Mireasa din vis

Te-am visat a nu știu câta oară,
Cum erai mireasă la o nuntă,
Se-auzea un cântec de vioară,
Însă tu aveai inima frântă.

Purtai rochia cea mai frumoasă,
Ți se potrivea ca o mănușă,
Te-admira o lume numeroasă,
Însă tu priveai doar către ușă.

Cred că pe mire-l așteptai, vibrând,
Nimeni n-ar fi lipsit cât încă-i viu,
Îndată m-a străfulgerat un gând:
Poate sunt eu acela, dar nu știu.

Îmi răscoleam fiece buzunar
Să caut un inel ce-adeverea
Că eu sunt elementul lacunar,
Iar tu mireasa ce mi se-oferea.

Atuncea m-am trezit îngrijorat,
Obsedat de-aceeași întrebare,
Și-am căutat răspuns elaborat
La o talentată ghicitoare.

M-a convins că îmi ești hărăzită
Mai trebuie să-ți spun cât te iubesc,
Nunta noastră va fi împlinită,
Când voi fi pregătit să te găsesc.

Ți-am găsit rochia mult visată
Și port inelele-n buzunăraș,
Să le-ncerce fiecare fată
Care se mărită-n acest oraș.

Deși chipul nu ți-l rețin de mult,
Iar lumea din jur e nemiloasă,
Totuși previziunea mi-o ascult:
Că tu ești a mea Cenușăreasă.

Fructul interzis (3)

Zilele treceau fără milă și fiecare din ele mă rodea în interior, ca un parazit care se hrănea cu alt parazit. Pentru că așa mă simțeam de când mi s-a refuzat locul de muncă la care sperasem ca la mântuire. Acum, îmi aminteam mai mult ca oricând de promisiunea făcută demult mamei, când o vedeam plângând de sărăcie: ”Mămică, nu fi necăjită, că o să mă angajez eu și îți voi umple masa asta cu bani!”. Ea reușea să zâmbească și să-și mai îndulcească astfel necazul din acel moment, mângâindu-mă pe creștet și sperând la mai bine. Dar treaba nu mai părea deloc atât de ușoară și mă gândeam că deja am început să-i dezamăgesc pe cei cărora le datoram totul. Nu aveam nici măcar curajul să-i privesc dimineața în ochi, ca să nu descopăr vreun semn prin care să mi se confirme că am ajuns o povară. Iar atributul de întreținut era pentru mine atât de rușinos încât îmi venea din nou să mă ascund undeva sub pământ, să refuz mâncarea și patul pe care nu le meritam.

Tata a încercat să-și onoreze promisiunea făcută în Baia Mare, prin insistența de a lua legătura cu președintele Cooperativei ”Someșul”, un om foarte greu de găsit la birou. S-ar putea zice că norocul i-a surâs când l-a întâlnit o dată ieșind de la petrecerea unui vecin. Doar că tovarășul era foarte obosit după numărul de pahare ridicate și i-a spus părintelui meu că angajările nu intră în atribuțiile lui, ci mai degrabă în ale Vicelui. Numele acestui vicepreședinte era Bogdan, și răspunsul lui a fost la fel de descurajant: nu sunt locuri la atelierul de bobinaj, dar o să ne anunțe când se va elibera vreunul. Știam că acestea erau doar cuvinte de eschivare și niciodată nu va veni o veste bună în această privință. Nu am așteptat mult și, după ce mi-am făcut un plan copilăresc, le-am spus părinților că voi încerca eu să-l conving, așa cum e normal. Spre bucuria mea, au fost de acord, așa că m-am prezentat a doua zi, cu emoții și speranțe, pe holul cu mai multe birouri.

Secretara, o doamnă în vârstă și drăguță, mi-a spus că tovarășul Bogdan trebuie să sosească de pe teren, deci pot să-l aștept pe un scaun. M-am așezat, mulțumind și ținând aproape mica plasă pe care o aveam la mine. Priveam cu atenție lumea colorată ce se perinda prin fața mea și încercam să mă acomodez cu ea și cu felul degajat în care se manifesta. Bărbați scorțoși și plini de importanță, femei iradiind de frumusețe și lăsând în urmă adieri de parfum, oameni prea preocupați să mă vadă și persoane care păreau rătăcite printre celelalte. Toată această mulțime mi se părea desprinsă dintr-un film ca acelea văzute la internat, în care trebuia doar să aștept intriga și să mă implic sufletește. Filmul acesta s-a rupt în momentul în care secretara amabilă mi-a făcut semn către un personaj elegant și cu un trup bine întreținut. Am sărit în sus cât am putut de repede și l-am urmat spre biroul dumnealui, atât de discret încât nici nu m-a observat decât atunci când a vrut să închidă ușa în urmă.

– Pe mine mă căutați?, m-a întrebat el mirat, văzând că dau buzna.

– Da, dacă dumneavoastră sunteți tovarășul Bogdan, i-am răspuns cu răsuflarea îngreunată de efortul făcut.

– În ce problemă?, dar te rog să fii scurt, că am multe pe cap, mi-a răspuns bărbatul, ducând sugestiv mâna la frunte.

– Poate nu mai țineți minte, dar a fost și tata în audiență, zilele trecute. E vorba despre un loc de muncă la secția de bobinaj a cooperativei, singura modalitate de a mă întreține.

Nu a trebuit să facă mare efort pentru a-și aminti, astfel că reacția lui a venit imediat.

– Doar i-am explicat părintelui tău că nu e posibil, deocamdată. Comenzile sunt puține și nici cei din echipă nu au întotdeauna de lucru. Du-te acasă și așteaptă sau caută să înveți altă meserie, cu impact mai mare asupra clienților.

Mă așteptam la această scuză, dar eram hotărât să nu renunț atât de ușor. Pentru a-i demonstra asta, mi-am permis să mă așez pe un scaun din fața biroului, fără să fiu poftit. Se vedea pe chipul lui că îi displăcea o astfel de sfidare, însă nu își permitea să facă o scenă, mai ales când mă adresam pe un ton rugător și respectuos.

