Anticipate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

Imagini pentru imagini cu omul din neanderthal

* Omul de Neanderthal o întreabă pe femeia lui:
– Te culci cu mine?
– Nu!
– De ce?
– Nu am chef!
Ia omul o bâtă și îi dă una zdravănă peste cap.
– Acuma te culci cu mine?
– Nu!
– De ce nu?
– Mă doare capul.

* – Văd că porți verighetă. Te-ai însurat?
– Da’ ce, crezi că o port de plăcere?

* – Am sunat, doar să-ți spun că te iubesc!
– Cred că ați greșit numărul, noi suntem fabrica de bere de la Brașov.
– Știu!

* – Domn’ doctor, azi-dimineață m-am trezit cu dureri groaznice de burtă, de cap, de picioare, de spate, de…
– De ce dracu te-ai mai trezit atunci?

* ”Întotdeauna să faci când ești treaz ceea ce ai promis că vei face când erai beat. În felul ăsta vei învăța să-ți ții gura.” (Ernest Hemingway)

* Am fost la o nuntă de ceferiști. Toți se certau care să fie naș.

* Este științific dovedit. Cine-i bun la inimă are ficatul mărit.

* În cuplu se face totul în doi:
– Ea decide, tu accepți
– Ea vorbește, tu asculți
– Ea greșește, tu îți ceri scuze.

* Echipament sportiv
– Un trening, vă rog.
– De care? Pentru indoor sau outdoor? Alergat, fitness sau pilates? Sintetic sau din bumbac?
– Aaa, nu, din ăla de stat în casă și dus gunoiul.

* Cea mai românească expresie: „Am făcut rost”
– Le-ai cumpărat?
– Nu!
– Le-ai furat?
– Nu!
– Le-ai împrumutat?
– Nu!
– Păi și atunci?
– Eeee… am făcut eu rost…!

* Nedumerirea lui Iftode: De ce se lucrează mai mult la crearea inteligenței artificiale decât la combaterea prostiei naturale?

* Sfat pentru o căsnicie sănătoasă: când soția tună și fulgeră… tu fă-te că plouă.

* Un parlamentar iese agale din sala de ședințe, se întâlnește cu un coleg din opoziție care se plimba pe hol și-l întreabă șoptit:
– Nici tu n-ai somn?

* Vecinul meu și-a înjunghiat nevasta cu o șurubelniță. Ce nenorocit! Când i-am cerut eu o șurubelniță mi-a zis că n-are!

* Pfff… mai e puțin și vin Paștele și eu n-am terminat curățenia de Crăciun!

* – Iubire, dă-mi-l puțin pe bebe.
– Așteaptă să plângă.
– Să plângă? De ce?
– Pentru că nu-l găsesc!!

* Când m-am născut, ursitoarea a prezis că o să ajung om mare. Și a ghicit…
Am început cu un S, apoi M, XL, iar acum XXL!

* Bărbate, s-au dat prime de Paști la tine?
– Da!
– Cât a luat directorul?
– În jur de 5000.
– Și adjunctul?
– În jur de 2000.
– Și tu?
– Înjur de azi dimineață.

* Ce repede trece timpul…
Nici nu mi-am dat seama când am trecut de la romantism la reumatism.

* Glume pe seama cocainei de pe plajă
– Plajele Eforie se vor numi Euforie.
– În sfârșit, avem cu ce promova turismul românesc.
– Cam în ce zonă? Întreb pentru un prieten, să nu meargă pe acolo.
– Să vezi curățenie pe plajă, acum… Ăștia care găsim pungi și mizerie, sunăm la 112 sau le vindem noi pe piața neagră?
– Anul ăsta, sezonul estival începe mult mai devreme.
– Pe litoral s-a dat startul programului „droguri pentru toți”!
– Gura Portiței se va numi Nara Portiței, după descoperirea în zonă a mai multor pachete de cocaină.
– Cea mai bună campanie de promovare a litoralului românesc, din ultimii 25 de ani.
– Mazăre și-a primit pedeapsa: el e în Madagascar, iar la Mamaia valurile aduc la mal tone de cocaină.
– Să vezi cum umblă turiștii cu ochii în nisip toată vara. Și să vezi câți turiști vor fi pe litoral…
– Voiam să mă duc în iunie la mare, dar cred că plec de azi.
– Constănțenii vor avea un Paște Fericit, au primit pachete de la Mazăre.

* Într-o Dacie scrie așa: „Nu furați, nu are casetofon”.
A doua zi, dispare Dacia și hoții lasă un mesaj: „Lasă că îi punem noi”.

* – În sfârșit, după 6 ani de relație, iubitul meu mi-a vorbit despre căsătorie.
– Și ce a spus?
– Că e însurat și are 2 copii.

* După 45 de ani e indicat să lași în pace tipele de 20 de ani și să te orientezi către cele care sunt în stare să recunoască primele semne de infarct.

* Amanta e ca maneaua. Îți place, dar nu te poți afișa cu ea.

* Inspectorii ANAF au reținut ieri și un Abecedar. Se pare că în manual scrie clar că Ana are mere, nu și bon fiscal…

* La 12 ani, fugeam repede acasă că începea Mihaela sau Tom și Jerry…
Copiii de 12 ani, de azi:
– Băă, ce se scumpesc țigările!!

