Autobuzul (6)

Curtea școlii începea să se golească de copii, de adulți, de flori și de culoare. Unii plecau cu zâmbete pe chip, alții cu ochii înlăcrimați sau încercând să-și ascundă slăbiciunile de om sentimental. Deschiderea anului școlar fusese parcă mai intensă și mai emoționantă ca niciodată, deși nu a durat decât trei ore, timp în care fiecare elev și-a vizitat clasa și a schimbat câteva cuvinte cu cel care-i va fi dascăl. Prichindeii din clasa întâi au fost vedetele sărbătorii, alături de părinții lor și noua învățătoare. De fapt nu era nouă, dacă ne raportăm la vârsta ei și la anii deceniile de experiență în această școală, înainte de pensionare. Probabil că de aceea a fost primită cu atâta căldură de mamele care-i încredințau copiii, felicitată pentru revenire și blagoslovită cu urări de sănătate și putere de muncă. Printre acestea era și Nadia Fage, fostă elevă a doamnei Pricop, cu care devenise prietenă de-a lungul anilor.

– Să tot fie vreo patru ani de când nu ai mai predat, îi spuse tânăra mamă, în timp ce micuța ei Luminița inspecta curioasă curtea școlii și mesele încărcate cu flori.

– Iar ți-ai făcut corect temele, draga mea. Exact patru ani sunt de când am plecat în Rona de Sus să am grijă de mama și de pământul lăsat de izbeliște. Dar mămuca s-a stins anul acesta, iar averea a devenit motiv de judecată prin tribunale. Ăsta a fost motivul pentru care am acceptat să revin, dar și rugămintea directoarei, care-mi spunea că nu găsește un învățător pentru clasa întâi.

– Îmi pare rău pentru pierderea suferită, dar mă bucur că ești iar printre noi și o să-mi educi fata, așa cum ai făcut și cu mine. Și mă mir cum ai putut să trăiești departe de lumea trepidantă, izolată într-un sat de munte. Eu am fost plecată cu soțul în Austria, pentru doi ani, dar tot cu gândul la locul acesta adormeam și mă trezeam în fiecare zi. Am revenit de curând, în special pentru ca Luminița să învețe la o școală românească.

– Uite că nu am știut, se miră învățătoarea. Înseamnă că nici tu nu ai fost aici când s-au întâlnit yoghinii lui Bivolaru.

– Habar nu am, răspunse Nadia și mai mirată.

– Ce păcat că am ratat amândouă această spirală, zise cu dezamăgire doamna Pricop. Se zice că un discipol al lui Gregorian Bivolaru a promis că-l va aduce pe maestru în țară, pentru a medita cu adepții și a se încărca de energie cosmică. Pe tânăr îl chema Dani… și nu mai știu cum, dar avea un autobuz personal cu care străbătea tot continentul. În ziua mult așteptată, pe terenul ales erau strânși foarte mulți adepți din localitățile apropiate, dar și din zone mai îndepărtate. Ar fi venit cu zecile de mii, însă nu s-a făcut publicitate, de frica autorităților care voiau să pună mâna pe mentor. Astfel că vestea a circulat din gură în gură și în mare taină. Autobuzul a sosit înainte de înserare și a fost înconjurat imediat de cercuri concentrice din oameni. Cu toții îi simțeau prezența, chiar dacă el întârzia să-și facă apariția; poate se ruga sau se pregătea sufletește să dea ochii cu cei care-l divinizau. Luminile difuze din interiorul autovehiculului lăsau să se întrevadă cel puțin două umbre care se mișcau într-un anume ritm, în timp ce întunericul se lăsa tot mai complet peste grupul de oameni. Apoi s-a produs minunea: un grup de stele s-a desprins din bolta cerească și a coborât deasupra autobuzului, formând o coroană care se rotea lent, lansând praf sclipitor peste întreaga adunare. Atunci au fost siguri că Guru e într-adevăr în autobuz, iar spiritul lor a ajuns la un nivel superior, nemaiîntâlnit până la această ședință… Chiar n-ai auzit nimic despre acest fenomen unic?

