”Pe pământ avem de toate”
Salutăm cu bucurie și emoție o nouă apariție editorială a unui autor cu reală vocație scriitoricească – domnul Petru Racolța, a cărui scriitură ne-a emoționat de la primul volum, dedicat copiilor, după propria mărturisire – „Revolta din ogradă” (2014).
Noi am adăuga că această carte este și cred că poate fi plăcută la orice vârstă, redescoperind alegoria.
Apoi au apărut, rând pe rând, volumele: „Povestirile unui maramureșean”, volumul I (2015), volum ancorat în realitate, ca de altfel și cel de-al doilea volum, cu același titlu, apărut în 2017. Urmează „Planeta Paradis” (2016) – scriere științifico-fantastică.
În anul 2019, oferă cu dărnicie „Versuri pentru suflet și cuget”, ca tot în acest an, să plonjeze din nou în SF, cu volumul „Metamorfoza”.
Se pare că autorul este atras tot mai mult de acest gen de literatură, astfel, posibilitatea invenției care ne aruncă într-un soi de scenariu, neomologat de realitate. Invențiile par reale. Construcția realistă a unei societăți lacome se armonizează cu prezentarea stărilor personajelor sale – bune sau rele.
Este atras de latura misterioasă a vieții, fiindcă, după părerea noastră, însăși taina existențială a omului e încă o enigmă.
”Carcasa”, acest înveliș carnal, adăpostește spiritul a cărui înzestrare, uneori, bulversează „muritorii de rând, îi chiar înspăimântă, determinându-i să-i izoleze, sau să le facă rău celor a căror dotare cu puteri, denumite în studii numeroase ale unor personalități de seamă din lumea științei, paranormale.
Cunoaștem atât de puțin despre noi, despre puterile care, poate, zac în trupurile, în mintea noastră, fiindcă suntem într-o continuă legătură cu baza de date universală, legătură enigmatică existentă dincolo de voința noastră. Tocmai de aceea regăsim mereu încercarea de a dezlega aceste mistere.
Studiile științifice, literatura s-au aplecat cu interes asupra unor astfel de fenomene mecanice și psihologice datorate unor forțe și puteri necunoscute ce există, se pare, latent în inteligența umană. Aceste studii au început încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și continuă sub denumirea de parapsihologie, până în zilele noastre.
Îmbinând unele cunoștințe științifice de acest gen cu inventivitatea, fina observație a unor realități, plus ficțiunea, autorul ne convinge prin personajele sale că temelia unei bune conviețuiri ar fi încercarea de a înțelege fenomenele ieșite din comun, sau măcar acceptarea lor ca un dat, o formă a pozitivismului ființei umane, la care se adaugă o logică și o judecată sănătoasă, fiindcă aceste procese deosebite nu sunt decât mărturia unei alte lumi care se află dincolo de noi și care încă rămâne necunoscută.
Autorul ne introduce firesc în poveste. Întâlnirea cu personajele e incitantă. Percepțiile extrasenzoriale ale personajului principal, o fetiță de 10 ani, sunt prezentate ca ceva ieșit din comun, văzut ca ceva diavolesc de cei din jur. Misterul acestui dar, cel de premoniție a unui fapt ce urma să i se întâmple unei persoane din preajmă, dar nedescifrat, aflat încă dincolo de înțelegerea lui, reprezintă o limită a cunoașterii, limită ce provoacă din partea majorității spaima, teama permanentă, teamă generatoare de respingere a celui înzestrat cu astfel de puteri inexplicabile, provocând chiar violența. Devine astfel, un fel de paria al colectivității, care, la rândul ei provoacă schimbări în interiorul insului. Eul său poate deveni de cele mai multe ori un rău în sine – rău provocat de oamenii din jur.
Un astfel de rău se instalează în micuța Lena Popan, care, spre disperarea mamei, „părea impasibilă la tot ce se întâmplă în jurul ei, o prizonieră a unei împrejurări neplăcute” – decesul tatălui, eveniment anunțat de copil dimineața dinaintea tragediei.
Facem cunoștință cu iubitoarea și neliniștita mamă, dar și cu doctorul Oșan, care o liniștește, în același timp încercând să înțeleagă fenomenul.
