Câteva lucruri de care să nu-ți mai pese după vârsta de 40 de ani

”Vine un moment în viață când nu îți prea mai pasă de nimic. Sau nu ar trebui să-ți mai pese așa mult ca înainte. Motivele diferă, dar, în principal, nu mai trebuie să-ți consumi energia cu lucruri care nu contează pentru viața ta. Este o vârstă la care ești deja pe picioarele tale și trebuie să te porți ca atare, fără a căuta prea mult să îi mulțumești pe toți cei din jurul tău, lăsându-te pe ultimul loc.

* Nu trebuie să-ți mai pese de părerile celorlalți! Sigur ai în preajma ta multe persoane care și-au făcut o carieră din a da sfaturi tuturor, inclusiv ție. Sunt acele persoane care nu știu altceva decât să-ți dea tot felul de idei, de la domeniul personal până la cel profesional. Nu uita, însă, că ești adult și poți lua decizii și singură, fără ca alții să îți dicteze ce și cum. Nu e rău să urmezi un sfat-două, de la părinți, frați sau prieteni, dar nu trebuie să urmezi pas cu pas ce îți dictează unii și alții.

* Nu trebuie să urmezi pas cu pas toate regulile modei! Uneori moda există pentru a nu fi urmată. Tocmai de aici se naște uneori originalitatea unora. Îmbracă-te cum îți place, este strict problema ta. Știm că toate femeile obișnuite nu sunt dispuse să cheltuie sume astronomice pe ultimele creații de la marile case de modă. Viața celebrităților este una, viața femeii obișnuite este alta.

* Dacă ai încheiat o relație sau o căsnicie, mergi mai departe! Nu contează ce face fostul, nu contează dacă el și-a refăcut viața sau nu, tu vezi-ți de drumul tău. Este important să ai o viață chiar și după o despărțire. Cântărește toate faptele care au dus la despărțire, încearcă să eviți greșelile și poate în următoarea relație vei fi mai fericită.

* Nu te strădui să fii perfectă, acasă, în intimitate sau la bucătărie! Nimeni nu este perfect și, dacă din când în când, așa-zisa ta imperfecțiune mai iese la iveală, gândește-te că e ceva normal, firesc, omenesc. Nu te delăsa, dar nici nu te stresa inutil. Dacă ești obosită, cere ajutorul celor din familie, nu face tu totul.

* Nu îți mai mușca limba! Dacă ai ceva de zis, zi! Nu te mai abține! În felul acesta, scapi de stresul pe care îl înmagazinezi fără rost și care, în timp, îți va dăuna, dar te vei și impune în fața celorlalți. La tinerețe, mai tăceai, fie că nu era considerat politicos să dai replica, fie că nu îndrăzneai. Acum, lucrurile stau altfel, așa că…

* Dacă cineva nu te merită, renunță la acea persoană! Fie că e vorba de o prietenă bună, fie că este vorba de o colegă mai apropiată, dacă acea relație nu îți face bine, renunță. Uneori îți dai seama că acea persoană te folosește, că nu îți răspunde cu aceeași prietenie, și nu are rost să te mai implici. Vei suferi sau nu o perioadă, dar îți va trece. Vei fi mai liniștită, departe de o prietenie falsă, nocivă.

* Nu trebuie să faci un capăt de țară din greșelile tale! Din fiecare ai ceva de învățat. Nu este ceva fără ieșire. Orice problemă are o soluție, orice greșeală poate fi îndreptată. Adevărata valoare a omului nu este dată de suma greșelilor sale, ci de tot ceea ce face, bun sau rău.

* Nu mai încerca să te încadrezi oriunde și oricând! Toată viața suntem tentate să ne încadrăm cât mai bine în cercul de prieteni, la locul de muncă, între neamuri etc. Odată cu înaintarea în vârstă, nu prea mai are importanță acest lucru. Fii tu însăți în orice context. Cei de lângă tine te cunosc deja destul de bine și probabil că te acceptă așa cum ești. Dacă nu, înseamnă că nici nu merită să rămâi în acel cerc de oameni. Cei de lângă noi trebuie să vă accepte așa cum sunteți, nu să vă transforme într-o altă persoană. Naturalețea este secretul oricărei relații sincere.

