Adesea, îmi doresc să-mi desprind gândul de trup,
Lăsându-l să zboare cu viteza-i de poveste,
Către iubirea cea îndepărtată
Sau prin Universul nemărginit.
Dar gândul mi-ar fi orb, fără ochi,
Nu aș putea să-ți văd chipul drag,
Nici frumusețile spațiului cosmic,
Ci doar să mi le închipui.
N-ar fi posibil să-ți aud cuvintele blânde,
Cântecele cu care mă înfiorai,
Aș fi surd la freamătul naturii,
Înconjurat de un ocean al tăcerii.
N-aș putea să-ți simt pielea mătăsoasă,
Doar să apelez la amintiri confuze
Sau să-mi folosesc imaginația limitată
Fără să pot cunoaște alte senzații.
Nu te-aș recunoaște nici după miros,
Iar parfumul florilor mi-ar fi străin,
Risipit zadarnic pe căile gândului meu,
Ce face din viteza luminii o bagatelă.
Chiar și gustul tău mi-ar rămâne străin,
La fel ca alte ispite îmbietoare
Create pentru limba lăsată trupului,
Din care am evadat cu nesăbuință.
Atunci mă răzgândesc cu amărăciune
Și încerc să-mi țin gândul îl lesă,
Care nu ar avea bucurii fără simțuri,
Iar acestea aparțin carcasei neîndurătoare.
racoltapetru6 
Iarăși sînt în dubii, începe așa frumos, ca Blaga, “dați-mi un trup, voi, munților”, apoi totuși dorința de concret și finalul, cu maimuța… :))
De data asta sunt de acord cu tine în ceea ce privește schimbarea totală dată de imaginea din final. Trebuia să aleg o fotografie cu chipul meu îngândurat, dar mi-am zis că tot mai bine arată străbunul meu, mai ales că are și mai mult păr pe cap. 🙂
Plus că un pic de umor nu strică spiritului, după resemnarea tristă la care am ajuns.
Așa e… :))
Ai dreptate. Simpatic, stilul
Mulțumesc călduros pentru vizită și compliment!
Eii! Se răsfață maestrul Petru… După ce a dansat cu lupii în pădurea de idei filozofice, își pune ca imagine o maimuță „gânditoare”, ca să cotrabalanseze cumva seriozitatea abordării și să se ascundă cu modestie sub această ghidușie.
Parcă mi-ai citit gândurile, Condei măiestru! Mi-ar plăcea ca în fiecare temă, cât o fi de sobră și pesimistă, să strecor câte o nuanță de optimism sau umor, dacă se poate fără a știrbi seriozitatea ideii. Firește că nu întotdeauna se poate, dar, de data asta, mi-am zis că o astfel de poză vine doar ca un supliment pe care-l gustă doar cine-i dispus.
Lasă-ți gândul să zboare, Petre! Dacă îl lași liber, după un timp va învăța să vadă, să audă, să simtă fără ajutorul ”pieselor” de pe ”carcasa neîndurătoare.” (Odată am fost la Paris, m-am plimbat pe o străduță mică, pietruită, adia un vânt ușor ce-mi mișca pletele de pe frunte, dar reușeam să văd inscripțiile de pe porțile caselor. Plutea un miros de frunze uscate, un aer călduț de toamnă…și apoi m-am trezit! Am uitat să-l iau cu mine pe El, și remușcarea m-a trezit. ) Îmi place cum scrii, ți-am mai zis, deși aprecierea mea nu știu ce importanță ar putea avea! Am vrut să fii sigur de asta! Weekend frumos să ai!
Gândul e singura parte din mine care zburdă neîngrădit, celelalte elemente fiind condiționate de puterea fizică tot mai împuținată. El îmi dă aripi și mă poartă oriunde îi sugerează mintea, cea răspunzătoare și de calitatea descrierii acestor călătorii.
Mulțumesc cu recunoștință și de această dată pentru aprecierile tale atât de frumoase și încurajatoare, Erika! Ele sunt bine-venite de fiecare dată, la fel ca oxigenul pentru plămâni. Duminică benefică și binecuvântată îți doresc, la rândul meu!
Eu îți mulțumesc, Petre!Ești un gentleman! Sănătate și multă putere îți doresc, gândul să-ți zburde și să notezi tot ce-ți dictează, că ar fi păcat să le pierzi!Numai bine!
Mult spor și deplină vigoare în tot ceea ce scrii, Erika!
Cat dor exprimat in versuri si supararea ca realitatea este dura si nu poti chiar de te-ai plimba prin Univers sa-ti intalnesti iubita.👍❤
Sa-mi pun si eu o carcasa :
Numai bine prieten bun ❗
Mă bucură imaginea aleasă de tine, care mai adaugă o doză de umor la pastila amară pe care am sugerat-o în versuri. 😀
De asemenea, mii de mulțumiri pentru cuvintele cu care mi-ai primit gândurile exprimate acum, dar pe care le rumeg de multă vreme în sine. Măcar mi-am luat o piatră de pe inimă, prin împărtășirea lor.
Numai gânduri bune să avem de acum, dragă prietenă! ❤
Doar maimutica îți cunoaște gândul, versul și iubirea😊Foarte frumos, o zi bună!
Sunt sigur că o frământă și pe ea niște gânduri, după felul cum arată. 🙂
Mulțumesc frumos și urări pentru o duminică foarte reușită!
O zi bună!
Frumoase versuri,universul fara margini care da de gandit! Un weekend minunat iti doresc!:)
Cu toți visăm la călătorii prin Universul infinit, dar numai cu gândul le putem realiza, deocamdată. Toate cele bune și frumoase, dragă prietenă! 🙂
Gândul poate colinda atâta timp cât mai ascultă de “lesă”. De cele mai multe ori un îl putem opri sau nu vrem să fie oprit, doar îl rechemăm când obosește de prea multe căutări.
Eu sunt din aceia care nu pot să-l oprească, dar încerc mereu să-l dirijez spre destinații frumoase și pragmatice. Cu ajutorul gândului ascultător se pot face multe, începând de la inducerea unor vise plăcute și până la vindecarea unor boli.
Gândul tău chiar zboară, se vede din toate scrierile tale draga Petru, dar tu vrei mai mult, ești intr_o continua căutare, ești un om deosebit, felicitări pentru tot ce faci!!! 👏👏🌺
L-am antrenat toată viața și îți mulțumesc pentru aprecierile tale frumoase, dragă Mica. Mi-aș dori cel mai mult ca gândul lucid să-mi fie alături până în ultima clipă. 🙂
Doamne ajuta 🙏
Să ne ajute pe toți!
Frumoase gânduri 🙂 Cred că putem găsi sublimul și în concretul „carcasei neîndurătoare”, în intensitatea simțurilor, nu doar în abstract și-n cosmic. Poate este paradoxal, dar ne putem găsi o libertate infinită în limitele propriei ființe – deși rară trăire. Poate acesta-i geniul ce zace-n maimuță. Mi-a plăcut și mie nota de umor de la final (imaginea), îndulcește ultimele versuri 🙂 Mulțumiri!
Și eu cred că puterea imaginației ne poate transporta într-un univers pe placul minții și dorințelor. Pentru că universurile nu sunt doar cele din exteriorul nostru, iar din infinitatea lor fac parte și cele din interior, mai ales din ceea ce am acumulat în miraculosul creier.
Mulțumesc frumos pentru vizită și comentariul adecvat! 🙂