 

Imagine similară

– Nu, dar nici nu prea am avut timp încă, recunoscu spășită tânăra. În schimb, știu unde se află autobuzul lui Dani.

– Excelent!, se bucură bătrâna învățătoare. Poate mergem să-l vedem împreună.

– Nu cred că-i o idee bună. E „parcat” în grădina unui bătrân ciudat și deloc bucuros de oaspeți. S-a mutat de curând printre noi, fumează ca un turc dintr-o pipă și nu umblă pe la biserică. E ceva dubios cu omul ăsta. Dar ce s-a întâmplat, până la urmă? L-au văzut pe Bivolaru?

– Poate că ar fi ieșit la vedere, dar au apărut mașinile de poliție cu sirene și somații prin portavoce. Coroana din stele a dispărut, oamenii au început să se agite, focuri de avertisment au fost trase în aer și s-a iscat o confuzie despre care mulți credeau că-i sfârșitul lumii. Picătura care a umplut paharul a fost când s-au implicat și localnicii, porniți împotriva necredincioșilor care invocau puteri misterioase și păgâne, după părerea lor. Astfel s-a iscat o încăierare generală, cu bâte, cuțite, pumni și focuri de armă necontrolate. A fost nevoie de câteva dube de mascați pentru a dispersa mulțimea și a-i aresta pe scandalagii. Ciudat este că în autobuz nu s-a găsit nicio persoană.

– Ca să vezi ce se poate întâmpla în lipsa noastră!, gândi cu voce tare Nadia.

P.S. – Fragment dezvoltat după o idee propusă de Zaraza.

De-ale noastre

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* O blondă cu niște căști și un walkman intră într-un coafor. Se așează pe scaun și zice:
– Vreau să mă tund.
– Trebuie să-ți dai jos căștile, îi spune frizerul.
Blonda:
– Nu, nu pot să fac asta! Dacă mi-aș scoate căștile, aș muri.
Frizerul începe să o tundă pe unde mai putea și el, fără să-i scoată căștile… Când vede că nu mai avea ce să mai taie, îi spune blondei:
– Gata, nu se mai poate, tre’ să-ți scoți căștile!
Blonda:
– Nu, nici gând! Dacă mi le scot, sigur o să mor!
Frizerul mai tunde el ce mai tunde și, la un moment dat, îi scoate căștile. Blonda mai trage o dată aer în piept, după care cade jos moartă. Curios, frizerul ridică căștile și le pune la urechi să audă ce asculta blonda: ”Inspirați, expirați, inspirați, expirați…”

* Înainte, tații își doreau ca primul copil să fie băiat.
Acum, își doresc ca primul băiat să fie al lor.

* Doi bătrânei stau de vorbă:
– Nu pot să te încurc, o ai prea mică pentru mine!
– Recunosc, pensia o am mică, dar compensez cu tensiunea, glicemia și colesterolul. Pe astea le am mari…

* Un câine fugea disperat prin deșert. O vulpe îl oprește și-l întreabă unde se grăbește, la care câinele:
– Lasă-mă în pace, că de nu găsesc un copac fac pe mine!

* Un pieton neatent este lovit de o motocicletă.
– Ei bine, poți spune că ai avut o zi norocoasă, îl consolează motociclistul în timp ce-l ajuta să se ridice.
– Zi norocoasă?
– Da, pentru că eu de obicei conduc un camion de 30 de tone…

* Iubirea adevărată este atunci când ea iese din mașină, izbește portiera și el o înjură doar în gând.

* Se trezește Janos și-i spune nevestei:
– Am visat ceva frumos.
– Ce, mă Janos?
– Că am fost în București!
– Și ce-i frumos în visul ăsta, mă?
– Nu m-au lăsat să intru decât cu pașaport!