* Nu trebuie să vă pese de tot ce este legat de rețelele de socializare! Dacă până la vârsta de 30 de ani erai obsedată să arăți perfect, după 40 încearcă să arăți elegantă și îngrijită. Numărul de kilograme în plus sau în minus nu mai trebuie să conteze atât acum.

* Nu trebuie să încercați să aveți corpul perfect! Este ceva imposibil. Dacă sunteți norocoase să aveți o siluetă de invidiat și la 40 de ani, este foarte bine, dar dacă nu, nu. Îngrijiți-vă, coafați-vă, purtați haine pe măsura voastră și veți arăta foarte bine. Nu aveți pretenția să mai arătați ca la 20 de ani, mai ales dacă anumite probleme de sănătate își pun amprenta asupra înfățișării voastre.

Odată cu trecerea anilor, îți dai seama că nu poți controla totul. Mai mult, copiii cresc, devin mai independenți, și nu mai țin seama de tot ce zici tu. Dar face parte din viață, trebuie să înțelegi asta. Nu poți controla decât ceea ce faci tu însăți. Fii relaxată și depășește problema.

În final, nu trebuie să-ți pese că… nu îți mai pasă! Este semn al evoluției personale. Ca adult, înțelegi că uitarea este esențială. A nu îți mai păsa este uneori chiar foarte sănătos, oferindu-ți libertate și relaxare. În ultimii 20 de ani ți-ai făcut griji pentru serviciu, căsnicie, copii și este normal să fi obosit. Combate oboseala cu un soi de nepăsare!”

Sursa: „Graiul Maramureșului”

 

34 thoughts on “Câteva lucruri de care să nu-ți mai pese după vârsta de 40 de ani

  1. Este vârsta la care începi să realizezi că exişti independent de ceilalţi. Şi că ai drepturi. Şi că poţi face uz de ele. Şi mai ales, că este în regulă să nu-ţi mai pese de tot şi de orice. Şi că şi poţi spune asta…
    Da, este o vârstă perfectă.

  2. Vârsta e doar o cifră… eu am vazut copii de câțiva anișori foarte bătrâni și viceversa.Suntem tineri atâta vreme cât credem asta, restul e can-can! Zile tinere să ai, Petru!!!

    1. Asta e și concepția mea, de aceea mă simt tânăr chiar dacă trupul a început să scârțâie din încheieturi și nu mă mai ascultă ca pe vremuri. Suflet tânăr îți doresc și eu!

  3. Vârsta din buletin este tratată cu indiferență – cel putin aşa îmi place să cred – de vârsta sufletească. ☺ Deocamdată, fizic vorbind, chiar dacă mai am puțin de tot până la 47, nu scârțâie nimic. Nimic (foarte) important. ☺ Aşa că mergem înainte. Zâmbind, iubind şi trăind cât mai frumos. Gânduri bune, Petru, gânduri bune tuturor! ☺

    1. Încă ești tânăr la 47 de ani, chiar și la ambalaj. Iar dacă ai grijă de trup și suflet, vei fi la fel și peste câteva decenii. Să fii sănătos și radios mereu, Cristian!🙂

  4. MAI EXISTA VIATA DUPA 40 DE ANI?
    Unii spun ca nu, altii spun ca abia atunci incepe cu adevarat. Ca dupa turbulentele primei tinereti, generatia “patruzeci si” se redescopera. Multi gasesc in ei noi resurse de entuziasm. Iar curajul le e rasplatit cu o existenta mai plina de bucurie si de sens

