Grea meserie-i și hoția!

Uneori chiar și cele mai planificate infracțiuni pot merge prost. Fie prin accident sau prin prostie, acestea sunt 10 povești bizare cu hoți.

1. Cu pantofii la vedere!

Charles Taylor din Wichita, Kansas, a fost arestat după ce a jefuit un magazin de pantofi din care a furat o pereche de bocanci maro, mărimea 43, în valoare de 69 dolari, la data de 18 decembrie 1996. La procesul său, trei luni mai târziu, Taylor își odihnea arogant picioarele pe masa de apărare din tribunal. Purta o pereche de bocanci maro, mărimea 43. Judecătorul, James Fleetwood, la început sceptic, s-a aplecat să se uite. „Desigur, nimeni nu ar fi atât de prost încât să poarte încălțările furate la procesul său”, a crezut acesta. Totuși, s-a dovedit însă că cineva chiar a fost atât de prost. Taylor a fost condamnat pentru jaf agravat și trimis în închisoare.

2. La timpul și la locul nepotrivit

În data de 29 noiembrie 1978, David Goodhall și două femei complice au intrat într-un magazin pentru casă și grădină din Barnsley, South Yorkshire, încercând să fure din acesta. După ce au băgat în genți câteva seturi de perdele, hoții au încercat să plece, dar pe ieșiri diferite. Au fost opriți și reținuți imediat de paza magazinului. Ce nu știau însă aceștia era că în acel magazin, în acel moment, era găzduită o convenție de paznici ai magazinelor.

3. Cec fără acoperire

Charles A. Meriweather, un tânăr de optsprezece ani, a intrat prin efracție într-o casă din nord-vestul orașului Baltimore, în noaptea de 22-23 noiembrie 1978, a violat femeia care locuia acolo și apoi a jefuit casa. Când a descoperit că femeia avea doar $11,50 în bani lichizi, a întrebat-o: „Tu cum îți plătești facturile?”. Aceasta a răspuns: „Cu cecuri”, iar tânărul i-a spus să scrie un cec pentru $30. Apoi s-a răzgândit și a mărit suma la $50. „Pe numele cui să fie?”, a întrebat femeia, o funcționară în vârstă de 34 de ani. „Charles A. Meriweather”, a declarat Charles A. Meriweather, adăugând: „Ar fi bine să aibă acoperire, sau mă voi întoarce”. Meriweather a fost arestat câteva ore mai târziu.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4. Păstrează restul

În 1977, un hoț din Southampton, Anglia, a venit cu o metodă „inteligentă” de a jefui casa de marcat a unui supermarket local. După ce și-a umplut coșul cu alimente, s-a apropiat de casa de marcat și a pus o bancnotă de 10 lire pe tejghea. Casierul a luat bancnota și a deschis casa de marcat, moment în care hoțul a smuls conținutul cutiei și a fugit. S-a dovedit a fi o afacere proastă pentru hoț, deoarece casa conținea numai 4,37 lire, el ajungând să piardă 5,63 lire.

5. Jaful bine… sudat

În noaptea de 23-24 August 1980, o bandă de hoți bine organizată și-a început raidul asupra safe-ului din biroul centrului de leisure din Chichester, Sussex, furând o barcă cu motor. Utilizând schiuri de apă pentru a traversa lacul, și-au luat echipamentul și au pedalat până la birou. Cu toate acestea, ceea ce ei au crezut că sunt uneltele de tăiere s-au dovedit a fi unelte de sudare, așa că au reușit în scurt timp să sigileze complet safe-ul. În dimineața următoare, personalului biroului i-a trebuit o oră de lucru cu ciocanul și cu dalta pentru a-l redeschide.

6. Cine a fost ca omul mascat

Clive Bunyan a intrat într-un magazin din Cayton, Anglia, și a forțat vânzătoarea să-i dea 157 de lire sterline din casă, apoi a fugit cu motocicleta. Pentru a-și ascunde identitatea, Bunyan a purtat casca de motocicletă ca pe o mască. Jaful a fost un succes, cu excepția unui singur detaliu: hoțul a uitat că pe cască scria, cu litere mari, de 2,5 cm, „Clive Bunyan-Șofer”. Bunyan a fost arestat și obligat să plătească pentru infracțiunea săvârșită, executând 200 de ore de muncă în folosul comunității.

7. Cel mai prost avocat

Marshall George Cummings Jr., un tânăr de 25 de ani din Tusla, Oklahoma, a fost acuzat de jaf pentru un furt săvârșit la un centru comercial, pe 14 octombrie 1976. În timpul procesului, ce a avut loc în ianuarie, anul următor, Cummings a ales să fie propriul lui avocat. În timp ce interoga victima, Cummings a întrebat-o: „Ești sigură că te-ai uitat bine la fata mea atunci când ți-am furat geanta?”. Mai târziu, Cummings a decis să-și cedeze apărarea unui avocat, dar a fost prea târziu. Tânărul a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

8 Gură-spartă

În 1985, Dennis Newton se afla în timpul judecății pentru un jaf armat săvârșit în Oklahoma, când Larry Jones, procurorul adjunct i-a cerut unuia dintre martori, supraveghetorul magazinului care fusese jefuit, să-l identifice pe tâlhar. Când acesta a arătat către pârât, Newton a sărit în picioare, la acuzat pe martor că minte și a zis: „Ar fi trebuit să-ți zbor creierii!”. După un moment de uimire mută, el a adăugat: „Dacă aș fi fost eu cel care s-a aflat acolo”. Juriul l-a condamnat pe Newton la 30 de ani de închisoare.

