Cum sună „glasul” Soarelui și al Universului?

Ne gândim adesea la cosmosul de dincolo de noi ca la un spațiu pe cât de vast, pe atât de tăcut. Dar nu este așa; spațiul cosmic este plin de sunete, numai că acestea sunt, de cele mai multe ori, emise la frecvențe inaudibile pentru urechea umană. Transpunând aceste sunete în frecvențe accesibile auzului nostru, un proiect condus de compozitorul multimedia Andrew Williams, la Universitatea din Leicester, dezvăluie modul în care sună zgomotele emise de Soare și de granița dintre vidul întunecat al spațiului cosmic și atmosfera Pământului.

soare-t

Andrew Williams a utilizat date colectate de sateliți și antene radio și a transpus sunetele într-o gamă de frecvențe audibile pentru om. Rezultatul a fost surprinzător: electronii care ajung în straturile superioare ale atmosferei terestre dau naștere unui sunet care amintește de cântecul păsărilor, dimineața în zori. Aceste înregistrări au fost utilizate de compozitor pentru a crea o piesă audio numită Chorus, căci evocă întocmai corul matinal al păsărilor cântătoare.

Paralel, se aude un fel de vuiet profund, care este „glasul” Soarelui, mai exact sunetul produs de valurile de plasmă ce străbat Soarele – un ritm pe care artistul îl aseamănă cu bătăile de inimă ale Sistemului Solar. În ansamblu, spune Andrew Williams, aceste sunete au „un specific animal” care l-a surprins.

În cadrul proiectului său la Universitatea din Leicester, Andrew Williams a explorat noi moduri de a prezenta și explica publicului cercetarea științifică; rezultatele au fost prezentate într-o expoziție numită Trajectory, la centrul de artă al universității. Expoziția folosește mijloace vizuale, audio și digitale, combinate pentru a realiza compoziții muzicale noi și instalații interactive.

Glasul Soarelui și al spațiului cosmic pot fi ascultate aici.

Sursa: Science Daily

Teoria care contrazice Big Bangul

Un fizician de la Universitatea Heidelberg are o nouă teorie care explică formarea Universului. Ideea lui este foarte diferită de Big Bang, varianta pe care oamenii de știință o consideră corectă de aproape 100 de ani.

big-bang

Potrivit profesorului Cristof Wetterich, nu a existat un Big Bang, iar Universul nu a luat naștere acum 13, 8 miliarde de ani. Nașterea Universului se întinde dintr-un trecut infinit, este un proces continuu și nu a început cu o explozie, ci cu o ”dezghețare” treptată.

Cristof crede că Universul a existat dintotdeauna, dar într-o formă aproape statică și foarte rece. El susține că particulele elementare devin în timp mai grele, iar forța gravitațională scade.

Conform teoriei sale, nu a existat o singularitate care a dat naștere spațiului și timpului, iar cele mai vechi evenimente pe care le observăm acum direct nu au avut loc imediat după Big Bang, ci în urmă cu peste 50 de trilioane de ani.

În plus, Universul nu este într-o continuă extindere, ci dimpotrivă, într-un proces de contracție care se întinde pe o perioadă foarte îndelungată. ”Modelul meu presupune un Univers care a evoluat foarte încet, dintr-o stare în care era extrem de rece, micșorându-se treptat în loc să se extindă”, spune Wetterich.

El recunoaște că teoria lui este foarte diferită, dar precizează că nu contrazice clasica variantă a Big Bangului, ci o completează. Lumina, de exemplu, poate fi descrisă ca o undă sau ca o multitudine de particule, precizează fizicianul. Iar oamenii de știință sunt obișnuiți să descrie în moduri diferite un anumit fenomen.

