Fără ocolișuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – O pungă de bomboane, vă rog.
– De care doriți?
– Nu contează, dar să fie împachetate în folie care să facă zgomot, că mă duc la operă.

* – Chelner, te-am strigat de zece ori.
– Știu, domnule.
– Și de ce n-ai venit?
– De nouă ori n-am auzit.

* – Bulă, câte porunci există?, întreabă profesorul.
– Zece, domnule profesor.
– Și ce se întâmplă dacă nu respecți una dintre ele.
– Rămân nouă…

* Titanic, după impact. Un tip ia o barcă și vâslește disperat să se salveze.
– Unde pleci, domnule, că mai sunt femei aici?
– Lasă-mă în pace, mie de femei îmi arde acum?

* Un cuplu de francezi, neputând să facă copii, se duce la un renumit medic din Londra.
După mai multe analize, medicul ține să vadă și cum se desfășoară actul sexual, apoi le scrie o rețetă.
Se oprește francezul la prima framacie și zice:
– Vă rog să-mi dați și mie Trianthol!
– Dar aicea scrie: Try another hole.

* Apropo, despre liberalism. Și despre egalitatea dintre sexe. Eu consider că soția are dreptul să facă tot ce vrea. Numai să fie gustos.

* – Ai tupeul să vii la ora asta acasă? Te aștept de câteva ceasuri cu lumina aprinsă!!
– Este vina ta. Eu aștept de câteva ceasuri în fața casei să te culci…

* Nu mă consider o persoană dezordonată. Atâta doar că le ofer lucrurilor mele posibilitatea să stea unde vor ele.

* La o oră târzie în noapte, sună un bărbat la un medic de familie.
– Domnule doctor, soția mea e bolnavă! Apendicită!
La care, doctorul indignat:
– Da’ măi idiotule, tu nu știi că nu crește la loc și i-am scos-o anul trecut?
– Da’ idiot ești tu, că mi-am schimbat nevasta!

* Cercetătorii englezi au stabilit că riscul de a deveni terorist, se diminuează direct proporțional cu pofta de a mânca ceafă de porc și a bea vin.

* – Auzi, tu ai vreun scriitor preferat?
– Da, este iubitul meu.
– Și ce scrie?
– Cecuri!

* – După ani de zile, am reușit să găsesc punctul G al soției mele.
– Și unde era?
– La soră-sa!

* Mama gravidă își întreabă copilul de 5 anișori:
– Ce vrei să îți aducă barza, un frățior sau o surioară?
– Mămică, dacă nu te doare prea tare păsărica aș dori un căluț de lemn…

* – Care este cel mai bun soț?
– Militarul, draga mea: își face patul, își ține lucrurile în ordine, e disciplinat și, mai ales, știe să asculte de superiori!

* Aeroportul Cluj-Napoca, 07.01.2016
Pilotul: ”Turnule, sunt 9301, am ieșit de pe pistă!”
Turnul: ”No, bine atunci. Aveți grijă că este radar la ieșirea din Someșeni spre Apahida!”

* Culmea răbdării:
Să asculți un discurs spus de Florin Piersic și tradus de Klaus Iohannis.

* Corpul uman conține 70% apă. Așa că stai liniștită că nu ești grasă… ești inundată.

* O mamă își dojenește fiul:
– Aha, deci în Spania nu vrei să te duci, în Italia nu vrei să mergi, fotbal nu știi să joci, manele nu vrei să cânți… bine, mă, atunci dă la facultate… să ajungem de râsul blocului.

* În prima zi, Dumnezeu a creat soarele, așa că Diavolul a contraatacat și a creat arsurile solare.
În a doua zi, Dumnezeu a creat sexul, ca răspuns Diavolul a creat căsătoria.
În a treia zi, Dumnezeu a creat un economist. Aici i-a fost mai greu Diavolului, dar după ce a stat și s-a gândit mult, a creat al doilea economist.

* Azi m-am hotărât să mă culc mai devreme. M-am băgat în pat la 22.00! E deja 03.30 și eu tot nu mă satur să mă bucur că m-am culcat așa devreme!