9. Gardul greșit

Stephen Le, și încă doi tovarăși minori, au încercat să spargă un camion parcat în Larkspur, California, în noaptea de 27 septembrie 1989, însă proprietarul i-a prins în flagrant, i-a urmat și a semnalat o mașină de poliție. Le și unul dintre prieteni au urcat un gard viu și au fugit. Curând, și-au dat seama că au ales gardul greșit – ăsta înconjura închisoarea din San Quentin. Suspecții au fost reținuți pentru investigări asupra furtului auto și violarea proprietății de stat, cu toate că nu a fost făcută plângere. „Niciodată nu ni s-a mai întâmplat ceva asemănător aici”, a declarat locotenentul Cal White. „De obicei oamenii nu intră prin efracție în închisoare”.

10. S-a împușcat singur în picior

În februarie 2004, Carlos Henrique Auad din Petrópolis, Brazilia, a spart un bar din apropierea domiciliului său și a furat un televizor. Câteva seri mai târziu, Auad a încercat să intre în același bar, prin acoperiș. De data aceasta, având cu sine un pistol, a alunecat, a căzut și s-a împușcat singur în piciorul drept. Auad s-a dus direct acasă, fără să observe că a lăsat în urmă o dâră de sânge care ducea fix la ușa lui. A fost arestat de către poliție, care a găsit televizorul în casa sa.

Advertisements

Dor

Mlădiță sprințară,
Dulce inimioară,
Aștept acea seară,
Să te sărut iară.
.
Să-ți culeg șoptirea,
Adăstând privirea,
Să-ți simt mângâierea,
Revărsând plăcerea.
.
Prin buzele dulci,
Când ai să te culci;
Prin buzele moi,
Când ai să te scoli.
.
Astrul strălucește,
Sufletu-mi topește,
Hai de mă iubește
Și mă răcorește.
.
Sprințară fecioară,
Sunet de vioară,
Dorul mă-mpresoară
Și mă înfioară.

Satira muncii mioritice

* Hai să fim serioși: nu ne-a plăcut niciodată munca. Dacii trăiau din prădăciuni (până și-au găsit nașul), ciobanul din Miorița își făcea leneș testamentul, cu pupilele pironite pe cer, Dorel leagă firu’ de curent la țeava de apă. Dacă era după noi, acum ieșeam în Cosmos cu căruța, dacă între timp nu murea calul de foame. În schimb, la distracție n-avem concurență pe plan mondial: bem când ne inundă râul, bem când ne roade stomacul, bem și când ne regulăm… Toate glumele despre 1 Mai, muncă și grătate, în continuareeee…
.
– Cercetătorii au descoperit recent că faimoasele cuvinte „Statul sunt eu” n-au fost rostite de regele Ludovic al XIV-lea, ci de Dorel I, primul român din istorie care a fost pus să muncească. Și a început cu o pauză.
.
– Deși tradiția susține că Burebista ar fi distrus viile, cercetările de ultimă oră relevă că, de fapt, viile au dispărut singure, fiindcă dacii erau prea beți ca să le muncească.
.
– După ce au descoperit că munca dăunează grav sănătății, românii au inventat o nouă știință: medicina muncii, care tratează simptomele chefului de muncă.
.
– Românii au renunțat definitiv la monarhie în momentul în care au aflat că doar munca îl înnobilează pe om.
.
– Contrar aparențelor, angajații români cu cel mai bogat CV sunt preoții ortotocși. Ei au câte trei slujbe diferite pe săptămână.
.
– Cei mai pricepuți hackeri din lume sunt țiganii. Ei sunt singurii care au reușit să spargă Codul Muncii.
.
– Cum se numesc jucătorii lui Dinamo? Muncitori necalificați în Champions League.
.
– Alarmant! De când România a început să accepte pe teritoriul ei imigranți din țările africane, care și-au deschis aici firme și au devenit patroni, s-au înmulțit cazurile de muncă la negru.
.
– Care este primul lucru pe care-l face un român când răspunde unui anunț de genul „Locuri de muncă vacante”? Întreabă câte vacanțe va avea la locul de muncă.
.
– Jandarmeria a anunțat că dacă Noua Dreaptă va produce tulburări în spațiul public și de 1 Mai, membri ei ar putea fi condamnați la muncă în folosul comunității gay.
.
– Mulți români cred că impozitul pe venit se referă la venitul la serviciu și nu vin la muncă, de frică să nu fie impozitați.
.
– Din ce în ce mai mulți spanioli și francezi vor să emigreze în România, unde încă mai poți să fii plătit pentru nemuncă.
.
– Deși se spune că meseria e brățară de aur, niciun țigan n-a fost tentat să fure vreuna.
.
– Sociologii susțin că următoarea mișcare mare de stradă va avea loc toamna aceasta, sub loganul „Uniți lenevim!”.
.
– Pentru că munca la câmp e sănătate curată, țăranii din România preferă să o lase celor mai bolnavi ca ei.
.
– Medicii au ajuns la concluzia că munca e mult mai nocivă decât țigările sau alcoolul: o țigară îți scurtează viața cu o oră, o zi de muncă ți-o scurtează cu opt ore.
.
– Românii care au slujbe de birou și stau numai pe scaune sunt revoltați: „Ne-am săturat de munca de jos!”
.
– De ce stau și-o freacă funcționarii publici în orele de program? Pentru că sunt angajați la stat.
.
– De ce a fost redenumită Piața Muncii în Piața Eudoxiu Hurmuzachi? Pentru că era mai ușor de ținut minte.
.
– Șmecherii cu BMW n-au nevoie de carte de muncă. Ei au deja un as în mânecă.
.
– Care e cea mai grea muncă? Munca de lămurire a unui vasluian ca să plece din cârciumă.
.
– Potrivit unei propuneri legislative, politicienii penali care trag chiulul prin Parlament nu vor mai fi condamnați la închisoare, ci la muncă zilnică.
.
– De ce nu muncesc românii? Pentru că preferă să rămână săraci și cinstiți.
.
– Academia Română va propune scoaterea din Dicționarul de Sinonime a cuvântului „muncă”, întrucât el este echivalent cu „caznă, suferință, chinuri, patimi”, lucruri incompatibile cu democrația și prevederile Convenției de la Geneva.
.
– Asistentele TV au cerut să fie și ele libere și de 1 Mai și de 2 Mai, pentru că, susțin ele, s-au săturat să muncească pe brânci.
.
– De 1 Mai, francezii de la Renault lansează un nou model de mașină pe piața românească – Dacia Grill, cu grătar încorporat. Muștaru’ sare’n intersecții.
.
– Pe 2 Mai, la Vama Veche s-a inaugurat un modern cartier de vile. Fiindcă vameșii nu pot trăi decât în vile cu piscină și SUV la poartă.
.
– După ce l-au văzut pe Ponta cu barca pe uliță, cocalarii cu bani nu se mai duc la Mamaia, ci vin în Teleorman să se dea cu banana trasă de jandarmi.
.
– Dealarii din Ferentari se bucură cînd vine 1 Mai și speră că vremea să fie frumoasă, pentru ca toți clienții lor să iasă la iarbă.
.
– În fiecare zi de 1 Mai, Adrian Mititelu devine paranoic: „Toți vor să mă frigă!”
.
– Un întreprinzător din județul Vaslui a scos pe piață kit-ul grataragiului sărac. El conține: o poză cu trei mici prăjiți, o fiolă cu miros de fum de grătar și un CD cu muzică ambietală specifică (sfârâit de mici, fâsâit de bere desfăcută, zgomot de mestecat cu plescăituri).
.
Sursa: e-mail

