Simbioză

Când tu ești noapte, eu mă preschimb în zi,
În acest fel soarele meu își va găsi rostul,
Iar luna ta îi va domoli pornirile fierbinți;
Când eu sunt iarnă, tu vii cu adieri de vară,
Ne încălzim și răcorim în același timp,
Cu nuanțe de primăvară sau de toamnă;
Când tu ești furtună, eu cobor velele,
Te las să mă ridici pe valuri înalte,
Fiind sigur că marea se liniștește după urgie
Și vom pluti în larg, alături precum pânzele corăbiei.
Am învățat să ne completăm unul pe celălalt,
Chiar dacă ne schimbăm zilnic starea de spirit,
Și tocmai aceste încercări ne întăresc,
Cu schimbări care nu lasă loc gândurilor terne,
Ci ne provoacă mereu să le transformăm în viață.