* Un ins, vizibil lovit de licorile bahice, se plimba pe un hol, căutând un birou anume.
Se oprește în dreptul primei uși și silabisește cu greu:
– Departam… (hâc)… entul… cultuuura și… (deh) nu-i bun. (hâc) nu aici…
Merge sprijinindu-se de ziduri spre următorul birou:
– Servii-ciu… (hâc)… Puuu… blic… de evid… (deh) nu-i bun nici (hâc) aici…
– Asooocia… ția alcoool… Aha! Aici e… Și intră.
– Buuună ziua! (hâc). Pardon! Nu vă zupărați, aici este… Asooo… ciația alcoolicilor (hâc) anonimi… din… România? (hâc)…
– Da, desigur. Poftiți, vă rog, luați loc! Doriți să vă înscrieți?
– Ei aș, (hâc)… Am venit să-mi dau demisia!!!…

* – Soțul tău mai aleargă după femei?
– Da, dar de când s-a pensionat, numai la vale…

* – Cine mai fluieră după femeile trecute de 45 de ani???
– Oala sub presiune…

Imagini pentru imagini cu pinguini

* Fetelor, țineți minte! Pinguinii sunt rândunicile care au mâncat seara după ora 18!

* Un tip se duce la concursul ”Vrei să fii miliardar?”
Virgil Ianțu îi pune întrebarea:
– Cât de adânc este vaginul soției dumneavoastră?
a) 10 cm b) 15 cm c) 18 cm
Tipul răspunde:
– Pot să sun un prieten?

* Doi îndrăgostiți în parc.
– Iubito, înaintea mea cu cine te plimbai în parc?
– Cu nimeni.
– Serios?!?
– Toți aveau mașină!

* – Doamnă, rochia asta vă face grasă!
– Ah, slavă Domnului!, și eu care credeam că e de la shaorma.

* La școală, la țară, profesoara întreabă elevii:
– Copii, când e cel mai potrivit moment pentru culesul fructelor?
Micul copil de țigan răspunde:
– Când e legat câinele!

* Trei berze se întâlnesc în zbor și se întreabă una pe cealaltă:
– Tu unde mergi?
– Merg la un cuplu care încearcă de 10 ani să aibă un copil… le duc o fetiță.
– Frumos.
– Și tu?
– Merg la o doamnă care nu a avut niciodată copii… îi duc un băiețel.
– E tare!…
– Dar tu?, întreabă cele două berze pe a treia.
– Merg până aci, la o mănăstire. Nu le duc niciodată nimic, dar îmi place să le bag în sperieți…

Ești peste tot

Imagine similară

Te întâlnesc în visele fiecărei nopți,
În primele gânduri matinale,
Îmi încerci inima de-a lungul zilei
Și mă alinți la fiecare amurg.

Te regăsesc în primele raze de soare,
În susurul trepidant al izvorului,
În frunzele ce-și încearcă elasticitatea
Și în ploile ce purifică natura.

Te percep în fiecare poezie,
Te simt în toate melodiile romantice,
Te întâlnesc în oricare pictură nud
Și te miros în florile pământului.

Ești peste tot, fără ca tu să știi,
Mi-ai invadat complet universul,
Poate nu e bine, dar dispariția ta
M-ar lăsa într-un vid de emoții
Și steaua mea s-ar stinge.

Autobuzul (5)

Bătrâna poștăriță se lumină la față când îl văzu la poartă pe badea Grigor. Îi făcu semn de departe să o aștepte și grăbi pasul, în timp ce căuta cu fervoare ceva din geanta burdușită. Scoase victorioasă un plic, chiar înainte de a ajunge în fața omului ce o aștepta liniștit.

– Ai o scrisoare din străinătate, domnule Grigor, spuse femeia plinuță la trup și cu respirația accelerată de efortul depus. Trebuie să semnezi aici, adăugă ea oferindu-i un pix și un document, scoase cu aceeași dexteritate.

Bătrânul luă întâi scrisoarea și o întoarse cu grijă pe ambele părți, de parcă s-ar fi temut să n-o strice. Dădu din cap mulțumit și cu un surâs abia perceptibil, după care onoră cererea, semnând încet și apăsat în spațiul indicat cu degetul de femeie.