Întâlnire nepotrivită: O planetă în compensație

Se făceau exact doi ani de la trecerea în neființă a Dianei, iar Relu a socotit că e cazul să înfrunte realitatea. Nu mai fusese la pescuit de atunci, ba în primele săptămâni nici din casă nu a ieșit. Zăcuse pe pat, nemâncat de zile întregi, cu barba nerasă și cu gândurile pierdute în trecut. Își amintea iar și iar scena incredibilă a tragediei prin care a trecut în acea noapte blestemată. A plâns atunci ca un copil, strângând trupul inert și desfigurat al celei mai iubite ființe. Ar fi vrut să caute un vinovat, dar în cele din urmă se învinuia pe sine. Dacă nu ar fi pierdut vremea cu nenorocita de lansetă, poate că Diana nu ar fi insistat atât să vadă chipul extraterestrului. Sau ar fi murit amândoi și măcar n-ar fi rămas singur, cu conștiința încărcată și inima frântă.

Dimineța târziu, a găsit tăria să ia în spinare trupul țeapăn și să-l ducă în mijlocul civilizației. Nu a simțit nicio oboseală și nici nu a băgat de seamă când a ajuns în centrul localității. Lumea se uita la el și se minuna, până la oprit un agent de poliție. A urmat un interogatoriu la care a răspuns monosilabic, cu privirea fixată într-un punct nedefinit. Era considerat suspect, însă autopsia care s-a impus a arătat că fata murise în urma unui stop cardiac, deși nu avusese probleme cu inima. Cu toții erau intrigați de expresia oribilă a decedatei, dar întrebările puse rămâneau fără răspuns.

Șeful de la servici al lui Relu a înțeles că trecea printr-un moment greu și i-a făcut singur o cerere de concediu fără salariu, până când timpul va mai estompa din durere. A avut noroc și cu o familie din vecini, care l-au căutat aproape zilnic, aducându-i mâncare și încurajându-l să mănânce și să-și reia viața. Diana putea trăi prin amintirile sale și de aceea trebuia să fie tare, pentru ea. Gavrilă era pădurar și vânător totodată, iar Florica, nevasta lui, gătea foarte bine carnea pe care o aducea bărbatul. Cu astfel de delicatesuri și mirosuri ademenitoare au reușit noii lui prieteni să-l corupă și să-l readucă la viață. Mai aveau un băiat, Bogdănel, de 12 ani, un mic geniu în ale calculatoarelor, care venea și el adesea pe la Relu, atras de misterul din spatele tăcerii lui.

Apoi a cunoscut-o pe Olga, o femeie văduvă și cu o fetiță de 9 ani. Bărbatul îi murise într-un accident de mașină, ea fiind la volan, iar Carmen – copila ei – a rămas paralizată într-un scaun cu rotile. Și Olga avea mustrări de conștiință, învinuindu-se mereu pentru această tragedie, deși raportul poliției spunea că celălalt șofer nu-i acordase prioritate. Femeia tot credea că trebuia să conducă preventiv. Era profesoară de geografie și nu-și dăduse fata la școală, în ciuda insistențelor celor de la protecția copilului. Știa că între copiii normali, Carmen ar fi fost privită ca o ciudățenie, iar pentru ca să o dea la o școală specială ar fi însemnat să o vadă doar în vacanțe. Astfel că mama ei îi devenise învățător și apoi profesor la toate materiile. Și făcea treabă bună. Relu și Olga s-au împrietenit și apoi au descoperit că se iubesc. Și Carmen îl trata cu dragostea unei fiice care ducea lipsă de tată, iar bărbatului îi creștea inima de bucurie.

