Copilul mării (15): Perla iubirii

continuare

Paul o privi de data asta cu pasiune, lăsând la o parte orice jenă. Ba mai mult, se apropie de trupul ei fierbinte și îi luă mâna mică între palmele-i butucănoase, mângâind-o cu grijă.

– Știu că am fost egoist, căutând să-mi salvez viața și să înțeleg ce se întâmplă cu mine. Acum, după ce au trecut atâția ani de la accidentul care mi-a schimbat viața, cred că ar fi fost mai bine să mor atunci decât să sufăr atâta de dorul tău și al mamei mele.

– Nu spune asta, îi acoperi Doina gura cu degetul arătător al mâinii libere. Nu trebuie să mori, ci să ne fii alături.

Zicând acestea, femeia își scoase de sub bluză lănțișorul care-i atârna la gât, arătându-i singura mărgea care era prinsă în el.

– Îți mai amintești perla pe care mi-ai lăsat-o la despărțire? Doar prin ea te simțeam aproape, în fiecare seară când o strângeam în pumn și mă culcam cu gândul la tine. Eu îi dădeam căldura inimii mele, iar ea mă asigura că ești viu și ne vom reîntâlni cândva. Știam că e o parte din trupul tău și n-are cum să mă mintă, așa cum nici tu nu m-ai minți vreodată. E tare ca tine, pură ca sufletul tău și strălucitoare cum ar trebui să ne fie iubirea.

– Iubirea noastră are granițe și, oricât ar fi de mare, nu poate ajunge la împlinirea firească. Îți amintești ce a zis doctorul T?

– La naiba cu doctorul!, se zburli Doina. Luceafărul lui Eminescu a coborât de pe cer pentru o muritoare. Tu ești aproape de mine și nu trebuie decât să dai drumul iubirii înlănțuite. Îți promit că nu voi fi dezamăgită.

Femeia îl cuprinse cu mâinile pe după ceafă și-l mângâie tandru, în timp ce din ochii ei se revărsa o pasiune mistuitoare, iar cuvintele îi curgeau ca o melodie șoptită. Paul vru să se asigure că semnele nu-l înșeală:

– Doiniță…, n-aș vrea să te rănesc. Crezi că e bine ce facem?, dar ea închisese ochii, iar gura îi era în căutarea buzelor lui.

Ca la o comandă invizibilă, lumina din dormitor se stinse complet, după care petalele exterioare se închiseră în jurul locuinței, lăsând totul sub dominația întunericului profund. Doina știa că Paul voia ca astfel să n-o sperie cu hidoșenia trupului său, dar era hotărâtă să meargă până la capăt, oricât de dureroasă ar fi această experiență. Toate simțurile îi erau pregătite, așteptând să analizeze fiecare atingere și fiecare sunet. Se aștepta la un anumit disconfort și chiar la momente de durere, având în vedere corpul dur cu care trebuia să se iubească, dar își spunea că amintirea chipului pe care-l mai avea în minte va amortiza aceste neplăceri.

Însă, spre plăcută surprindere, trupul îi era străbătut de fiori incitanți, de atingeri ușoare, începând de la felul în care a fost eliberată de haine și continuând cu mângâieri divine. Mâinile ei căutau cu fervoare sursa acelor plăceri, mirată să constate că nu mai găsea plăcile dure și uneori ascuțite, ci doar părți fine, ușor umezite și calde, care o ademeneau spre mângâiere. Buzele i-au fost acaparate de alte buze lacome, dulci-sărate, cu aromă de briză marină și cu freamăt de valuri neastâmpărate. Fiecare părticică a corpului avea partea ei de excitare, de parcă o mie de mâini și de buze se revărsau cu delicatețe asupra-i, într-un concert al simțurilor. Nici nu a știut când a fost penetrată, doar când a ajuns la extaz și-a dat seama că granița dintre ei a fost ruptă de tot, iar ea parcă face dragoste cu un zeu. Altă explicație nu putea să dea acelor plăceri infinite, acelor explozii de căldură care o inundau din toate părțile.

