Mor actorii

Mor actorii – versuri de Adrian Păunescu

Ce se-ntâmplă seamănă teribil
Unui zbor cu foarte multe goluri:
În această țară mor actorii
Regretați de propriile roluri.

Tineri și bătrâni, la garderobă
Vin să-și lase cea din urmă haină,
Programați să intre în spitale
Ca să poată să se stingă-n taină.

Nu mai vor aplauze și bisuri,
Nu mai vor sufleori, lumini și farduri,
Ar mai zăbovi doar ca să-și rupă
Propriile afișe de pe garduri.

Mor actorii părăsiți de public,
Teatrul însuși este o fantomă
Și la catafalc le stau de gardă
Rolurile care intră-n comă.

Ne-au făcut să plângem și să râdem,
În momente bune sau mizere,
Astăzi, cu privirea zăvorâtă,
Ei își joacă ultima tăcere.

Ce ciudat, acum, când mor actorii,
Tragedia ce-au jucat-o moare,
Pentru a afla că fără dânșii
Tragedia noastră e mai mare.

Câinii morții reîncep să latre,
Cinici, pofticioși, nerăbdători,
Se tot sting luminile în teatre,
Noapte bună, domnilor actori!

Advertisements

Femeie, ești frumoasă!

Ești frumoasă când ești tristă,
Ești frumoasă când zâmbești,
Când verși lacrimi în batistă
Și atunci frumoasă ești.

Ești frumoasă când ești goală,
Ești frumoasă îmbrăcată,
Ești, când stai la mine-n poală,
Frumoasă ca niciodată.

Ești frumoasă dimineața,
Ești frumoasă când visezi,
Chiar și când te lupți cu viața
Ești frumoasă, dar nu vezi.

Ești frumoasă când îți pasă,
Ești frumoasă când mă cerți
Nici nu știi cât de frumoasă
Poți să fii atunci când ierți.

Ești frumoasă când vorbești,
Ești frumoasă când respiri
Doamne, ce frumoasă ești
Când mi-alergi prin amintiri.

Ești frumoasă-n vis, în gânduri,
A mea inimă ți-e casă,
Te aștern în aceste rânduri,
Să rămâi mereu frumoasă!

Autor: Elena Braga

Fabule mici pentru oameni mari

MICROSCOPICĂ

Când pleca o dată la război un om
I-a strigat o cioară dintr-un vârf de pom:
– Du-te la oștire, pentru țară mori
Și-ți va da nevasta un copil din flori!

Omul, auzind aceasta, n-a mai vrut să plece,
Deci, a fost la urmă, fiindc-a dezertat,
Condamnat la moarte și executat

Morala:
Cine crede tot ce-i spui
Este vai de capul lui.

DOI PRIETENI

Un bețiv, din lumea toată
(Care se numește Lae)
Ce fusese rupt o dată
De nevastă-sa-n bătaie,
Auzind cum că nevasta
Unui prieten i-a cârpit
Și aceluia o palmă,
Foarte mult s-a veselit

Morala:
Râde ruptul de cârpit.

OMUL ȘI RAȚA

Unui om, săracul, într-o dimineață,
I-a murit o rață,
Bietul om, de ciudă, tare s-a-ntristat
Când văzu că-i moartă cu adevărat;
Dar la scurtă vreme, în aceeași lună,
I-a murit și soacra – tot de moarte bună…

Morala:
Să nu pierzi nădejdea, orice-ar fi să fie –
După întristare, vine bucurie.

CIN’ S-A FRIPT CU CIORBA…

Fratele nevestei unui negustor
A venit o dată pe la casa lor,
Zicând că la noapte, mâine, cine știe,
Are gând să plece în călătorie
Și că prin urmare
Vrea să-și sărute sora la plecare.
– Ba să nu pui gura pe nevasta mea,
A strigat bărbatul, că intri-n belea!
– Și de ce să nu pun gura, măi cumnate,
Când știi că mi-e soră și că eu i-s frate?
– Poți să-i fii și tată!, zice omul scurt –
Cin’ s-a fript cu ciorbă suflă și-n iaurt!