* Un om mergea liniștit prin deșert, când deodată ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Mai merge și iarăși ia o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Merge mai departe: la fel, iarăși o palmă. Se uită în dreapta, în stânga, în spate, nimeni. Se uită în sus: senin. Și așa a luat trei palme din senin.

Advertisements

Dieta fără CAFT

În fiecare an, după ce trec sărbătorile de iarnă, intru în perioada de dietă, pe care mi-am impus-o singur. Durează între 30 și 45 de zile și am botezat-o ”Dieta fără CAFT”. Nu, nu vine de la cafteala morală pe care mi-o aplic de câte ori e cazul, fără menajamente. Și nici de cea fizică, ce o primesc involuntar atunci când îmi dau singur cu ciocanul peste degete, mă tai cu cuțitul sau îmi mai luxez câte o gleznă sau un genunche. Așadar, cafteala de acest gen mi-e permisă mereu, iar uneori mi-o primesc la calup. CAFT reprezintă, de fapt, inițialele celor trei droguri de care mă lipsesc total pe timpul dietei. Cafeaua, alcoolul, femeile și tutunul.

Deși nu sunt mare băutor  de cafea, savurez aproape în fiecare zi câte o ceașcă mică, alături de o țigară. Simt cum mă revigorează, dar mai ales, în timp ce o savurez liniștit și de unul singur, îmi dă ceva idei despre un nou subiecte de postat pe blog, ori chiar în rezolvarea unor probleme din viața cotidiană. În consecință, să nu vă mirați dacă în acest răstimp, voi fi și mai puțin inspirat, voi aborda subiecte mai insipide, iar rimele le voi găsi cu mare greutate. 😉

Voi simți și lipsa totală de alcool, care avea și el o contribuție substanțială la starea mea de voie bună, dar mai ales un rol de muză nesecată, chiar dacă cele mai multe idei erau niște copilării. Tot rămânea ceva demn de băgat în seamă, iar creierul avea momentele lui de destindere prin imaginație stimulată.

Cât despre femei, să nu vă faceți idei, că oricum nu am niciuna. Doar că îmi place să le admir pe îndelete, să le fac complimente și să visez la ele. Ei bine, în această perioadă, și astfel de ”drog” îmi este interzis cu de la mine putere și decizie. Un fel de post, menit să-mi curețe trupul și sufletul de elementele toxice acumulate de-a lungul unui an. Deși mintea și inima nu se prea bucură de aceste restricții, tot ele sunt cele care beneficiază de pe urma lor.

Anul acesta, numărătoarea a început de marți, și mai am 28 de zile. Sunt convins că voi reuși, așa cum am făcut-o și în ultimele nouă sezoane.

Spirit călător: Ultima călătorie

Timpul trecea dureros de crud, și la fel de repede se terminau substanțele atât de prețioase pentru mine. Mă gândeam îngrozit la ce se va întâmpla atunci când voi rămâne din nou prizonier în corpul meu imobil, între cei patru pereți detestați. Ar fi însemnat, cu certitudine, cea mai nemiloasă condamnare, o situație care m-ar fi scos efectiv din minți. Poate că aș mai fi găsit bani pentru o nouă tranșă de licori, dar George nu ar mai fi fost de acord să mi le aducă. În plus, corpul îmi era tot mai slăbit și susceptibil să intre în colaps. De aceea se impunea să iau măsuri, înainte de a fi prea târziu și fără să dau de bănuit.

Prietenul mi-a venit la ora obișnuită, dar fără niciun gram de entuziasm. Se vedea clar că nu-i făcea nicio plăcere să mă vadă jucându-mă cu moartea și aștepta să se termine odată aceaste experiențe nocive unei vieți obișnuite. Deși i-am deschis o nouă perspectivă asupra existenței, care i se părea extraordinară și promițătoare pentru viitor, nu ar fi vrut să încerce măcar o dată să experimenteze acele trăiri, chiar dacă nu mai avea nicio îndoială în veridicitatea lor.

