Jurnalul unei zile mai puțin reușite

Ieri m-am convins încă o dată că oricât te-ai pregăti pentru o zi, poate să iasă mai rău decât dacă ai aborda-o fără nicio planificare. Doar că eu am neglijat această regulă și mi-am făcut un plan prin care să iasă totul bine, fără prea mari eforturi în ziua de Sf. Petru. Așadar, mi-am făcut cumpărăturile joi – în ziua de piață a Seiniului – și mi-am vizitat mătușa tot în acea zi, ocazie cu care m-a tuns și mi-a oferit cadoul de ziua mea. Mica petrecere am ținut-o acasă, tot în avans, pentru ca vineri să răspund doar la telefoanele și mesajele de felicitare, iar între ele să citesc cartea „Pași”, a prietenei noastre Em Sava.

Bineînțeles că socoteala mea nu s-a potrivit cu ceea ce s-a întâmplat în realitate. Telefoanele au început să sune de la ora 7.00 (prima a fost soră-mea) și au continuat toată ziua. M-au bucurat cele scurte și la obiect, dar au fost și câteva care au depășit cu mult o jumătate de oră. Pas de mai citește Pașii, că n-apucam să termin un capitol, când iar suna mobilul. Probabil că de aceea s-a virusat, iar de azi-dimineață nu mai vrea să se deblocheze. Oricum am primit avertismente de mult că trebuie să-l înlocuiesc, însă acum chiar că e obligatoriu.

Imagine similară

Coincidența – sau Sfântul Petru mai nervos – a făcut ca nici televizorul să nu-mi mai meargă de ieri, când un trăsnet asurzitor a afectat transformatorul de la AKTA. Am aflat asta dimineață, odată cu promisiunea că pe la amiază vine piesa, iar pe diseară vom avea din nou semnal. Bine că mai merge Internetul și telefonul fix, altfel chiar că eram izolat de tot. Profit de această scăpare a ghinionului pentru a transmite celor care au de gând să mă sune pe mobil că nu o să le pot răspunde până joi, când merg să-mi achiziționez un telefon nou. De asemenea, le mulțumesc și pe această cale celor care mi-au făcut urări cu ocazia zile onomastice! Per ansambul, ziua de ieri a fost bună, dacă privim prin ochii optimistului, și așa trebuie să facem. 🙂

53 thoughts on “Jurnalul unei zile mai puțin reușite

  1. La mulți ani, Petru. Cu întârziere. 😦
    Și eu am boala să mă lungesc la telefon și să mă repet. Mno, ca omul nevorbit, căci mâțele nu vor să dialogheze.
    Nu plânge. E bine că se rezolvă toate. Vei pune mai mult preț pe TV ori telefon după ce ai văzut ce greu e să nu le poți folosi.
    Sănătate, că-i mai bună decât toate.

    1. Săru-mâna pentru urare, că e oricând binevenită!
      Uneori, și eu sunt amator de un dialog mai lung la telefon, dar ieri vroiam să citesc cât mai mult din cartea primită, fiind foarte interesantă și bine scrisă.
      Desigur că nu m-am neliniștit prea tare pentru dublul ghinion, mai ales că există și partea bună, cum bine spui. 🙂
      Zile din cele mai frumoase, dragă prietenă!

  2. A trecut, cu tot cu întâmplările ei.
    Şi nu te necăji, o perioadă fără telefon nu e chiar atât de rea precum am crede noi. 😉
    O zi numai cu bune, Petru!

  3. Un eveniment similar mi-a dat de gândit, cu mulți ani în urmă, de unde am considerat că relația directă, @om – @om, face diferența, ca să nu mai menționez până unde s-a ajuns cu confidențialitatea reală, oferită de aceste dispozitive inteligente 😎
    La multi ani ✊

    1. Gadgeturile ne schimbă complet caracterul, preferințele și modul de socializare. Opoziția noastră e prea slabă pentru a conta.
      Mulțumesc efervescent! 🙂

  4. La mulți ani, Petru! Poate că e mai bine că ți s-a stricat telefonul, ești obligat astfel să-ți faci singur un cadou. 😀 Hihi!

  5. Coreeeect! Intotdeauna e bine sa privesti partea plina a paharului…pana la urma sunt lucruri ce se pot inlocui…daca esti sanatos poti face ce iti propui…
    Inca o data sa traiesti! Multi ani!

    1. Comoditatea și teama de schimbare sunt principalele cauze pentru care am amânat. Sper să recuperez numerele de telefon din memoria telefonului vechi.
      Săru-mâna cu mulțumiri și urări călduroase!

  6. Bine ca a ramas telefonul fix,asa poti comunica,asa e cu tehnica,ce sa facem!Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Zilele acestea voi răspunde doar la telefonul fix, doar că puțini îmi cunosc numărul. Câteva apeluri pe zi nu strică, să nu vorbesc doar de unul singur. 😉 Duminică senină îți doresc, dragă Gabi! 🙂

  7. Buna dimineata ! Petru si prietenilor tai
    Draga Petru aceasta patanie este tot o amintire care candva iti vei aduce aminte 🙂
    Bine ca s-a terminat cu bine totusi o parte ,iar ptr. achizitionarea unui nou tel.iti doresc bafta 🙂
    Duminica binecuvantata sa ai!