– Tovarășul Vicepreședinte, eu înțeleg și știu că sunt mulți angajați, dar nu cred că încă unul ar fi o povară. Poate cunoașteți că fac parte dintr-o familie cu greutăți materiale, în care doar tata întreține patru persoane dintr-un salariu de muncitor necalificat. Nu pot să stau pe capul lor, când fiecare leuț trebuie împărțit cu grijă…

– Toată lumea are probleme cu banii, dar trebuie să se descurce cum poate, mi-a tăiat dumnealui micul discurs.

– Înțeleg și asta, de aceea m-am gândit să vă cer un sfat, am schimbat eu strategia. Am auzit că aveți o livadă frumoasă și vă pricepeți la fructe. Avem și noi speranță la niște mere din grădină, din care am putea face niște bani de cheltuială. Vă rog să-mi spuneți dacă e un soi pe care l-aș putea vinde cooperativei pentru prelucrare și vânzare.

Era momentul să scot mărul din plasă și să-l arăt în toată splendoarea lui. Privirea lui uimită merita să fie păstrată în memorie multă vreme, la fel și cuvintele de admirație care au urmat.

– E un măr cum n-am mai văzut încă, recunoscu tovarășul. Zici că aveți așa ceva în grădina voastră? Ia să-l văd mai îndeaproape.

I l-am întins cu generozitate și apoi l-am invitat să-l guste, pentru ca aprecierea lui să fie completă. După ce l-a răsucit pe toate fețele, l-a pipăit și mirosit ca un expert în domeniu, a urmat și proba gustului. După cum mă așteptam, nu s-a putut opri până nu l-a dat gata, plescăind cu poftă și lăudând fiecare îmbucătură.

– Nu știu ce soi este, dar trebuie neapărat să-mi dați și mie un puiet, a exclamat la urmă. E mai mult decât un măr… sau e mărul suprem.

– Nicio problemă, l-am asigurat eu. Ăsta e din toamnă, dar vă voi aduce și din recolta viitoare. Revenind la problema mea…

– A, da! Ai la tine cererea?, m-a întrebat direct Vicele. Mi s-a spus că nu au nevoie de un angajat cu handicap, dar te văd ambițios și sunt sigur că vei compensa prin alte calități.

Firește că aveam acea hârtie importantă cu mine, iar tovarășul Bogdan a semnat-o fără să mai stea pe gânduri, după care mi-a mai zis:

– Acum îl sun pe Belbe, viitorul tău șef, iar mâine dimineață te prezinți la lucru. Să nu uiți că-mi rămâi dator.

Am plecat cu sufletul în al nouălea cer, despărțindu-ne cu o strângere puternică de mână. După câteva zile, am auzit că Bogdan și-a dat demisia din cooperativă, ”din motive personale”, și nu s-a mai auzit de el.

Neperisabile

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – De ce nu mi-ai spus că ești însurat și ai doi copii?
– Sunt timid…

* – Ce le faci, dragă, bărbaților, de-ți cad toți la picioare?
– Le pun piedică!

* Vreau să mă mărit. Am zestre frumoasă: trei mașini… de călcat, de spălat și de tocat!

* Ieri am fost și io de-am donat sânge…
No, sper că acela care îl primește să fie rezistent la pălincă!

* Dacă ești răcit, nu-ți mai săruta iubita! O să răcim toți…

* Închiriez miel de Paște, pentru selfie. Cer și ofer seriozitate.

* Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima.
Odată și odată tot o s-o nimerești!

* Ieri mă durea un genunchi. Mi-am zis că ”îmbătrânesc”. Azi mi-a apărut un coș în frunte. Nu știu ce dracu’ să mai cred.

* Televizorul este minunat!
Îți dă dureri de cap și, îndată ce vine publicitatea, îți spune ce tablete să iei.

* Se pregătește Ordonanța militară nr.9.
”Femeile sunt obligate să execute ceea ce vor bărbații, fără comentarii!”

* Nu vreau să vă speriați, dar în curând va trebui să vă încercați hainele de vară.

* Psihologie:
Dacă ai impresia că nimeni nu te manipulează, înseamnă că ai intrat pe mâna profesioniștilor.

* O către Q:
– Vezi că ți se vede puța!

* – Când îmi dai datoria?!
– Bă, da’ curios mai ești!

* Peste câțiva ani:
– Mami, cum l-ai cunoscut pe tati?
– A venit până la mine și n-a mai avut benzină să plece acasă.

* Mi-am cumpărat frigider din ăsta modern, HiTech. Încerc să deschid ușa după ora 18.00, dar el îmi zice: ”Dorm. Vino dimineață! Deschidem la 8!”

* Femeile sunt niște ființe extraordinare!
Toți bărbații ar merita măcar câte două!

* Ardelenii-s mari iubitori de flori! Ei îs tare triști dacă, Doamne feri!… le îngheață florile la pruni.

* – Mamă, mă însor!
– Foarte frumos! Când?
– La toamnă!
– Să te îmbraci bine!

* Un rocker ajunge dimineața acasă, beat mangă, și dă peste mamă-sa în bucătărie.
– Mamăăă! Mi-e răăăău…
– Ce să-ți dau, dragul meu, ca să-ți treacă?
– Pune-mi o manea, să vărs!

* Un gând m-a răsucit toată noaptea, de n-am putut închide un ochi: de ce ”separat” se scrie la un loc și ”la un loc” se scrie separat?

* A venit vremea aia când ăla cu tricou se întâlnește cu ăla în geacă și nu știu care e ăla nebun…

* Să fii urâtă e și un avantaj.
De exemplu, te ține bateria de la telefon mai mult!

* Dacă nu îmi spui că mă iubești, să fii tu al dracu’ de nu îi spun lu’ nevastă-ta tot ce îmi scrii!

* Dacă vrei să ieși în oraș cu mine, e totul gratis…
… trebuie doar să fugi când fug eu…

* – Cred că sunt blestemat.
– De ce?
– Azi-dimineață am vrut să îmi fac ochiuri și când am pus mâna pe tigaie, am rămas cu mânerul în mână, am vrut să beau cafea și am rămas cu toarta în mână, am vrut să închid ușa la bucătărie și am rămas cu clanța în mână.
– Și ce crezi că se mai poate întâmpla?
– Mi-e frică să mă ducă să mă piș…

* – Uite, iubitule, micuțul nostru face primii pași din viața lui!
– Ioi, ce bine! Copile, adu la tati o bere din frigider!

