Intrusul

Nici eu, și nici Mitru, nu l-am observat când a poposit în dreapta noastră, pe malul bălții din Satulung. Eram preocupați de sculele noastre noi de pescuit, dintre cele mai sofisticate pe care le-am găsit în Baia Mare. Bețe lungi și lansete strălucitoare, fire din cele mai rezistente, momeală variată și apreciată de pești, mulinete cu mulți rulmenți și clopoței de avertizare la mișcarea vreunei posibile capturi. Am cheltuit o sumă considerabilă pe toate astea, dar eram mândri de cum arătau și aveam mari speranțe că, de data asta, norocul ne va surâde. Chiar dacă până atunci nu am scos nimic din această baltă, deși o vizitam foarte des, mai ales că aici găseam și râme groase și lungi, o delicatesă pe care-ți venea s-o mănânci din ochi.

Imagine similară

– Bună ziua, a fost salutul prin care noul venit și-a făcut cunoscută prezența.

I-am răspuns amândoi cu un „bună” și o privire fugară. Era un bărbat tânăr, bine bronzat, desculț, cu pantaloni scurți și uzați.

– Ați prins ceva?, puse el întrebarea care nu ne-a picat bine.

– Încă nu, am răspuns eu. Dar abia am venit.

De fapt erau cam șase ore de atunci, însă timpul e relativ pentru fiecare.

– Frumoase undițe aveți!, continuă el admirativ, fapt care ne unse la inimă.

– Tot ce-i mai bun pentru pești, am confirmat tot eu complimentul, Mitru fiind atent la fiecare mișcare de pe luciul apei.

– Văd că aveți un băț pe care nu-l folosiți, observă individul. Mi-l puteți împrumuta câteva minute?, să mă joc mai mult, că nu-s priceput la sportul ăsta.

Abia atunci binevoi și prietenul meu să intre în discuție, mai ales că era o undiță veche de-a lui:

– Poți să-l iei, dacă vrei să-ți încerci răbdarea.

– Da’ îmi dați și vreo doi metri de fir, mai îndrăzni să ceară străinul după ce observă că nu are.

– Ia și fir de pe tamburul ăsta, îi întinse Mitru.

Omul mulțumi și se apucă să-și pregătească cu entuziasm instrumentul. După câteva minute:

– Se poate să-mi împrumutați și un ac, dacă aveți în plus?, supralicită individul, cu aceeași voce rugătoare.

Mitru oftă deja agasat, dar căută în trusă și alese un ac la întâmplare.

– Poate vrei și un plumb, anticipă el în timp ce i-l întinse.

– Nu vreau să fiu tupeist. Lăsați c-am găsit pe-aproape o piuliță, tocmai potrivită la greutate. Dar nu m-aș supăra dacă mi-ați da o râmă.

Un alt oftat din partea prietenului meu, atunci când îi întinse cutia cu momeala cerută, însă ne-am consolat la gândul că intrusul o să ne lase în pace, acum că bățul lui era complet echipat. Așa a și fost: omul s-a îndepărtat vreo zece metri de noi și a aruncat momeala, nu prea departe. Noi îl priveam cu coada ochiului, curioși să vedem cât rezistă în bătaia soarelui, fără pălărie și fără vreo șansă să prindă ceva într-un loc atât de pretențios. De aceea ne-am intrigat la culme când am auzit o exclamație de bucurie din gura lui și am văzut apoi cum se învolburează apa acolo unde-și aruncase râma. Omul trăgea cu mâna de fir și striga către noi:

– Veniți repede cu minciogul, că-i pe fir dihania!

Uimiți de întorsătura atât de puțin probabilă, am acționat instinctiv și i-am dus instrumentul cerut, ba chiar l-am ajutat să extragă din apă crapul de vreo cinci kilograme. Individul îl ținea fericit în brațe și nu înceta să-i laude frumusețea, în timp ce noi îl priveam tâmp. În cele din urmă, când entuziasmul i se mai potoli, ni se adresă cu o nouă rugăminte:

– Nu aveți cumva o pungă sau o plasă veche în care să-l pun?