Cam așa stăteau lucrurile la împlinirea a doi ani de la evenimentele povestite în capitolul precedent. Relu a ținut ca această comemorare să o facă singur, chiar în locul în care s-a petrecut tragedia și pe care nu-l mai vizitase de atunci. Noaptea era la fel de înstelată, dar privirea bărbatului stăruia asupra brățarei oferite de extraterestru Dianei și care îi rămase lui. Era ca o părticică din sora lui iubită și prin contactul direct cu acel talisman, simțea atingerea Dianei. Degeaba se mișca uneori câte o lansetă, căci Relu nu-i dădea atenție. Dar uimirea lui a fost nemărginită când beculețele minuscule de pe brățară au început să se lumineze în diferite culori. Ce ar fi putut să însemne asta? Nu cumva…?!

A ridicat imediat privirea, ațintind-o spre cer. Nu a durat mai mult de câteva secunde și ochii au descoperit obiectul luminat ce-i era atât de cunoscut. Era naveta lui Eiua, care a aterizat în același loc ca acum doi ani. Ușa s-a dat la o parte și din ea a coborât aceea ființă blestemată. Relu nu s-a mișcat din loc, așteptând să vadă până unde poate merge nesimțirea extraterestrului care i-a provocat atâta durere, chiar dacă a fost involuntară. Eiua s-a apropiat în stilu-i caracteristic: pășind încet și precaut. Ajuns în apropierea pământeanului, vocea lui blândă se făcu auzită din nou:

– Salutare, Relu!… Am venit să-mi cer iertare.

Relu se ridică și el în picioare, căutând cuvintele cele mai potrivite din noianul de acuzații ce-i dospeau în minte. Găsi puterea să se exprime, totuși, civilizat:

– Iertare?! Mai ai acest tupeu să vii și să-mi amintești de crima groaznică pe care a-i făcut-o? Sunt lucruri care nu se pot ierta, străinule! Noi, pământenii, ne iubim rudele și prietenii, iar de multe ori ne sacrificăm pentru ei. Aceste sentimente le-ai studiat tu? Le-ai înțeles cumva?

Eiua a așteptat tăcut până când pământeanul a obosit și i-a lăsat posibilitatea să răspundă. În casca lui neagră se reflecta lumina lunii, iar pe umeri purta o capă la fel de neagră. Zise:

– Crede-mă că te înțeleg și îți dau dreptate. Am încălcat una din cele mai importante directive și am fost sancționat de șeful meu. Voi fi retras din această activitate și trimis pe planeta natală. Nu am vrut să plec până nu te mai văd o dată și să-ți fac o ofertă.

– O ofertă? Poți să mi-o dai înapoi pe Diana? E singura cale prin care m-ai putea recompensa.

– Din păcate nu pot, dar te rog să te gândești bine la propunerea mea. Știu că ești un iubitor al naturii și te doare să vezi cum semenii tăi o alterează prin acțiunile lor necugetate. Noi nu avem voie să intervenim în nicio civilizație, chiar dacă vedem că se autodistruge. În schimb îți propun o alternativă.

– Ce vrei să spui?, se arătă Relu interesat.

– Ce ai zice dacă te-aș duce pe o planetă minunată, virgină, fără civilizație, dar cu un potențial enorm. Poți să admiri acolo peisaje nemaintâlnit de frumoase, o floră și o faună diversă, de neimaginat pentru un pământean. Acesta ar fi mica mea compensație pentru răul făcut. O planetă numai pentru tine și prietenii tăi.

Tăcerea se așternu mai multă vreme, în timp ce Relu se gândea. Era o ofertă care, dacă o accepta, i-ar fi schimbat total viața și de aceea nu putea să-i dea curs fără să cugete bine. Eiua știa și el asta și de aceea adăugă:

– Nu trebuie să-mi răspunzi pe loc. Înțeleg că e un pas uriaș și ai nevoie de timp. Eu voi reveni exact după trei rotații ale planetei voastre. Dacă vei accepta, voi fi bucuros să vă iau și să vă duc la nava-mamă, cu care vom pleca spre noua voastră lume.

Apoi, fără să mai aștepte vreun răspuns, extraterestrul se întoarse și se urcă în navetă. În curând dispăru în întunericul cerului, lăsându-l pe Relu plin de sentimente contradictorii și puternice. N-a mai așteptat dimineața, ci și-a strâns repede sculele și a pornit spre casă. Prima oprire a făcut-o la familia lui Gavrilă, pe care i-a trezit din somn. Trebuia să se destăinuie cuiva, prea multe s-au acumulat în el și nu mai putea să le țină închise. Era prima oară când vorbea cu cineva despre extraterestru și își dădea seama de riscuri și de aceea a căutat să fie cât mai convingător, fără a exagera prin patos. Le-a arătat brățara și le-a explicat tot ce s-a întâmplat cu Diana.