După ce mi-a injectat psilocibina, am reușit să trișez și să înghit toată licoarea asiatică. Cred că și-a dat seama, fiindcă m-a privit cu o deznădejde amestecată cu un sentiment de regret, de despărțire, de adio. Îmi părea rău pentru el și pentru situația deloc neplăcută în care se va afla de mâine. Pleoapele mi s-au lăsat pentru ultima oară, iar creierul a început să se răzvrătească. Era începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului.

M-am desprins de corp mai ușor ca niciodată și am aruncat o ultimă privire în urmă. Carcasa îmi părea străină și dezgustătoare, camera o închisoare insuportabilă, doar George mă impresiona cu lacrima ce i se prelingea către bărbie. ”Regret, prietene, că am fost egoist și m-am gândit întâi la mine. Poate că ne vom întâlni dincolo și atunci o să mă înțelegi. Iartă-mă!” Cu aceste gânduri am ieșit din încăpere, îndepărtându-mă lin de tot ce-mi era atât de cunoscut: blocul, luminile orașului meu, ale celorlalte orașe din țară, continent, planetă… Rămâi cu bine, Terra!

Bine ai venit Univers! Pe măsură ce mă detașam de atmosferă, măream viteza de deplasare tot mai mult și mai mult către limite, dacă există. Planetele se perindau pe lângă mine precum niște arbori pe marginea șoselei. Din ce în ce mai repede, din ce în ce mai multe. Am trecut cu nonșalanță pe lângă Jupiter, ”mușcând” puțin din straturile sale gazoase, apoi m-am avântat cu întărâtare spre alte stele, tot mai îndepărtate. Trebuia să merg până la capăt.

Viteza luminii era precum cea a unui melc, pentru mine. În curând străbăteam galaxii în câteva clipe, și doar curiozitatea unor descoperiri mă făcea să zăbovesc uneori. Am văzut planete uriașe, cu miliarde de miliarde de ființe minuscule, dar am văzut și planete mici, cu doar câteva creaturi uriașe. Unele specii erau primitive, în timp ce altele dădeau dovadă de o evoluție extraordinară. Atât de incredibilă, încât m-au perceput, pe mine și pe alte spirite cu care m-am întâlnit. Unele dintre ele au rămas, dar eu am plecat mai departe, mânat de o curiozitate nepotolită și o dorință nestăvilită de libertate.

Oare cum arată capătul Universului? Există așa ceva? Mă întrebam după fiecare descoperire și înaintea unui nou avânt. Deși ceea ce vedeam era mereu ieșit din comun, deși tentațiile de a examina mai îndeaproape erau aproape irezistibile, nimic nu mă oprea din îndeplinirea țelului. O singură dată am avut un șoc, simțit ca o sfârșeală, dar mi-am revenit repede. Atunci mi-am dat seama că trupul meu a încetat să mai funcționeze, iar spiritul se eliberase complet. Acum, chiar că nu mai aveam niciun motiv să mă întorc. Galaxie după galaxie, găuri negre și explozii gigantice, spectacole din cele mai grandioase, toate mă fascinau pe moment. La urmă rămânea doar viteza, în căutarea altor minuni, a unui ceva despre care n-aveam nicio idee.

Nu știu cât am rătăcit, pentru că timpul nu avea relevanță și nici nu știam cum se măsoară. La un moment dat, mi s-a părut ceva ciudat și m-am oprit din drum. Cu toate că stăteam, am observat că veneau spre mine miliarde și miliarde de galaxii, cu o viteză tot mai mare. Să fii făcut eu un ocol și să mă fi întors înapoi sau se întâmpla ceva ciudat? Nu aveam vreun ghid alături, astfel că am rămas nelămurit, continuându-mi drumul, multă vreme încă. A venit și momentul în care mi-am dat seama că nu mai e nimic nou de văzut pentru mine. Decât dacă…

Mă apropiam de o nouă Gaură Neagră, iar de data asta n-am mai ocolit-o. Trebuia să merg și pe drumul acesta, să văd ce e dincolo. M-am avântat cu curaj și am simțit puterea vârtejului. De acum nu mai aveam controlul și m-am lăsat dus de curent. Vedeam doar lumini și umbre, lumini și umbre… A urmat doar întuneric și sunete tot mai plăcute. Apoi, dintr-o dată, o lumină puternică… și durere. De când nu mai simțisem durerea! Și nici căldura!