* În fiecare dimineață, când mă trezesc, mă uit în top 300.
Ei… dacă nu sunt acolo, mă îmbrac frumos și merg la muncă.

* Dacă ai ocazia să vezi răsăritul în fiecare dimineață, nu înseamnă că ești romantic.
Ești sărac și te trezești dimineața să muncești.

* Pe vremuri, mâncai o ciocolată și… toată noaptea sex la greu.
Acum… nimic. Au stricat și ciocolata asta.

* Te uiți la o tipă trăsnet și nu știi dacă are 14, 20 sau 25 de ani.
Apoi afli că-i Vasile!

* Un bărbat fericit într-o căsnicie este acela care, atunci când trece o femeie pe lângă el, o privește, o privește, iar o privește și se gândește: ”Ce rochie mișto! Trebuie să-i iau și nevestei mele una la fel!”

* Dacă câinele tău începe să latre la tine, înseamnă că altcineva îl hrănește.
Acest lucru e valabil și în cazul femeilor! 😀

* Femeia de serviciu de la o firmă se prezintă la secretariatul firmei și depune o plângere adresată directorului:
”Domnule director,
Întrucât am aflat că sunt singura femeie din firmă care nu v-a dat în judecată pentru hărțuire sexuală, pentru că nu mi-ați dat motive, vă comunic oficial că dacă nu luați măsuri în acest sens, mă simt nevoită să vă dau în judecată pentru discriminare.”
Cu stimă, Florica

* Un bărbat povestește la întoarcerea din capitală:
– Eram în București, la un semafor, și m-am hotărât să fac stânga, așa că am semnalizat. Un taximetrist de lângă mine se uită îngrijorat și-mi face semne disperate: ”Vezi că îți clipește un bec în colțul capotei!”

* Doi moși pe o bancă:
– Uite, fătuca aia are două picioare superbe…
– Știu, le-am numărat și eu.

* – Făăă!!! Nebunooo, de ce nu răspunzi la telefon?
– Am mâncat usturoi, iubire!

* Știi că ești cu adevărat îndrăgostită atunci când începi să zâmbești gândindu-te la el în timp ce speli vasele.

Fructul interzis (2)

Era epoca în care toți absolvenții de școală trebuiau să fie integrați în muncă, indiferent de pregătire sau dizabilități. Cei care veneau cu relații sau recomandare de la Partid, aveau mari șanse să prindă un post călduț, în care principala sarcină consta în a semna condica de prezență. Ceilalți, printre care și eu, primeau o repartiție de la școală, cu care trebuiau să se prezinte la o anumită intreprindere sau instituție, în funcție de ce au învățat să facă. Se părea că locul meu de muncă urma să fie la Trustul de Construcții Maramureș, din Baia Mare, la o distanță destul de mare de domiciliu. Acest aspect era neplăcut, mai ales pentru părinții mei, îngrijorați la gândul că va trebui să fac naveta sau să fiu cazat într-un cămin de nefamiliști. Dar nu vedeam altă opțiune, iar eu voiam să intru cât mai curând în câmpul muncii.

Nu cunoșteam deloc municipiul și nici părinții nu m-ar fi lăsat să merg singur în acea lume necunoscută, așa că tatei i-a revenit sarcina să mă însoțească. Argumentul mamei părea foarte logic: ”Un bărbat era mai remarcat într-o discuție cu angajatorii, mai ales când își însoțea fiul și garanta că-i seamănă în destoinicie. Pe când o femeie fără serviciu putea fi bănuită de subiectivism, așa cum sunt toate mamele”. Părintele a înghițit în sec și n-a mai obiectat, mai ales când a văzut că peste costul drumului a primit și o sumă suficientă pentru o gustare la oraș și un rachiu alb.

Țin minte că ne-au trebuit vreo două ore până am găsit TCM-ul, după ce autobuzul ne-a lăsat în capătul celălalt al orașului. Se anunța încă o zi toridă, în care mersul pe jos ne-a făcut să transpirăm din abundență. Firește că un taxi ne-ar fi făcut să economisim timp, dar tata nu voia să cheltuie banii pe o așa domnie, așa că am întrebat în stânga și-n dreapta, primind răspunsuri diferite, însă în cele din urmă am ajuns aproape de destinație cu autobuzul. După încă aproape un kilometru de bătut cu pașii, ne-a ieșit în față o intreprindere cu birouri mari și frumoase, cum nu văzusem până atunci, un motiv în plus să simt cum îmi bubuie inima de emoții. Portarul ne-a ghidat spre biroul de ”Serviciul personal”, iar tata a intrat înainte, să se asigure că acolo trebuie să mă prezint.

– Cu ce problemă ați venit la noi?, l-a întrebat o doamnă micuță și vioaie, de la prima masă.

– E vorba de o angajare la bobinaj, a răspuns cu o voce abia auzită omul. Știți…

– Aaaa, la secția de bobinaj motoare, s-a grăbit femeia să tragă concluzia. Luați această cerere și o completați, după care veniți tot la mine, cu celelalte acte.

Tata s-a fâstâcit câteva zeci de secunde, după care a prins curaj să dea explicații suplimentare.

– Voiam să vă spun că nu-i vorba de mine, ci de băiatul meu. Pot să-i duc cererea afară?

– Desigur, a răspuns prompt doamna. Să vină cu ea când e gata.

Părintele s-a întors la mine cu chipul luminat de bucurie, iar eu am simțit că l-am prins pe Dumnezeu de un picior când am aflat că sunt la un pas de angajare. Aveam stiloul la îndemână și am rezolvat cererea în câteva minute, după care m-am prezentat încrezător în fața doamnei Ani, după cum am aflat că o chema. S-a uitat uimită la mine, cercetându-mă din cap și până la picioare, iar privirea ei contrariată mi-a tăiat tot elanul, la fel ca și cuvintele pe care mi le-a adresat:

– Tu ești cel care vrei să te angajezi ca bobinator?! Cred că s-a produs o greșeală, dar stai să dau un telefon.

