Satul dintre neguri XXX

Dorul este cel care ridică dragostea la o valoare despre care nici nu-ți puteai închipui până atunci. În urmă cu câteva luni, Adi s-ar fi rușinat să sară în brațele mamei sale, mai ales de față cu o mulțime de oameni care-i priveau cu mare curiozitate. Doar se socotea băiat mare, un posibil erou printre colegii pe care încercase mereu să-i impresioneze cu independența lui. Acum, însă, realizând că rătăcirea lui și a surorii sale a ajuns la finalul pe care-l visase noaptea, în somn, și cu ochii deschiși în timpul zilei, toți ceilalți străini parcă nici nu existau, doar familia lui conta. Plânsul pe care-l ascunsese cu grijă de Bianca a răbufnit fără jenă, cât se poate de firesc, pentru că și eroii plâng câteodată, după cum și-a dat seama când a fost primit în brațele călduroase ale mamei.

Foarte afectați s-au dovedit și părinții, ai căror obraji erau la fel de umezi de picăturile mari și fierbinți. Bianca a arătat, în mod inimaginabil, tăria de a se bucura fără să lăcrimeze, avântându-se pur și simplu să-și îmbrățișeze tatăl și mama, ca și cum ar fi sosit dintr-o vacanță mai lungă, dar cu o limită previzibilă. Bunicul se ștergea des cu batista la ochi și păstra pe chip un zâmbet incontrolabil, neștiind cum s-ar cuveni să se facă băgat în seamă de strănepoții pe care nu-i văzuse niciodată. Mulțimea – care pe scaune, care în picioare – privea năucă la această manifestare efervescentă de iubire debordantă, însă nimeni nu putea interveni să le-o explice.

Treptat, exclamațiile de surprindere și bucurie s-au transformat în expresii, prima dintre ele fiind a Sandei, care nu înceta să-și admire copiii:

– Vai, dar ce mari v-ați făcut în doar patru luni de când nu ne-am văzut! Parcă au trecut doi ani.

Bianca a remarcat, la rândul ei:

– Mie mi se pare că ai întinerit, mami. Ești tare frumoasă cu bluzița asta înflorată.

După ce și-a îmbrățișat bărbătește feciorul și l-a sărutat pe frunte, Vasile exclamă zâmbind:

– Nu pot să cred că ești înarmat cu o sabie adevărată. Până mai ieri, te sfătuiam să ai grijă cum folosești cuțitele din bucătărie.

– Iar tu, fetița mea, deja știi să folosești arcul?!, s-a mirat mămica. Nici nu pot să-mi închipui prin ce ați trecut, dar abia aștept să-mi povestiți totul. Până atunci, haideți să vi-l prezint pe bunicul Gheorghe, cel pe care l-am căutat cu toții de atâta vreme.

În sfârșit, a venit rândul bătrânului să-i pupe și să-i strângă în brațe pe cei mai dragi copii din lume, după care oftase ani și ani de zile. Parcă nu-i venea să creadă că acum e inclus într-o familie mare și atât de frumoasă, astfel că nici batista nu i-a mai putut opri lacrimile care s-au scurs până în barbă. Tare fericiți arătau și ei, iar fetița era cea mai entuziasmată.

– Bunicule, bunicule, ce bine că te-am găsit!, i-a spus ea în timp ce-i pupa barba umedă.

Scena aceasta ar mai fi ținut dacă nu s-ar fi ridicat în picioare un bărbat înalt de alături, întrerupând manifestările de dragoste cu o voce sobră.

– Bade Gheorghe, nu știu ce se întâmplă aici, dar nu uita că ne ești primar și ne-ai chemat de dimineață bună să ne spui ceva important. Unii dintre noi n-au apucat nici să-și mulgă vacile sau să își hrănească animalele din bătătură. Cred că ar fi mai bine să lămurim despre ce-i vorba, după care puteți să vă împărtășiți tot ce aveți pe suflet.

Era Vicele, care avea loc la aceeași masă, de aceea bunicul și-a mai stăpânit emoțiile și a venit cu explicații, după ce s-a ridicat, la rândul lui, de pe scaun.