La ce oră este cel mai bine să începem programul de lucru?

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au realizat un studiu în rândul adulților americani, pentru a vedea care ar fi cel mai indicat program de somn și muncă.

ceas

La cercetare au luat parte 124.517 adulți, care au fost înregistrați în cadrul American Time Use Surveys, în intervalul 2003-2011.

Autorul studiului, Mathias Basner, spune că ar fi indicat ca programul de muncă să înceapă târziu, pentru ca oamenii să se poată odihni mai mult. El spune că ideal ar fi ca programul să înceapă la ora 10 dimineața.

Voluntarii care au participat la studiu au spus care este programul lor de lucru și câte ore dorm noaptea. Astfel, cei care începeau cursurile sau serviciul la ora 6 dimineața, dormeau doar 6 ore pe noapte, în timp ce persoanele care începeau mai târziu, între ora 9 și 10 dimineața, dormeau 7 ore și jumătate.

American Academy of Sleep Medicine recomandă ca adulții să doarmă între 7 și 9 ore în fiecare noapte, dar, conform unui sondaj recent, o treime dintre angajați dorm doar 6 ore pe noapte.

De aceea, experții în studiul somnului recomandă un program mai flexibil la locurile de muncă și la cursuri.

Sursa: NYMag

Cele mai geroase ierni din istoria României

Atât temperaturile înregistrate până acum, cât și episoadele cu viscol trădează mai degrabă un anotimp potolit, precizează meteorologii. În istorie, au rămas emblematice iernile din anii ’54, ’67, ’85, ’95, sau 2012.

Din 2000, iarna s-a transformat, mai spun specialiștii în meteorologie. Și tot de atunci, acest anotimp ne surprinde cu zile nefiresc de blânde și însorite, care alternează cu unele foarte reci. La fel cum e în acest an: avem parte de o iarnă atipică, după o lună decembrie destul de caldă și fără zăpadă, avem parte de un ger năpraznic ce a cuprins toată România.

De exemplu, în sud-estul țării, o iarnă are în medie trei sau cinci zile de viscol, până în 40 de litri/mp de precipitații și un strat de zăpadă de până în 10 centimetri. Meteorologii din România punctează faptul că iarna există atât o tendință de creștere a temperaturilor, cât și o creștere a numărului de zile în care avem temperaturi de peste 0 grade Celsius.

Practic, românii aproape au uitat ce înseamnă o iarnă normală și cu adevărat grea. În 1929, de pildă, țara a fost paralizată. S-au înregistrat -38,5 grade Celsius, adică de două ori mai puține față de cele anunțate zilele acestea. Marele viscol a rămas, însă, cel din 1954. Cei care l-au trăit povestesc că ninsoarea nu se mai oprea. Stratul de zăpadă a urcat până la cinci metri grosime, iar vântul a atins viteze de 126 de kilometri pe oră.

Ierni grele și lungi au urmat în ’78-’79 și ’84-’85. În 1995, spre exemplu, s-a atins un alt record, cel climatic. Stratul de zăpadă a rezistat 170 de zile. Iarnă grea a fost și în 2004-2005, la fel ca și în 2012, când locuitorii din est au fost îngropați în zăpadă.

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

Radio Erevan redivivus

UMORUL SĂPTĂMÂNAL

* – Ce e acela un impresar?
Radio Erevan: – Este acea persoană fizică, de factură artistică, care transformă curvele în lebede…

* Întrebare la Radio Erevan:
– Un tovarăș și-a găsit soția cu un străin în pat. Totuși vina la divorț i-a fost dată lui. Găsiți asta corect?
– În principiu da. Tovarășul a venit cu siguranță acasă înainte de terminarea lucrului.

* La Radio Erevan se întreabă:
– Poate o femeie iubi doi bărbați deodată?
– În principiu da, dar mai practic este unul după altul decât deodată.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Este adevărat ce se spune, că jumătate din membrii Comitetului Central sunt idioți?
– Nu e adevărat. Jumătate din membri nu sunt idioți.

