, ordine, curăţenie şi civilizaţie, nu?
SPANIA şi PORTUGALIA: vinovate de un uriaş genocid prin exterminarea indienilor din America Centrală şi de Sud, masacraţi, torturaţi şi arşi pe rug, convertiţi cu forţa la creştinism, transformaţi în sclavi ca şi negrii aduşi din Africa, urmată de jefuirea sistematică a resurselor naturale şi îndeosebi a aurului şi argintului care au relansat economia, nu doar din peninsula Iberică ci din toată Europa Occidentală.
Descoperirea Americii ar trebui marcată cu o zi de doliu la nivel planetar, nu cu serbările indecente pentru începutul genocidului american. Ambele ţări, şi nu numai, poartă uriaşa ruşine a comerţului cu sclavi, destinaţi plantaţiilor din SUA, America Centrală şi de Sud, care au prosperat prin munca acestor oameni vânaţi ca nişte animale şi aduşi în lanţuri de la mii de kilometri (cei care supravieţuiau călătoriei). Ţări profund creştine, cu catedrale până la cer, nu?
ITALIA: a avut colonii în Africa de Est şi a visat că alături de Germania să participe la marele jaf planetar, dar, deşi au fost iniţiatorii fascismului european, NU au fost consideraţi ţară învinsă, pentru că italienii şi-au trădat aliatul şi pe IL DUCE, la timp. Atât italienii, cât şi nemţii i-au susţinut în masă pe Musolini şi pe Hitler, crezând că nemernicia se va înfăptui fără costuri prea mari, în sunet de fanfară, pas de defilare, câţiva evrei şi comunişti asasinaţi, fâlfâit de steaguri şi cam atât.
România n-a avut acest noroc şi când a vrut să părăsească alianţa nu i s-a permis. SUA şi URSS erau înţelese deja. Când i s-a permis era prea târziu şi oricum fusesem vânduţi deja la schimb.
OLANDA: Mai întâi colonia Africa de Sud (pierdută în favoarea Britanicilor) şi apoi coloniile din Asia de Sud, au fost o mană cerească, aducând profituri uriaşe pentru micul stat care nu ne vrea astăzi în Schengen.
România a fost invitată la masa bogaţilor lumii ca să pună pe masă tot ce are: oameni, resurse naturale etc., dar ca să aşeze scaunele, să scuture covoarele şi să mănânce resturile de la masa servitorilor.
BELGIA: a exploatat din greu resursele minerale (cupru, diamante etc.) şi naturale ale fostului Congo Belgian (capitala Kinshasa). Plecarea lor a lăsat o ţară în război civil, care a fost împinsă în dictatura aspră şi coruptă a lui Mobutu (susţinut de CIA ca să nu intre ruşii) după a cărui dispariţie a revenit la războiul civil, interetnic şi sărăcie. Deţine minerale strategice pe care mulţi şi le doresc. Ghinionul lor.
ELVEŢIA: pe lângă ceasuri şi ciocolată a mai adăpostit în bănci şi aurul naziştilor şi al americanilor, al ruşilor, al oricui, al infractorilor şi mafioţilor de pretutindeni şi nenumărate bunuri şi valori furate din toate colţurile lumii. Când ai atâţia bani în bănci parcă îţi vine să îţi speli şi să îţi apretezi rochiţa de două ori pe zi. Cum să nu ţii lecţii de morală şi eficienţă managerială sărăntocilor?
JAPONIA: Ţările din Asia poartă o vie amintire din războiul mondial, legată de atrocităţile comise de înalta civilizaţie japoneză, care a aruncat asupra lor nu flori de cireş şi poezie,ci bombe, şi a trecut prin baionete şi copii şi femei, şi a supus la torturi şi umilinţe inimaginabile populaţiile ocupate. Casa imperială ar trebui să ceară iertare săptămânal acestor naţiuni pentru tragedia de care este şi ea direct răspunzătoare, dar se abţine până în ziua de azi. Probabil că originea divină le interzice acest lucru. Sunt detestabili. La fel ca şi pe Germania, fostul inamic,SUA, i-a ajutat să redevină ce au fost şi mai mult decât atât.
CHINA: închisă în ea însăşi mii de ani, acum începe să scrie pagini surprinzătoare în istoria lumii şi deja a modificat nişte echilibre economice ce dăinuiau de ceva vreme. Rămâne de văzut până unde şi ce va induce asta în însăşi structura socială şi politică a Chinei. Să sperăm că fără convulsii, pentru că ar fi tragic pentru noi toţi. Partidul unic, însă, este o garanţie că vor fi convulsii, dar nici un astfel de colos, fie şi pluripartinic, nu garantează liniştea şi pacea, mai ales dacă se pune pe făcut poliţie internaţională în slujba democraţiei.
