Fidelitate

Sunt un om statornic din fire. Fidel față de partenera de viață, față de prieteni, de magazinele cu care m-am obișnuit, de precupețele care mi-au câștigat încrederea prin produsele proaspete și de calitate. E drept că-s și pretențios fiind nevoie de timp până să am încredere, dar, în ziua de azi e bine să fii circumspect pentru că riscul unei dezamăgiri te pândește la tot pasul.

Un bun exemplu de fidelitate, care-mi vine acum în minte, este față de magazinele companiei DIEGO, un reprezentat de vârf în Bazinul Carpatic, prin produsele destinate amenajărilor interioare. Sunt mărfuri variate și mereu utile în casele noastre, de calitatea cărora depinde aspectul locuinței și, implicit, starea noastră de zi cu zi. Din gama largă de produse, oferite cu ajutorul celor peste 1000 de angajați, în cele peste 150 de magazine din România, Ungaria și Slovacia se remarcă parchet laminat, covoare și mochetă, covoare PVC, perdele și draperii, precum și accesoriile aferente. Desigur că e nevoie și de inspirație, iar aceasta poate fi stimulată de soluții complexe de design, de care am beneficiat și eu, gratuit. Cardul de fidelitate m-a ajutat și în acest sens.

diego_RO

La ce mai e folositor cardul de fidelitate de la DIEGO? În primul rând, beneficiez lunar de promoții speciale cu reduceri de până la 50%. Toți cei care au un astfel de card, află printre primii despre aceste promoții și nu o pot rata. De asemenea, sunt oferite servicii DIEGO unice și exclusive. Aplicația e simplă și gratuită.

Ultima lucrare majoră pe care am făcut-o în apartamentul meu a fost de un impact impresionant și îl recomand prietenilor exigenți. După ce am avut de mai multe ori necazuri cu parchetul, m-am decis să-mi pun din acela laminat. La început, m-a atras prețul lui scăzut – mai ieftin chiar decât mocheta -, dar apoi am aflat și câte alte avantaje are. O astfel de pardoseală dăinuie mulți ani și, spre deosebire de lemn, marmură sau mochetă, nu se decolorează și rezistă cu succes la pete sau zgârieturi. De asemenea, este un produs igienic și recomandat persoanelor cu alergii, fiind ușor de curățat, doar cu un aspirator și o cârpă umedă, fără alte soluții speciale și costisitoare. Nici instalarea unui astfel de parchet nu pune probleme, având adezivi și un sistem de prindere cu click. După această benefică schimbare, am aflat multe alte avantaje, prin care veți fi plăcut surprinși și voi. Vă las plăcerea de a le descoperi.

Acest articol participă la competiția SuperBlog Spring 2016

Advertisements

18 thoughts on “Fidelitate

  1. Fidelitatea! Hm! o trasatura de caracter devenita astazi o virtute. In ziua de azi e mare lucru sa mai fi/ramai fidel cuiva! Iar daca fidelitatea isi largeste orizontul spre anumite magazine si produse, asta aduce cu sine si statornicia si atunci totul este perfect! 😉
    Petru, mi-a placut modul cum ai dat-o din condei si de asta data si-ti urez inspiratie maxim in continuare si mult succes! O seara binecuvantata, draga prietene! 🙂

    1. Uneori, nu e nevoie de niciun meșteșug, ci doar să așternem ceea ce gândim, pur și simplu. E cazul de față, în care am expus concret un principiu după care mă ghidez. Îți mulțumesc foarte mult pentru frumoasele-ți cuvinte și sper să ai o vreme la fel de minunată ca prin Maramureș! 🙂

  2. Cand faci o renovare e nemaipomenit daca gasesti produsele de care ai nevoie la un loc mai ales daca e de calitate cum e la Diego,cardul de fidelitate iti face un pic de economie cu care platesti oamenii care iti executa lucrarile.Bravo, iti multumesc pentru informatii utile!O seara minunata iti doresc!

    1. Mereu m-am îngrozit de renovări și alte lucrări care necesită mult deranj, timp și cheltuială. Dar, când o faci cu înțelepciune și ai oamenii potriviți, totul devine mult mai simplu. Să fii iubită și mereu iubitoare, draga mea prietenă! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s