Gavrilă și Florica păreau îngrijorați de sănătatea lui mentală, dar Relu nu s-a dat bătut. De cum s-au ivit zorile, i-a dus la locul aterizării navetei și le-a arătat urmele proaspete de pe iarbă. Chiar și pașii lui Eiua se puteau distinge foarte clar, până aproape de Someș. Prietenii lui au început să-l creadă, iar Relu a respirat mai ușurat. Mai trebuiau să vorbească și cu Olguța, dar cu ea a fost ceva mai ușor, fiind deja trei contra unu, iar ea avea mare încredere în omul pe care-l iubea. Copiii au fost cei mai încrezători și au devenit chiar entuziasmați de posibilitatea unei călătorii în spațiu. Doar că decizia de a părăsi Pământul nu era ușor de luat, așa că a durat o zi întreagă până au calculat avantajele și dezavantajele unui pas atât de riscant. În cele din urmă, au votat în favoarea curajului și a neprevăzutului. A doua zi s-a dat startul pregătirilor.

Nu puteau lua multe cu ei, dar nici nu era înțelept să meargă în necunoscut fără dotărie strict necesare unei vieți noi și primejdioase, probabil. Gavrilă a împachetat două puști de vânătoare, un geamantan cu cartușe, cuțite, lanterne, baterii și alte scule trebuincioase unui pădurar. Bogdănel și Carmen și-au pus câte un laptop, DVD-uri, CD-uri, aplicații diferite și jocuri, în speranța că le vor putea folosi. Florica și-a pregătit mașina de cusut și materiale rezistente, fiind și o pasionată croitoreasă. Olga a ținut să-și ia cât mai multe cărți și manuale, iar Relu și-a împachetat undițele și a făcut aprovizionarea cu conserve, slănină, apă, pălincă și alte produse de consum. Portbagajul mașinii era încărcat, în seara când au pornit la locul de întâlnire. E drept că Gavrilă și Florica nu erau convinși 100% că va veni vreun extraterestru, dar nu voiau să-și supere prietenul.

La ora stabilită, brățara a prins viață și luminile ei i-a emoționat peste măsură. Naveta a aterizat și Eiua le-a făcut semn să urce în aparat. Încărcați cu bagaje, au pășit într-un spațiu luminat puternic și s-au așezat pe niște suporturi laterale. Relu a vrut să o urce pe Carmen cu tot cu cărucior, dar Eiua i-a spus că nu este necesar, așa că a luat-o în brațe, așezând-o lângă mama ei. Alături, și-au aranjat geamantanele. Ușa se închise surd, iar ei simțiră cum se desprind de Pământ. Privind în afară, vedeau cum luminile de la sol se depărtează și dispar de tot. Cu toții aveau fluturi în stomac, realizând că s-ar putea să nu-și mai vadă niciodată planeta natală. Și o undă de regret li se strecură în suflet.

646x404

Efectele remarcabile ale ceaiului

6 efecte remarcabile pe care le are ceaiul asupra creierului

Cu toții știm efectele benefice pe care le are cofeina asupra creierului, dar cum rămâne cu restul oamenilor care nu consumă cafea? Ei nu beneficiază de astfel de îmbunătățiri? Ei bine, un număr considerabil de studii aduce vești bune pentru iubitorii ceaiurilor.

ceai

Mai jos veți găsi 6 beneficii aduse de consumul de ceai, care au fost demonstrate de studii și cercetări științifice din ultimii ani.

1. Ceaiul verde pare să lupte împotriva Alzheimerului

Oamenii de știință au descoperit că un compus natural din ceaiul verde ar putea asigura un mod de a vindeca Alzheimer. Stadii incipiente ale cercetării au indicat că epigalocatechina-3-galata (EGCG) poate perturba acumulările din creier care determină distrugerea celulelor cerebrale. În cele din urmă, spun specialiștii, acest compus din ceaiul verde are potențialul de a ajuta la crearea unui tratament eficient pentru boala Alzheimer.

3. Creierii cu experiență iubesc ceaiul

Deși, mai avem ceva timp de așteptat până ce vom afla sigur dacă EGCG-ul va putea trata Alzheimerul, între timp putem vorbi de efectele imediate pe care le are ceaiul. Mai exact, un studiu realizat pe 2.031 de oameni cu vârste între 70 și 74 de ani a scos la iveală faptul că indivizii care beau ceai cu polifenoli (precum EGCG) au performanțe cognitive mai bune. Polifenolii se mai găsesc și în vinul roșu, în cacao și cafea.

3. Ceaiul îmbunătățește funcțiile cognitive ale tuturor consumatorilor

Știm deja că ceaiul are potențialul de a ne menține treji, dar această caracteristică a băuturii nu ține numai de cofeină. Ceaiul conține și teanină, un aminoacid psihoactiv care este aproape unic acestei băuturi. Deși în prezent se cunosc mult mai puține informații științifice despre teanină, comparativ cu câte știm despre cofeină, există, totuși, un număr destul de mare de studii care asociază substanța cu îmbunătățirea performanțelor cognitive.

4. Faimosul efect de calmare

Pe lângă faptul că teanina este responsabilă pentru îmbunătățirea funcțiilor cognitive, ea are și un efect de calmare. Potrivit cercetătorilor, atunci când oamenilor le este administrată teanină, creierii lor prezintă mai multe unde q, lucru care indică o stare de relaxare fără somnolență.

5. Ceaiul îmbunătățește memoria

Teanina, împreună cu EGCG-ul, sunt implicate și în îmbunătățirea memoriei. O cercetare din Coreea a scos la iveală faptul că extractul de ceai verde și L-teatină poate îmbunătății memoria oamenilor care suferă de deficiențe cognitive ușoare. De asemenea, studii realizate pe șoareci sugerează că EGCG ajută memoria prin creșterea producției de celule cerebrale.

