Muzica poate influența negativ memoria

Muzica ar putea influența în mod negativ capacitatea de memorare a oamenilor, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

dj

Acesta ar putea fi motivul pentru care mulți oameni nu reușesc să memoreze numele persoanelor cu care fac cunoștință în timpul petrecerilor și pentru care unii dintre conducătorii auto „se rătăcesc” atunci când radioul este pornit în trafic.

Oamenii de știință americani au descoperit că muzica poate să afecteze capacitatea de concentrare a oamenilor, mai ales după ce aceștia au trecut de prima tinerețe. Ei cred că acest fapt ar putea avea implicații importante pentru persoanele de vârsta a treia și pentru cele care își dau întâlniri în cafenele și în alte locuri zgomotoase. În schimb, studenții care au participat la studiu nu au avut nicio problemă – muzica nu le-a afectat performanțele.

Dar participanții adulți și-au amintit cu 10 procente mai puține prenume atunci când ascultau muzică în fundal, în comparație cu situațiile în care au făcut cunoștință cu diverse persoane în spații liniștite. „Adulții trecuți de prima tinerețe au probleme atunci când vine vorba de concentrare și de ignorarea zgomotelor irelevante”, a explicat Audrey Duarte, cercetătoare la Memory and Aging Lab de la Georgia Institute of Technology din orașul american Atlanta, coordonatoarea studiului.

„Memoria asociativă intră și ea în declin odată cu vârsta. Pe măsură ce îmbătrânim, ne este mai greu să ne amintim numele asociate unor chipuri și spațiile în care au avut loc anumite conversații”, a adăugat ea.

Descoperirea ar putea avea implicații deosebite pentru cei din azilurile de bătrâni și pentru persoanele care preferă să organizeze întruniri oficiale în afara clădirilor de birouri.

Sursa: Mediafax

28 thoughts on “Muzica poate influența negativ memoria

  1. Eu am trecut de prima tinerete si daca vrei sa uit si numele meu, pune-mi cateva ore manele la maxim, sau muzica Rock, haus, metalica, mai ales cand sofez … si nimeresc direct la ospiciu, daca ma vor primi si aia…

    1. Nici eu nu suport manelele, dar nici muzica din mașină, atunci când conduc. Îmi place să aud bătaia vântului și rulajul roților pe carosabil, cele mai frumoase sunete naturale, atunci când călătorești cu autoturismul. Trenul are ritmul lui…

      1. Multumesc, Petrica fiindca m-ai botezat ! Hai ca mi-ai facut un dor nebun de mers cu ” Orient Expres ” si cu masina prin munti, ce zici, zburam ? Hahahahaaaaa !

  2. Nici oamenii de stiinta americani cat nici cei englezi nu ne-au lamurit care-i treaba cu muzica si netinerea de minte. Se pare ca explicatia este tot cea romaneasca. De vina-i scleroza roza frate.
    Apoi cu ne tinerea asta de minte de vina este si lipsa efortului minim de a memora ceva. Asa se face ca in loc sa apara circumvolutiuni pe creier, acesta devine tot mai mult ca o racitura sau piftie sau cum vreti voi sa ii spuneti. Dar astea sunt versuri dintr-un alt cantec. 😉

    1. Se spune că Napoleon făcea șapte lucruri deodată, iar unii pretind că le făcea și bine. Ei bine, eu nu sunt de acord! Am văzut că la șah nu era prea bun, din partidele rămase în istorie. Nici alimentația nu-i era sănătoasă, dovadă fiind burta-i prea mare. Doar ca strateg pe câmpul de luptă s-a evidențiat cu adevărat. Concluzia e clară: dacă faci două lucruri deodată, ai toate șansele ca măcar unul să nu iasă bine. Oricât ar fi muzica de benefică, nu o poți asculta liniștit dacă ești pus să memorezi niște date. Creierul trebuie să aleagă cărei activități să i se dedice mai mult, și, de obicei, alege muzica în detrimentul memoriei.