Femeia a format un număr de interior și, după o discuție din care n-am înțeles aproape nimic, a lăsat jos receptorul și mi s-a adresat cu o voce dezamăgită:

– S-a produs o greșeală, tinere. Postul a fost ocupat de câteva zile și nu mai putem face alte angajări.

Parcă am fost strivit de cer, atât de rău m-au durut aceste cuvinte. Trecusem dintr-odată de la extaz la agonie, doar în câteva clipe, iar senzația amară mi-a anihilat orice reținere.

– Doamnă Ani, sunt repartizat aici din București, unde am terminat o școală de profil. Nu cunosc alt loc în care aș putea munci și nici pe drumuri nu pot să rămân. Vă rog să-mi acordați o șansă și promit că nu voi dezamăgi.

Femeia mă învrednici cu o altă privire, de data asta direct în ochi și cu o undă de regret. Se vedea că îmi înțelege situația, doar că nu avea puterea de decizie.

– Nu e cazul să fii supărat pentru că nu te poți angaja la noi, mi-a zis cu un ton blând. Aici e o intreprindere de construcții, în care e nevoie de oameni puternici, sănătoși din punct de vedere fizic, și sper că-ți dai seama la ce mă refer. Motoarele noastre sunt mari și trebuie manevrate cu o forță pe măsură, altfel se pot întâmpla accidente. Încearcă dumneata la Cooperativa de Invalizi ”Drum Nou”, unde se oferă de lucru pentru persoane cu diferite forme de handicap.

– Mi s-a spus că acolo nu au secție de bobinaj, am replicat eu cu hotărâre.

– Asta nu trebuie să te descurajeze, a insistat femeia. Poți să înveți altă meserie, la locul de muncă, fiind plătit până la calificare.

Se vedea clar că nu aveam nicio șansă, iar asta m-a făcut să răbufnesc cu ciudă.

– Am învățat trei ani o meserie pe care am început să o plac. Nu mai am răbdare și timp să mă apuc de alta, dar promit că voi reveni și voi fi primit la dumneavoastră!

Cu această afirmație fermă am ieșit din birou, înainte să-mi fie observate lacrimile care își croiau vad pe obrajii înfierbântați. Au trecut mai multe minute până am reușit să-i explic părintelui că teama de respingere s-a adeverit.

Nici nu știu cum am ajuns la piața de alimente, unde tata planificase să luăm ceva de-ale gurii. Auzisem că există oameni care mănâncă mai mult la supărare, dar eu nu puteam pune nimic în gură când mă măcina ceva. La fel era și tata, doar că el își făcea poftă cu un pahar de rachiu. De data asta mi-a luat și mie o cinzeacă, pentru prima oară. Mi-a mai pus pe măsuța la care ne-am așezat și o felie de pâine încinsă în untură și împodobită cu un cârnat proaspăt. Nu am refuzat băutura, după care am mâncat cu o poftă pe care mi-o amintesc și în ziua de azi. Cred că au contat și încurajările prin care părintele mă asigura că am șanse să fiu angajat la o cooperativă din localitatea noastră, unde exista secție de bobinaj. Chiar dacă va trebui ”să ungem niște rotițe”, după cum s-a exprimat el.

Testări

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Nu știu ce să mă fac cu soțul meu, doctore. Vorbește în somn.
– Da, este un lucru neplăcut.
– Neplăcut? Puțin spus! Alaltăieri râdea de el tot Senatul!

* La service:
– Bună ziua. Am venit pentru o verificare la roată. Nevastă-mea spune că are probleme.
– E dezechilibrată?
– Da, și ea și mă-sa.

* Doi pitici urmăreau o bilă. Bila cade pe ciment și face: ”poc-poc!”
Întrebare: – De ce nu a făcut ”poc-poc-poc!”?
– Pentru că de-aia se numește bilă. Dacă ar fi făcut ”poc-poc-poc!” se numea… trilă!

* În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe front erau doi soldați din Armata Roșie, unul evreu – celălalt rus. Evreul era grav rănit.
– Ivan, sunt grav rănit… curmă-mi suferința!
– Nu pot, Avrame, nu mai am gloanțe!
– Îți vând eu câteva, Ivane!

* – De ce în calendarul lui Chuck Norris se trece direct din 31 martie în 2 aprilie?
– Nimeni nu îl păcălește pe Chuck Norris!

* Dacă ești slab, te îngrași!
Dacă ești gras, slăbești!
Dacă ești prost, te obișnuiești!

* Totul e relativ!
Oul are o formă perfectă, chiar dacă a fost făcut cu curul!

* Vând pământ în Poiana Brașov!
Zonă turistică cu un peisaj deosebit…
Mai am 6 roabe!

* Guvernul a anunțat că nu sunt motive de creștere a prețurilor, de aceea ele vor crește fără motiv.

* De la atâtea steaguri cu Ucraina, o să intre rușii în România din greșeală!

* Dacă la TV anunță că de mâine se scumpește laptele… își vor cumpăra toți câte-o vacă?
Întreb pentru un prieten.

* Știați că dacă suni 211 vine salvarea cu spatele…?

* – Dacă am fi fost noi în locul Ucrainei, pe cine ați vedea în România în locul lui Zelensky?
– Pe Florin Piersic. Îi ține în negocieri până când Putin îi dă jumătate din Rusia.

* – Ce faceți domnu’ cu mașina electrică în coadă la benzină?
– Nu m-am putut abține!

* ”Oligarh cu 40 kg. de castraveți, cireș în curtea casei, 200 litri de benzină și două baxuri de ulei… caut femeie!”

* Primul român mort din cauza războiului.
A deschis ușa la cămară și i-a căzut un bax de ulei în cap.

* Discuție aprinsă între soți:
– Ești un nesimțit și știi ce e culmea?!
– Partea cea mai înaltă a dealului??

* – Tati, ce înseamnă ”răul naște rău”?
– Pfff… să-ți dau un exemplu: bunică-ta a născut-o pe mă-ta…

* Oamenii de știință au descoperit că 90% dintre bărbații care au văzut farfurii zburătoare… erau căsătoriți.

* Căutând sarea prin bucătărie, am dat peste pălincă, acum caut slănină și ceapă.

