Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară?
Am fost plecat vreo zece ani pe-afară;
Azi,am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
O caut peste tot,am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri,potecile uitate,
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.
Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.
Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
“Vine?La anul,cred!Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie,
Ştiu ei-că de-or veni,la ce să vie?!”
Spuneţi-mi,n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.
Acolo nu era,de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul,pătrunjelul,biata prună,
Erau culese parcă de pe Lună!
Chiar,voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea?Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!
Versuri de George Safir
racoltapetru6 