* La Radio Erevan se întreabă:
– Este adevărat că socialismul înseamnă epoca de aur a omenirii?
– În principiu da, dar nu tot ceea ce strălucește este aur.

* La Radio Erevan se întreabă:
– Știți cumva când au avut loc primele alegeri după modelul sovietic?
– Asta s-a întâmplat pentru prima oară în Paradis, când Adam și-a ales soția.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Există o definiție marxist-leninistă pentru ”Tanc”?
– În principiu da. ”Tancul este un mijloc de transport pentru excursii în țări vecine și prietene. El poate trage și focuri în semn de salut”.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Care este diferența dintre o femeie și o oglindă?
– Oglinda reflectă fără a vorbi; femeia vorbește fără a reflecta.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Ce este căsătoria?
– O fortăreață asediată: cei de afară vor să intre, iar cei dinăuntru vor să iasă.

Gerul pe uliță

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un om. Nici azi n-a stat,
Lumea a tot patinat.
Pe trotuar, pe scări, pe stradă
E-nghețat.

La Brașov gerul te-ndoaie,
Nu ai cum să nu suspini,
Când auzi că doi vecini
Cresc acum în loc de oaie
Pinguini.

Și Covasna-i degerată.
E un domn ce e-n impas,
E la medic de vreun ceas
Ca un țurțure să-i scoată
De prin nas.

La Râmnic, Doamne ferește,
Nu că e polei prea rău,
Dar dacă Loganul tău
Pune frână… Se oprește
La Buzău.

Gerul e ca o femeie,
Se ține de tine scai.
Iar mașină dacă ai
Pornește la prima cheie,
Dar în mai.

La Vaslui crapă și cerul,
Dar nu-ngheață nimeni, nu,
Fiindcă stau și-ascultă Zu
Și cu votcă trece gerul
În iglu.

Sursa: radiozu

Jurnalul unei zile de joi

Nu prea am obiceiul să scriu jurnale, pentru că zilele mele se aseamănă unele cu altele, deci ar fi ceva plictisitor. Dar azi m-am gândit să fac ceva deosebit, cu riscul de a așterne niște consemnări neinteresante, ba chiar monotone pentru mulți dintre cei care vor avea răbdarea să le parcurgă.

Din primele clipe de după trezire, m-am gândit care ar fi ziua cea mai demnă să o disec în acest mini-jurnal. Evident că nu cea de azi, care de abia a început. În schimb, joia e segmentul din săptămână pe care-l aștept mereu și în care am activitatea cea mai intensă, dacă se poate spune așa. Așadar:

M-am trezit la ora 5.00, iar până pe la 6.00 mi-am făcut de lucru prin baie. Unii comentatori mi-au zis că-i prea mult timp pierdut, doar nu-s femeie să mă aranjez atâta, dar nu am pus la suflet, ci recunosc că dimineața mă mișc mai încet.

În cea de-a doua oră a zilei de joi, iau la cunoștință de mesajele primite pe e-mail și le șterg pe cele de publicitate sau neinteresante. Pe la 7.30 cobor scările și plec să-mi întâlnesc sora, care mă așteaptă în fața casei. Facem cumpărăturile împreună, iar apoi mâncăm micul dejun la mine, plus câte o ceașcă de cafea și un pahar de vorbe. Ieri am avut plăcuta surpriză să primesc vizita unui vechi și bun prieten și coleg de muncă, pe care nu-l văzusem de mult. N-a venit cu mâna goală, ci cu o sticlă de pălincă din caise și piersici, galbenă și aromată. Sub efectul licorii și alături de niște sendvișuri, ne-am întins la povești amuzante, până după miezul zilei. Tare șugubăț, Văsălica ăsta, și mereu cu tolba plină de întâmplări savuroase!

De la 14.00 am rămas singur și, până la 18.00, am navigat printre bloguri, delectându-mă cu postările voastre și comentând atunci când nu mă puteam abține. A urmat cina și știrile TV de seară, cu ajutorul cărora am și adormit.

Cam așa mi-a trecut ziua de ieri, și pot să spun că mie mi-a plăcut. Dacă pe voi v-am plictisit, nu-mi asum nicio vină, că doar v-am avertizat de la început. 🙂