Există o singură regulă: toate aceste mari puteri democratice, sau nu, îşi urmăresc doar propriile interese economice şi strategice. Naivii cred altceva. Noi ne lipim, când de unii, când de alţii, în speranţa că ne vom realiza şi noi interesul naţional. OK, dar puţină demnitate nu ar strica.
Desigur, lista ororilor înfăptuite de ţările “dezvoltate/civilizate” din occident şi Extremul Orient care şi-au consolidat puterea şi prosperitatea pe crimă şi jaf este mai largă. Prin urmare, ar trebui să privim lucrurile mai în profunzime şi să nu mai acceptăm impertinenţa tâlharilor moralişti ai planetei, care ne tot dau lecţii pe diverse teme.
Până la urmă ei reprezintă ţări care au “mâinile” pătate de sânge şi prin ce au făcut nu de mult, sunt antiteza a ceea ce predică. Dacă adevărul ar fi respectat, toţi aceştia ar trebui să le spună pentru încă 500 de ani celor din ţările pe care le-au asuprit, cu fiecare ocazie, “vă rugăm să ne iertaţi!”
Astăzi atacurile şi invaziile nu se mai fac doar cu armata ci şi prin instrumente economico-financiare bancare şi bursiere controlate tot de cei menţionaţi anterior. Şi dacă e să privim la acel trecut care ne reprezintă pe noi, românii, îţi amintesc, cititorule, că suntem urmaşii unui popor care NU AVEA SCLAVI, UNDE FEMEIA ERA EGALĂ BĂRBATULUI ŞI CARE CREDEA ÎN NEMURIRE ÎNAINTE DE CREŞTINARE.
Asta este ceea ce defineşte natura noastră profundă şi depinde de noi ca tradiţia înalt spirituală a DACILOR să reînvie. Sau măcar spiritul de la Marea Unire.
Din păcate se pare că treptat ne transformăm, nu în europeni, ci în altceva, o masă amorfă de locuitori inerţi ai unei ţări manelizate şi care ne aparţine din ce în ce mai puţin. Apreciem şi beneficiem de confortul civilizaţiei europene, dar mai devreme sau mai târziu trebuie să conştientizăm cu ce costuri s-a realizat şi cine plăteşte factura ca să fie menţinută şi dezvoltată.
Sunt pro european, dar pro adevăr, nu pro ipocrizie.
Îţi scriu pentru că sper că măcar acum să îţi aminteşti cine ai fost,cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.Nu o spun eu,o spune istoria popoarelor.O fi mult,o fi puţin,nu ştiu,dar ştiu că eşti unic în Europa,această Europă care te loveşte,te jigneşte şi te umileşte.De ce o laşi să facă asta,când tu eşti singurul popor născut,crescut şi educat în graniţele sale?Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea.Nu o spun eu,o spun tăbliţele de la Tărtăria,şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.
Acum 7000 de ani,când alţii nu existau ca popor,pe aceste meleaguri locuitorii scriau,pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care semnează pe acest pământ.Scrierea sumeriană a apărut 1000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.Cât timp o să te laşi neglijat?Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost despărţit şi asuprit de mai multe imperii.Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit,nici romanii nu au stăpânit doar o parte din vechea Dacie,cealaltă fiind stăpânită de dacii liberi,nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.De ce te laşi dezbinat?Ai fost scut creştinătăţii,când întreaga Europă tremura de teama islamului.
Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europă de furia Semilunii.Acum,tu popor de salvatori ai creştinismului,eşti tratat ca un paria.Când îţi vei revendica drepturile?Din tine au apărut: Eminescu,Enescu,Brâncuşi,Gogu Constantinescu,Vuia,Vlaicu,Coandă,Petrache Poenaru,Nicolae Teclu,Spiru Haret,Herman Oberth,Conrad Hass.Dar ce păcat,cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.De ce ai lăsat să se întâmple asta?Astăzi,popor român,pentru tine se rescrie istoria.Cum vrei să se facă asta?Cum vrei să te vadă cei care îţi vor urma?
