Cinci diferențe între stângaci și dreptaci

Deși de 500.000 de ani oamenii sunt preponderent dreptaci, între 10 și 12% din populație preferă să folosească mâna stângă în diferitele lor activități.

obama-stangaci

Oamenii de știință încearcă în continuare să facă o comparație între cele două grupuri de oameni, pentru a identifica felul în care acestea se deosebesc. Iată câteva dintre descoperirile acestora.

1. Stângacii sunt mult mai afectați de sentimentul de frică.

Un experiment recent a demonstrat că stângacii care au urmărit secvențele din „Tăcerea mieilor” timp de opt minute au suferit de mai multe tulburări de stres post-traumatic decât dreptacii. Explicația ar fi că partea dreaptă a creierului, care este dominantă la stângaci, este mult mai implicată în sentimentul de frică, conform doctorului Carolyn Choudhary de la Queen Margaret University din Edinburgh.

2. Stângaci sunt mai nervoși

Atât stângacii, cât și ambidextrii sunt mult mai predispuși la sentimente negative, printre care și mânia. Un mic studiu publicat anul trecut în Journal of Nervous and Mental Disease, a demonstrat că stângacii procesează emoțiile diferit față de dreptaci. Ca rezultat, s-a demonstrat că partea creierului care produce emoțiile negative are o activitate mai mare.

3. Stângacii sunt mai inhibați

Un studiu realizat la Universitatea Aberty din Scoția a descoperit că stângacii sunt mai retrași și se feresc adesea de a face greșeli.

4. Stângacii asociază partea stângă cu partea bună a lucrurilor

Majoritatea oamenilor asociază conceptul de bunătate cu partea dreaptă și conceptul de răutate cu partea stângă. Stângacii percep aceste concepții invers. Într-un studiu recent, Daniel Casasanto, un cercetător de la Stanford, le-a cerut participanților să deseneze o zebră într-o cutie, care să reprezinte părțile bune și un urs panda într-o cutie, care să reprezinte părțile rele. Majoritatea dreptacilor au reprezentat zebra în partea dreaptă a cutiei, pe când stângacii au desenat-o în partea stângă. Aceste alegeri au demonstrat percepțiile celor două grupuri cu privire la partea bună a lucrurilor.

5. Stângacii ar putea avea mai multe avantaje în politică

Concluzia lui Casasanto a fost aceea că stângacii ar putea fi favorizați în viața politică. S-a demonstrat de asemenea că politicienii tind să gesticuleze cu mâna dominantă pentru a-și susține afirmațiile. Atunci când dreptacii gesticulează, oamenii din fața televizorului vor vedea imaginea lui în oglindă. Aceștia vor apărea ca gesticulând cu mâna stângă, lucrurile prezentate având o imagine negativă, pe când stângacii vor putea pune lucrurile într-o lumină pozitivă, datorită apariției la televizor ca gesticulând cu mâna dreaptă.

Sursa: The Week

46 thoughts on “Cinci diferențe între stângaci și dreptaci

  1. Interpretarile specialistilor lasa mult de dorit… Conexiunile pe care le fac nu reflecta o legatura de cauzalitate, ci doar ca exista o legatura intre cele doua elemente discutate. Ca ambidextru sau stangace partial, pot sa afirm ca punctele 1 si 2 nu se explica asa cum zic ei, ci pentru ca stangacii sunt mai sensibili. Nu pot sa afirm despre mine categoric ca sunt stangace sau ambidextru pentru ca atunci cand am invatat sa scriu mama a stat de capul meu sa scriu numai cu dreapta. Dar de desenat am desenat si desenez cu stanga pentru ca, zice ea, in orele cand ma plictiseam desenam mult la sfarsitul caietelor. Asta cu desenatul o stiu si eu, dar va ramane nelamurit daca sunt stangace sau ambidextru. 🙂 In rest stanga o folosesc mai mult.

    1. Stângacii au demonstrat că sunt mai competitivi decât dreptacii, nu numai în sporturile în care-i surprind pe adversari cu o abordare diferită, ci și în modul de a găsi alte variante în soluționarea unor probleme. Chiar sunt uimit de câte personaje de film sunt stângace, mai ales în filmele americane. E drept că n-am înțeles niciodată modul în care țin ei unealta de scris în mână: cu tot pumnul, ca și cum ar fi o lopată. 🙄

      1. Cel putin in Romania, a ramas inradacinata ideea, chiar si dupa ’89, ca elevii trebuie dezobisnuiti sa scrie cu stanga, ca vezi, Doamne! ar trebui sa scrie numai cu dreapta, sa foloseasca numai dreapta. In SUA s-a renuntat demult la conceptia asta anacronica.