* ”Dacă vrei să uiți de toate problemele pe care le ai, poartă o pereche de pantofi care te strâng!”

* Azi, în parcare la LIDL, mi-a zis o tanti:
– Dă-mi o palmă, să-ți ghicesc…
I-am dat două… și s-a supărat!

* ”Ferice de cei care și-au făcut stocuri de ulei, căci a lor este prăjeala veșnică”.
Floriol (3:14)

* – În fiecare zi beți de dimineață?
– Vai, nu, de exemplu duminica bem de vineri…

* Dacă te uiți ce mașini au frații noștri din Ucraina care fug de război, ai impresia că noi suntem refugiați…

* Cine dracu se ocupă cu ”crizele” astea (benzină, ulei…), că eu aflu tot mereu ultimul și nu mai găsesc nimic!
Rămân așa ca prostul, cu banii!

* Germania a trimis avioane de luptă în România.
Mi se pare normal, și noi le-am trimis parașute în Germania.

* Nu vreau să PANICHEZ pe nimeni, dar de la noapte se scumpește OȚETUL!

* Mașina mea trage când dreapta, când stânga…
Oare este de la motorina din Damigeană?!

* Mereu mi-am dorit să văd Rusia, dar mă gândeam să mă duc eu, nu să vină ea la mine…

* Benzina s-a scumpit pentru că au crescut cheltuielile de transport a benzinei de la rafinărie, pentru că s-a scumpit benzina! 🙂

* Copilul vine de la școală plângând:
– Mamă, mamă, am o problemă cu băuturile!
Femeia, supărată, țipă la soțul ei:
– Uită-te! Uite ce-ai făcut copilului! Uite ce fel de model ești! Dacă tu bei, bea și el!
Soțul, teribil de enervat, spune:
– Eu aduc bani în casa asta și tu așa mă răsplătești? M-am săturat de reproșurile tale!
Cu lacrimi în ochi, mama se îndreaptă către copil:
– Nu-i nimic! Hai să stăm de vorbă, scumpule, despre problema asta a ta!
Băiatul, ștergându-și lacrimile, se duce la ghiozdan, scoate o foaie și începe să citească:
– Dacă Ionel bea un litru de apă pe zi și Gigel 2 litri pe zi, câți litri vor bea amândoi într-o săptămână?

* Luni la coadă la pastile cu iod, marți la coadă la pașapoarte, miercuri la coadă la benzină, azi la ce coadă stăm?

* Vând măgar, an fabricație 2004, pornire Keyless Go la comandă vocală: ”Ciuș, tu-ți plămânii mă-tii”, culoare Gri Argintiu, consum doi saci de fân pe zi și o găleată de apă, urechi reglabile, rabatabile, claxon bitonal (hii-haa), viteză maximă 10 km pe oră, depinde de drum, eleron spate cu aspect de coadă, frână cu împământare, preț negociabil. Rog seriozitate!

* Joe Biden laudă România: ”Singura țară NATO care are napolitane cu numele meu”.

* Visul soacrelor de azi: nora să fie femeie…

* Vând teren la Deveselu. Zonă liniștită.

* La Moscova s-a organizat un concurs de bancuri politice…
Locul întâi a luat opt ani și jumătate!

* Am fost să-mi cumpăr o rochie, dar am văzut niște ghete superbe…
Așa că mi-am luat o poșetă!

* – De ce este atât de scump acest tablou?!
– E pictat în ulei de floarea-soarelui, 2022.

Primăvara în refugiu

Soarele a cerut azil de refugiat,
Venea de la vecinii noștri din nord,
Avea razele îmbâcsite de fumul bombelor
Și simțea nevoia de o glie pașnică.

Vântul a trecut granița purtând antifoane în urechi,
Era pe cale să asurzească din cauza exploziilor,
Tocmai el, care șuiera pe diverse tonuri,
Trebuia tratat pentru a-și recăpăta auzul.

Au fugit de ruși și ploile de primăvară,
Dezorientate de ploaia de gloanțe necontenită,
Simțeau nevoia să-și regleze debitul
Și să cadă pe un pământ nemăcinat.

Primăvara a fost nevoită să-și schimbe hotarele,
Retrăgându-se din fața unei orori de neînțeles
Și aducându-și cu ea forțele de primenire,
Pentru a recupera din pierderile suferite.

Fructul interzis

continuare

Tot mama a fost cea care m-a salvat din această situație, insistând că-i musai să mă duc la culcare, după atâtea ore nedormite și emoții resimțite din plin. A venit cu mine în dormitor să-mi aranjeze patul, să-mi ofere perna cea mai pufoasă și să se asigure că mă culc cu gândurile împăcate. Știam eu că așa e felul ei, iar regăsirea unor astfel de griji mă făcea să simt și mai bine căldura atmosferei de acasă. Totodată, voiam să mă asigur că nu e supărată pe mine, de aceea am insistat să-i cer iertare dacă i-am creat probleme.

– Îmi amintesc când mi-ai scris cum plângeai zile la rând pentru a-l îndupleca pe tata să fie de acord cu trimiterea banilor pe care-i ceream, iar acum mă tem că o să-ți reproșeze naivitatea de a mă crede. N-aș vrea ca din cauza mea să vă certați sau să fie supărat pe dumneata.

– E adevărat că nu trebuia să minți, dar o mamă trebuie să-și ierte copilul de câte ori greșește, mi-a răspuns ea liniștită, în timp ce acoperea fereastra cu perdelele. Însă nu-ți face tu probleme în ce-l privește pe tătâne-tău, am eu cu ce să-i întorc orice reproș în ce privește banii casei.

Am privit-o mirat, la care ea s-a așezat pe pat, semn că-i pregătită să-mi spună despre ce e vorba. Vocea ei era blândă ca o adiere, deși povestea despre o furtună de nervi și sentimente care se isca aproape în fiecare lună când tata venea cu salariul.

