Credințe și superstiții de Paște

  • Lumânarea de la Înviere trebuie păstrată în casă și aprinsă în caz de boală, calamități naturale, supărări.
  • La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca și apa, are un rol purificator.
  • În ziua de Paște nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă și te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi pământul.
  • În dimineața Paștelui e bine să privești pentru prima dată într-o cofă cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea bună în restul anului.
  • Se spune că e bine să te speli pe față cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roșu, unul alb, un bănuț de argint și un fir de iarbă verde, semne ale sănătății, prosperității și sporului în toate.
  • În ziua de Paște nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul.
  • Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăți din ele peste an.
  • Cocoșul sfințit de Paște se crede a fi o sursă de belșug, sănătate și dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoși la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoșul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoșii erau dați de pomană săracilor.
  • La masa de Paște e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi pește și pasăre, pentru a fi sprinten precum peștele și ușor ca pasărea.
  • Cu cine ciocnești ouăle vopsite în ziua de Paște, te vei întâlni în lumea cealaltă.
  • Dacă păstrezi un ou roșu 40 de zile după Paște și nu se strică, vei avea noroc tot anul.
  • De Paște se așează o bucățică de fier sub prag, ca o protecție pentru casă.
  • Dacă prima persoană care îți intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul.
  • De Paște, există credința că cerurile se deschid, permițând sufletelor celor morți să se întoarcă acasă, pentru a-și proteja rudele dragi.
  • Se spune că cei ce mor în duminica de Paște sunt scutiți de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai.
  • Copiii născuți de Paște sunt binecuvântați, având o viață luminată și presărată cu noroc toată viața.

33 thoughts on “Credințe și superstiții de Paște

  1. Cele mai multe dintre ele nu le stiam, dar un singur lucru n-as vrea sa stiu – daca se strica oul pastrat dupa 40 de zile…🙂
    Paste fericit, Petru!


      1. Cand Iisus Hristos a fost rastignit pentru noi muritorii, vroia ca oamenii sa traiasca in pace si iertare, sa iubeasca si sa ofere ajutor semenilor. Sfintele Sarbatori de Paste sa va aduca numai ganduri senine, lumina in suflet si multe bucurii alaturi de cei dragi!

  2. Sărbători fericite, Petre!
    Interesante gânduri de Paşti! Nu se cade să le comentez, dar nu mă pot abţine totuşi, la ultima să nu-mi exprim regretul: bietul om îşi va serba ziua de naştere din an …în paşti!

  3. Frumoase superstiţii, nu le știam🙂 iar ceea ce nu știi nu face rău😉

    Sărbătoare luminată, Petru! Liniștea și lumina să iţi inunde casa și să iţi aducă ţie și familiei tale sănătate multă peste an ( dar și pentru restul anilor )!

    1. Frumoase, dar din ce în ce mai puțin cunoscute. De respectat, ce să mai zicem acum. Părinții noștri de la țară mai țineau cont de ele și de altele, în funcție de regiuni. Să te bucuri de un Paște fericit, alături de cei dragi!🙂

  4. Interesante superstitiile astea…Majoritatea lor habar nu aveam despre ele , insa una singura , aia cuspalatul pe fata cu oul rosu in lighean , o fac si acum copiii mei , de amuzament si superstitie , as spune 😃😃😃😃Doar ca eu nu am banut de argint si nici nu pun fir de iarba , dar noutatea cu iarba nu o stiam…
    Paste cu bucurie!

    1. Obiceiurile și superstițiile astea sunt vechi, de pe vremea când chiar circulau bănuți de argint. Acu’ ar trebui adaptate și ele, după posibilitățile de azi.😉
      Sărbători fericite, Ana!🙂

    1. Avem o țară mare, cu obiceiuri și superstiții care diferă de la un sat la altul, darămite de la o regiune la alta. Toate sunt interesante, doar că se cam uită. Zile senine și sărbători pe măsură, dragă prietenă!🙂

  5. Salut Petru !
    O postare inspirata ,
    in ajun de INVIERE,
    PASCA este minunata,
    iara SFATURILE intelepte ! 🙂
    O seara magica din toata❤ sincer, iti doresc
    si sa CIOCNIM maine de Paste un OU rosu ,cu drag te poftesc ! 🙂
    Aliosa.

    1. Aștept cu nerăbdare, dar și cu emoții, ziua de mâine. Mai ales că-mi vine nepoata din Austria și ea va fi șefă câteva zile.😉
      Oricum, pe cale virtuală nu mă cenzurează și putem să închinăm oricâte pahare!😀

  6. Eu nu sunt superstitioasa dar unele le consider traditii pe care le respect. Pastrez lumanarea, ma spal cu apa cu ou rosu🙂 asa stiu de la bunici de cand eram mica.
    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

    1. Și părinții mei păstrau lumânarea și o aprindeau când era vreme grea. Recunosc că acum, nici măcar nu am o lumânare simplă în casă.😦
      Paște fericit pentru toată familia ta frumoasă!🙂

  7. Ce frumoasă enumerare. Nu le știam pe toate, dar să știi că și noi respectăm destul de mult tradiția ca și acasă și nu mă refer doar la mine ci la majoritatea românilor. În noaptea de Înviere suntem o ciudățenie pentru localnici cu lumânările aprinse.🙂

    1. Îmi închipui că nu sunteți puțini, iar procesiunea românilor e ceva incitant pentru ceilalți canadieni. Cel puțin așa simt și eu când văd tradițiile altor etnii.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s