-Astăzi,ca şi pe vremea fanarioţilor,domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine.Sunt străini de interesele şi dorinţele tale,tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cat mai mult.-Tu taci;
-Astăzi,ca şi pe vremea cuceririi romane,bogăţiile ţării,aceleaşi mine de aur,argint,sare,mierea acestui pământ,sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple visteriile străinilor de neam.-Tu taci;
-Astăzi,ca şi pe vremea asupririi austro-ungare,drepturile românilor sunt călcate în picioare,iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.-Tu taci;
-Astăzi,ca şi în vremuri de restrişte,românii pleacă din ţară,să muncească,sau să îşi vândă inteligenţa pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.Câţi dintre ei sunt viitori Brâncuşi,Coandă,Conrad Hass,te-ai gândit la asta?Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti,lipsiţi de educaţie,lipsiţi de caracter,lipsiţi de voinţă,lipsiţi de coloană vertebrală,ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.-Tu taci;
-Astăzi,ca şi pe vremea bolşevismului,la mare preţ sunt trădătorii,vânzătorii de neam şi conştiinţă,traseiştii politici,gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a-şi păstra privilegiile.-Tu taci;
-Astăzi,parlamentul şi guvernul ţării,divăniţii de azi,arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale,unor arendaşi străini,spunând că asta se numeşte privatizare.Pentru aceste arende,ei primesc peşcheşul iar ţara rămâne pe butuci.-Tu taci;
-Astăzi,urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ,cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:
1. Vechile situri arheologice sunt distruse,se construiesc şosele experimentale peste ele.Sarmisegetuza,Grădiştea,Munţii Buzăului,sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului,unor privaţi care habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.-Tu taci;
2. Elemente din tezaurul ţării sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă,iar cei ce le-au scos nu dau nici un răspuns,se fac că au uitat de ele.-Tu taci;
3. Arhivele ţării sunt cedate printr-o lege a arhivelor,străină de interesele naţionale,celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.-Tu taci;
4.Slujbaşii ţării,căftăniţi,vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi bunurile realizate de tine,sub oblăduirea şefilor lor,împart banii,apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare,adică “mulţumesc,la revedere,te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”-Tu taci;
-Oştirea ţării este batjocorită,decimată,dezarmată,pusă în slujba altora,copii tăi mor pe pământuri străine,iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură,vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană,de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politicii sale dezastruoase,de parcă nimic din ceea ce se întâmplă românului azi nu se datorează lui.-Tu taci;
-Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară.Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic,iar cei ce trebuie să investigheze spun că nu e nimic deosebit.-Tu taci;
-Ţi se fură voturile,iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu,nu dă nici un răspuns deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.-Tu taci;
-În divan,se fură la 2-3 mâini,unii chiulesc,alţii se fac că lucrează,iar alţii mânuiesc legile după bunul plac,în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.-Tu taci;
-Sistemul educaţional se reduce la bani,bani la înscriere,bani la examen,bani la absenţe,bani la promovare,bani la angajare,bani la reexaminare.Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.-Tu taci;
-Dacă te îmbolnăveşti,nu ai unde să te duci,s-au închis spitalele,s-au scumpit medicamentele,trebuie să mergi,dacă eşti operat,cu faşele şi anestezicul de acasă,altfel mori neoperat sau deschis şi neânchis.Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu zece boli pe care nu le aveai la intrare.-Tu taci;
-Un copil de 15 ani,român sportiv,este bătut de colegii de echipă maghiari,pentru că e român,chiar de Ziua Naţională a României.Nu se întâmplă nimic.Ceva mai târziu,Hocheiştii Naţionalei României, (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei,tac când se intonează Imnul României,dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al ŢINUTULUI SECUIESC,imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.-Toci tac.-Tu taci;
-Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie,îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii pentru că eşti prea bogat în viziunea lor sau nu meriţi ce ai câştigat,iar ţara nu are bani.Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani,fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce vor urma.-Tu taci;
-Duşmanii tăi,cei ce vor să te vadă dispărut pentru aţi lua locul,îţi impun ce să mănânci,ce să bei,ce medicamente să iei,fac experimente cu tine,te folosesc drept cobai cu avizul sau cu ajutorul trădătorilor din fruntea ţării,care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.-Tu taci;
-Parlamentarii îşi votează legi speciale,se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac,se acoperă cu legi făcute numai pentru ei,şi fură acoperindu-se unul pe altul.-Tu taci;
-Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării,la cererea unor străini,care îşi urmăresc propriile interese,fără a consulta măcar parlamentul,dar să te mai consulte pe tine!-Tu taci;
-Un român plecat de acasă,descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat.Ce fac parlamentarii români?Refuză să investigheze cazul pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri fără să le pese de interesul naţiunii,trădând jurământul făcut la investire.-Tu taci;
Asta se întâmplă astăzi,popor român,şi-Tu taci
Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta,românul de azi,nu ţi-aş scrie un cuvânt.Te-aş lăsa să lâncezeşti,să dormi până se aşterne prafup peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma,ca pe o întâmplare neplăcută.Dar tu popor român de azi,eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul,dar şi viitorul acestui neam.
Cât o să mai taci?
-Trezeşte-te popor român,trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei tot ce ţi-au lăsat părinţii,nu îţi lăsa copiii pe drumuri,sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.
racoltapetru6 