      2. Și mama mea ne certa atunci când, din greșeală sau nu, foloseam mâna stângă la masă. Dar, acum am văzut cu toții că cei care folosesc cu predilecție mâna stângă, au de obicei o capacitate mai mare de discernere și competitivitate. Fără nicio aluzie, că io-s dreptaci obligatoriu! 🙂

      3. Si cand te gandesti ca nu poti decat sa ai de castigat daca iti dezvolti indemanarea la ambele! Sper ca acum sa nu mai existe cineva care sa oblige pe cineva sau sa dea de inteles… ca mana dreapta o fi avand vreun avantaj. Doar acela ca majoritatea obiectelor sunt facute pentru dreptaci. Asta nu inseamna ca stanga trebuie legata de corp. 😯

  2. nu știu cât de serios a fost studiul …. cunosc stângaci care nu sunt nici pe departe fricoși ba chiar prea curajoși uneori, inhibați nici vorbă, … nu știu chestia cu politica dacă se apropie de adevăr… ei, până la urmă fiecare cu stângăciile lui , nu? 😉

    1. Corect! Studiile sunt făcute pe anumite grupuri, care pot să difere de alte comunități, cu alte caracteristici. Dar eu zic că e bine să fie oamenii diferiți și în această preferință, dar și mai bine-ar fi să ne descurcăm cu ambele mâini la fel de bine! 😉

    2. Studiul este serios… pentru ca am vazut peste tot in cazul studiilor clasice, adica cele care se bazeaza pe deductii simpliste, legaturi cauza-efect acolo unde nu era cazul. Realitatea este mult mai complexa si adesea cercetatorii releveaza de fapt cat vad ei din realitate… Numai niste oameni deschisi la orice posibilitati pot vedea tabloul complet. Dar atunci ar vedea atatea conexiuni, ca i-ar apuca ameteala… 😀 Si ar face “cercetari” doar pentru amuzament. Iar la finalul lor ar zice: va invitam sa faceti si voi cercetarile voastre, pentru ca ar fi cel putin la fel de interesante. 😉

  3. Diferenta dintre stangaci si dreptaci este perceputa de fiecare dupa cum doreste ! 🙂
    Studiul de fata este incomplet ! 😦
    Ar fi trebuit sa scoata in evidenta si calitatile persoanelor care folosesc ambele maini pentru rezolvarea diferitelor activitati ! 🙂
    In ARMATA, pentru obtinerea celor mai bune rezultate,
    profesionistii se folosesc de amandoua mainile !!! 🙂 🙂 🙂
    E ca la FOTBAL :
    jucatorul care TRAGE BINE cu amandoua picioarele ,
    marcheaza GOLURI si de pe STANGA si de pe DREAPTA portii de joc ! 🙂
    Hai STEAUA ( PRO-Tv. ora 20.30 ) !!! 🙂 🙂 🙂
    O seara calduroasa , Petru !
    Aliosa.

    1. Armata e astăzi o profesie pe care o îmbrățișează numai o anumită parte de oameni, nemaifiind obligatorie, iar calitatea lor de a fi apți din punct de vedere fizic e determinantă. Dar mai ales în sport e bine să fii ambidextru sau măcar stângaci, pentru a-ți surprinde adversarul.
      S-auzim vești bune, Alioșa! 🙂

      1. Buna dimineata, Petru !
        VESTILE BUNE au venit aseara de pe stadionul ” ION OBLEMENCO ” din CRAIOVA unde STEAUA a invins cu 1-0 pe CSU CRAIOVA

        in sferturile de finala ale Cupei ROMANIEI la fotbal editia 2014/2015
        desi a jucat in prima repriza cu doar 2 ( doi ) TITULARI ( restul fiind REZERVE ) 🙂
        ” Un OCHI rade, altul plange ” ! 🙂 😦
        O zi frumoasa !
        Aliosa.

      2. Am fost „acasă” la tine și te-am privit în ambii ochi! 😉 Hai Steaua! și fii pe pace că ea va rămâne mereu cea mai de temut echipă de la noi.
        Să fii mereu fericit, Alioșa! 🙂

    2. Multumesc pentru vizita si incurajare ! 🙂
      Vezi neaparat raspunsul meu la comentul tau de la mine ! 🙂
      Iti voi raspunde mai tarziu caci acum plec la piata …………
      Aliosa

  4. Eu cred că cercetătorii au rămas fără fonduri și caută subiecte de cercetare 😀 Ce-i drept eu scriu cu dreapta, dar sunt foarte multe activități pe care le fac cu aceeași dexteritate atât cu dreapta, cât și cu stânga 😀

    1. Le doresc spor la cautat cercetatorilor, ca am impresia ca ofera subiecte faine de conversatie prin intermediul lui Petru care ni le prezinta intr-un mod captivant! 🙂
      Poate tu ai fi scris si cu stanga, daca nu erai incurajata mai mult sau mai putin evident sa scrii cu dreapta. 🙂 Pe vremea aia nu te-ai gandit sa incerci si cu stanga. 😉