    1. Bună dimineața și bună să-ți fie toată ziua, Anușka!
      Pe amintiri frumoase și experiențe folositoare mă bazez și eu, chiar și atunci când trebuie plătite cu unele momente mai puțin plăcute. Săru-mâna pentru cafeaua duminicală, dragă și generoasă prietenă! 🙂

  8. Vezi, ti-am zis eu odată că telefonul tău merge cu petrol. Înceară să dai la manivelă, poate o ia. Dacă nu, stai ca Robinson Crusoe!

  9. Optimismul fie cu tine permanent, Petru, indiferent de încercările la care ne supune fiecare zi! 🙂 Şi eu am senzaţia, de foarte multe ori, că mă înconjoară o ironie cotidiană. Şi zâmbesc. 🙂

    1. Măcar în ce ne privește să avem senzația că necazurile sunt trecătoare, iar mâine va răsări soarele în viața noastră. 🙂 Cu vremurile e altă poveste, ce nu se poate schimba decât în echipă.

  10. Asa cum bucuriile sunt trecatoare acelasi drum il au si necazurile, vin si pleaca. Nu a fost cel mai rau, e bine ca esti sanatos, tuns frumos de matusica in rest tu vei fi cel castigat pentru ca te vei bucura de un nou telefon . Sa-ti cumperi stabilizator de curent pentru a nu mai avea probleme cu aparatele electrice, eu pana sa-mi cumpar am inlocuit, masina de spalat, calculatorul si altele. Acum sunt in siguranta .
    Numai bine draga Petru ❗ ❤

    1. Și eu am zis că nu e rău, ci doar o zi mai puțin reușită. Mai ales că trăsnetul nu mi-a provocat mie daune, ci firmei de cablu, iar a doua zi la amiază, transmisia și-a revenit la normal. Telefonul, de asemenea, se cerea să fie schimbat. O să mă gândesc la stabilizatoru de curent și s-ar putea să apelez la el. Mulțumiri pentru sugestie, Anda! O săptămână tihnită îți doresc, că meriți pe deplin! ❤

  11. La mulți ani, Petru! Am fost pe drumuri zilele acestea. Așa ca scuze pentru ca vin ață de tarziu cu urările. Mă bucur ca Pașii nu te-au trădat așa ca tv-ul și telefonul. Sa fii fericit și sănătos! Si aștept cu nerăbdare impresiile lecturii. 😊

    1. Mulțumiri pentru urare! Duminică am terminat cartea, astfel că am avut parte tot weekendul de ore plăcute în ale lecturii. După cum ți-am scris adineauri în comentariul de pe blogul tău, mi-a plăcut foarte mult și nu-mi vine să cred că ești doar la debut. Aștept și eu cu nerăbdare să mai publici și să-ți citesc noile apariții! 🙂

      1. Mă bucur mult că ți-a plăcut cartea. Acum scriu ceva în cu totul alt registru. Nu știu de va ajunge carte. E cam îndrăzneț proiectul și e destul de grea și stufoasă traiectoria unei cărți în lumea cărților românești. Zic românești, pentru că habar nu am ce se întâmplă în alte părți. 🙂

  12. Mai sunt și astfel de zile, când parcă toate merg pe dos. Dar nu-i bai, nu ne lăsăm și mergem mai departe. Îmi aduc aminte cum, cu mulți ani în urmă, într-o zi pur și simplu nasoală, când nimic nu-mi ieșea și tare mă necăjeam, am ascultat la radio, de vreo trei ori în acea zi, melodia Mirabelei Dauer: „E bine, bine, e foarte bine!” La început m-am enervat, la mine nu era nimic bine, dar apoi am început să fredonez vesel melodia, starea de spirit schimbându-se brusc în bine. De atunci, când am vreo zi mai nefastă, mai fredonez puțin melodia aceasta și îmi face foarte bine.
    Toate cele bune, dragă Petru! 🙂

    1. Bună metoda ta de autosugestie, dragă Alex! Și terapeuții recomandă ca atunci când suntem dezamăgiți să căutăm compania oamenilor veseli, iar dacă nu-i găsim atunci, să apelăm la alte metode, cum ar fi muzica antrenantă, o carte distractivă sau un film de comedie. Nu strică să aplicăm și preventiv astfel de terapii. 😉
      Voie bună și spor în toate! 🙂

  13. Imi place concluzia: “per ansamblu ziua a fost buna’. Cam la fel incerc si eu…
    Parcă era o vorba: niciodată nu-i asa de rău cum ar fi de două ori pe atât!
    Să ai bucurii!

    1. Ar fi nedrept și neproductiv să abordăm o nouă zi cu gustul amar al celei care a trecut. Suntem datori să o îndulcim, amplificând în sinea noastră momentele plăcute.
      Sănătate și vigoare!

Leave a reply to vasilegogea Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.