– Lasă că te descurci tu și fără, îi răspunse Mitru, înciudat.

– Nu ar fi nicio problemă, dar poate mă vede un inspector de la asociație, iar eu nu am permis de pescuit, ne lămuri intrusul norocos.

– N-avem nimic, îi răspunse scurt Mitru.

Omul n-a avut încotro și s-a îndepărtat fără nici măcar să ne mulțumească pentru ajutor. Doar vorbele prietenului meu îmi răsunau în urechi, după ce și-a dat cu clopul de pământ:

– Venim aici de ani buni, hrănim peștii cu cele mai alese momeli, dăm o grămadă de bani pe benzină și scule, ne pierdem nopțile dormind în frig sau făcând insolație, dar vine unul cu mâinile goale, fără permis și experiență și ne ia captura la care visam. Cum să nu te enervezi?!

Atunci a fost ultima dată când am pescuit pe balta din Satulung.

Imaginea e preluată de pe Google

57 thoughts on “Intrusul

  1. Grea meserie ….pescuitul. S-apoi poti avea toata artileria grea in dotare , daca nu ai noroc si “oleaca” de stiinta(cat plumb sa pui , distanta dinter plumb si carlig, cum pui momeala in carlig,etc) , hranesti pestii doar….faina si adevarata postarea ta , draga Petru ! Mi-ai amintit de copilarie , cand pescuiam cu scule rudimentare in Mures, prindeam multi pesti, iar prin preajma, “mari” pescari, dotati cu ce trebe, “mureau” de invidie . Sa-ti dea Dumnezeu sanatate pentru aceata postare si nu numai ! 🙂

    1. Evident că trebuie și știință, ca la orice pasiune (ocupație), precum și dotarea necesară, dar norocul unor novici, precum cel de mai sus, te pot exaspera. Mai ales când am văzut că unii veneau cu plase, prindeau o cantitate mare de pește și ne luau apoi peste picior. Dar am răbdat cu stoicism, ca niște adevărați pescari amatori. Mii de mulțumiri pentru cuvintele frumoase! 🙂

  2. Cum băga vărul meu râma pe corlig, nu o mai făcea decât beţivul cu ciorapul, când nu nimerea piciorul. Iar dacă îi mișca lui accidental și făceai greșeala să te așezi lângă el, toate râmele sau peștii ţi le trăgea prin faţă. Dar era frumos, băteam broaștele, plimbam râmele și de final făceam și o baie.
    O cu fir întins la inspiraţie, dragă Petru!

      1. Tre’ să recunosc că mi s-a întâmplat și mie să fiu atât de băut încât să nu nimeresc a băga râma în ac, dar asta se întâmpla numai când mergeam fără Mitru la pescuit. El nu suporta să beau și nici să intru în apă. Totuși, mi-a fost cel mai bun mentor și partener.
        Baftă multă în tot ce ți-ai pus în gând, George!

  3. Karma pescărească, dragă Petru :)!
    Pescuitul se limitează la copilărie pentru mine. Și ce mă mai bucuram când undița se arcuia în jos și prindeam câte-o fâță sau câte-o ”Regina bălții” (chiar dacă taică-meu refuza s-o așeze pe ultima la grătar…) Fir întins la ”povești pescărești” :)!

    1. Eu am descoperit mirajul pescuitului de-abia în adolescență, când tatăl meu mi-a dat în mână un băț rupt dintr-un pom și un fir dotat cu cele trebuincioase, primit de la pescarii din preajmă. Atunci erau albituri cu duiumul în Someș, din care am prins și eu vreo duzină. A fost o experiență fantastică, pe care n-o voi uita niciodată. Mulțumesc frumos pentru urări! 🙂

  4. O povestire frumoasa ,pescuitul e o meserie frumoasa dupa parerea mea si relaxanta .
    O zi placuta si realizata cu succes in problemele propuse !

