Planeta Paradis: Pregătiri

Nimănui nu i-a spus Relu despre întâlnirea cu bătrânul din grotă. Pe de o parte, nu era sigur dacă a fost reală sau doar o viziune provocată de șocul cutremurului și al pericolului de după. Pe de altă parte, se temea să nu fie privit cu suspiciune și îngrijorare, așa cum s-a întâmplat după halucinațiile provocate de sirene, sau căderea emotivă de la moartea Olguței. Cu toate acestea, real sau nu, semnalul primit nu trebuia neglijat, întoarcerea ronilor fiind un pericol care trebuia întâmpinat cum se cuvine.

Pista pentru aterizarea zifarilor era funcțională și noul Mare Șef făcea aproape zilnic naveta între fui-ul halanilor și familia sa, adesea împreună cu Bogdănel, pe care l-a numit responsabil cu pregătirea militară a tinerilor. Aveau nevoie de antrenament, de arme noi și implementarea unei atitudini agresive în confruntarea cu un inamic superior din punct de vedere fizic și al dotărilor. De asemenea, câteva cuvinte din limba ronilor puteau să ajute foarte mult și chiar să facă diferența dintre viață și moarte.

Moara a fost terminată și a început să macine prima recoltă de porumb, minunându-i pe halani și bucurându-i pe pământeni. Din cele două butoiașe cu praf de pușcă aduse cu zifarii, au confecționat artizanal noi cartușe pentru arme improvizate sau chiar pentru cele două puști de vânătoare. Doar cei mai talentați vânători primeau arme de foc și se antrenau într-o echipă de elită. Din ea făceau parte Hita, Șivu, Ucu, Bobo, Laca și, bineînțeles, Relu și Bogdănel. Toți cei șapte trebuiau să știe a zbura la perfecție cu zifarii și să patruleze pe rând în jurul muntelui, pentru a da alarma în caz de pericol. Zifarul răposatului Mare Șef îl moștenise Ucu și doar el se ocupa de îngrijirea lui.

Ceilalți cai înaripați erau călăriți de pământeni, cu excepția Floricăi, ce se încăpățâna să refuze orice încercare de zbor, ea fiind acum ocupată cu grădina și bucătăria, unde primea ajutor de la Carmen, însă nu mereu. Fata era și ea atrasă de plimbările cu zifarul ei și lipsea adesea ore întregi, rătăcind prin văzduh și provocând îngrijorarea celor rămași acasă. Dar fata insista că-i o luptătoare bună și chiar se descurca foarte bine la tragerea cu arbaleta sau cu noile puști ușoare. Se antrena chiar și în duelurile cu sabia ușoară sau cu pumnalele. De aceea i se reproșa, de către Gavrilă și Florica, faptul că devenise prea băiețoasă și nici nu mai voia să audă de fuste și rochii, ci doar de pantaloni scurți sau lungi, după cum era vremea. Oare o va mai plăcea Bogdănel, când va veni vremea să devină un cuplu și să aibă familia lor?, se întreba femeia, cu năduf.

Timpul se scurgea liniștit, fără evenimente majore, dar cu activități dense și planificate cu rigurozitate. Vara a trecut pe nesimțite și toamna blândă i-a urmat exemplul. Iarna părea o binecuvântare pentru halani și pământeni, totodată, bănuind că în anotimpul rece și bogat în zăpadă vor fi scutiți de musafiri nepoftiți, indiferent că erau tochi sau roni. Alte pericole majore nu cunoșteau și nici nu încercau să-și imagineze. Și așa erau prea mari și ascultau mereu cu emoție povestirile celor doi pământeni scăpați din ghearele invadatorilor și a canibalilor. Mai ales când vremea potrivnică nu le-a mai permis să facă exerciții militare și se adunau în locuința Marelui Șef. Zborurile erau mai rare, date fiind troienele de zăpadă care se adunau repede.

Doar vânătoarea nu cunoștea ce-i aia pauză pentru halani, iar Relu nu pregeta să-i însoțească de fiecare dată. Departe de fui, la poalele muntelui, se ridica o construcție mare din lemn, în care erau adăpostite cavanele pe timpul iernii. În spatele porților înalte și păzite de străjeri se aflau grajdurile, iar în mijlocul perimetrului, o curte și o cabană pentru locuit. Îngrijitorii mulgeau animalele, le tăiau pe cele planificate și trimiteau laptele și carnea sus pe munte. În schimb, de acolo primeau haine și alte alimente de trebuință până la venirea primăverii. Relu și Bogdănel au avut plăcuta ocazie de a vizita o dată acest stabiliment, profitând de câteva zile mai călduroase. Și-au propus să revină pe la primăvară, pentru a participa la o vânătoare cu halanii de acolo, foarte pricepuți în pregătirea cărnii proaspete. S-au convins de asta când au rămas peste noapte la cabană și au mâncat ceva nemaipomenit de bun. A fost o petrecere cu mult șiși, o cafea tare din niște boabe foarte aromate și apoi un foc în care s-au aruncat un braț de frunze uscate. Fumul rezultat i-a adormit pe toți și i-a făcut să aibă vise atât de complexe și lungi încât ziceai că sunt reale.

Astfel s-a scurs și cea de-a doua iarnă pentru pământenii de pe Planeta Paradis. Zăpezile se topeau la fel ca anul trecut, inundând pășunea și pădurea de către șes. Relu venise printre ai săi, dornic să se întrețină cu fiecare din familie. Îi era dor de casă, de prieteni și de fiica lui, care se înălța și se întărea văzând cu ochii. De aceea a zăbovit mai multe zile de data asta, profitând de soarele cald și strălucitor. Într-o săptămână, apele s-au retras, lăsând iarăși un strat gros de mâl benefic ce se întărea imediat. Era timpul să plece către fui și ieșise să privească împrejurimile, alături de Bogdănel și Carmen. Dar când îndreptă binoclul spre ocean, un fior rece îi străbătu corpul. De acolo, de departe, se vedeau apropiindu-se mai multe corăbii mari și mici. Era o adevărată armadă.