    Criza e doar in oglinda

    Sa incepem cu o veste buna: atat de des invocata “criza a varstei mijlocii” nu exista. “Cutremurul sufletesc” aparut la mijlocul vietii a fost o simpla inventie a unor autori ingeniosi, care au produs, de fapt, o literatura de larg consum, in domeniul psihologiei. Toate studiile mai recente arata ca “eventualitatea unei crize intervenite la mijlocul varstei adulte trebuie categoric respinsa”. Urmeaza acum vestea proasta: crize psihologice pot exista in toate etapele de dezvoltare ale personalitatii umane, deci la orice varsta. La 20, 30 de ani, deci si intre 40 si 60 de ani. Pentru psihic, perioada de la mijlocul vietii nu e mai buna sau mai rea decat cea de dinainte sau de dupa. E doar diferita.
    “In aceasta faza a existentei se pregateste o transformare insemnata a sufletului uman”, scria Carl Gustav Jung, parintele psihologiei analitice. El era de parere ca, la fel cum se intampla la pubertate, omul ajuns la a doua jumatate a vietii se simte amenintat. E cuprins de neliniste, deoarece presimte apropierea vidului batranetii. Si nu se poate spune ca psihologul austriac nu ar fi avut, macar in parte, dreptate. Aproape 60% din intreprinderile europene nu au angajati care sa depaseasca varsta de 50 de ani. Sansele le sunt oferite celor mai tineri. Tot lor le apartine si nemarginirea. Cand ai trecut de 40 de ani, pierzi sentimentul ca viata nu se va sfarsi niciodata. Daca esti femeie, reusesti sa mai atragi privirea barbatilor, dar nu ca altadata. Privirea vine, poposeste o clipa asupra ta, apoi trece mai departe. Inainte, ar fi ramas lipita de chipul tau, s-ar fi prelungit intr-un zambet, poate chiar ar fi dat nastere unui flirt. Examinarea critica in oglinda, ridurile, disparitia frumusetii fizice ranesc sufletul. Iar rana e cu atat mai profunda atunci cand persoana are prea putine alte puncte de sprijin.
    Pentru cei ce se rezuma sa se contemple in oglinda pentru a vedea cat au imbatranit, viata poate capata un gust amar. Apar pareri de rau in privinta experientelor traite si regrete provocate de cele netraite. Iubirile ratate, studiile intrerupte, copiii avortati, sansele refuzate. “Binele nesavarsit, iubirea neiubita, timpul irosit”, dupa cum isi recapitula existenta poetul englez Philip Larkin. Se poate instala un sentiment al captivitatii: acela ca esti prins in capcana, intr-o viata in care ai nimerit intamplator si de unde nu mai gasesti nici o cale de iesire.

    Fericirea n-are sens unic

    In viata, de fiecare data cand optam pentru ceva, refuzam altceva. Femeia cu care nu ne casatorim, profesia pe care n-o practicam, orasul in care nu locuim. Viata noastra ni se pare un coridor din ce in ce mai ingust, cu usi care, privite retrospectiv, ne amintesc ca au stat larg deschise, gata sa ne primeasca. A fost oare intelept sa nu intram pe nici una? Poate ca, pasind peste un prag sau altul, am fi gasit dincolo de el plinatatea vietii. Alegerile noastre nu ne-au permis sa traim efectiv, “am fost traiti”, cum spune Eminescu. Ne-am lasat manati de lasitate, prudenta, pragmatism?
    Unii intra in panica atunci cand isi dau seama ca existenta lor pana in acel moment n-a fost o strada cu sens unic spre fericire. Socotesc ca trebuie sa-si refaca viata, intorcand-o pe dos. Se grabesc sa taie toate puntile care ii leaga de trecut. Isi parasesc serviciul, deschid actiune de divort, se insoara la 50 de ani cu o pustoaica de 20, emigreaza in Australia, colinda cramele ori intra intr-un sir de aventuri sexuale, pentru a-si dovedi ca mai sunt, inca, barbati. Lupta sa puna mana cu orice pret pe fericirea de care n-au avut parte.