6. Ceai pentru o mai bună sănătate mentală

Toate beneficiile aduse de consumul de ceai indică faptul că acest obicei contribuie la îmbunătățirea stării generale de sănătate. Într-un studiu din 2009, oamenii de știință au testat o populație de 42.093 de indivizi din Japonia. În urma studiului s-a constatat că un consum moderat de ceai verde este asociat cu un nivel scăzut de stres psihologic. Același efect pozitiv al consumului de ceai verde l-au mai observat și alți oameni de știință. Mai mult, teanina a fost testată chiar și pentru tratarea schizofreniei și s-a constatat că ea reduce cu oarecare succes anxietatea și alte simptome similare.

Sursa: Spring

Te chem

Te chem să vii prin roua dimineții,
Să ne iubim cu râvna tinereții
Și-n timp ce-o nouă zi se înfiripă,
Să te sărut în fiecare clipă.
.
Te chem să vii ziua-n amiază-mare,
Să ne scăldăm în razele de soare
Și istoviți de-al astrului cuptor,
Să ne-aruncăm în apă de izvor.
.
Te chem să vii când ziua se sfârșește
Și soarele, roșind, ne părăsește
Lăsând în urmă umbre de lumină
Și liniștea că mâine-o să revină.
.
Te chem să vii-ntr-o noapte înstelată,
Ca o cometă de mult așteptată,
Cu tainică lumină mă-nfășoară,
Cu ochii tăi de stele mă-nfioară.
.
Te chem mereu, dar simt că e-n zadar,
De dorul ce mă arde n-ai habar,
Trăim în universuri paralele,
Cu slabe șanse să ieșim din ele.

Întâlnire nepotrivită

Era prima vacanță de vară a Dianei, de când intrase la Facultatea de Filologie, iar Relu era pregătit să-i ofere tot ce-i mai bun. Au trecut doi ani de la moartea părinților lor și nu era ușor pentru niciunul dintre ei să uite tragicul accident de pe șosea, dar nici perioada grea care a urmat, cu inimi frânte și lipsuri materiale acute. Fiind mai mare cu trei ani, Relu a preluat cea mai mare parte din greutăți, renunțând la școală și angajându-se ca electrician. A plătit cu dificultate datoriile către bancă și a insistat ca sora lui să-și continue studiile, chiar dacă asta însemna o cheltuială în plus. Numai pe ea o mai avea și asupra ei își revărsa acum toată dragostea de frate și de prieten.

Pentru prima zi, s-a gândit că locul în care s-ar simți amândoi cel mai bine ar fi pe malul retras al Someșului, acolo unde-i învățase tatăl lor să pescuiască și unde au petrecut momente de neuitat, ani la rând. Aveau un loc greu accesibil, dar cu atât mai ferit de vizitele altor amatori, iar peisajul din jur era minunat și liniștit totodată. Și-au încărcat rucsacurile cu alimente, băutură, momeli și haine pentru o zi și o noapte. Relu și-a pus pe bicicleta lui și micul cort, de două persoane, pentru orice eventualitate. Au început să pedaleze tocmai când se iveau primele raze de soare.

Mersul pe două roți a durat circa 20 de minute, după care au fost nevoiți s-o ia pe lângă biciclete, calea fiind în multe locuri necălcată de picior omenesc, de o bună bucată de vreme. Locul îi aștepta la fel de primitor și de tăcut ca și în vremurile bune, iar ei s-au bucurat intens de această revedere. Diana și Relu au trecut la despachetat, la ridicarea cortului și pregătirea lansetelor. Fiecare din ei știa ce are de făcut și treaba mergea parcă singură. Când totul a fost gata, a urmat o gustare pe pătură, stropită cu o pălincă veche și galbenă, pentru Relu, și un vin de roșcă din cultura proprie, pentru Diana.

Povestirile au început să curgă de la sine și Relu se bucura să asculte întâmplările din viața de studentă a surorii lui. O privea cu admirație în ochi și parcă-și regăsea mama și tatăl cuprinși în acea privire exuberantă. Chiar și vocea ei tânără și melodioasă îi isca nostalgii profunde. S-au retras apoi la umbra unui salcâm ce străjuia malul Someșului și de unde puteau supraveghea îndeaproape orice mișcare solicitare a firului. Și capturile nu au întârziat să apară, e drept că nu din cele de palmares. Dar era frumos și bine, iar ei se distrau de minune!

Timpul trecea repede și seara a venit pe nesimțite. Diana era bucătăreasa și peștii fripți de ea pe jăratic erau mai buni ca niciodată. Vinul, pălinca și cafeaua completau acest meniu deosebit, iar dialogul lor era arareori întrerupt de momente de liniște și contemplare. Mai ales când stelele au început să invadeze cerul și să le stârnească admirația. Ar fi trebuit să intre în cort și să se odihnească vreo câteva ore, dar nu se puteau desprinde de malul apei și de spectacolul ceresc.

Trecuse cu bine de miezul nopții, când, în liniștea care-i înconjura, au auzit un sunet ciudat, care i-a făcut să se uite în sus. După câteva secunde de mirare, le-a atras atenția un punct de lumină ce-și mărea diametrul. Nu era o stea căzătoare și nici altceva cunoscut, dar se apropia chiar de locul unde erau ei. Lumina crescândă s-a transformat într-un obiect zburător de mărimea unui microbuz, care a aterizat chiar în micuțul luminiș din apropiere, în timp ce amândoi frații priveau cu gura căscată și se întrebau dacă nu cumva visează.