VĂDUVA ȘI PITICUL

Zice că demult, o dată,
Un pitic s-a însurat
Cu o văduvă bogată
Ce fusese măritată
Cu un om mare de stat.
Și-o fi dus ea, altădată, o viață mai tihnită,
Dar la urmă și piticul a făcut-o fericită…

Morala:
Cu muncă și cu răbdare,
Poți face cât unul mare.

GELOZIE

Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot așa l-ai fi iubit.
Dacă nu-ți ieșeam în drum
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin, nu mie,
Mângâierile de-acum.
Ai avea și vreun copil
Care, poate (idiotul!)
Ar fi semănat în totul
Cu-acel tată imbecil.
Dar așa… ce lucru mare
Că-ntr-o zi ne-am întâlnit
Și că-s foarte fericit,
Absolut din întâmplare!

Autor: GEORGE TOPÂRCEANU

La Paști

Astăzi în sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necăjite și mânjite,
Zece ouă înroșite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
– Ce vă este, frățioare,
– Ce vă doare?
Nu vă ninge, nu vă plouă,
Stați gătite-n haină nouă,
Parcă, Dumnezeu mă ierte,
N-ați fi ouă…
– Suntem fierte!
Zise-un ou rotund și fraise
Lângă pasca cu orez.
Și schimbându-și brusc alura,
Toate-au început cu gura:
– Pân’la urmă tot nu scap!
– Ne gătește de paradă.
– Ne ciocnește cap în cap
Și ne zvârle coaja-n stradă…
– Ce rușine!
– Ce dezastru!
– Preferam să fiu omletă!
– Eu, de m-ar fi dat la cloșcă,
Aș fi scos un pui albastru…
– Și ru unul violet…
– Eu, mai bine-ar fi să tac:
Așa galben sunt, că-mi vine
Să-mi închipui că pe mine
M-a ouat un cozonac!…

George Topîrceanu – Migdale amare (1928)

Scrisoare mamei

SCRISOARE MAMEI
.
La tine mamă, cum sunt stelele?
De-aici le tot privim strălucitoare,
Acolo sus e cald, e cer senin?
Și, vin și-acolo păsări călătoare?…
Și-acolo mamă florile-nfloresc?
Udate-s tot de ploi sau cresc în glastre?
Și pomii cât de-nalți și mândri cresc…
Le mai udați cu lacrimile noastre?…
Aici se-aprind lumini la Înviere
Sau, poate sufletele noastre ard făclii,
Acolo sus e veșnică lumină…
Ori, sufletele ard doar cât sunt vii?
Tot mai trudești la stative, măicuță,
Fuior mai torci, mai coși pe pânză flori?
Să pui pe masa îngerilor vama,
Că sus în cer, într-una-s sărbători.
Aici ne-mbracă-n floare primăvara,
Ce pomi au înflorit și care nu.
Mai poți să vii de Paști cum ai promis, de nu,
Să vii măicuță atuncea când vrei tu!
E tot mai tristă lumea… cea din lume,
Un fel de Turnu-Babel nepătruns…
Trimit de-aici scrisoare fără adresă,
Dar, neîntârziat aștept răspuns!
.
Sursa: e-mail

