Zile trepidante

Săptămâna aceasta este ieșită cu totul din comun pentru mine. Mâine, la ora 10.00, am lansarea cărții „Povestirile unui maramureșean”, la librăria Cartea Românească cea mai mare și bine aprovizionată din Baia Mare (în Piața Revoluției, lângă Platoul din Centrul Nou). Îi invit, pe această cale, pe toți prietenii și cunoscuții din municipiu sau din împrejurimi să ne întâlnim și să facem poze împreună.

De asemenea, mulțumesc conducerii MARALIBRIS pentru găzduire, și în special doamnei Elisabeta Moldovan, care a dat dovadă de o amabilitate deosebită. Și nu în ultimul rând, îi sunt recunoscător d-lui Nicolae Goja, scriitor, jurnalist și redactor șef la „Graiul Maramureșului”, un sprijin hotărâtor pentru promovarea cărții în paginile ziarului.

Ieri și azi am avut ceva de lucru cu invitații, telefoane și alte pregătiri, iar mâine e din nou o zi a emoțiilor. Sper să fie o reușită, așa cum a fost și lansarea din Seini. Săptămâna se va termina cu o altă încercare: zilele orașului, cu nelipsitul campionat de șah. Sunt zile trepidante, cu „examene” de dat și un titlu de apărat.

Vă doresc numai bine și zile pe placul vostru!

62 thoughts on “Zile trepidante

      1. Da, Petru, după cum bine ai observat mi-am rărit prezenţa, am alte priorităţi. Şi blogul meu ţipă după mine. Dar nu uit de oamenii care mi-au bucurat sufletul şi încă o mai fac. 🙂

  1. Felicitari! Si mult succes in continuare!
    “Povestirile unui maramuresean” au ajuns la Nottingham si imi incalzesc serile reci de vara. 🙂

    1. Mulțumiri intense pentru urări, dar mai ales pentru vestea că povestirile mele au ajuns într-un oraș atât de departe și de renumit. Nu se putea o bucurie mai mare pentru mine! 🙂

    1. Știu că vestea unei noi lansări, la aceeași carte, pare a laudă, dar am vrut să-mi exprim sentimentele. Tocmai de aceea îți sunt recunoscător că ești atât de amabil, dragă prietene. Înseamnă mult pentru mine. 🙂

    1. Ce a fost, a trecut. Să fii alături de mine sâmbătă, de la ora 10.00. Urmează lupta care va dovedi cine-i cel mai inteligent seinean, la ora actuală! 😀

    1. Mi-au trecut, când am văzut ce fete amabile și inteligente sunt angajate la librăria băimăreană „Cartea Românească”. Am fost dezamăgit doar de faptul că autorul prefaței, dr. Nicoară Mihali, n-a venit să modereze prezentarea, deși a promis. 😦

  2. Draga Petru ,felicitari si sa ai multe succese ,esti un om minunat si ma bucur sa te cunosc virtual
    O sa ai lacrimi de emotii frumoase 🙂
    O seara linistita si fara ganduri ca sa fi maine fresh 🙂

    1. Și eu mă bucur mult să te cunosc, anytza, chiar dacă numai pe această cale! Ești o fată foarte populară și harnică, încât mă mir cum reziști, având în vedere că și lucrezi. Îți mulțumesc din toată inima pentru urări, pentru că au avut efect! 🙂

  3. Iti doresc sa ai o zi cu reusite si succes ,sa te bucurii pentru munca depusa cu mult talent si pricepere,iti tin pumnii ca sa mearga totul bine!Bafta!O seara frumoasa de vara iti doresc!:)

    1. Nu știu cât talent am, dar e clar că sunt un sriitoraș micuț, cu prea puține contacte în acest domeniu. Mai ales că sunt din Seini, iar Baia Mare e un oraș prea puțin vizitat de mine. Poate și de aceea nu au venit mari scriitori ai Maramureșului. Însă nu-i cu supărare, fiindcă, așa cum zicea Președintele României, trebuie s-o iei pas cu pas. Iar eu fac pași mici, da-i bine câtă vreme nu-s înapoi. Să fii iubită și răcorită, așa cum aștept și eu, dragă Gabi! 🙂