Sci-Fi-Illustrations-by-Peter-Elson-7-600x424

Dar nu visau. O ușă glisantă s-a dat la o parte și o ființă înaltă, ce părea om, a pășit pe iarbă. S-a oprit câteva clipe, părând că-i examinează, apoi s-a apropiat încet. La lumina lunii au putut vedea că avea capul acoperit cu o cască neagră, precum cea de motociclist, cu proeminențe în dreptul urechii și a gurii. Îmbrăcămintea-i era mulată pe corp și nu lăsa să se vadă nicio bucățică de piele. Ajuns în fața celor doi înmărmuriți și fără putința de a scoate vreun sunet, s-a oprit și de sub cască s-a făcut auzită o voce suavă, care te făcea să crezi că-i o melodie îngerească:

– Salut, Relu și Diana.

Nu le venea să creadă! Străinul le cunoștea numele și vorbea o română perfectă. După câteva momente de derută, au reușit să răspundă câteva cuvinte bâlbâite. Necunoscutul le-a întins mâna și i-a rugat să-l ierte pentru apariția neobișnuită. Încet, încet, uimirea celor doi s-a estompat, făcând loc curiozității. L-au invitat pe noul venit să ia loc pe un scăunel pescăresc și dialogul s-a înfiripat. Astfel au aflat că în fața lor era chiar un extraterestru cu un nume greu de pronunțat, dar care suna a patru vocale consecutive: Eiua. Venea de pe o navă-mamă ce staționa pe partea nevăzută a Lunii și misiunea lui era să-i studieze pe oameni, mai precis pe Relu. Făcea asta de aproape un an pământesc și deja știa aproape totul despre el și sora lui. Întrebat cum de cunoștea atât de bine limba, Eiua le-a explicat că are implantat în cască un traducător instantaneu, atât la urechi, cât și la gură, pentru mai multe limbi pământene.

Printre nenumăratele întrebări puse, Relu și Diana nu au uitat să-l poftească pe musafir la masa lor nocturnă. Mai aveau pește prăjit, slănină, legume, pâine și pălincă. Eiua a refuzat politicos mâncarea, spunând că stomacul lui nu-i obișnuit cu așa ceva, dar a servit din tărie cu ajutorul unui pai ce-i intra prin cască. I-a plăcut foarte mult efectul și se simțea că devenise mai vesel. Chiar a botezat băutura cu numele de „apă veselă”. Pe la ora patru, extraterestrul s-a ridicat și le-a spus că e momentul să plece. A promis, însă, că o să vină și în noaptea viitoare, la aceeași oră. I-a rugat chiar să-i aducă niște apă veselă, pentru a-i duce și șefului său de pe nava-mamă. Diana l-a rugat să-și dea jos casca, pentru a-i vedea chipul, dar Eiua a refuzat categoric, motivând că vederea înfățișării sale i-ar putea provoca un șoc foarte puternic. Fata a râs și l-a asigurat că nimic nu ar putea-o speria. Străinul era de neînduplecat și s-a îndreptat spre navă. L-au condus până la intrare și au reușit să vadă o parte din interiorul ei. Nu prea au înțeles cum funcționează, dar au fost impresionați de interiorul luminat puternic și cu un design simplu.

Și-au strâns încă o dată mâna și Eiua a intrat, iar ușa s-a închis după el. Apoi, cu un sunet lin, aparatul s-a ridicat, provocând un suflu puternic ce-i răvăși părul lung al Dianei. După câteva secunde, naveta a dispărut în imensitatea cerului, ca și cum n-ar fi fost. Cei doi frați au rămas mult timp, însă, cu ochii înspre locul în care-o văzuseră ultima dată. Apoi s-au trezit ca dintr-un vis și au început să comenteze. Era ceva nemaipomenit și parcă nici acum nu le venea să creadă. Așa i-a prins dimineața, când au împachetat și au plecat spre casă. Erau deja nerăbdători să vină momentul reîntâlnirii cu extraterestrul și toată ziua n-au putut să pună geană pe geană, chiar dacă nu dormiseră o zi și-o noapte.

Înainte cu câteva ore până la lăsarea serii, cei doi frați erau deja pe malul Someșului, pregătiți pentru o nouă întâlnire. Bineînțeles că nu spuseseră nimănui despre aventura lor, dar cine i-ar fi crezut? Până după miezul nopții li se lungiră gâturile de atâta privit înspre stele. Dar naveta nu a venit decât la aceeași oră ca ieri, când așteptarea lor a fost răsplătită. Diana a fugit să-l întâmpine pe Eiua, dornică să-i audă vocea de care era atât de atrasă. Extraterestrul i-a salutat și le-a strâns mâna, după care dialogul dintre ei a continuat cu alte mii de întrebări și răspunsuri. Pământenii i-au oferit o damigeană de pălincă și un pahar din care să bea cu ei. Eiua i-a făcut cadou Dianei o brățară pe care clipeau niște lumini colorate, dar numai când naveta era prin preajmă. Astfel puteau să știe când vor fi vizitați de prietenul lor de pe altă planetă. O planetă din aceeași galaxie cu Terra, doar că era la o distanță de 8 mii de ani lumină.