Imagine similară

Dacă ar fi fost puțină lumină, poate ar fi văzut de unde vin aceste senzații, dar numai cu mâinile, cu trupul și cu buzele nu reușea să-și imagineze cum s-a transformat ființa aceea dură într-o mașină de iubit. Aceste gânduri persistau și după ce, într-un târziu, Paul și-a încheiat prestația cu câte un sărut prelung pe sâni, pe buze și pe frunte. Niciunul nu a scos un cuvânt, de frică să nu strice momentul sublim în care respirațiile lor se auzeau puternic și la unison. Nici mai târziu nu au rupt tăcerea, fiecare din alte motive. Doina se temea parcă să nu se trezească din acest vis frumos și să descopere că ființa pe care întunericul a transformat-o într-un prinț fusese doar o iluzie. Paul era fericit și voia să savureze în liniște amintirea fiecărui moment.

Doina s-a trezit târziu a doua zi. Era singură în dormitorul luminat discret, iar cupola transparentă de deasupra lăsa să se vadă cum vietățile marine înotau alene și o priveau indiscret, de parcă ar fi înțeles cine e și ce a făcut peste noapte. Se rușină puțin, înainte de a-și lua pe ea halatul așezat pe marginea patului.Pe noptiera de alături trona o vază cu flori roșii și un bilețel cu mesajul „Te iubesc”.

35 thoughts on “Copilul mării (15): Perla iubirii

  1. Buna ziua. Imaginea ma cam speriat, insa citind, mi-am revenit. 😉
    Iubirea adevarata nu are granite.
    Nici nu putea fi altfel, decat atat de romantic, atat de frumos!
    Felicitari! 🍀
    O zi cat mai frumoasa! 🍀

    1. Chiar am ales o imagine de speriat, pentru a evidenția diferența dintre ce se vede și ce se poate simți într-un astfel de caz.
      Mă bucur dacă am reușit și îți mulțumesc frumos pentru aprecieri, Ileana! 🙂

  2. La ce dracu-ti mai trebuia sa bagi chestia aia cu…pe cinstea mea daca pot pricepe ! Unde ai vazut dumneata femeie care sa-si invinga scarba , TEAMA provocata de un asemenea “partener” { in afara faptului de-a avea oarece interese } doar pentru ca acesta “și-a încheiat prestație cu câte un sărut prelung pe sâni, pe buze și pe frunte. ” ? Pana si Hugo in al sau ” Notre Dame de Paris ” spunea foarte clar ca….Quasimodo era indragostit pana peste cocoasa de Esmeralda si nu invers ! Mai iesi si dumneata in lume nea Petre ca-i pacat de restul naratiunii , nu de alta dar , femeile sant aceleasi de la Eva incoace si parca vad ca n-au sa se schimbe nici peste alte cateva zeci de mii de ani de-acum inainte . Respect deosebit si-ti doresc , un week-end mai placut decat al am eu la Bucuresti … unde ploua in dusmanie facandu-mi astfel ” bucuria ” de a-mi aminti de reumatismul de care sunt mai plin decat sant damigenele dumitale cu palinca . 😡

    1. Recunosc că orice fantezie trebuie să se bazeze pe niște fundamente reale, nea Marian. În acest caz, trebuie să reamintesc că de-a lungul timpului oamenii au făcut sex și cu alte specii – și nu neapărat din constrângere. Atât unii bărbați, cât și unele femei au dovedit și mai dovedesc încă înclinații spre zoofilie, unele exemple fiind cunoscute în istorie.
      În povestirea de față, circumstanțele sunt chiar mai favorabile unei iubiri pătimașe, Paul fiind la origine un specimen frumos de bărbat, imagine care i-a rămas întipărită în minte Doinei, dar și în inimă. Se mai poate deduce că organele reproductive nu i-au fost alterate, ci mai degrabă îmbunătățite. 😉
      Îți doresc să găsești modalități prin care să-ți faci duminica frumoasă, lăsând la o parte vremea vitregă! 🙂

  3. Fireşte că ne putem imagina – fiecare cu scenariul său mental – un astfel de moment în care fizicul cuiva poate face praf romantismul.
    Chiar dacă pare imposibil, cred că ai dorit să transmiți că dragostea este ingredientul suprem. Şi sunt de aceeaşi părere. Iar literar, totuşi, nimic nu este imposibil, nu? 😊😊😊 O sâmbătă frumoasă, Petru!

