Doamne,nu uita de ţara mea!

Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară?

Am fost plecat vreo zece ani pe-afară;

Azi,am venit şi-o caut cu ardoare,

Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.

O caut peste tot,am fost şi-n sate,

Ogoare plâng în buruieni lăsate,

Înspre păduri,potecile uitate,

M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.

Acasă poarta nu e zăvorâtă,

Căci mama tot mai iese şi se uită;

Atâta dor i-a mai rămas pe lume,

Feciorii să-i mai strige iar pe nume.

Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:

“Vine?La anul,cred!Acu-i la treabă,

La noi în ţară-i multă sărăcie,

Ştiu ei-că de-or veni,la ce să vie?!”

Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară

Cântată de poeţi odinioară,

Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?

Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.

Acolo nu era,de bună seamă,

Că prea o înjurau români de mamă;

Harbuzul,pătrunjelul,biata prună,

Erau culese parcă de pe Lună!

Chiar,voi nu aţi văzut pe jos o ţară,

Călcată în picioare şi murdară?

Ce-aveţi cu ea?Nimica nu vă cere,

Eu o declar singura mea avere!

Versuri de George Safir