– S-a întâmplat în toamnă, când iar a venit băut și mi-a dat bani mai puțin decât mă așteptam, a început ea, aranjându-și amintirile pe care trebuia să le împrospăteze. Firește că l-am certat și de această dată, reproșându-i că niciodată nu vine cu plicul în care-i primește, așa cum ar fi normal și cum o fac alți angajați din vecini. Astfel aș fi convinsă că atât a primit cu adevărat, iar pentru băutură i-aș fi dat eu. Mi-a râs în față cu superioritate, justificându-se că toți colegii își aruncă acel plic sub masa casieriței, ca să dovedească astfel că nu-s sub papucul nevestelor, deci nu trebuie să le dea socoteală. Știam că minte, fiindcă îl dădeau de gol ochii pierduți, precum și felul evaziv în care se exprima, iar el a văzut că sunt foarte supărată.

Mama s-a oprit cu un oftat, doar pentru a-și stăpâni gândurile neplăcute, după care a continuat la fel de calm.

– Văzând că nu are cu cine discuta, așa cum îi plăcea s-o facă când era pilit, a ieșit nervos din casă, sperând că mă voi mai liniști cât timp va lipsi. Eu am numărat iarăși banii, încercând să-i împart în așa fel ca să ne ajungă până luna viitoare, dar să-ți trimit și ție cât ne-ai scris că ai nevoie. Tocmai după ce i-am așezat la locul lor din dulap, când îl văd pe ”dumnealui” cum intră pe ușă cu o figură victorioasă, de parcă ar fi găsit cine știe ce avere. De fapt mi-a arătat trei mere, ce-i drept frumoase, exclamând cu mare mândrie: ”Uite ce poame sănătoase face mărul cel de pe pământul sterp!” Niciodată nu l-am văzut să se bucure atât de mult pentru câteva mere, dar poate așa a crezut că voi da uitării supărarea provocată mai înainte. Tu știi că sunt încăpățânată atunci când trebuie, așa că singurul răspuns pe care i l-am dat a fost: ”Halal recoltă, mai ales că tu nici nu prea mănânci așa ceva. O să le dăm la porc și pe astea, că bani pentru tărâțe nu avem”.

O nouă pauză a intervenit în mărturisirile mămicii, ațâțându-mi interesul de a afla unde vrea să ajungă. Apoi, cuvintele domoale au curs din nou.

– Da’ știi că și tătâne-tău e încăpățânat, iar atunci a dovedit-o încă o dată. Și-a adus un cuțit din bucătărie, după care a ales unul dintre mere, din care a început să taie și să-l mestece cum îi permiteau măselele și dinții. ”Sunt mere cum nu are nimeni, așa că mă voi bucura de darul neașteptat”, mi-a explicat el gestul, în timp ce-i aruncam câte o privire fugară. A durat ceva până l-a dovedit, lăudându-i gustul și plescăind provocator din când în când. Dar nu asta a contat cu adevărat pentru mine, ci spovedania care a urmat la câteva minute după ce și-a terminat de mâncat fructul. Am rămas uimită când mi-a luat mâna și a mângâiat-o, în timp ce ochii îi erau umezi, iar cuvintele surprinzătoare: ”Veronica mea dragă, trebuie să recunosc că ai dreptate și îți promit că nu se va mai întâmpla. Uite aici suta de lei pe care am ascuns-o pentru băutură, așa cum am mai făcut și până acum…”, mi-a zis el spășit, în timp ce a scos bancnota albastră dintr-un buzunar. ”Știu că o ducem greu cu cât câștig, iar tu muncești ca o slujnică toată ziua, fără să pretinzi nimic, decât pentru copii. Trimite-i băiatului banii la București, să nu se facă de râs pe acolo”. Exact așa mi-a spus în seara aceea, iar de atunci îmi aduce mereu plicul cu salariu, deși se vede pe el că regretă acea scăpare.

”Deci ăsta era secretul prin care îl avea mama la mână pe tata”, am dedus eu în cele din urmă. Rămânea necunoscută cauza care l-a făcut pe cel din urmă să recunoască un păcat atât de vechi, ce i se părea acum o scăpare de nereparat. Atunci m-a străfulgerat o idee ce părea fantezistă:

– Oare să fie mărul de vină?, am întrebat mai mult pentru mine.

– Nu știu ce să zic, dragul meu, mi-a răspuns mama zâmbind și ridicându-se în picioare. Știi că noi nu am crezut în minunile pământului acela, dar acum, după ce a răsărit un pom pe el, parcă stau în cumpănă. Poate nu strică să crezi în calitățile lui, mai ales că și tu vei fi salariat și trebuie să vii cu toți banii acasă. Mai avem un măr, pentru a-ți încerca sinceritatea.

De data asta a râs și mi-a urat somn ușor, după care m-a lăsat să mă frământ multă vreme, până am reușit să adorm.

Rostuite

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un caporal către plutonul său:
– Văd în formație figuri care lipsesc! Pentru asta, o să vă țin în soare până la miezul nopții!

* La un hotel, un turist o întreabă pe femeia de serviciu:
– De ce nu aveți perdele la ferestre?
– Sunt la spălat, domnule. Dar dacă doriți să vă ștergeți pantofii, puteți să folosiți pătura de pe pat!

* Aseară am fost la întâlnire cu o tipă, la un restaurant. I-am spus că femeile nu ar trebui lăsate să facă toate treburile în gospodărie: curățenie, spălat, călcat, gătit și toate alea.
– Cred că rolurile ar trebui inversate, îi zic, bărbații ar trebui să facă toate lucrurile pe care le fac femeile, iar femeile să facă toate lucrurile pe care le fac bărbații.
– Sunt perfect de acord, îmi zice ea zâmbind.
– Minunat, îi răspund, întinzându-i nota de plată.

* – Fată, îmi zici și mie ce înseamnă ”tomorrow”?
– ”Mâine”
– Offf, dar vreau să știu acum!

* Eram tânără și frumoasă, până acum o oră, când a venit un puști de vo’ 13 ani la poarta mea și a strigat. ”Mamaie, nu cumperi urzici?”

* M-am gândit mult ce să-i iau soțului de ziua lui: mi-am luat bilet în MALDIVE, să se odihnească și el, săracul!

* Bărbatul ideal:
Ea: – Am parcat bine?
El: –  Da, iubito. Lasă că mergem pe jos până la bordură…

* Mi-am făcut și eu testul de frumusețe…
Mi-a ieșit că sunt glumeață.