Leacuri băbești

STRAȘNIC MEDICAMENT
(poezie satirică de Ion Pribeagu)
.
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
.
Sandu, un amic simpatic,
Cum sunt mulți în Capitală,
Era predispus săracul
Totdeauna la răceală.
.
Și s-a întâmplat deodată,
Sandu să se îmbolnăvească,
Nu de tuse-obișnuită,
Ci de una măgărească.
.
Cu convulsii ne’ntrerupte,
Că la față se înroșea,
Și întruna zi și noapte,
Tot tușea și iar tușea.
.
A luat medicamente,
Prafuri, droguri și chinină,
S-a frecat cu unguente,
Cu eter, hemoglobină.
.
Ș’a pus prișniț la picioare,
Și ventuze și muștar,
Iod la piept și pe spinare,
Însă totul în zadar.
.
Ș-a fost sfătuit să meargă
Și la Baba Safta Musea,
Poate că-i prepară dânsa,
Vreun leac să-i treacă tusea.
.
Mulți tămăduiți de dânsa,
O slăveau în chip și fel,
D’aia, cu nădejdi la babă,
Într-o zi s-a dus și el.
.
Baba Safta – c’o privire,
I-a spus verde, fără teamă:
– Tusea o să-ți treacă numai
Dacă bei lapte de mamă!
.
Caută-o femeie care
Are-un copilaș și vrea,
Și plătește-i să te lase,
Să sugi lapte de la ea!
.
Și’n cel mult o lună-două,
Să nu-ți pară curios,
Îți dispare toată tusea
Și te faci iar sănătos!
.
Ș’a găsit la Copșa Mică,
Pe Frușina lui Tărîță,
Pepenoasă și voinică,
Și c’un copilaș de țâță.
.
S-a înțeles cu ea, să vie,
Zilnic între cinci și șapte,
Fără nici o silnicie,
Să-și bea porția de lapte.
.
Și venea sărmanul Sandu
După sfatul bătrânicăi
Să se vindece cu leacul
De la pieptul Frușinicăi.
.
Să desăvârșească-efectul
Și gâtleju’a-și limpezi,
El venea să-și bea tainul
Și de două ori pe zi.
.
Drăgăstoasă și avidă
După-avânturi tinerești
Într-o zi, i-a spus timidă:
– Altceva nu mai dorești?
.
– A, ba da! – răspunse Sandu
Cu un aer mulțumit –
Dacă-aș ști că nu te superi
Aș dori ș’un biscuit!
.
Concluzie:
În această lume slută
Foarte mulți vor să se… vindece.

Poezie dedicată Aureliei Ion

Poezie dedicată domnișoarei locotenent Aurelia Ion. Dumnezeu să o odihnească în pace!
.
ZBOR FRÂNT (de Violetta Petre)
.
Și de-aș striga, nu-i cine să m-audă
Căci moartea a plecat s-adune vii
Și i-aș răcni-n urechea aia surdă
Să-i lase să trăiască pe copii…
Să nu le frângă-așa deodată zborul
Și aripile-ntinse către cer;
A înghețat în ziua asta dorul
Părinților… și câte vise pier!
Acolo printre brazii fără nume
O fată a privit cum norii vin
De ce-i atâta liniște în lume?
Și de ce simt o lacrimă-n suspin?
Și, mamă, unde ești? În brațe ia-mă
Și mă-ncălzește, că mi-e iarnă grea!
Mi-e întuneric și de el mi-e teamă
Și-o doamnă-n doliu vine să mă ia…
Și tu, iubite, prinde-mă de mână!
Și nu-mi da drumul că mai am un pic;
M-așteaptă locul meu unde-s stăpână
Pe-un colț de rai, sau poate nu-i nimic…
Aș mai fi vrut să te iubesc o clipă
Și să mai aflu viața cum mai e?
Dar nu mai am în zbor nici o aripă
Și mor în brațe cu-n banal: de ce…?
.
Sursa: e-mail

La Bolintineanu

La Bolintineanu, chiar în faţa porţii
Stau părinţi ciorchine, cântărindu-şi sorţii.
Teama-i înconjoară ca un val al nopţii
Şi şoptesc sfielnic ca în ceasul morţii.
.
Cum odrasla-i scumpă ce la BAC trudeşte,
Tare e stresată şi nu reuşeşte
Să-nţeleagă iota ceea ce citeşte.
Şi-atunci ce să facă? Tace şi plăteşte.
.
Orologiu bate ziua jumătate.
La liceu în poartă oare cine bate?
E procuratura cu poliţia-n spate
Ce-au venit să umfle loazele pătate.
.
Cum să-accepte asta mame furioase,
Taţi cu voci de stentor, ţaţe curajoase?
Se crucesc în poartă babe curioase.
Care este crima de-au plătit un şase?
.
“Să lăsaţi copiii!!” – se-auzi deodat’.
Şi ca prin minune toţi au îngheţat.
“Nu e mare lucru dacă-au copiat.
Cum să se-antreneze pentr-un plagiat?”
.
Sursa: ziare.com