      1. 🙂 Da ai dreptate, nu mi-a trecut prin cap să încerc să scriu cu stânga. Dar fac alte activități cu stânga la fel de bine ca și cu dreapta. Petru pune subiectele cu adevărat frumos în articolele lui! 🙂

    1. Probabil că acela care a făcut legile de circulație în Marea Britanie era stângaci și de aceea aceea i-a pus pe conducătorii auto de acolo să circule pe stânga! 🙂

  5. Foarte interesant articol. Bunicul meu era stângaci şi tare mă amuzam cum bătea cuie cu stânga. Interesante calităţi şi talente la aceşti semeni. Mai ales când folosim termenul de “stângaci” şi pentru a spune cuiva că este “nepriceput”.
    O noapte frumoasă, dragă Petru! 🙂

      1. Ba nu te-ai înşelat! Uite, Sara foloseşte cel mai mult mâna stângă, precum poţi să vezi din ultimele poze pe care le-am postat. “Moştenirea” a mers mai departe… pe sărite! 😀

  6. Eu cunosc oameni stangaci,intr-adevar sunt un pic diferiti adica cum scriu mi se pare mai diferit in rest sunt destepti, prietenosi,asa e nepoata mea cea mica dar obtine orice mai repede ca sora sa!O seara placuta iti doresc!

      1. Hmm, eu nu cred, in general, in “suprematia” vreunei categorii. Ma gandesc la niste explicatii…
        1. Indemanarea si inteligenta stangacilor ni se pare superioara pentru ca sunt calitati mai evidente in societatea noastra. Si dreptacii sunt la fel de dotati cu calitati, numai ca e posibil ca ei sa fi depus eforturi sa se adapteze la cerintele societatii in mod inconstient, ceea ce i-a indepartat de dezvoltarea lor completa, deplina si… armonioasa. Fiti pe pace, si eu ca stangace, nu m-am dezvoltat armonios, pentru ca am fost inhibata de faptul ca “nu-mi gaseam locul” intr-o lume de dreptaci si care la nivel macro punea accentul pe materialism, in loc sa vada omul ca o fiinta eminamente mentala.
        2. Daca am fi incurajati de mici sa ne dezvoltam pe toate planurile, subliniez, pe toate planurile, si dreptacii ar fi mai mult sau mai putin stangaci, adica mai… indemanatici! 😉

  7. Foarte interesant acest studiu. Şi eu am întâlnit stângaci extrem de îndemânatici şi foarte isteţi. Eu lucrez aproximativ cu aceeaşi dexteritate şi cu mâna stângă şi cu dreapta, dar nu pot să spun dacă, mi-am instruit cu puţin efort dexteritatea părţi stângi sau dacă ea a evoluat în mod natural.
    O zi superbă îţi doresc, Petru şi numai bucurii! 🙂

    1. Sunt bucuros să mi-ai confirmat ceea ce bănuiam: că te-ai dezvoltat armonios, nu numai pe plan spiritual, ci și fizic.
      Să fii mereu iubită și iubitoare, Ștefania! 🙂

  8. Studiile alea sunt cam generale…Io am doi stangaci in casa , unul care este stangaci in natura lui , a folosit stanga , insa a fost fortat sa foloseasca dreapta , de catre o tampita care se intitula dascal , asa ca in sinea lui este un stangaci si in viata de zi cu zi si nu se incadreaza in descrierile de mai sus ; si o stangace sadea , care scrie , mananca , taie , deseneaza si orice face , face cu stanga si iti zic sigur ca nu e nici inhibata , nici fricoasa , e total dezinteresata sa fie lider , in schimb da , e cam nervoasa … 😛
    Dar e bine de stiut ce spun studiile…mai aflu cate ceva nou! 😀
    O zi excelenta sa ai , Petru!

    P.S. Mie mi se par tare interesante postarile tale , de acest gen si iti multumesc pentru ele , pentru ca in zarva realitatii mele inconjuratoare , nu reusesc sa imi fac timp sa citesc astfel de informatii.

    1. Și eu am văzut, în copilărie, cât rău pot face prejudecățile pe care le au unii în ceea ce privește folosirea mâinii stângi, numită „a Satanei”. Erau copii altoiți cu vergeaua de câte ori încercau să mănânce cu mâna stângă.
      Mulțumesc mult pentru apreciere, dragă prietenă, și îți doresc un weekend pe placul inimii tale! 🙂

      1. O, mancatul la masa… Cand e cineva in stanga mea si stanga mi-e… stangace. Trebuie sa am grja sa ma asez pe colt, sa nu am pe nimeni in stanga, daca stam ca sardelele. 😉 Sau mai e varianta sa mananc cu dreapta. Merge… ca doar n-o sa raman flamanda! 😀

    1. Omul poate fi nervos dintr-o multitudine de motive, iar folosirea predilectă a unei mâini nu-i decât unul dintre ele. Rămâi dreptace, că altfel s-ar putea să te enervezi și mai repede! 😉

Leave a reply to succesulpe Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.