– Bine că te-am prins la poartă, că tare-s grăbită și n-aș mai pierde vremea intrând în casă, zise bătrâna pe nerăsuflate. Dar de la cine-i scrisoarea și ce vești poate să aducă?

Badea Grigor strecură plicul într-unul din buzunarele largi ale hainei și cu cealaltă mână își scoase pipa și tutunul din buzunarul mic de la piept. Abia apoi catadicsi să răspundă:

– Om vedea, zise el în timp ce-și îndesa cu conștiinciozitate duhanul în lăcașul destinat.

– Poate are legătură cu autobuzul din grădină, speculă poștărița Ileana încercând să-l tragă de limbă.

Văzând că intenția ei rămâne fără nicio reacție, femeia își schimbă abordarea:

– Tare mi-ar plăcea să mă lași odată în vizită la lăcașul ăla, domnule Grigor.

Bătrânul își aprinse pipa și o privea visător pe Ileana, învăluit în fumul alb și aromat.

– Care lăcaș?, întrebă el cu vorba molcomă.

– Păi, autobuzul. Doar știi că a fost un lăcaș de rugăciune, răspunse poștărița contrariată.

Dar omul ridică din umeri, facilitând astfel derularea unei noi istorisiri despre autovehiculul legendar:

– Tocmai dumneata să nu fii la curent cu cea mai mai mare minune, despre care vorbește toată lumea! E drept că unii au deformat adevărul, ba chiar l-au schimbat complet, dar cei mai mulți nu-l vom uita niciodată pe Dani, Omul Sfânt care a primit puterea de la Dumnezeu să ne lumineze și să ne vindece. Se zice că era călugăr, iar darul lui s-a simțit de când era copil. Atunci s-a retras dintre oameni și s-a apropiat de Dumnezeu în singurătate, învățând și meditând la cele spirituale, purificându-și trupul și gândurile lumești. Când a revenit printre noi, după mulți ani de sihăstrie, și-a închinat viața semenilor, făcând din autobuzul acesta un altar ambulant la care oamenii veneau să se închine, să se roage și să se vindece. Chiar și nepoata mea a fost tămăduită de o boală la ficat, după doar o singură vizită la Sfântul Dani, după ce i-a pus mâna pe locul bolnav și a spus o rugăciune. S-a întâmplat chiar aici, înainte de a se întâmpla tragedia, după care am plecat cu fata în concediu, la mare.

Imagine similară

Grigor asculta cu ochii mijiți, sprijinit de stâlpul porții și aspirând la intervale regulate din aroma tutunului. Ileana așteptă zadarnic vreun cuvânt de stimulare sau măcar de aprobare, dar, văzând că n-are șanse, respiră adânc de câteva ori și își continuă istorisirea:

– Oamenii sunt răi și necredincioși, așa cum au fost și pe vremea lui Iisus. Dacă Fiul Domnului s-ar mai naște acum, l-ar condamna la moarte chiar mai repede decât au făcut-o atunci. Așa s-a întâmplat și cu bietul Dani, pe care unii îl considerau slujitor al Satanei, vrăjitor sau șarlatan. Zvonurile erau întețite mai ales de un milionar parvenit ce își bătea rău nevasta, iar ea și-a găsit refugiul în autobuzul Omului lui Dumnezeu. El i-a oblojit rănile și sufletul, oferindu-i adăpost și alinare în mai multe rânduri. Milionarul a aflat și a tocmit oameni pentru a-l elimina pe Dani. Totul s-a petrecut în perioada când eu eram plecată la tratament, dar știu din surse sigure că mercenarii nu au avut curajul să intre în autobuz, ci l-au ademenit noaptea afară. Doar când i-au văzut silueta au început cu toții să tragă, iar din potopul de gloanțe nu a scăpat nici nevasta milionarului. Sunt fapte pe care le știu autoritățile, dar bogătașul a plătit unde trebuie pentru a se opri cercetările și a se mușamaliza totul.

Poștărița termină cu patos relatarea și își recăpătă energia după câteva exerciții de respirație. Bătrânul era la fel de impasibil, ba acum își manifesta interesul în golirea și curățarea meticuloasă a pipei.