– Oameni buni și dragi consăteni, mă iertați că a intervenit această bucurie tocmai când avem și alte treburi. După cum știți de când m-ați ales să vă conduc, eram un suflet însingurat, oftând de dorul nepoților și strănepoților pe care-i știam numai din auzite. Zilele trecute m-au găsit cei dintâi, iar astăzi au ajuns și copiii lor, după ce au rătăcit vreme îndelungată. De aceea m-au subjugat emoțiile și a trebuit să aveți răbdare până ne-am mai eliberat de ele. Firește că nu putem întrerupe această adunare, după ce ați venit în număr atât de mare pentru a afla o veste neplăcută.

Un murmur de voci s-a auzit din rândurile auditorului, cu ecou până printre cei care nu încăpuseră în sală.

– O veste neplăcută? Ce se întâmplă? Cine zice?, erau doar câteva din întrebările care se puteau înțelege.

– Nepoții mei au fost întâmpinați de un zmeu care voia să-i ucidă în pădurea de alături, le-a spus direct primarul.

– Un zmeu?!, se auzi vocea uimită a aceluiași Viceprimar. Ce să caute un zmeu prin aceste locuri cu oameni obișnuiți, fără palate și alte averi jinduite? Și cum de au scăpat nevătămați din această întâlnire?

Bătrânul a așteptat să se facă liniște ca să poată veni cu explicațiile așteptate de auditoriu.

– E adevărat că nu avem printre noi împărați sau prinți, dar ne-a binecuvântat Dumnezeu și zânele cu peisaje frumoase, un pământ roditor și oameni harnici care știu să-l folosească. Se aude că ne-au pus gând rău și vor să ne stârpească, probabil pentru a-i provoca astfel pe aceia care i-au tot înfrânt până acum. Familia mea a reușit să-l ucidă în luptă pe cel care-i aștepta și de la care au aflat de planul lor mârșav. Dacă ei au reușit, trebuie să învățăm și noi a ne apăra bunurile și viața, cu mâinile noastre.

Iarăși s-au auzit glasuri contradictorii, însă unul dintre ele a răzbătut mai tare. Era cel al lui Toader, om cu stare bună și păreri luate în considerare de ceilalți consăteni.

– Niciun om nu poate învinge un zmeu, o știm cu toții. Nepoții dumitale sunt mincinoși dacă vin cu o astfel de bazaconie.

– Așa e, completă cineva de alături. Noi nu suntem războinici și nici nu avem arme, așa că ne încredem doar în Dumnezeu să ne apere.

Urmă o altă pauză pentru potolirea vociferărilor, după care primarul continuă cu propunerile sale.

– E drept că nu avem luptători, însă putem învăța de la cei sosiți printre noi, fiind deja căliți în mai multe lupte duse alături de eroi vestiți, de care sunt sigur că ați auzit. Sunt și profesori, deci i-ar putea învăța pe copiii noștri carte, iar pe noi meșteșugul armelor. Avem un fierar bun, foarte potrivit pentru a face săbii, sulițe și tot ce e de trebuință într-o confruntare cu cotropitorii, indiferent că or fi zmei, oameni răi sau balauri. Decât să fim omorâți precum niște gândaci, mai bine să murim ca niște lupi care-și vând scump pielea, deoarece libertatea nu e garantată, ci trebuie câștigată de câte ori e pusă în pericol.

Degeaba se străduia bătrânul să-și mobilizeze consătenii, când opoziția era hotărâtă să refuze schimbările radicale, motivul principal fiind neîncrederea că ar putea fi în pericol, Toader și Vicele venind mereu cu judecăți pe placul majorității comode. Compromisul l-a reprezentat posibilitatea ca oricine dorește să poată intra în grupul de viitori luptători conduși de Vasile și Sanda. Tot ei se vor îngriji să deschidă o clasă pentru cei care doreau să facă școală, indiferent de vârstă. S-a dovedit că nu erau mulți nici într-o categorie, dar măcar reprezenta un început. Adunarea a luat sfârșit târziu, tot cu vociferări și polemici care s-au prelungit până la casele fiecăruia.

va urma