    Afla-i vietii tale un sens, si pasul viitor va fi fericirea

    Dupa ce a implinit 50 de ani, Florica N., o femeie necasatorita, profesoara la o scoala particulara din Bucuresti, a inceput sa fie bantuita de spectrul singuratatii, sa-si faca griji in legatura cu posibilitatea de a-si mentine un nivel de trai decent, in perspectiva pensionarii. Dorea mai multa siguranta materiala, un sot, si prin el, dobandirea unui confort si a unei protectii pentru toamna vietii. Le-a gasit in Germania. Un barbat vaduv, cu o situatie buna. Si-a lichidat in timp record treburile acasa, a dat o petrecere de ramas-bun si – “valea”. Un an mai tarziu, Florica astepta din nou metroul din Bucuresti care s-o duca la scoala si locuia intr-o garsoniera. Socoteala de-acasa nu se potrivise cu cea din targ. Intoarsa la vechea ei viata, grevata de spaima varstei si de insecuritate materiala, i-a scris surorii sale: “Ma aflu din nou in cuibul meu tihnit, unde ma simt bine si la adapost. Sunt pe deplin multumita sa fiu acolo unde ma bucur de respect, de pretuire si de dragoste”. Pentru ca aspiratia catre fericire este, in fond, aspiratia catre un sens, spun psihologii: sensul muncii, sensul propriei vieti, sensul vietii in general. Daca ai reusit sa descoperi un sens in ceea ce faci, pasul urmator va fi fericirea. Iar sensul il descoperi in relatia cu alti oameni. In sentimentul ca esti util, stimat, apreciat, iubit.
    Rochia de mireasa

    Ana Melinsz are 48 de ani si nu se poate plange ca s-ar simti inutila. Dimpotriva. Au nevoie de ea pisica si cainele, sotul, fiica de treisprezece ani si baiatul de unsprezece ani, la care se adauga noua ei partenera de afaceri, impreuna cu care – dupa o experienta de ani de zile in domeniul publicitatii – si-a infiintat o agentie proprie la Oradea.
    MAI EXISTA VIATA DUPA 40 DE ANI?

    Tineretea trece, dar cu timpul castigam esenta umana si autenticitate

    Aceasta ii aduce un venit frumusel, oferindu-le clientilor proiecte complete de campanii publicitare, mergand de la simplul anunt si de la o decorare de vitrine, pana la rochii de mirese si costume de miri, pe care le aduce din Ungaria.
    A fost un nou start profesional la 45 de ani, un salt in necunoscut, plin de riscuri, adesea stresant. “Fireste, exista si acele dimineti cand ti-ai dori cu ardoare o farama de liniste, o cafea pe terasa, la soare, cateva ceasuri de lenevit, pur si simplu, in pat”. Insa momentele de oboseala sunt trecatoare si palesc in fata satisfactiei pe care i-o procura faptul ca viata ei a capatat mai mult sens. “De cand eram mica m-au fascinat miresele si jocul meu principal era sa ma gatesc cu voaluri albe si coronite de flori. Ideea sa transform pasiunea copilariei in realitate a fost cea mai buna initiativa din viata mea. Nu doar ca imi place ce fac si obtin un castig frumusel, dar nu mai simt ca timpul trece si ca imbatranesc. Sunt sigura ca batranetea poate fi anulata atunci cand viata ta are sens. Sufleteste, ma simt ca la 20 de ani”. Iar cei ce contribuie intr-o masura covarsitoare la construirea acestui sens sunt oamenii alaturi de care traieste si pentru care traieste: copiii, sotul si parintii ei.

    Dragoste absoluta

    In “Scrisoarea catre D.”, o emotionanta declaratie de dragoste adresata sotiei sale, filosoful francez Andr Gorz vorbeste despre un timp cand a avut impresia “ca nu mi-am trait viata, ci doar am observat-o mereu de la distanta, ca am dezvoltat numai o latura a personalitatii mele si, astfel, am ramas foarte sarac sufleteste”. La 83 de ani, a inteles in sfarsit adevarul: “In ultima instanta, un singur lucru a fost esential pentru mine: sa ma aflu in preajma ta”. Cand sotia lui, Dorine, s-a imbolnavit de cancer, a plecat cu ea in Ardeni, unde a ingrijit-o cu devotament. “Tocmai ai implinit optzeci si doi de ani. Si continui sa fii frumoasa, gratioasa si atragatoare. De cincizeci si opt de ani suntem impreuna si te iubesc mai mult ca oricand… Deseori ne-am spus ca, daca printr-o minune ar fi sa ne luam viata de la capat, tot impreuna am dori sa ne-o petrecem”, ii scria el sotiei sale, in iunie 2006. In septembrie, anul urmator, a fost gasit mort, culcat langa sotia sa, in dormitorul casei lor. Parasisera viata trecand dincolo impreuna, la fel cum traisera. Probabil asa li s-a parut lor ca avea sens.