* – Ce fac bărbații însurați?
– Regretă.

* – Iubitule, mă prezinți în week-end alor tăi…?
– Iubito, e imposibil, nevastă-mea e în delegație, iar copiii sunt la țară…

* Când ajung la muncă, întâi mă ascund.
Deoarece un muncitor bun e greu de găsit.

* Nu se mai poartă florile.
Impresioneaz-o cu niște benzină sau kilowați. Chestii cu adevărat scumpe.

* Cine tot zicea că suntem o țară de hoți?
Un român și-a legat bicicleta de stâlp, și a doua zi stâlpul era încă acolo!

* Soția:
– Încă un cuvânt și mă duc la mama.
Soțul:
– Taxi!

* Cine sapă groapa altuia… primește 150 de lei, o găină, un rachiu și un pachet de țigări.

* Avantajul de a avea sâni mici:
– Poți fugi.
– Poți dormi pe burtă.
– Când vorbești cu un bărbat, ești sigură că el te ascultă!

* O blondă, bea, se gândea și se-ntreba: ”Cum mama dracu, eu am trei surori, iar fratele meu are patru?”

* Dacă vin rușii, toate glumele pe care le facem despre ei se întorc împotriva noastră. Deci, mare atenție! 😉

* Domnule Putin, dacă armata rusă invadează România, noi mai plătim RATA la BANCĂ?

* De ce țin moldovenii târnăcopul lângă televizor?
Când se strică un canal, sapă altul!

* – Iubitule, ce facem de 8 martie?
– Voiam să fie o surpriză, dar… îți place Madridul?
– Daaaa!!!
– Și ce spui de Paris?
– Ohhh, daaa, îl ador!!!
– Perfect!!! Atunci ne uităm la Real Madrid – Paris Saint-Germain!

* Patronii benzinăriilor mulțumesc tuturor celor care au participat la bunăstarea lor și promit că vor mai organiza asemenea acțiuni!!!

* Să cauți un cadou de ziua unui bărbat este extrem de greu… nu prea știi ce-i place înafară de femei!

* În sfârșit fără mască! Nu am mai văzut atâtea urâte de 2 ani de zile!

* ”Nicolai I – mort pe 2 martie
Stalin – mort pe 5 martie
Alexandru II – omorât pe 13 martie
Paul I – omorât pe 24 martie
Ivan cel Groaznic – mort pe 28 martie”

Zic și eu, nu ar fi păcat să strice Putin tradiția?

* Ăștia care stau la coadă la benzinării sunt tot ăia care ne-au lăsat fără hârtie igienică acum doi ani?

* Sfat: când vă pedepsiți copiii, nu le luați telefonul. Luați-le încărcătorul și priviți agonia în timp ce se duce bateria.

* – Ce faci acum, că s-au ridicat restricțiile?
– Dau cu var în buncăr.

* Ai observat că atunci când ai burtă, amanta îți spune: ”ursulețul meu pufos”, și soția: ”ai început să semeni cu mă-ta, mamelucule!”?

* Ce femeie poate să reziste când primește un astfel de mesaj pe Facebook: ”Duoamnă, maț fermecat! Sunteți unsoare pentru mine!”

* Am trăit într-un sătuc atât de mic, încât nici prostu’ satului nu-l aveam. Trebuia să facem pe rându’!

* S-a dat liber la restaurante, cluburi și toată lumea e în benzinării!

* Bărbatul care nu spală vase, nu spală rufe, nu face mâncare și nu ia bătaie de la nevastă… degeaba s-a însurat.

* Stați la McDonald’s la coadă o oră, în mașină, iar la semafor, dacă pleacă unul cu două secunde mai târziu îi pomeniți tot neamul!

* Văzând prețul litrului de bere și cel al litrului de benzină, pare că-i mai avantajos să mergi încet pe trei cărări, decât repede pe una.

* Eu: – Iubire, merg la război.
Ea: – Te duci să te vezi cu curva aia din Ucraina!

* Gramatica este foarte importantă!
Face diferența între:
– Dă-mi-o mie!
și
– Dă-mi o mie!

* Ea: – Hmmm… miroși a ceva scump… cu ce te-ai dat?
El: – Cu motorină.

* Ușor nebunilor, dacă spargeți banii pe motorină și benzină, cu ce mai cumpărați cireșe, când apar?

* Nu știu cum pot unii să spună că nu au dansat niciodată pe manele. Eu, după 3 pahare, dansez și pe ”Veșnica pomenire”.

* – Ești bolund, Ioane? Golești în șanț motorină de 12 lei litru?
– Mă, Gheorghe, am găsit cu 7,56 și n-am vase goale.

* De mâine se scumpesc amenzile pentru circulație, așa că luați azi cât de multe puteți.

* Cum își certa Nostradamus câinele: ”Cine și-a făcut nevoile, peste 15 minute?”

* A încurcat tradițiile!
Un român a ajuns la spital după ce a mâncat 40 de mici în loc de mucenici.

* Când ne căsătorim suntem iepurași, fluturași, îngerași, puișori.
Când divorțăm suntem vaci, boi, oi, porci…

* Se relaxează restricțiile! Veți putea merge pe front fără certificatul verde.

* Noroc cu Putin… că altfel erați la a 7-a doză de Pfizer.

* Japonia, țara soarelui răsare. Bulgara, țara trandafirilor. Olanda, țara lalelelor. România, țara belelelor.

* ”Cozi de zeci de metri la usturoi în toată țara, după ce presa a scris că Putin e vampir!”

Fructul interzis

continuare

”Nu putea mânca și tata niște cireșe sau măcar vișine, ca să crească un pom cu fructe mai pe placul meu?”, mă întrebam în gând, pe drumul spre casă. Meri și peri mai aveam noi în grădină, de vară și de toamnă, dar cireș n-am avut niciodată, iar vișinul s-a uscat de câțiva ani. Însă trebuia să recunosc că nici părintele meu nu a avut de ales, în prag de iarnă, merele fiind singurul fel de fructe care se găsea din belșug în cămara noastră.