Diana insista ca Eiua să-și dea jos casca, iar acesta refuza mereu cu politețe, însă mereu hotărât. Orele au trecut prea repede și a venit din nou clipa despărțirii. Tocmai când extraterestrul făcea primii pași spre navetă, iar Diana pășea alături de el, Relu a văzut cum o lansetă se zbătea puternic, riscând să fie trasă în apă. A sărit să o prindă și s-o ancoreze mai bine până avea timp de dril. Dar n-a apucat s-o lase din mână, când a auzit un țipăt înfricoșător. A întors imediat privirea spre aparatul lui Eiua și l-a văzut pe acesta cum tocmai îndesa casca pe cap. Apoi, cu gesturi rapide, a intrat în navetă și a decolat imediat. Cu pași mari, Relu a zburat parcă până la locul în care Diana era prăbușită pe spate. La lumina lunii se putea vedea cum fața ei era răvășită de o groază inimaginabilă, iar părul îi albise pe loc. Văzuse ceva atât de terifiant încât moartea i-a fost groaznică și instantanee. O imagine pe care mintea umană nu o poate suporta.

Hapuri umoristice

BANCURILE SĂPTĂMÂNII
.
* Un bărbat zăcea pe patul de moarte. De-odată simți cum aroma prăjiturii lui favorite cu ciocolată urcă încet și ademenitor pe scări. Și-a adunat forțele rămase și s-a ridicat din pat. Sprijinindu-se de perete, a mers până la ușă și cu un efort și mai mare a coborât scările, ținându-se cu ambele mâini de balustradă.
Gâfâind, s-a sprijinit de tocul ușii și a aruncat o privire în bucătărie. Dacă n-ar fi simțit durerile acelea cumplite, ar fi zis că este deja în rai. Acolo, puse pe masă, erau sute din prăjiturile sale favorite cu ciocolată. Era ăsta raiul sau era ultima dovadă de iubire din partea soției, care se asigura că soțul ei părăsea lumea fericit?
Cu un ultim efort, s-a aruncat înspre masă. Mâna tremurândă a ajuns la cea mai apropiată dintre prăjituri, când brusc este lovit de către soție cu o lingură:
– Nu te atinge de astea!!!, spuse ea. Sunt pentru înmormântare!!!
.
* Șeful echipei de Formula 1 Ferrari și-a concediat tehnicienii și, în locul lor, a angajat țigani din România, pentru că scot roțile de 3 ori mai repede. Mai târziu, i-a părut rău. E drept că față de timpul obișnuit desfăceau roțile în 3 secunde, însă în cele 7 secunde rămase au revopsit caroseria, au schimbat seria de fabricație și au vândut-o drept Honda.
.
* Putin și Medvedev stau de vorbă.
– Trebuie să desființăm fusurile astea orare, creează numai probleme, spune Putin.
– De ce?
– Sun la Beijing să-i felicit de ziua națională și-mi spun că e mâine, sun la Varșovia să exprim condoleanțe și-mi spun că avionul încă n-a decolat…
.
* Unu’ la semafor, cu un Logan, îi face semn unuia cu Ferrari de lângă el, să lase puțin geamul jos.
– Ia zi, frate, cum e, ești mulțumit de ea? C-am văzut că nu prea își cumpără lumea…
.
* La un fotograf au venit mai mulți chinezi pentru a se fotografia. Fotograful se gândi: „De ce să-i mai fotografiez, dacă seamănă leit unul cu altul? O să le dau aceeași fotografie!”.
Când primesc fotografia, un chinez o ia, se uită lung la ea și spune:
– Nu e fotografia mea.
– Cum nu e a ta?, întreabă fotograful. Nu e fața ta?
– Fața e a mea, dar cămașa nu.
.
* În urmă cu câteva zile, consilierii maghiari de la primăria Târgu-Mureș au propus să amplaseze statuia unei personalități de-a lor în oraș. Consilierii români au fost de acord, cu două condiții:
1. Să amplaseze și românii o statuie a unei personalități autohtone.
2. Cele două personalități reprezentative fiecărei etnii să aparțină aceleași perioade istorice.
Consilierii maghiari au fost de acord.
Consilierii români au spus, ca urmare, că vor să amplaseze o statuie de-a lui Decebal.
Ședința s-a suspendat…
.
* Când mă uit la proba de 100 de metri, mă simt de parcă aș fi martor la o crimă. Se aude un foc de armă și apoi niște negri o iau la fugă…
.
* Un studiu recent arată că tinerii care amestecă vodca cu bere în clasa a noua, vor amesteca ciment cu nisip după clasa a douăsprezecea.
.
* – Tatăl meu e numismat.
– Și ce înseamnă asta?
– Colecționează monezi.
– Ce ți-e și cu neologismele astea. Înainte asta se numea cerșetor.
.
* La miezul nopții, omul își trezește nevasta fiindcă avea chef de oarece. Aceasta, pe jumătate adormită, îi spune:
– Dar de ce trebuie să mă trezești? Doar știi unde le găsești pe toate!
.
* Maria și cu Ioana mergeau prin pădure. La un moment dat, Maria spune:
– Ioană, vezi grămada aceea de frunze?
– Da.
– Acolo m-am tăvălit eu cu Ion.
Mai merg ele și Ioana spune și ea:
– Uite acolo m-am tăvălit eu cu Ion.
Mai merg ele ce merg și dau de un lan de grâu. Atunci Maria spune:
– Vezi locul ăla liber de grâu, Ioană?
– Nu-mi spune că te-ai tăvălit și acolo cu Ion.
– Nu. Acolo s-a tăvălit Ion când a aflat că am SIDA.