32 thoughts on “Epigrama care mușcă (CCLII)

  1. Du-te, dar, la muncă, unde se muncește,
    Dacă vrei parale, unde se plătește,
    Să te-ntorci la mine, când ai obosit,
    Și ești apt de mită, furturi și mințit…….

      1. Doar copacii care nu
        Pot fi scoși, din rădăcină,
        Pot să plece și să vină,
        Dar e un subiect tabu…….

      1. Mai bine ne-am găsi fratele mai mare(unul sau mai mulți, dar nu vitregi, ca acum), care să ne crească, mai bine să ne creștem unii pe alții,………..Copiii de la casa de copii pot fi adoptați, unii chiar iubiți(mai rar), dar cine ar adopta 20000000 de copii (i-am numărat și pe cei care se vor întoarce), și i-ar crește în aceeași casa (țară), și i-ar lăsa să vorbească (să trăiască) pe limba lor………………………………………………?

      2. Soluții ar fi, dar suntem încurcați în hârtii (birocrație) și lipsă de interes. Am adoptat deviza: ”fiecare pentru el”, cu orice preț. Sau: după noi potopul, să moară capra vecinului… Desigur că există excepții, dar prea puține ca să schimbe sistemul, iar sfaturile Europei ce considerăm neavenite.

  2. O căruţă de nătărăi, conduc bezmetic poporul, parcă trăim în “las fierbinţi” cu toţii.
    Să nu le mai văd nasul din flori, acestor lipitori, Belina mi-e de ei. O zi bună, Petru!

  3. -Atunci dacă nu ești Muma
    Cine ești, cum te numești?
    -Noi am poreclit-o Ciuma
    Strigă iedul din povești.

    -Ne-am pomenit cu ea acasă.
    Cu trandafiri ne-a înșelat
    Iar după ce s-a pus la masă
    De-aici nu a mai plecat.

    Și mi-a mâncat deja un frate,
    Pe-al doilea-l ține înlănțuit
    De nu fugeam și eu departe
    Tot așa eram sortit.

    1. Din păcate, Patria e reprezentată efectiv de tagma conducătorilor, iar dacă aceștia o confiscă, ne mai rămân doar nostalgia și dorul pentru meleagurile ce ne-au legănat și încântat de-a lungul vieții. Pământul și bogățiile materiale sunt jecmănite pe rând de politicienii de diferite culori, iar amintirile și speranțele devin tot mai estompate.

  4. Românii consideră că sunt forţaţi să plece la muncă în străinătate pentru că şi-au pierdut locurile de muncă prin desfiintarea multor fabrici si combinate ,unde munceau multi.
    România fiind considerată săracă, mizeră, coruptă, prost condusă si plina de mafioti
    Românii pleacă în străinătate pentru bani, indiferent de vârstă si sufera mult acolo unde sunt ,ca si-au lasati familiile ,mai ales copii care au nevoie de educarea lor.
    Duminica binecuvantata sa ai Petru !

    1. A spus-o și Băsescu, direct: ”Dacă nu vă convine, plecați!”. Așa gândesc și confrații lui, doar că nu o zic în gura mare. Altfel s-ar face ceva pentru oprirea exodului, căci banii nu sunt o problemă atunci când știi să-i folosești cu chibzuință.
      Săru-mâna pentru tratație și sper să auzim și de bine, Anușka! 🙂

  5. Of… cât de trist și de adevărat. S-au găcit unii să confiște tot, să fure ca-n codru, de parcă era moșia lor și să-și bată joc atâția ani de un popor întreg. Dacă n-am știut să-i taxăm la timp… acum au rădăcini groase. Cine-i mai urnește din pozițiile lor confortabuile și taaare convenabile?
    Comentariile de aici și dialogul în versuri, au întărit din plin mesajul epigramei. Păcam că rămânem cu spusul. Ăia…. își văd de treaba lor murdară….
    Să dea Dumnezeu bine! Nu ne pierdem speranța…..

    1. Chiar dacă nu ne facem speranțe mari, avem datoria să luăm atitudine, fiecare după posibilități. Prin versuri și articole critice sau proteste de stradă organizate, că doar atât ne-a mai rămas din moment ce opoziția politică e ca și inexistentă. Până la alegeri, când vom vedea cu cine avem de-a face.
      O săptămână cu multe împliniri îți doresc, dragă Alex!

  6. Săraca ţara, violată şi de unii, şi de alţii, indiferent dacă-i stînga sau dreapta… Tristeţe mare, Petru, reuşită epigramă… Gânduri bune la începutul unei noi săptămâni! Nu moare România când vor unii sau alţii. 🙂

    1. Ne agățăm de fiecare semn de revenire la normalitate, deși speranțele ne sunt înșelate iar și iar. Dar, precum la loterie, odată și-odată tot trebuie să câștigăm și noi. 😉

    1. Războiul împotriva justiției, dus de tandemul lor, nu îngheață nici la cele mai scăzute temperaturi. Ba a intrat într-o nouă fază, tot cu ajutorul trepădușului Tudorel.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.