– Ce zici, pot veni să mă rog în ce a mai rămas din altarul lui Dani?, se interesă femeia.

– Om vedea, se auzi același răspuns succint și puțin promițător al omului, fapt care o înciudă și mai mult pe Ileana.

– Trebuie să se poată, domnule Grigor. Că și eu îți aduc numaidecât orice corespondență, după cum ai văzut chiar acum. Iar dumneata trebuie să fii om credincios, cu frica lui Dumnezeu, drept pentru care știu că nu vei împiedica un alt credincios să se roage într-un lăcaș ce s-a nimerit să fie în grădina dumitale.

Grigor dădu ușor din cap, semn care putea însemna orice, dar poștărița consideră că nu mai avea rost să zăbovească. Oricum, o așteptau alți consăteni, cărora avea ceva nou să le povestească.

Spumoase

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* La un concurs de vânătoare a melcilor:
Locul I – Un bătrân de 88 de ani a prins 2 melci.
Locul II – Un alt bătrân, de 89 de ani, a prins un melc.
Locul III – Un bătrân de 90 de ani nu a prins niciun melc, dar s-a strofocat foarte mult.
După festivitatea de premiere se iau interviurile și se ajunge și la cel de pe locul III:
– Cum se face că nu ați reușit să prindeți niciun melc?
– Apăi, fata moșului, eu până mă apleeeeec…, până întind mânaaaa…, melcul… țuști!!!

* – Am auzit că ți-ai găsit o slujbă…
– Da, m-am angajat, sunt vârcolac la o brutărie.
– Cum adică?
– Vâr colaci în cuptor…

* O tipă merge la un chirurg plastician:
– Doctore, mi-am pierdut urechile într-un accident, vă rog să mă ajutați!
– Nicio problemă, vă montez o pereche de urechi de la o blondă. Vă deranjează?
– Nu, nu cred, doar sunt tot urechi.
Trece o lună, după care femeia vine la cabinet furioasă și strigând la doctor.
Medicul, mirat, întreabă:
– Ce s-a întâmplat, nu auziți bine?
– Ba da…, aud perfect, dar… nu mai înțeleg nimic!!!

* Doi motocicliști, noaptea, văd farurile unui TIR. La un moment dat, unul dintre ei îi spune celuilalt:
– Uite bă încă doi alții ca noi! Hai să trecem printre ei!

* Un cuplu, la psiholog. E întrebată întâi ea, despre ce și-ar dori de la partener.
– Aș vrea să simt o efuziune de dragoste și înțelegere, o comuniune între sufletele noastre. Să-l simt receptiv la sentimentele mele și săritor la dorințele împărtășite sau doar sugerate. Să avem o relație pură și caldă, o iubire continuă și înălțătoare. Să ne contopim unul în celălalt, la fel cum am făcut-o atunci când ne-am cunoscut.
– Dar dumneata, ce ți-ai dori?, îl întreabă psihologul pe bărbat.
– Eu aș vrea să-mi dea voie să merg la pescuit!

* Cel mai bine vândut produs alimentar din Ținutul Secuiesc este pateul.
Maghiarii adoră să meargă la magazin și să zică: ”Dați-mi, vă rog, Ardealul!”

* Astăzi m-am apucat de grădinărit!
M-am plantat în pat și așa o să stau toată ziua!

* Nevasta unui preot nu prea bogat vine de la oraș cu o rochie nouă. Când vede chitanța de 400 de lei, preotul se face foc:
– Eu pun bani deoparte să avem mâncare și să întrețin casa, iar tu?…
– Bărbate, nu m-am putut abține, tentația era prea mare. Ca și cum un demon mi-ar fi șoptit: ”Îți stă bine! Îți stă bine!”
– Păi și de ce n-ai zis cum te-am învățat eu: ”Îndepărtează-te Satană de mine!”?
– Așa am zis, dar el a continuat: ”Și de la distanță îți stă bine!”