Minte proastă

MINTE PROASTĂ
.
(după Miron Radu Paraschivescu)
.
Credeau mulţi c-o am prea mare
şi s-au pus să mi-o măsoare…
Ca să vezi ce minte proastă,
puteau veni la nevastă
s-o întrebe cum stă treaba,
nu să măsoare degeaba,
doar ea putea să le zică,
de la-nceput, c-o am… mică!
O fi ea cu roboteală,
da–mi ţine şi…socoteală,
nu care cumva să scap
şi, bătrân, să-mi fac de cap.
Că, dac-o ai… nesimţită,
poci să nu pici în ispită?
De-asta zic eu că muierea
îmi ştie bine durerea,
da’ ei, proştii, ce poci spune,
căzuţi toţi în cap, pă bune,
fără să se mai gândească,
săriră s-o ciopârţească.
Trecui eu peste necaz,
fără să fac prea mult caz,
şi încerc, cum s-o putea,
să îmi fac treaba cu ea.
Uneori, când, printre deşte,
îmi scapă, de zici că-i peşte,
simt că mă ia cu răcori
şi stau treaz până în zori,
făcându-mi plan după plan,
cum să mai câştig un ban,
că ăştia patru la sută,
daţi de Guvern la derută,
pensia tot nu-mi ridică
şi rămâne mică, mică…
.
Minte de pitic, se pare!
Zicea că o am prea mare,
cănd a pus să mi-o măsoare…
.
DESPRE CE CREDEAŢI CĂ E VORBA…???

Capra cu trei iezi… tupeiști

Undeva într-o pădure
Cu alune, fragi și mure,
Și-un izvor,
Cât o ață de mosor,
Dacă nu cumva mai mare…
Însă cine s-o măsoare
De la tălpi până la nas,
Fără riglă și compas?
Șade capra-n casă nouă,
Nici n-o ninge, nici n-o plouă.
Vorba vine cum c-ar sta,
Că mai mult e pe vâlcea,
Fiindcă iezii cucueți,
Trei la număr, toți băieți,
Vor măceșe și bureți,
Alteori vor leuștean
Și-atunci umblă pe tăpșan.
Sau să zicem miez de nucă,
Și-atunci umblă ca năucă,
Neștiind de und’ s-aducă.
Când și când, cei trei vor sare,
Capra nu le dă că n-are,
Și-atunci cumpără din piață
De la oaia precupeață
Care-i vinde și verdeață.
Într-o zi, ce-i dă prin cap?
Tocmai ronțăia un nap
Si-avea mintea foarte clară…
– Ce-ar fi să mă duc la moară?
Cât stau ăștia mici în pat,
Eu m-am dus si-am măcinat.
Până careva mă strigă,
Am pus și de-o mămăligă.
Bine nici n-a spus ce-a spus,
C-a luat traista și s-a dus.
Moara e mai jos de râu,
Macină cinci zile grâu
Și porumb duminică.
Luni nu macină că stă.
Era ziua de porumb.
Lume multă… până-n dâmb,
Era gata să renunțe,
Dar venise cu grăunte.
Când să pună boaba-n coș,
Iată vine moș cocoș
Care zice c-a văzut
Urme de bocanci de lup,
Printre fragi și printre mure,
Către casa din pădure.
Sare capra ca din pușcă,
Gând de spaimă parc-o mușcă!
– Nu cumva…???
Iar cocosul îngăima
– Da!!!
Lasă traista goală-n cui
Și grăunța nimănui,
Trece gardu’, moara, șura,
Cade-n cap, se dă de-a dura,
Se repede pe cărare
Și de-a dura, și-n picioare,
Behăind:
– Dacă-l prind, îl bat de-l sting!
Când ajunge-n pajiște,
Ușa casei… vraiște,
Și-a urlat îngrozitor:
– Ieși afar’ că te omor!
În cămașă și nădrag,
A ieșit cel mic în prag,
Iedul caprei cel mai drag;
Ea a stat, l-a mâmgâiat,
L-a pupat, l-a-mbărbătat,
După care l-a-ntrebat:
– Unde-i lupul?
– L-am păpat!