În continuare povestea devine ciudată, stranie, fascinantă. Totul pare atât de simplu și, totuși, complex. Fenomenele așezate în țesătura faptelor ce se derulează într-o avalanșă de legături felurite, devin surprinzătoare. Această țesătură simplă creează impresia de adevăr, de realitate.
Totul se adună într-un nucleu organic de fapte și idei, stârnind curiozitatea. Descoperim că potențialitatea celor înzestrați cu forțe paranormale rămâne neînțeleasă multora dintre noi. Adesea, acestea sunt încărcate cu mesaje tainice, sporindu-le puterea. Aflăm că, totuși, printre cei mulți și ignoranți există și unii oameni înzestrați nu numai cu o anumită curiozitate, ci și cu forța de a înțelege acele fenomene nedeslușite majorității. Așa se dovedește a fi profesorul Bogdan, căruia i s-a alăturat doctorul Oșan, cât și un grup de persoane bine-intenționate, cu o pregătire profesională deosebită. Facem cunoștință și cu personaje asemeni bunicuței Anița, care nu numai că sunt benefice într-o societate marcată de rău, dar conferă multă „sare și piper” desfășurării acțiunii.
Revenind asupra cercetărilor științifice, autorul reliefează, prin prezentarea întâmplărilor, faptul că știința – îndeletnicire a spiritului omenesc , intră în natura umană – formă a căutărilor permanente -, dând răspunsul multiplelor necunoscute, nefiind decât o prezență justificată a omului în centrul creației.
Coerentă în arhitectura sa, acțiunea își desfășoară scenariul în Centrul Privat de Îngrijire și Recuperare aparținând profesorului Bogdan.
Lena va face cunoștință cu alte trei personaje principale: Poligraf, Sentimente, un băiețel de 7-8 ani și Șoc, singurul adolescent, plus cele câteva personaje adulte din personalul centrului.
Suntem plăcut surprinși de cursivitatea descrierii locului în care atât Lena Popan, cât și ceilalți actori ai scenariului, își vor continua existența dezvăluindu-i-se totodată și stările sufletești prin care trece personajul principal. Delicatețea interlocutoarei nou-venite e bine pusă în valoare odată cu mișcările celor două fetițe.
Chiar poreclele marchează înzestrările copiilor, scoțându-le în evidență. Cititorii iau parte la toate manifestările și acțiunile celor din centru. Asistă firesc la integrarea în colectiv a Lenei, la recuperarea ei psihică, descoperind în același timp și părțile dificile, greu de surmontat, al unui comportament agresiv, dacă ar fi fost într-un alt colectiv. Așa sunt cele ale lui Șoc, adolescentul mereu revoltat, al cărui țel, pentru moment, era doar răzbunarea.
Pas cu pas, luăm parte la schimbările în bine a psihicului „pacienților” centrului. Descoperim beneficitatea harurilor cu care sunt înzestrați copiii, care se bucură de toată atenția, îngrijirea și dragostea celor din jur. Dar viața liniștită din centru ia cu totul altă întorsătură, odată cu gestul disperat al adolescentului a cărui neînțelegere și, îndeosebi, a lipsei răbdării, îl determină să se adreseze mass-mediei în speranța de a grăbi, cu precădere, recuperarea sa fizică.
În cuvântul său, mentorul celor patru copii încearcă să le explice primejdia care îi amenință, afirmând: „inevitabil veți ajunge în centrul atenției. Lumea o să afle secretul și veți deveni cei mai vânați oameni de pe planetă. Mai ales ea, pe care toți lacomii lumii o să vrea să pună mâna și o să o țină închisă, ca pe o gâscă ce face ouă de aur”.
Încărcătura romantică te farmecă prin ineditul, frumusețea, gingășia descrierii locului unde va avea loc picnicul celor mici, pe care aceștia îl savurează.
Curgerea liniștită a vieții se întrerupe odată cu intervenția trimișilor guvernamentali. Smulgerea copiilor din centru întrerupe brusc viața lor calmă, provocând deznădejde. Discursul fanfaronard e real, creând în cititor revolta, indignarea, fiindcă din tot ce afirmă domnul Vâlvoi, se poate trage o singură concluzie: totul se rezumă la minciună, înșelătorie, interes personal. Însăși amenințarea acestui domn, adresată profesorului cu scopul intimidării, relevă adevăratele intenții.