Sursa: Science Daily

10 întrebări la care știința nu poate să răspundă

Sistemul tradițional educațional plasează începerea istoriei omenirii cu circa 8000 de ani în urmă. Religia sau ceea ce a înțeles omul din scripturi, ne învață că omenirea s-a născut cu 6000 de ani în urmă și de atunci și până în prezent se dezbate cu neputință pentru a afla răspunsurile la cele mai arzătoare întrebări.
Omul nu știe cine este sau de unde vine și cu atât mai puțin care este scopul său în viață. Pe lângă aceste întrebări deja clasice, mai sunt și altele la care nicio știință nu poate oferi răspunsuri satisfăcătoare.
Problema este că aceste întrebări fără răspuns se înmulțesc pe zi ce trece și viitorul nu pare să strălucească, cel puțin din această perspectivă. Pentru a realiza bezna totală în care se află civilizația umană, am adunat un set de întrebări la care știința nu poate răspunde:

1. O hartă ciudată, desenată pe o piele de gazelă, a fost descoperită în 1929 și înfățișează Antarctica înainte să fie înghețată. Era semnată Piri Reis, care a avut acces la Biblioteca Imperială a Constantinopolului și care a copiat-o doar, după un alt model, în 1513. Cărțile noastre de istorie ne spun că Antarctica a fost descoperită de James Cook la 17 ianuarie 1773. Cine a putut desena harta după care s-a inspirat Piri Reis și când, pentru că Antarctica este sub gheață de zeci de mii de ani?

2. O figurină bizară a fost descoperită în Idaho, în 1889. Conform analizelor de laborator s-a stabilit că are o vechime de peste 1 milion de ani. Cine a putut să construiască o asemenea figurină în urmă cu peste 1 milion de ani?

3. În China, s-au descoperit peste 100 de piramide care sunt îngropate la 300 de metri în pământ. Arheologii sunt de părere că acestea sunt cele mai vechi piramide existente pe Terra. Oare realizează cineva că nevoie de zeci de mii de ani sau poate sute de mii pentru ca un obiect să fie îngropat cu 300 de metri de pământ?

4. Există numeroase piramide construite pe fiecare continent. Nimeni nu poate spune pentru ce au fost construite aceste structuri megalitice, ci există doar presupuneri. Oare cine le-a construit și în ce scop?

5. În Ecuador, a fost descoperit un ibric cu 12 cești. Sunt făcute din jad și imediat au atras atenția oamenilor de știință. Interesant este că dacă torni conținutul celor 12 cești în cupa mai mare se umple perfect. Mai mult de atât, interiorul ceștii mari este magnetic. Acest lucru este imposibil, pentru că dacă interiorul este magnetic, ar trebui să fie la fel și exteriorul, dar lucrurile nu stau chiar așa. Cine a realizat acest set de cești și care este cauza pentru care interiorul cupei mai mari este magnetic?

6. Au fost descoperite peste 350 de artefacte ciudate în America Latină. Unul dintre ele înfățișează o piramidă care are un ochi deasupra sa. Când este mișcat în anumite direcții, se poate vedea o stea care pare desprinsă din constelația Orion. Obiectele sunt inscripționate cu litere ciudate care au mai fost găsite prin diferite locuri din lume. Artefactele au o vechime de câteva zeci de mii de ani. Este posibil să fi existat o civilizație mai avansată înaintea apariției omului pe Terra?

7. Cuvântul pre-sanskit, descoperit într-una dintre piramidele egiptene a fost tradus și are următoarea semnificație: „fiul creatorului vine”. Despre ce creator este vorba și de pe ce planetă poate să vină?

8. În 1851, în Dorchester, Massachusetts, a fost descoperit un vas din zinc și argint. El are peste 800.000 de ani vechime, ceea ce certifică faptul că ființe inteligente au existat pe Terra și în trecutul îndepărtat. Despre ce fel de ființe este vorba și care este cauza pentru care au dispărut?

9. Toate religiile par să promoveze o poveste similară. Cu toate acestea, religia a fost folosită pe post de tehnică de manipulare și menținere în umbră și prostie a întregii populații. Cine dorește ca omenirea să nu afle adevărul și de ce?

10. Sistemele economice prin care a trecut civilizația în ultimele sute de ani nu au fost decât un alt tip de limitare și îngrădire intelectuală. Oamenii au fost educați să se comporte precum niște roboți și să nu mai aibă timp sau curaj să se mai gândească la lucrurile cu adevărat importante din viață. Cine trage frâiele societății și care este cauza pentru care omul este tratat precum un sclav?

Sursa: e-mail