  4. Mult succes draga Petru ! Sunt convins ca vei avea succes….s-apoi viata omului nu se masoara dupa numarul de respiratii, ci dupa numarul momentelor care-ti taie respiratia…. momentele de genul celor la care esti protagonist cu siguranta nu le vei uita. Si sunt convins ca vor fi placute ! 🙂

    1. Ce bine le-ai spus tu, dragă prietene! Chiar că mi s-a tăiat respirația, la început. Apoi m-am simțit ca într-o familie, apreciat și iubit de cei de față. Sentimentul a fost reciproc, iar buchetul de flori pe care l-am primit a reprezentat cireașa de pe tort. O după-amiază cu bucurii multe și în toate privințele! 🙂

      1. Da , da, au fost lucruri care nu se uita toata viata , draga Petru ! Ma bucur ca ai parte de asa ceva , toate datorita tie ! Sa ai o zi racoroasa plina de bucurii ! 🙂

    1. Înțeleg când cineva nu poate veni la un astfel de eveniment, și apreciez gândurile transmise. Dar, dacă vrei, pot să-ți trimit un exemplar, chiar și în Grecia. Așa cum am trimis în Canada sau Londra. Ar fi o plăcere pentru mine. 🙂

      1. Petru s-ar putea să ajung în țară anul acesta. Dacă ajung, atunci e ok să-mi trimiți 🙂 Aici nu pot face transferuri bancare datorită capital control …doar persoanele juridice pot face tranzacții internaționale. Și nu aș avea cum să plătesc cartea. 😦 Deci trebuie să mai aștept…

  5. Bravo! bravo! bravo! Cat de mult ma bucur pt. tine, draga Petru. Este o mare realizare si iti doresc pe viitor tot mai multe reusite atat pe plan literar cat si pe toate planurile! Sa-ti lumineze si sa-ti netezeasca Dumnezeu cararea vietii si sa fii fericit si implinit!
    Imi pare rau ca nu pot fi alaturi de tine la un astfel de eveniment atat de important. Dar cu gandul si cu inima sunt de pe acum! Sper sa-mi simti acolo prezenta mea calatoare! 🙂
    Seara binecuvantata si maine succes! Si-ntotdeauna! Cu sincera prietenie!

    1. Apreciez în mod deosebit faptul că ești alături de mine în astfel de evenimente, draga mea prietenă. Spiritul tău călător mă ajută să nu mă dau bătut, astfel cum te lupți și tu cu drumurile, pentru a descoperi noi și noi minunății ale lumii. Eu descopăr alte frumuseți, fără mult efort fizic, dar exemplul tău îmi dă ambiție. Zile tot mai minunate, Ileana! 🙂

  6. Mult succes! Adica peste o ora si jumatate se petrece fericitul eveniment! Meriti aceste “zile trepidante”, deoarece ai cu ce iesi in față! 🙂

    1. E adevărat că merit aceste emoții, cu final frumos dar și cu unele dezamăgiri. Poate că, data viitoare, vei veni și tu să mă sprijini moral, că doar nu-i mare distanță de străbătut. 🙂

      1. Nu-i mare distanta, dar trebuie sa stiu din vreme. Altfel, cum a fost cazul acum, o zi lipsa de pe internet are urmari 😉 grave. Programul meu a fost incarcat saptamana asta, sefii mei trebuiau preveniti oricum din timp ca lipsesc. 🙂

  7. Felicitări și multă baftă la lansare, Petru. Aș vrea să achiziționez și eu cartea ta, am vrut să îți las un mesaj de acum 3 luni când ai avut prima lansare. Nu e timp pierdut nici acum! Aștept să îmi spui cum pot proceda. Baftă!

Leave a reply to racoltapetru6 Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.