    1. Poveștile pescărești și vânătorești sunt întotdeauna frumoase. Mai ales când sunt reale și facem și noi parte din ele. Din păcate, peștii din apele curgătoare sunt tot mai puțini, iar pescarii se hrănesc mai mult cu amintiri.
      Gânduri bune și o zi pe măsura lor, Anușka! 🙂

  5. Experiența mea cu pescuitul se limitează la o singură încercare… total nereușită. Nereușită în ceea ce privește “prada”, altfel…. Toată lumea prindea pești în jurul nostru, numai noi nu. Intr-un final, un vecin binevoitor, amuzat de totala noastră neîndemânare, ne-a predat câteva noțiuni de bază. Dar când se le punem în practică s-a retras atât de mult apa cu pești cu tot, încât în fața noastră nu se mai afla decât o întindere nesfârșită de… mocirlă.

    1. Eșecurile din capturarea peștilor agățați sunt amintiri la fel de prețioase precum capturile în sine. Mai ales pentru că poți să exagerezi dimensiunea prăzii, fără ca nimeni să nu te poată contrazice. 😀
      La fel de frumoase și amuzante sunt și întâmplările de pe malul apei, precum e cea povestită de tine.

    1. Secretele de acest gen nu se spun, deci te înțeleg. De altfel, fiecare pescar se laudă că are metodele lui infailibile de a atrage peștii, deși nu-i chiar ies. Poate că ești și o fată norocoasă. 😉

      1. Uite cum te-am făcut să mărturisești, dar cred că și eu aveam aceleași bucurii. Importante erau vederea apei și orele petrecute în aer liber. Restul venea ca un bonus.

    1. Nu găsesc nici acum explicația, dar am făcut câteva presupuneri. Poate fiindcă a aruncat momeala mai aproape de mal, în locul unde sălășluia crapul. Sau peștele avea alergie la plumb și a fost atras de piulița ruginită. Sau…

  6. Prima poveste pescareasca pe care o cred , mai ales ca-i vorba despre altul care-a luat potul ! Te-ai intrebat nea Petre daca n-a fost vorba despre un crap { era romanesc sau chinez crapul ? } ce, fie se plictisea si dorea sa mai schimbe ” atmosfera ” , fie avea tendinte suicidare ? Si-ar mai fi si alta explicatie : SE CUNOSTEAU , ERAU VORBITI SA VA FACA SANGE RAU dumitale si lui nea Dumitru !!! 😀 😀 😀 😀 😀

    1. Era crap românesc, masiv și vioi ca un sportiv de performanță. Dar cred că tipul era unul din ciurdarul localității – aveau multe vacii în Satulung – și cunoștea el niște secrete. Un sfârșit de săptămână de toată frumusețea, nea Marian! 🙂

  7. 😂 Vai ce m-am distrat! Îmi pare rău pentru voi, dar na’ prea e comic. Eu la viața mea am prins doar pești cât degetul mic, cu care îmi hrăneam pisica. Asta se întâmpla pe Iza, loc deloc prielnic pentru pescuit, de altfel 🙂

    1. Uite cum mi-ai amintit de o altă întâmplare neplăcută pentru mine, provocată de pisică. După două zile lungi și o noapte pe malul Someșului – tot cu Mitru, dar și alți parteneri -, am venit acasă cu doi carași frumoși și un clean de peste o jumătate de kilogram. I-am pus într-un lighean cu apă, ca să-i revigorez, dar, într-o clipă de neatenție, pisica a furat cleanul și a fugit cu el în grădină. Nu credeam să aibă atâta forță.

  8. In urma cu …vreo saizeci 😕 de ani am vazut un film – “Nevazut Necunoscut ” se numea si-l avea in rol principal pe Luis de Funes – unde eroul era un ” pescar ” cam la fel cu INTRUSUL despre care faci mata vorbire . Si ala avea un noroc porcesc , la prins peste ! 😎 Nu strica ca , si dumneata si nea Mitru sa vedeti sau sa revedeti acest film , poate ciuguliti oarece tehnici mai avangardiste de pescuit 😀 😀 😀 : NOROC PENTRU….DATA VIITOARE !!! 😛 😀 😀

    1. Acest clip l-am primit pe facebook, de la un prieten. Doar că, spre deosebire de intrusul meu, personajul interpretat de Louis de Funes nu apelează la ajutorul altora, ci se descurcă singur.
      Nu știu dacă voi mai merge vreodată la pescuit, din moment ce nu am cu cine. 😦