* Contabilul merge la medic fiindcă suferă de insomnie. Medicul întreabă:
– Ați încercat să numărați oi?
– Da, dar nu merge. Dacă greșesc, trebuie să verific și să sun auditorul…

* – Vai ce bine miroși, cu ce te-ai dat?
– Cu bicicleta!!

* Fetelor, alegeți-vă cu atenție bărbatul vieții voastre, deoarece copilul nu o să semene cu BMW-ul, o să semene cu șoferul!

* Pe o ploaie torențială, o tânără drăguță se chinuie să schimbe cauciucul de la mașină. Un tânăr se oferă să o ajute. Într-un târziu, ud leoarcă, murdar și obosit, acesta îi spune:
– Acum nu mai trebuie decât să scoatem cricul.
– Vă rog să-l scoateți cu grijă. Soțul meu doarme în mașină…

* Că trece tinerețea nu-i mare pagubă!
Problema e că trece și bătrânețea!

* Degeaba te îmbraci de la Milano, dacă te dezbraci pe oriunde!

* – Maestre, care-i secretul înțelepciunii?
– Să nu te contrazici cu proștii.
– Maestre, nu cred că ăsta-i secretul!
– Ai dreptate!

* Bărbatul cu picioarele epilate merită o femeie cu mustață.

* Pentru un abdomen plat, trebuie să mâncăm numai alimente plate.
Pizza, de exemplu. Și ciocolată.

Imagine similară

O toamnă unică

 

Imagini pentru imagini cu roua diminetii

Peste pătura de rouă
Din dimineți somnoroase,
Peste oameni, peste case…
A sosit o toamnă nouă.

Încă nu ne afectează,
Își țese încet fuiorul
Și ne ia cu binișorul
Până se acomodează.

Azi, un vânt ceva mai tare,
Mâine, o ploaie-ndesată,
Cu răcorire treptată
Se-așterne la guvernare.

Ne ia cu daruri frumoase,
În nuanțe pastelate,
Prin mișcări alambicate
Ne pătrunde până-n oase.

Mulți susțin că e o doamnă
Cu capricii de femeie
Ce stârnesc multe condeie
Și la cugetări ne-ndeamnă.

Dar să nu ne fie frică,
Deși ne cam dă emoții,
Ba s-o gratulăm cu toții
Că e o toamnă unică.

Autobuzul (4)

Ionică, tânărul agent de poliție, examina contemplativ fiecare porțiune exterioară a masivei arătări din tablă groasă, ce contrasta izbitor cu cadrul natural atât de blând al grădinii. Dădu înconjur epavei, atingând cu degetele fiecare gaură sau punct de rugină, pipăind cauciucurile distorsionate de pe genți, mângâind cu finețe farurile și stopurile care încă nu erau sparte. Grigor stătea așezat pe o buturugă din apropiere și era ocupat, ca de obicei, cu ritualul obișnuit al umplerii pipei. Într-un târziu, când gospodarul reuși să scoată primele rotocoale de fumuri, polițistul se apropie de el, agitând ușor un dosar pe care-l ținuse subsuoară.

– Bade, trebuie să recunosc că-i un caz cu totul deosebit să ții un ditamai mastodont din fiare în fundul ogrăzii. Nu-i de mirare că am primit numeroase plângeri prin care ni se cere să punem capăt acestei situații. Sunt trimis să te informez că trebuie să scapi de autobuzul acesta, pentru binele dumitale și liniștea vecinilor.

Bătrânul părea pierdut în gândurile lui, ceea ce-l irită pe interlocutor.

– Uite, aici, continuă acesta scoțând o foaie dintre documente. Îți dau o somație pe care trebuie să o semnezi pentru luare la cunoștință.

Dar mâna îi obosi stând întinsă degeaba, așa că se apropie înapoi de trup. Ca o compensație, Grigor își opri pentru câteva clipe privirea asupra lui și îl blagoslovi cu o întrebare:

– Ce plângeri?