  3. Cercetătorii de la Georgia Institute of Technology din Statele Unite ale Americii,
    ar face mai bine sa spuna OMENIRII care sunt IMPLICATII experientelor nucleare pe care le fac permanent americanii in desertul din NEVADA ,decat sa ne ” arunce praf in ochi ” 😦 😦 😦
    cu efectele MUZICII asupra MEMORIEI ! 🙂
    Cine-i analfabet, UITA si cum se cheama TARA in care locuieste chiar daca asculta sau nu muzica cand lucreaza cu ziua pe la carciumi ! 🙂
    Sa ai o seara placuta PETRU,
    iar de Izvorul TAMADUIRII sa bei un pahar cu PALINCA si pentru MEMORIA mea
    care NU VA UITA NICIODATA, dar, NICIODATA,
    furturile si relele facute ROMANILOR de traian basescu si gasca lui pedelisto-basista in perioada de trista amintire, 2004-2014 !!! 😦 😦 😦

    1. Nu numai muzica dăunează capacității de memorare, mai ales dacă-i dată la maxim, așa cum o fac mulți tineri din ziua de azi. La urma urmei, și zgomotul traficului intens e tot un fel de muzică, pentru unii chiar plăcută. Iar cercetătorii americani n-au făcut decât să ne confirme ceea ce știam deja: avem nevoie de liniște, dacă vrem să memorăm ceva, în special dacă ne folosim de memoria auditivă.

      1. Asa este, ” avem nevoie de liniste ” 🙂 dar,
        tandemul basescu&udrea, NU NE LASA !!! 🙂 🙂 🙂
        Un weekend linistit, Petru ! 🙂
        Aliosa.

  4. Nu stiu de unde ai luat articolul Petru dar sa stii ca ceva nu este in regula cu el, nu ma refer la ce ai scris tu de buna credinta, ca doar ai avut o sursa.
    In primul rand nu e specificat ce fel de muzica, ceea ce este esential. Sa nu mai zic de volumul ei. Daca e o muzica pe frecventa joasa sau una pe frecventa inalta si depinde si de cati Hertzi.
    Sunt zeci de experimente din care rezulta beneficitatea muzicii asupra creierului uman, animal, si asupra dezvoltarii si cresterii plantelor, dar depinde ce fel de muzica. De expl Mozart, Bach, Handel, Chopin, Mozart fiind varful de lance, transpun creierul in frecventa Alpha si Theta, in stare de creatie si relaxare, de supraconstient, poersoanele cu hipertensiune au inregistrat normaliyzarea acesteia in timpul auditiilor, un experiment pe animalele gestante sau cele care alapteaza au indicat o crestere a volumului de lapte, si mai sunt si experimentele lui Masau Emoto cu reactia cristalelor lichide in fata muzicii de diferite genuri, cum cristalizeaza apa sub influenta muzcii hardrock, sau a muzicii foarte zgomotoase fara game armonice si ce creaza in corpul omenesc. Avand in vedere ca virgula creierul uman contine 75% apa, este de inteles ca stricaciunile produse de cristalele lichide sub influente vitrege pot afecta nu numai zona memoriei dar si alte proiectii de pe scoarta cerebrala.
    Pe sunet este o batalie acum extrem de stransa. Cand spui : muzica face rau si semnezi ca specialist in neurostiinte e ca si cand ai de gand sa distrugi un ecosistem.
    Atat ii mai ramasese omului obisnuit care n-are alta aparare in fata stresului si necazurilor de tot felul decat natura, muzica, amorul si o carte buna pentru a-si restabili armonia vandalizata de tot ce traieste. Natura i-o distrugi incet, incet dar cu pasi repezi, o defrisezi si o inlocuiesti cu mijloace artificiale, sexul i-l abolesti denaturizandu-l si-l pervertesti dizarmonic rupandu-l de intreg, cartea ai inlocuit-o deja, muzica ii mai ramasese. Poate unul batran si paralizat mai putea reactiona emotional doar in fata muzicii.