  9. Amintiri frumoase si placute sunt traite de pescari pasionati e un sport foarte placut si relaxant ,ce pofta mi-ai facut !oh nici nu pot sa-ti spun…Un weekend minunat iti doresc!:)

    1. Tu știi foarte bine ce înseamnă emoțiile capturării unui pește, din moment ce ai practicat acest sport. Să ai parte de cât mai mulți pești delicioși în farfurie, dragă Gabi! 🙂

  10. Ce simpatica povestioara cu pescuitul ??? Exact asa sa intamplat cu “intrusul”care la inceput voi ia_ti dat un deget, iar el a profitat de toata mana intinsa, care i_a purtat si noroc draga Petru !! 😏 Mi_am amintit ceva dragut, ginerele meu merge sa se relaxeze la pescuit (cu stiuca vine), iar eu fara sa gandesc i_am urat succes cand a plecat (dar stiu ca trebuie urat fir intins), cine crezi ca era vinivatul ca nu a prins el peste, eu ???😱

    1. Superstițiile sunt parcă și mai des întâlnite în pescuit, dar tot superstiții rămân, dragă Mica. Deci nu fi îngrijorată pentru urarea făcută, că tot peștii sunt de vină dacă nu s-au lăsat prinși. Sunt perioade când nu mănâncă sau nu avem noi noroc. 🙂

    1. Adevărat a înviat!
      Ieri a fost o zi rodnică, deci sfârșitul de săptămână trebuie să fie plăcut, din moment ce mi-am rezolvat problemele. Mi de mulțumiri pentru cafea, alături de gândurile cele mai bune, Anușka! 🙂

  11. Nu mi-place pescuitul-ataît cât înțeleg din el , privind fenomenul de afară. Însă! Îmi plac peștii și mi-a plăcut și mai mult povestirea! Ca de fiecare dată!
    Numai bine, weekend frumos, Petre!

    1. E suficient să-ți placă peștii și să-i ai cât mai des în meniu. Pentru asta e nevoie de cineva să-i prindă și să-i curețe, iar unul dintre ei am fost și eu, cu o contribuție foarte mică. 😉
      Mulțumesc frumos pentru apreciere și îți doresc, la rândul meu, zile binemeritate de tihnă, Erika!

    1. Chiar așa mi s-a întâmplat de mai multe ori. Cu cât eram mai încrezător în capturarea unor exemplare, cu atât veneam acasă mai dezamăgit. Dar când mergeam pe nepregătite, parcă aveam mai multe surprize plăcute. Regret că nu am putut viziona clipul oferit de tine.
      Zile minunate îți doresc, dragă prietenă! ❤

  12. Pescarii – chiar dacă exagerează de foarte multe ori – trăiesc de fiecare dată aventuri minunate. Mi-a plăcut textul, Petru, realitatea pescărească este incitantă. Și o spune unul care nu a pescuit decât de câteva ori, doar cu undița. Cred că voi revedea “Operațiunea Monstrul”. 😉

    1. Unde sunt peștii de altădată?! Acu’ vreo trei decenii, vedeam pe malurile râurilor mii de puieți de pește, dar acum vedea cel mult cadavrele unor exemplare ucise de poluare. E una din cauzele pentru care mulți au renunțat la această pasiune liniștitoare. Rămâne să ne bucurăm de amintiri și de filme precum cel amintit de tine, Cristian!