    1. Unul din secretele căsniciilor reușite este tocmai imaginea partenerului care ne rămâne în minte precum era la începuturi. Mintea ne face o favoare și refuză să vadă grăsimea în plus a iubitului (iubitei), firele albe din păr, ridurile de pe față și mersul mai greoi. Ea ne arată, prin ochii partenerului, cum era el când ne-am îndrăgostit. Cred că e un motiv în plus să credem în iubirea din povestire. 😉
      Gânduri bune și urări pe măsură, Cristian! 🙂

  4. Am revenit (cu multă plăcere) la scrierea ta. Întreaga construcție a romanului este solidă. Totul este temeinic zugrăvit: personaje credibile, atmosferă, acțiune, pasiune. Scena aceasta este de o delicatețe neașteptată. De fapt scena în sine e neașteptată. O surpriză minunată. Pulsează erotismul, întâlnirea dintre două specii până la urmă, dragostea care învinge și face posibil orice. Trimiterea la „Luceafărul” eminescian în acest context mi s-a părut genială. Bravo, Petru! E excelentă atât acțiunea, cât și scrierea.

      1. @sweet & salty Sper ca , atunci cand spui ” întâlnirea dintre două specii” , te referi de fapt la sexul alora caci , si Catalina si Catalin , eroii din ” Luceafarul ” de care taman ce pomenisi , apartineau amandoi speciei umane , asta spre deosebire de Doina si … Paul .

      2. @sweet & salty In plus de asta , fara suparare dar , daca Doina si ceilalti pot fi ” personaje credibile” { asta , ca sa va citez } , imi pare rau s-o spun dar Paul…chiar nu-mi pare a fi ” credibil ” deloc chiar daca si-ntr-un roman al lui Beleaev se vorbea despre un personaj asemanator . Iarta-ma , nu vreau s-o fac pe desteptul dar in acelasi timp , nu ma-ndoiesc d e faptul ca nea Petre are nevoie ca lucrarea sa aiva parte si de critica constructiva…critica adevarata , in afara laudelor cuiva . Respect !

      3. @sweet & salty Inainte sa uit : atunci cand am pomenit de Cezara m-am referit doar la scena de dragoste dintre Ieronim si Cezara .

      4. Cred că nu mi-ai citit cu atenție comentariul. Obviously că vorbesc despre eroii lui Petru când mă refer la cele două specii. Și tot la scrierea lui când apreciez trimiterea către Luceafăr (trimiterea de fapt subliniază nepotrivirea între cei doi eroi (Luceafăr/fata de împărat, Doina/Paul), imposibilitatea unei povești de iubire între două personaje aparținând unor lumi diferite (în cazul acesta lumea pământească și cea marină).

        Tu faci o mare confuzie, cu partea a doua a „Luceafărului” când fata de împărat primește identitate, e Cătălina, un „chip de lut” asemenea lui Cătălin, „viclean copil de casă…”. Nu întâmplător poetul își numește la fel cei doi eroi: Cătălin și Cătălina.

      5. În fine, nu vreau să intru în polemică cu nimeni. Personaj credibil înseamnă cu totul altceva decât a te întâlni cu el la coadă la pâine. Iar dacă Petru are sau nu are nevoie de aprecierile noastre, mă gândesc că e la latitudinea lui să spună asta. Critici nu suntem nici unul pe aici, suntem cititori, ne spunem părerea în mod civilizat și dacă se poate corect din punct de vedere al limbii române.

      6. @sweet & salty Nici eu nu-s adeptul polemicii insa…obviously 😉 ma refeream doar la scena de dragoste fizica si nu la iubirea posibila sau imposibila , la care faci matale referire .Respect si-o seara cat mai buna in continuare !

    1. Sunt încântat că acorzi credibilitate iubirii dintre cele două personaje, fie ea doar de factură literară. Iar cuvintele tale îmi oferă încrederea și ambiția de a continua pe același drum. Mulțumesc frumos, dragă prietenă!