43 thoughts on “Anticipate

  1. Tari “anticipatele”, mai ales cele pe seama cocainei, cât de inventiv este romanul, super, stim sa facem haz de necaz!!! 😄 Pot sa_ti spun draga Petru ca încep duminica cu zâmbetul în coltul gurii, chiar dacă este vreme mohorâta, mulțumesc!!! ☔😔🌦️

    1. Noi doar glumim, dar cred că sunt și români care iau în serios căutarea și găsirea unui pachet de cocaină. Doar am progresat la gradul de țară consumatoare, nu numai de tranzit. 😉
      Ieri, nu știu cum a fost vremea prin Seini, dar astăzi ne zâmbește soarele, ceea ce-ți doresc și ție, dragă Mica! 🙂

    1. Sunt flatat de aprecierea ta și îți mulțumesc, alături de recunoștința pentru cafeaua pe care am sorbit-o astăzi. Firește că ieri nu am avut timp să intru pe internet, dar sper să recuperez acum.
      Toate cele bune, Anușka! 🙂

  2. Salutare, Petru ! 🙂
    La bancurile sus postate,
    adaug doar atât : sunt SUPER toate ! 🙂
    Pentru CATOLICII din anturajul tău,
    o Duminică a FLORIILOR cu SOARE ! 🙂

    Alioșa ! 🙂

    1. Mii de salve amicale și mulțumiri pentru apreciere și cadoul muzical foarte frumos, Alioșa! 🙂
      Se apropie vertiginos și Paștele Catolic, iar eu voi avea ocazia să-l sărbătoresc, din moment ce menajera și bucătăreasa este catolică, măritată cu un bărbat ortodocs, deci țin ambele sărbători. 😉
      O săptămână senină și rodnică îți doresc, Sandule! 🙂

  3. Iar ai făcut „rost” de bancuri bune…
    Cuvântul „rost”, însă, e mare de tot, foarte cuprinzător, și chiar este de-al nostru…

    1. Zâmbetele voastre, lăsate pe această pagină, îmi fac ziua senină, chiar și când soarele e ascuns după nori. Chip senin îți doresc să ai mereu, dragă Gabi!

  4. Salutare, dragă Petru și mulțumiri pentru porția bună de râs. O fi de la „praful lui Mazăre”? 😀 În foarte scurt timp de la evenimentul cu „pachetele” de la mare, au apărut atât de multe glume pe această temă. Îmi pare bine că am găsit aici unele noi și tare amuzante.
    Cel mai tare mi-a plăcut dilema lui Iftode despre inteligența artificială. Un mare adevăr: mai bine s-ar lupta savanții pentru eradicarea prostiei naturale! Un vaccin, o pilulă, ceva… Că prea e multă prin jur!
    Și acela când nevasta care tună și fulgeră… să te faci că plouă! Bun sfat! Că doar nu ne-om întoarce la metodele omului de Neanderthal! Ha, ha!
    Toate cele bune și o săptămână plină de bucurii! 🙂

    1. Ziua bună, dragă Alex! Excelente și de această dată comentariile tale la fiecare glumă pe care ai luat-o în vizor. O ocazie în plus să mă înveselesc într-o zi de luni dedicată odihnei, revigorării și ridicării moralului, după schimbarea ambianței.
      Îți mulțumesc pentru vervă și îți doresc să fii mereu la fel de bine dispus și inspirat! 🙂

    1. Iată că am ajuns și la cea de-a doua cafea, pentru care îți mulțumesc foarte călduros, Anușka! Mai ales că-i asociată cu o prăjitură care-mi amintește de cele primite la stațiune.
      Gânduri bune și sentimente pe măsură, dragă prietenă! 🙂

  5. Poa’sa zica cine-o vrea… ce vrea , caci no.2 si no. 8 , zici ca-s culese din Sf. Evanghelie insa , “sfatul ” de la no. 12 , e ca nuca-n perete deoarece , daca ” ma fac ca ploua ” devin brusc BAI NESIMTITULEEEE 😡 deci , intra in prescriere cel putin in cazul meu 😕 . Nea Petre , iti doresc dumitale si surorii dumitale sa va bucurati cat mai curand de-o ameliorare a sanatatii si , sa va reintoarceti rapid la casa si vecinii din Seini de care , chiar nu ma-ndoiesc ca-ti este dor !!! P.S. Daca ti-ai pus in mintea capului sa vi in capitala pentru a te alatura alora de la #rezist sa-l injurati pe Dragnea &comp. , fie te-mbraci corespunzator , fie te lasi pagubas caci , la Bucuresti ploua mai ceva ca toamna si-i frig asisderea de … aproape zece zile . Respect din Sud ! 😎

    1. Acu’ mai depinde și de nevastă, vorbind de nr.12. La unele ține tactica, pe când la anumite consoarte e nevoie de alta sau de altele, pe care le învățăm pe parcurs. Nu-mi place aglomerația, nea Marian, și nici drumurile lungi la volan, deci nu m-am dus la București, chiar dacă am fost invitat de doi bucureșteni simpatici. Iar la felul cum a evoluat situația și după comportamentul mulțimii dezlănțuite, bine am făcut. Mai bine-l „înjur” pe Dragnea în mod civilizat, prin pamflete și epigrame. Prețuire și salutări din Nord!

  6. Atentie : daca bei toate cafelele pe care le ofera cu-atata larghetze Anuska … faci din inima drapel ROSU , ALB… VERDE 😡 !

    1. Mă bucură mult aprecierea ta, Anda! Mai ales pentru că ești cunoscătoare în domeniu și ai un simț al umorului foarte dezvoltat. Mii de mulțumiri pentru vizită și cadou, dragă prietenă! ❤

Leave a reply to mcooper801 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.