  13. Salutare , frîțioare Petru ! 🙂
    Deși am muncit toată cariera militară doar pe APE 🙂 nu sunt PESCAR ! 😦
    Imi place PEȘTELE dar PESCUIT de ALȚII !!! 🙂 🙂 🙂
    În altă ordine de idei,
    ” toată lumea ȘTIE,
    Cupa EHF e-n BĂNIE” !!! 🙂 🙂 🙂

    Azi, doar OLTENIA e ” FRUNCEA ” !!! 🙂 🙂 🙂
    Weekend plăcut ! 🙂
    Alioșa ! 🙂

    1. Bună dimineața, frate dunărean! 🙂
      Fiecare cu pasiunile lui, că nu putem fi toți la fel. Tu călătorești mai mult și ne oferi fotografii minunate din locurile vizitate. 🙂
      Felicitări craiovencelor pentru cupă; sper că au meritat-o și au făcut un meci frumos! 🙂
      Zile cu raze de soare plăcute și bucurii multe, Sandule! 🙂

  14. O, da! Se întâmplă prea adesea așa ceva. Vine unul începător și are un noroc… chior!
    Filmul cu Luis de Funes este mortal. Ce mai râdeam în copilărie, la filmele acestui mare actor.
    M-a amuzat tare întâmplarea povestită.
    Zile vesele, dragă Petru! 🙂

    1. Astfel de „noroace” m-au făcut și pe mine să mă apuc de pescuit. E drept că nu cu o captură atât de mare, ci cu mai multe fâțe și câte un crăpcean sau un biban frumușel. Astăzi, însă, nu mai sunt locuri de pescuit ca pe vremuri. Mă bucur că ți-a plăcut povestirea și îți mulțumesc pentru aprecieri.
      Duminică excelentă, dragă Alex! 🙂

      1. Mulțumesc mult pentru gândurile bune, dragă Petru. Ce-mi place cum sună acest cuvânt. „crăpcean”! Bunica mea îl folosea, când îi aducea bunicul câte unul. Sunt multe cuvinte românești pe care le aud tot mai rar. Mai ales dintre acele cuvinte ale bătrânilor noștri, de odinioară. Cuvinte frumoase, cu miez. În schimb, suntem intoxicați de englezisme… „cool”, fără de care părem ca niște… dinozauri. Mai bine așa! 🙂

  15. Hi, hi, hi! Povestea asta îmi amintește o întâmplare de acum trei ani, primăvara pe interzis, la scrumbie. Am plecat cu soțul și un prieten la pescuit scrumbie – ei, eu să mă relaxez. Am ajuns pe locul respectiv – dimineață, soare cât să coloreze cerul ceva pădure și un vânticel numai bun să împrăștie mirosul de soc. Mai în dreapta trei bărbați mulinau deja la greu. În fine după ce am instalat masa și scaunele la umbră băieții s-au apucat de treabă. După un timp obosiți au lăsat bețele și s-au așezat pe scaune să fumeze. Nici ceilalți nu erau prea fericiți. Se părea că scrumbiilor nu le-au plăcut neam pufuleții de pe fir 🙂 Nu știu ce-mi vine și zic pot să dau și eu puțin?! Pă’ ce, tu știi?! Hai te rog îi zic lui bărbatu-miu la care el răspunde ia lanseta lui Meju că e mai ușoară. Bun. Toate bune și frumoase numai că după două aruncări am scos două frumuseți scrumbii. Orgoliul masculin a avut de suferit 🙂 unul din cei trei din dreapta a rupt lanseta pe genunchi înjurand apoi au strâns și au plecat, nici al meu nu a fost prea bucuros altfel nu mă păcalea să intru în pădure că vine frontiera și eu n-am permis…

  16. 😀 😀 😀
    Frumoasă amintire pentru tine, și o lecție pentru pescarii înfumurați. Se spune că și la pescuit, ca la Loto, există norocul începătorului, din care cred că am avut și eu parte, altfel nu se lipea de mine pasiunea. Mă mir că nu ai devenit și tu o împătimită de pescuit, după o astfel de demonstrație. 🙂

  17. Povestirea ta îmi amintește de o vecină care o vizita pe bunica mea și care-și făcea ciorba cu toate ingredientele primite de la vecinii mai mult sau mai puțin exasperați de cererile ei repetate. 🙂 O zi frumoasă, Petru!

    1. Foarte potrivită asemănarea dintre aceste personaje. Am avut parte și eu de vecini care „uitau” să-și cumpere cele necesare, deși aveau de gătit. Pe de altă parte, am fost învățat să nu cer de la vecini nici măcar o lingură de zahăr. Mai bine lipsă.
      Adieri benefice, Roxi! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.