  5. Mi-a plăcut mult episodul. Întreaga poveste îmi aduce aminte de cineva, o persoană pe care o cunosc, cu o poveste de viață incredibilă.
    Numai bine, dragă Petru! 🙂

    1. Mă bucur să aud că povestirea ți-a provocat amintiri despre oameni deosebiți. De multe ori suntem îndreptățiți să credem că viața poate să bată cele mai incredibile fantezii.
      Duminică tihnită și plăcută, dragă Alex! 🙂

  6. Da ,o scena romantica pe care o asteptam de mult, ca ca visul lor se va implini,dragostea intensa care nu a putut fi invinsa nicicum! Te felicit pentru talentul tau deosebit,astept cu nerabdare continuarea!Un weekend minunat iti doresc! 🙂

    1. Deduc că ai bănuit tu ceva despre viitorul acestei iubiri, din moment ce ai așteptat-o. Mă bucur că nu te-am dezamăgit, dragă prietenă. Să fii iubită și mereu înveselită! 🙂

  7. Deh zeule ,mi-ai adus aminte de iubirea mea tinereasca ,parca am trait acum acest mment frumos si delicat ,toti am trecut prin asa ceva si a fost f. frumos ,nu ❓ 🙂

  8. Hei, hei ce frumos episod draga Petru. Cat de bine ai descris totul: ne faci sa credem ca suntem pe firul unei povestiri din copilarie cu printi ce se transforma noaptea ca apoi sa ne aduci la realitate in desfasurarea faptelor dintr-un roman de dragoste dupa ce am parcurs un episod de unul psihologic,
    politist, etc. ne-ai purtat prin tot ce e mai frumos si palpitant. Asa ti-am cunoscut gentiletea si manifestarea ta cand erai cu draga ta sotie. Numai cine a trait aievea poate sa descrie la modul perfectionist asa ceva. Regret ca trebuie sa spun dar am citit ca s-a facut o oarecare comparatie cu Quoasimodo care pentru mine este un model de OM. Comparatia ta cu Luceafarul mi se pare cea mai apropiata . Chiar daca doar Quoasimodo a iubit-o pe Esmeralda nu e de condamnat tigancusa pentru ca inima ei era deja data insa faptul ca i-a inseninat clipele bietului om prin oferirea unui caus cu apa atunci cand doar ea i-a auzit strigatul acest gest i-a infipt iubirea-n inima iar cititorilor le-a aratat ca si un om aruncat in valtoarea prejudecatilor poate sa ne arate ca nu se pierde usor frumusetea interioara . In ciuda hidoșeniei fizice care șochează și dezgustă pe oricine care s-a obișnuit cu trupuri alcătuite desăvârșit cocosatul ramane pentru mine un model de frumusete umana. La fel il simt si pe eroul tau. Astept continuarea, sper sa nu fie sfarsitul prea curand. O seara frumoasa sa ai si sa incepi saptamana ce vine chiar daca vremea-i vitrega cu mult bine si voiosie ❗ ❤

    1. Mă simt profund flatat de frumoasa ta minicronică și îți mulțumesc din suflet, Anda. Chiar dacă sunt nenumărate povești de dragoste, fiecare e unică în felul ei, iar cele care par mai puțin credibile ne impresionează cel mai mult. Pentru că în dragoste nimic nu e imposibil și ne convingem de fiecare dată de acest adevăr.
      Sănătate multă și spor în toate, dragă prietenă! ❤

  9. Cu imaginatie si talent , ai reusit sa ma tii crispata, sa vad in final o adevarata poveste de dragoste, si care mi-a placut draga Petru, iti multumesc !!! O noapte linistita sa ai !!!

    1. Cu toții am iubit, iubim și vom iubi cât timp vom mai trăi. Nici celelalte ființe nu fac excepție de la această regulă, oricum ar arăta ele. Recunoștință pentru frumoasele cuvinte și cele mai alese gânduri din partea mea, dragă Mica!

  10. Eu mi-am imaginat niste tentacule scoase de cine stie unde… Si ce ai scris tu in comentarii, Petru, intareste aceste presupuneri… Paul are in dotare niste tentacule fine si poate nici el nu stia de ce e in stare… nu era deloc optimist cand discuta cu Doina. Dar iubirea a facut sa fie posibil totul! ❤

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.