Timpul rămâne mereu o enigmă, ca multe alte forme de manifestare ale unor fenomene misterioase. Factori externi voinței noastre acționează asupra ființei umane și permanent, într-un fel sau altul, se manifestă, astfel că însăși viața prinde traiectorii ce uneori generează spaime, temeri.
Anii ce s-au rostogolit peste doamna Popan, ani plini de zbucium, de durere pentru mama disperată, care nu pregetă să-și caute copila bătând la toate porțile ce rămân mereu închise, îi marchează viața. Alături îi sunt doctorul Oșan și profesorul Bogdan, chiar dacă, aparent, par a fi abandonat ideea de căutare a celor două fete. În această luptă, doctorul Oșan și Violeta Popan se apropie sufletește și-și unesc destinele – fapt firesc -, urmând firul veții.
În ciuda amenințărilor, căutările continuă. Corolar al eforturilor lor, reușesc să stârnească interesul unei energice și inimoase jurnaliste, care, prin eforturi deosebite, dă de urma fetelor și contribuie cu succes la recuperarea lor. De asemenea, profesorul Bogdan, după ce trece printr-o depresie puternică în urma pierderii celor doi băieți răpiți, Sentimente și Șoc, reușește să depășească starea sa de deprimare, aducându-și cu succes contribuția la repunerea în jocul vieții a firescului, învingând împreună cu toți factorii de bine răul, fiindcă lumina interioară a fiecăruia transformă energiile, depășind limitele trupești. Luminile acestea se unesc și împreună reușesc să impună, să învingă răul.
Asistăm cum voința lor devine mai puternică și prin încercările la care au fost supuși simțim că au devenit mai buni, mai curajoși, mai puternici: adevărați luptători împotriva răului.
Din urmărirea drumului de formare a celor patru protagoniști ai acțiunii, se poate trage concluzia că, alianța dintre minte, trup și câmpul energiei universale, la care se adaugă forțele pozitive ale umanității, pot învinge acele personaje malefice, adevărați factori distructivi ai rasei umane, care mai repede ar fi în stare să distrugă lumea decât să renunțe la așa-zisa lor putere.
Urmărim cum în spiritul uman se pot defini drumuri, se nasc noi idei, devenind izvor de speculații superioare. Totodată, farmecul eroismului, dar și al exuberanței, ori al revoltei juvenile cărora li se adaugă ca o cărare de lumină iubirea, dăruirea, ce adună toți factorii pozitivi, fiind și factori de transformare a răului, inoculează optimismul – stare sufletească întâlnită și în celelalte lucrări ale autorului.
Verbul are prospețime. Autorul și, alături de el și noi, cititorii, acceptăm misterul, ființa nonconformistă total diferită față de majoritatea umană. De aici decurge stabilirea unei ordini, a coordonatelor ce marchează limpezirea și prospețimea scriiturii.
Încrucișarea existenței cu o ordine total deosebită, mai presus de înțelegerea noastră, dar care se impune ca o prezență, se confirmă, iar acceptarea lui constituie un salt al spiritului peste prudențele, obișnuințele confortabile, peste temeri și spaime. Contradicțiile și absurdul sunt depășite, sunt rezolvate uneori, poate puțin facil, asemeni faptelor unui Făt-Frumos, ori smulse din jocurile arcade, sau din filmele SF. Dar, oare, nu s-au dovedit ulterior toate invențiile literare ori cinematografice, cuceriri ale omului perfect adaptate și acceptate ca ceva firesc în existența umană?
Știința pozitivă a ajutat la întărirea încrederii omului în puterea lui de a depăși orice problemă și credință că orice obstacol poate fi înlăturat prin inteligență.
Însăși această lume stresată, mereu în goană după ceva, de multe ori manifestându-și răutatea, lăcomia, încercată de o mulțime de boli, provocând „pandemii” ce ne schimbă viața clipă de clipă, poate fi obligată să-și schimbe cursul în bine. Cel puțin acesta este unul dintre mesajele principale ale cărții domnului Petru Racolța.
prof. Rodica Scutaru-Milaș (membru al Uniunii Scriitorilor din România)
Sursa foto: Editura SIONO
racoltapetru6 