    Sufletul n-are nici o legatura cu varsta

    “Ceea ce n-ai realizat pana la 40 de ani nu vei mai obtine niciodata!”. Sloganul acesta considerat de multa lume ca fiind o regula de viata poate fi valabil pentru angajatii intreprinderilor multinationale, unde lucreaza tot mai multi tineri, pentru care singurul scop al vietii e situatia profesionala si banii. In rest, e de doua ori fals. 40 inseamna tot atat de putin o linie de demarcatie ca si 60. Este adevarat ca rapiditatea cu care se desfasoara procesele de prelucrare a informatiilor in creier scade cu varsta – lucru perfect explicabil, daca tinem seama de faptul ca, in decursul vietii, banca de date din calculatorul creierului nostru creste continuu, astfel incat, pentru a trage o concluzie si a lua o decizie, trebuie examinata o cantitate din ce in ce mai mare de informatii. Insa aceasta incetinire a gandirii e compensata de experienta. Datorita ei, facem mai putine optiuni gresite si ajungem mai rar in situatii dificile. La douazeci de ani, avem cincizeci de idei, insa nu ne dam seama care din ele ar fi potrivita. La 60 de ani, avem doar cinci idei, dar sunt cele corecte. Forta creatoare a sufletului n-are nici o legatura cu varsta. Picasso a pictat “Guernica” la 56 de ani, Hndel a compus oratoriul “Messia” la 57, tot atatia avea si Kant cand a asternut pe hartie “Critica ratiunii pure”, Verdi a creat “Aida” la 58, “Othello” la 73 si “Falstaff” la 79, Alexander von Humboldt a inceput sa redacteze ampla sa lucrare “Cosmosul” la 65 de ani, Ranke a scris la 80 primele randuri din “Istoria universala”, o opera in treisprezece volume, iar Michelangelo avea 88 cand moartea i-a luat pensula din mana.
    Dar reprezinta, oare, performantele de tipul celor amintite mai sus singura unitate de masura in viata? Oare numai cariera, capacitatea de procreare sau vigoarea erectiei dau sens existentei? Nu este cumva mai important sa poti rade, sa poti plange, sa poti iubi, sa te poti bucura pur si simplu? Asemenea insusiri nu depind de varsta. Sa-ti reevaluezi viata, sa-ti gasesti noi valori si noi criterii, sa redefinesti ceea ce esti tu ca femeie, ca barbat, ca om, sa-ti gandesti un nou program pentru toamna vietii, altul decat pentru primavara ei, acestea sunt lucrurile care conteaza.
    Nu durata biologica imbatraneste sufletul. Sa ne imaginam psihicul ca pe un organ, asa cum e stomacul, de exemplu. Acest organ primeste in permanenta o hrana de proasta calitate si nepotrivita – desconsiderare, jignire, lipsa de atentie, subapreciere, dispret, inclusiv din partea propriei persoane. Care va fi consecinta? Stomacului i se va irita mucoasa, iar sufletul va reactiona cu revolta, fatalism, neincredere, cinism. Asa imbatraneste el. Despre ceea ce pastreaza sufletul tanar a cantat Frank Sinatra intr-una din melodiile lui, poate cea mai cunoscuta, privind in urma la viata sa, cu un suras tandru: “I’ve lived a life that’s full/ I traveled each and every highway/ And more, much more than this,/ I did it my way…”. (“Am trait o viata plina/ Am batut toate drumurile/ Si mai mult, mult mai mult decat atat/ Am facut-o in felul meu…”). Sa ai o viata implinita, sa calatoresti nu numai pe cai batatorite, ci sa risti si sa intri in fundaturi, apoi sa iesi iar la lumina, sa gasesti in tine puterea de a porni din nou.
    “Daca as mai putea trai o data” – acesta este titlul unui poem de Jorge Luis Borges, care ne ofera o reteta cuprinzatoare de mentinere a tineretii sufletului:
    “Daca mi-as putea trai viata
    inca o data,
    in cea de-a doua viata as incerca
    sa fac mai multe greseli.
    N-as dori sa fiu atat de perfect,
    mi-as da mai putina silinta.
    As fi un pic mai nebun
    decat am fost,
    as lua mult mai putine lucruri
    in serios.
    N-as trai asa de cuminte.
    As risca mai mult,
    as calatori mai mult,
    as admira apusuri de soare,
    m-as catara pe mai multe spinari de munte,
    as inota mai mult in valtori…”.
    Sa ramai viu si sa eviti perfectiunea, sa accepti idei noi si sa nu te lasi falsificat de stereotipurile cotidiene si de rolul care-ti revine in viata de cuplu – iata cea mai buna preventie contra aparitiei ridurilor pe suflet. Cei mai multi fac experienta acestei lejeritati abia dupa ce trec de 40 de ani. Atunci isi permit sa spuna: “Nu mai trebuie sa dovedesc nimic nimanui, am experimentat destul”.
    Nu-si mai acorda siesi atata importanta, in schimb, ii iau foarte in serios pe ceilalti. Isi asuma raspunderea pentru ei. Folosesc experienta lor de viata. Isi pastreaza calmul. Si sunt mereu receptivi la tot ce e nou.
    Arta de a trai este in esenta o arta a echilibrului. Echilibrul intre frica si temeritate, consecventa si flexibilitate, placere si suferinta, singuratate si comuniune, pace si razboi, sens si absurditate – si multe altele. Arta echilibrului nu urmareste sa elimine polaritatea vietii, ci o recunoaste ca atare, impacandu-se cu permanenta alternanta a polilor.
    Carl Gustav Jung, psihanalistul, recomanda o reorientare pentru a doua jumatate a vietii. Rostul celei dintai, spunea el, este satisfacerea “scopurilor naturale”, construirea bazei profesionale si familiale. Cea de-a doua jumatate ar trebui consacrata “scopurilor culturale”, preocuparii “de a nu mai cauta atat de mult viata in zonele marginale ale sufletului, ci mai ales in cele profunde”. Iar acolo avem ce descoperi de la 40 de ani in sus. Actorul Dustin Hoffman a facut, nu demult, o remarca interesanta: “Se zice ca noi nu intrebuintam mai mult de zece procente din creierul nostru. Poate ca, fara s-o stim, intrebuintam tot zece procente si din suflet”.