Mulțumit și cu această reacție, Ionică se grăbi să-l lămurească:

– Sunt scrisori anonime în care oamenii sesizează că autovehiculul acesta abandonat este o sursă de infectare cu șobolani, șerpi și alte vietăți periculoase. De asemenea, se spune că noaptea e folosit de tineri pentru dezmăț, iar de indivizi dubioși pentru a se ascunde și a planifica fărădelegi. Alții afirmă că se pot vedea lumini ciudate în interiorul autobuzului, ba chiar și umbre ce te înfioară pe întuneric. Și toate aceste într-o locație ce trebuia păstrată închisă și sigilată până la încheierea anchetei, după grozăvia care s-a petrecut aici.

– Ce grozăvie?, se auzi o altă întrebare, doar după două minute de tăcere.

Imagini pentru poze cu sala de judecata

– Ce grozăvie?! Dumneata ar trebui să știi mai bine, că eu eram plecat încă la școală. Însă am auzit de curând toată povestea, după ce m-am angajat la secție. Se știe că Dani ăsta era un justițiar pe cont propriu, după ce tatăl său a pierdut un proces dureros cu un senator. Ani de zile s-a judecat pentru pământul ce-i aparținea de drept, dar politicianul avea pile și bani de mită, astfel că l-a scos pe om din casă și l-a lăsat pe drumuri. S-a spânzurat la câteva zile din cauza supărării, dar fiul său a venit din străinătate și a jurat pe mormântul lui că-l va răzbuna. Degeaba a încercat pe cale legală, peste tot dădea numai de avocați profitori și judecători mituiți. Astfel că și-a cumpărat acest autobuz, l-a dotat cu toate cele de trebuință și apoi l-a răpit pe senatorul cu pricina. Trei zile și trei nopți l-a torturat înăuntru, ca un călău ce-și pierduse mințile, până i-a dat poliția de fir și a urmat o urmărire de pomină. Aici s-a împotmolit și au fost nevoiți să-l împuște mortal, după felul în care a reacționat. Pe senator l-au găsit într-o stare înfiorătoare: fără unghii, fără dinți, fără urechi, fără păr pe cap și fără minte. Doar murmura întruna: ”Sunt ales al poporului, voi sunteți un rahat de doi bani”. De altfel a și murit la câteva zile.

Tânărul agent își întrerupse relatarea, încercând să ghicească ce efect a avut asupra celui vizat. Nefiind mulțumit de rezultat, adăugă o confesiune ce părea potrivită în fața unui om atât de zgârcit la vorbă:

– Mărturisesc că-l admir pe acest Dani! Și eu am avut o surioară care a murit într-un accident de mașină, pe trecerea de pietoni, la volan fiind un politician cu multă putere și relații. Firește că a scăpat fără pedeapsă, iar familia mea trăiește cu un doliu permanent în suflet. Ce n-aș da să am și eu curajul și puterea să mă răzbun pe acela care mi-a furat cea mai scumpă dintre ființele pe care le-am cunoscut! Ba să fie cât mai mulți justițiari, poate așa nu am mai fi considerați „rahat de doi bani”, ușor de manevrat și de înlăturat. Mă înțelegi, bade Grigor?

Tutunul își isprăvise treaba, iar cenușa se cerea curățată, lucru la fel de meticulos ca și cele precedente. Bătrânul dădu din cap cu îngăduință, în timpul acestei îndeletniciri, după care îl privi a doua oară pe Ionică.

– Autobuzul rămâne aici, rosti el rar și apăsat, în timp ce se ridica încet în picioare.

Polițistul dădu din umăr a neputință, dar ținu să se justifice:

– Eu am ordinele mele, fie că-s plăcute sau nu. Trebuie să vă avertizez că, dacă nu scăpați de el în scurt timp, o să vi-l ridice primăria cu un utilaj închiriat și scump, după care o să vă pună la plată. Cu amendă cu tot, s-ar putea să vă coste mai mult decât toată proprietatea asta. Eu v-am adus la cunoștință, deși nu ați vrut să semnați somația.

Dar probabil că badea Grigor nu-l mai auzea, fiind pornit pe cărarea ce ducea spre casă.