Masa era pusă pe când am ajuns, iar discuțiile au deviat spre alte subiecte și întrebări nelămurite, care s-au adunat de-a lungul absenței mele. Acum eram acasă pentru totdeauna și planurile în ce privește viitorul meu predominau. Ai mei veneau cu încurajări și previziuni optimiste, în timp ce înăuntrul meu creșteau îndoielile și frica de a mă prezenta la intreprinderea unde fusesem repartizat. Făceam eforturi să nu-i contaminez și pe ceilalți cu pesimismul, iar mâncarea făcută de mama mi-a risipit gândurile neplăcute. Nici tata nu s-a lăsat mai prejos, oferindu-mi un pahar cu vin de coacăze dulce și aromat. Din boabe negre culese de pe tufele puse de el, după cum a ținut să menționeze de câteva ori.

Am simțit cum mi s-a ușurat sufletul, iar mintea mi-a alungat toate gândurile necorespunzătoare unei regăsiri atât de mult așteptate. Timpul trecea pe neobservate, masa era deja golită de mâncare și oboseala drumului începea să se facă simțită, îndemnându-mă la odihnă. Doar că tata avea încă poftă de dialog, în ciuda sfaturilor mamei de a mă retrage în dormitor. Atunci și-a găsit el să pună pe masă o farfurie adâncă în care tronau două mere mari, de un roșu strălucitor. Mi-am amintit de cele discutate în grădină, însă nu-mi imaginasem să arate atât de bine, de parcă ar fi fost sculptate cu migală de un artist talentat.

– Ia unul în mână și pipăie-l, mă încurajă tata cu un zâmbet incitant.

N-am stat pe gânduri și am pus mâna pe cel mai apropiat, pentru că erau aidoma, precum frații gemeni. L-am ridicat și i-am simțit greutatea, mai mare decât mă așteptam. Erau lucioase și mă miram cum de au rezistat atât de bine iernii, fără să se vadă vreo urmă de trecere a vremii, de ziceai că erau proaspăt culese.

– Mușcă din el și spune-mi ce gust are, mă provocă în continuare părintele.

A fost momentul când mi-am amintit de invitația șarpelui din Grădina Raiului, dar și de cea a vrăjitoarei din Alba ca Zăpada. Însă mi-am oprimat rapid gândurile negre, doar eram în familie și toți îmi doreau binele, deși se uitau cu mare interes la reacțiile mele. Pe de altă parte, îmi era milă să atentez la perfecțiunea unui măr perfect, mușcând din el și știrbindu-i frumusețea. ”Fie ce-o fi”, mi-am zis și am înfipt dinții în coaja tare, demonstrându-le celor din jur că nu mi-e frică. O multitudine de arome nemaiîntâlnite mi-au invadat gura, ca și cum aș fi gustat deodată din mai multe fructe. În plus, simțeam o poftă nestăvilită să încerc încă și încă o îmbucătură, de parcă fiecare bucățică mușcată cu zgomot ar fi fost esențială. Eram în centrul atenției, de ziceai că-s  un cobai, dar asta nu m-a putut opri până nu am ajuns la cotor. Chiar și soră-mea se uita cu interes la fiecare reacție a feței, încercând să ghicească ce simt.

– Ei, așa-i că-i cel mai bun măr pe care l-ai mâncat în viața ta?, m-a întrebat tata, sigur pe el.

– Trebuie să recunosc că-i ceva mai mult decât un măr, am răspuns eu cu entuziasm. Dar n-are rost să vă explic ce gust are, din moment ce ați gustat din cel care lipsește.

– Eu nu pot să mestec așa ceva, a mărturisit mama cu părere de rău. Nu mai am decât câțiva dinți și nicio măsea sănătoasă, iar proteza dentară nu mi-a reușit-o.

– Doar tata a mâncat din el, după ce l-a tăiat în felii subțiri, ca să-l poată mesteca, a intervenit și soră-mea, Doina. Ultimul e al meu, dar mi-e milă să-l mănânc, la cât de frumos arată. Mai aștept să văd dacă rezistă până la viitoarea recoltă.

M-a mirat înfrânarea poftei de care dădea dovadă soră-mea, deși îmi aminteam acum că nu-i prea plăceau fructele, cu atât mai puțin merele. Totuși, acesta era ceva aparte, gustul lui persistându-mi puternic în gură, de parcă se impregnase în tot ce contactase. Ba mai mult, oboseala pe care o simțisem după masă a dispărut, făcând loc unei energii proaspete și unor gânduri din cele mai optimiste. Probabil că și vinul acela de coacăze și-a făcut efectul, din moment ce mi-a venit cheful de mărturisiri.

– Țin să vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați oferit în timpul școlii, mai ales în anii de profesională, m-am pomenit eu că spun. Deși nu îl meritam întotdeauna, iar pentru asta îmi cer iertare.

– Ba ai meritat, m-a asigurat mama. Știi că te iubim și am face orice pentru tine, iar tu vei avea ocazia să-ți arăți recunoștința muncind ca tatăl tău. Cu două salarii ne va fi mult mai bine.

– Firește că de-abia aștept să mă revanșez, dar nu despre asta voiam să vă vorbesc, ci despre banii pe care îi tot ceream în plus, sub diferite pretexte. Ba că am stricat un aparat și trebuia să-l plătesc, ori că s-au furat niște instrumente din școală și trebuia să punem cu toți bani pentru a cumpăra altele.

– Ce vrei să zici cu asta, băiete?, întrebă tata, bănuitor.

– De fapt, acei bani, pe care mi i-ați trimis cu mari sacrificii, i-am cheltuit pe cărți și reviste. De aceea e plină valiza cu ele, nu doar pentru că mi-am vândut paltonul. Îmi pare tare rău, dar trebuie să mărturisesc și să-mi ușurez astfel conștiința.

Tăcerea care a urmat a fost derutantă pentru mine, mai ales când am văzut schimburile de priviri dintre părinți. Cred că tata va avea o discuție dură cu mama, cea care a trebuit să-l convingă de fiecare dată că eu am neapărat nevoie de acei bani. Poate acea discuție să degenereze într-o ceartă, iar asta doar pentru că nu mi-am putut eu ține gura. Ce m-o fi apucat tocmai atunci, nu știu, însă înclinam să cred că tot vinul acela mi-a dezlegat limba.

va urma