  5. Foarte bune sfaturi…adevarate lectii de viata….vorba unui anonim”necunoscut”🙂 Nu-ţi irosi timpul încercând să-i faci pe oameni să te iubească… petrece-ţi timpul cu oamenii care deja te iubesc!
    Seara faina , draga Petru !

    1. Dacă vrem să fim iubiți de alții, trebuie să ne iubim întâi noi. Să ne găsim calitățile și să le scoatem în evidență, eclipsând neajunsurile de care niciun om nu e scutit.
      O zi cu soare blând și benefic!🙂

  6. Sunt multe persoane care nu merita sa ti in anturajul tau dar nu depinde numai de tine( ma gandesc la locul de munca).Eu zic ca prietenii adevarati raman langa tine si la bine si la greu restul se duc dar nici nu trebuie sa regretam.O seara frumoasa iti doresc.

    1. Nu căuta să îndrepți ceea ce nu depinde de tine, că mai mult rău îți faci. Acceptă inevitabilul și caută să-l faci suportabil, cu ajutorul altor persoane și acțiuni plăcute. Gânduri din cele mai bune și sentimente pe măsură, draga mea prietenă!🙂

  7. In ceea ce ma priveste, odata cu varsta am cunoscut-o pe Madam Intelepciune, cu care sunt deja prietena la catarama si, care, prin experientele mele de viata ma determina zi de zi sa traiesc conform celor scrise de tine mai sus. Si e din ce in ce mai bine!!!🙂 Trupul poate imbatrani, treaba lui, este legea firii. In schimb, spiritul ramane tanar si uneori cam…nelinistit! Dar il “imblanzeste” Coana Intelepciune. Si uite-asa, incerc sa ma bucur de fiecare moment frumos din viata mea!🙂
    O seara minunata tuturor!

    1. Gândind la fel, am un singur regret când privesc înapoi: că nu am avut înțelepciunea de azi în tinerețe. Doar atât, și multe aș fi putut schimba.🙂
      Zile tot mai frumoase și rodnice, Ileana!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s