    NU mai luati fratilor tot ce va toarna astia pe net, mai uitati-va si cine scrie si de unde vine el si ce experienta de studiu are si ce palmares stiintific are ca altfel devenim niste cobai nevinovati si nevrotici.

    Scuza-ma Petru, tu n-ai nicio vina, stii ca apreciez articolele tale dar donsoara asta chiar m-a indispus fara sa am vreun motiv… natural

  5. iarta-ma Petru, tu stii ca eu sant cam tacanita asa, si trantesc tot ce-mi trece prin cap, nu te mai gandi la ce am scris aici mai bine ia si impusca-ne tu cu articolele tale proprii si personale, cu SF-uri daca se poate 🙂 ca sa am si eu ce citi cu gura cascata, daa? rolleyes 🙄

    1. Îmi pare rău dacă subiectul sau concluziile studiului de mai sus nu-ți sunt pe plac, dar cercetătorii din toată lumea ne dau de multe ori motive de reflecție sau de… amuzament. După cum am arătat și în precedentele două comentarii, muzica bună e benefică pentru om, animale și chiar plante. Dar să nu încercăm a amesteca plăcerea cu „afacerile”, că s-ar putea să nu iasă bine. Când ascultăm muzică, s-o facem cu toată ființa și, eventual, să dansăm. Să nu-i dăm, însă, creierului și alte treburi, atunci când vrea să se destindă. Altfel riscăm să iasă un ghiveci.
      După cum am arătat în josul paginii, sursa originală e Mediafax.

  6. timpurile noastre sunt foarte agitate de la muzica pana la cel mai mic detaliu, de aceea multi sunt pierduti in spatiu, nu mai au puncte de repere in viata aceasta…mult laudatul secol al vitezei din acest punct de vedere n-a adus nimic bun, daca putem face anumit lucruri mai repede, sa ne deplasam de exemplu, nu inseamna ca ne-a facut sa scapam si sa avem timp liber, ci ajungem sa facem altceva in schimb si pana la urma nu mai avem timp :))) sper ca fraza asta lunga n-a fos un intreg non-sens Ș)

    1. La volan se vede cel mai bine cât de mult contează concentrarea și distribuirea atenției. Unii au pățit-o la trecerea de nivel peste calea ferată fiindcă le bătea soarele în ochi și n-au văzut luminile intermitente, dar nici n-au auzit semnalul sonor, deoarece ascultau muzică. Astfel că au plătit cu viața lor și a celorlalți din mașină.
      O zi strălucitoare, dragă Gabi! 🙂

  7. Eu am citit despre un alt studiu care arata ca pisicile prefera muzica clasica, in special cea compusa de Handel, si nu le place muzica jazz sau rock ! Au masurat asa parametri gen daca erau relaxate, puls, marimea pupilelor, unghiul zburlirii firelor de par, chestii destul de detaliate ! Insa nu mai tin minte daca au inclus diverse soiuri de pisici, si pisici de diverse varste…adica ma gandesc ca poate una e daca e vorba de un pui de siamez si alta e daca o fi o bunica persana !

    1. Mi-am adus aminte acuma ce mult mi-a placut mie scena aia din Doamna si vagabondul de Disney cand personajele negative de tip pisica siameza au aparut asa cantand in duet pe scari, We are siamese if you please…! Plus si in Aristocatii cum canta Berlioz la pian si Marie se pregatea sa intoneze o arie de muzica clasica ! Sunt din ce in ce mai convins ca oamenii de stiinte se inspira pt subiectele lor de cercetare din filmele de desene animate ! Pai chiar si insula Madagascar e acum asa ff populara pt diverse proiecte de cercetare de cand cu seria de desene animate de acelasi nume ! Cred ca in curand va redeveni popular si studiul zonei arctice de cand cu Frozen !

      1. Și plantelor le place muzica clasică, iar unii agricultori au obținut recolte mai frumoase după ce le-au pus acestora melodiile preferate. Dar când „discutau” cu ele, opreau muzica, pentru a nu le stresa. 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.